Ştiri 22 iunie 2011
Detalii despre viaţa sfântului mitropolit Grigorie ne oferă Angelica Biruţă de la radio Trinitas.
Acest sfânt român a fost canonizat de către Sfântul Sinod în luna octombrie a anului 2005, iar sfintele sale moaşte se află la mănăstirea Căldăruşani.
Biserica ortodoxă va prăznui vineri Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi va săvârşi sfânta liturghie de hram, de la ora 7.30, la biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanţa, în zona Brotăcei.
La această biserică, au sosit în această dimineaţă, moaştele Sfântului Mare Mucenic Procopie şi Capul Sfântului Sfinţit Haralambie care vor sta în biserică până vineri seara.
Alături de acestea, credincioşii se vor putea închina şi la moaştele Sfinţilor 20 de Cuvioşi Savaiţi, precum şi la cele ale Sfinţilor Cuvioşi ucişi în Sinai şi Rait.
Săptămâna viitoare va avea loc la Bruxelles simpozionul cu tema „Misiunea sacramentală a Bisericii Ortodoxe în context european”.
La eveniment vor participa 20 de profesori de teologie din România.
Evenimentul îşi propune discutarea şi analizarea actualelor provocări legate de dimensiunea religioasă a dialogului intercultural, aspectul sacramental al Bisericii, relaţia dintre Taina Pocăinţei şi Taina Euharistiei, familia ortodoxă astăzi, căsătoriile mixte şi problematica divorţului.
Simpozionul se va desfăşura în perioada 28 iunie – 1 iulie şi este organizat de reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă instituţiile Uniunii Europene, în colaborare cu Parlamentul European.
Legea privind legalizarea prostituţiei a fost respinsă de Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege iniţiat de deputatul Silviu Prigoană prevedea desfăşurarea activităţilor cu caracter sexual în condiţiile unei autorizări prealabile, pentru persoane care au împlinit 20 de ani şi sunt apte din punct de vedere medical.
Senatul a respins, în luna martie, proiectul de lege privind legalizarea prostituţiei, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Parlamentarii nu mai pot avea funcţii de conducere în federaţiile sindicale.
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege în acest sens.
Proiectul modifică Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect.
Prima staţie de alimentare pentru maşini electrice a fost inaugurată astăzi în Bucureşti.
Staţia este dotată cu două puncte de încărcare, iar accesul la prize se face pe baza unui card personalizat.
Plata energiei se va face prin intermediul unui abonament, cu cardul sau prin cartelă.
Copiii tind să-şi imite părinţii, dacă aceştia sunt consumatori de alcool.
Cercetătorii au intervievat 5.700 de adolescenţi din Anglia şi au stabilit că unul din patru copii de 13-14 ani a consumat alcool în exces de mai multe ori.
Spre deosebire de aceştia, peste jumătate din tinerii de 15-16 ani au răspuns că au consumat alcool în cantităţi mari.
Cei care au spus că îşi văd părinţii consumând alcool sunt de două ori mai predispuşi consumului decât adolescenţii care nu au astfel de exemplu în familie.
Puterea de cumpărare a românilor se află pe penultimul loc din Europa.
Potrivit unei estimări preliminare, PIB-ul pe cap de locuitor din România, exprimat ca putere de cumpărare este de 45% din media europeană, fapt care ne plasează pe penultimul loc, înaintea Bulgariei.
Cea mai prosperă ţară din blocul comunitar este Luxemburg, urmată de Olanda, Danemarca, Irlanda, Austria şi Suedia.
Un senator român vrea să reintroducă pedeapsa cu moartea.
Propunerea lui Iulian Urban ar urma să sancţioneze întreţinerea relaţiilor sexuale cu un minor care are ca rezultat moartea victimei.
Parlamentarul a demarat acest proiect după un caz recent din Jimbolia.
Meteorologii anunţă caniculă în lunile iulie şi august.
Astfel, în luna iulie, temperaturile vor fi ridicate în toată ţara, iar temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa peste valorile normale pe aproape întreg teritoriul, exceptând centrul ţării.
De asemenea, potrivit ANM, luna viitoare nu vom avea parte de ploi.
În luna august, regimul termic al aerului va înregistra valori peste mediile multianuale lunare în estul, sud-estul şi local în vestul ţării şi în limite apropiate de normal în restul teritoriului.
Numărul de hipertensivi cu vârste apropiate de 20 de ani a crescut.
Conform unui studiu american efectuat pe un eşantion de 14.000 de persoane cu vârste între 24 şi 32 de ani, un tânăr adult din cinci suferă de hipertensiune şi doar o treime dintre aceştia sunt conştienţi de această problemă de sănătate.
La nivelul României, statisticile relevă faptul că 40% din populaţie suferă de hipertensiune arterială.
Medicii recomandă menţinerea unui regim alimentar ponderat, scăderea nivelului de sare şi activităţi fizice.