Ştiri 28 iunie 2011
Cu acest prilej, catedrala arhiepiscopală din Constanţa îşi va sărbători hramul.
În această seară la catedrală se va oficia slujba Privegherii începând cu ora 17.
Mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 9, sfânta Liturghie arhierească.
După slujbă, absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă vor depune Jurământul de credinţă.
De asemenea, cu prilejul hramului va fi adusă Icoana Sfântului Serafim de Sarov care conţine şi o părticică din moaştele sfântului.
Totodată, va fi lansată lucrarea „Starea religioasă a Dobrogei în decursul vremurilor”, scrisă de primul preot paroh al Catedralei, părintele Gheorghe Rădulescu.
Astăzi a început la Bruxelles simpozionul cu tema „Misiunea sacramentală a Bisericii Ortodoxe în context european”.
La eveniment participă 20 de profesori de teologie din România.
Acesta îşi propune discutarea şi analizarea actualelor provocări legate de dimensiunea religioasă a dialogului intercultural, aspectul sacramental al Bisericii, relaţia dintre Taina Pocăinţei şi Taina Euharistiei, familia ortodoxă astăzi, căsătoriile mixte şi problematica divorţului.
Simpozionul se va încheia vineri şi este organizat de reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă instituţiile Uniunii Europene, în colaborare cu Parlamentul European.
CNA vrea să interzică difuzarea ştirilor despre sinucideri cu copii şi tineri la televiziuni şi radio înainte de ora 22.
De asemenea, descrierea scenelor de suicid ar urma să fie strict interzisă, pentru că există riscul ca adolescenţii să se identifice în cazurile prezentate şi să recurgă la aceleaşi mijloace.
Totodată, potrivit preşedintelui CNA, difuzarea de imagini cu familia victimei ar putea fi interzisă, deoarece există posibilitatea ca acestea să nu mai aibă discernământ în situaţii dramatice.
Administraţiile financiare nu vor lucra cu publicul timp de 5 zile.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a anunţat că, în perioada 30 iunie, ora 12 – 5 iulie, ora 9, niciuna dintre administraţiile finanţelor publice nu va avea program cu publicul.
Motivul îl constituie modificările intervenite în structura organizatorică a unităţilor subordonate.
Diabetul de tip II poate fi combătut în şapte zile, cu o dietă zilnică de 600 de calorii.
Cercetătorii britanici au supus, timp de opt săptămâni, 11 voluntari, la o dietă extremă, formată din băuturi special create şi legume fără amidon.
După o săptămână, nivelul de zahăr din sângele acestora înainte de micul dejun a revenit la normal, fapt care a indicat că pancreasul şi ficatul funcţionau normal.
După opt săptămâni, toţi voluntarii au reuşit să se vindece de diabet, iar după trei luni, şapte dintre ei continuau să nu mai aibă probleme cu această boală.
Oamenii de ştiinţă consideră că un exces de grăsime împiedică funcţionarea pancreasului la nivel celular şi pune obstacole în calea secreţiei normale de insulină, cea care reglează zahărul din sânge.
Benzina s-ar putea ieftini peste o lună.
Barilul de petrol pe piaţa americană s-a ieftinit cu 12% de la începutul lunii şi până în prezent, în timp ce sortimentul de referinţă pe piaţa europeană este mai ieftin cu 10%.
Potrivit specialiştilor, această ieftinire ar trebui să se reflecte în preţul de la pompă din România peste o lună, dar acest lucru se va întâmpla doar dacă preţul petrolului se menţine la acest nivel sau îşi continuă declinul.
O uşoară ieftinire s-a produs deja la sfârşitul săptămânii trecute, cu patru-cinci bani pe litru.
Statul pe scaun mai mult de şase ore pe zi creşte riscul de deces.
Un studiu arată că femeile care stau pe scaun mai mult de şase ore pe zi au, pe o perioadă de 13 ani, un risc de deces mai mare cu 37% faţă de persoanele care stau pe scaun mai puţin de trei ore pe zi.
În cazul bărbaţilor care stau pe scaun mai mult de şase ore pe zi, riscul de deces este cu 18% mai mare.
De asemenea, riscul este şi mai mare pentru persoanele care nu fac mişcare.
Studiul a inclus peste 50.000 de bărbaţi şi 70.000 de femei şi s-a desfăşurat în perioada 1993-2006.
Preţul a peste 1400 de medicamente va scădea cu 15%.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că preţurile medicamentelor primite de bolnavi în cadrul programelor naţionale de sănătate se vor modifica începând cu 1 august.
Noul sistem de calcul al preţului de decontare pentru medicamente va duce la o economie estimată la peste 66 milioane de euro, ceea ce va permite Ministerului Sănătăţii să poată susţine costurile necesare asigurării, în continuare a acestor medicamente gratuite pentru pacienţi.
A fost descoperit medicamentul care vindecă toate tipurile de cancer.
Oamenii de ştiinţă britanici au descoperit că o pilulă care este folosită în tratamentul cancerului mamar este eficientă şi în alte genuri de tumori.
În plus, aceasta nu are efecte adverse şi conţine substanţe care elimină numai celulele canceroase, fără să le afecteze pe cele sănătoase.
Potrivit specialiştilor, medicamentul a fost deja testat cu succes pe cobai.
FMI a evaluat pozitiv acordul cu România.
De asemenea, Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a aprobat punerea la dispoziţie a unei noi tranşe de aproximativ 480 milioane de euro.
La precedenta evaluare, din luna martie, autorităţile române au decis sa prelungească programul cu FMI printr-un acord pe doi ani de tip preventiv, ceea ce presupune că banii nu vor fi accesaţi decât în situaţii de urgenţă.