Ştiri 3 noiembrie 2011
Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea Prefecturii de anulare a hotărârii Consiliului Judeţean de organizare a referendumului.
În luna iunie, preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să analizeze reorganizarea administrativă prin crearea a opt judeţe mari sau şapte judeţe şi municipiul Bucureşti.
FMI şi-a dat acordul pentru majorarea pensiilor şi salariilor în a doua jumătate a lui 2012.
De asemenea, FMI este de acord cu indexările doar dacă economia va permite acest lucru.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se va mai afla în România până pe 7 noiembrie.
Sucurile, prăjiturile şi mâncarea fast-food pot provoca dependenţă.
Cele mai recente studii arată că băuturile dulci şi mâncarea cu multă grăsime pot crea dependenţă chiar şi la animale. Totodată, creierul unei persoane obeze şi a uneia care se hrăneşte compulsiv prezintă aceleaşi tulburări în circuitele nervoase precum creierul unui narcoman.
Potrivit specialiştilor, aceste modificări sunt semne ale adicţiei.
Un studiu american arată că şoarecii de laborator devin rapid dependenţi de apă îndulcită cu o concentraţie de zahăr de 10%.
În momentul în care şoarecii nu au mai primit apa îndulcită, aceştia au manifestat stările specifice sevrajului, de la tremurat, la anxietate.
Convorbirile telefonice s-ar putea ieftini începând de anul viitor.
ANCOM va reduce tarifele de interconectare la telefonia mobilă cu până la 30%, de la 1 ianuarie.
De asemenea, tarifele pentru reţelele de telefonie fixă care vor fi practicate de operatorii de profil vor scădea cu 15%.
Reducerile din prima etapă vor fi cuprinse între 19 si 30%, până la niveluri simetrice pentru toţi operatorii, urmate de o a doua etapă de reducere cu 24% a tarifelor tuturor operatorilor, începând cu 1 septembrie 2012.
Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o metodă prin care se poate încetini procesul de îmbătrânire.
Ei au făcut descoperirea încercând să găsească un tratament pentru o boală incurabilă care se manifestă în timpul copilăriei şi care provoacă îmbătrânirea prematură.
Tratamentul combină medicaţia existentă cu un supliment nutritiv şi repară sau regenerează celulele afectate.
Specialiştii speră că acesta va ajuta milioane de copii care se nasc cu afecţiunea progeria şi va conduce la o mai bună înţelegere a modului în care efectele dăunătoare ale procesului de îmbătrânire pot fi combătute.
România se află pe primul loc în Europa la consumul de pâine.
Conform statisticilor, cantitatea de pâine pe care o consumă un român într-un an este de 97 de kilograme, adică în jur de 320 de pâini.
În schimb, un britanic mănâncă de 7 ori mai puţin, adică 46 de pâini.
O problemă este şi asocierea pâinii cu alimente din aceeaşi familie, a carbohidraţilor, cum ar fi cartofii, orezul sau pastele.
Medicii recomandă pentru consum pâinea integrală şi o cantitate de 30-50 de grame de pâine la o masă.
Creditele bancare pentru persoane fizice vor fi mai greu de obţinut.
BNR a publicat forma finală a noului regulament bancar.
Astfel, în ceea ce priveşte creditele imobiliare, cei care doresc să obţină un credit pentru casă vor trebui să suporte un avans de minim 15%, în cazul unui împrumut în lei, iar în cazul creditelor în valută, avansul trebuie să fie de minim 20%.
Totodată, cea mai dură restricţie impusă de BNR se găseşte în zona creditelor de consum, care se vor putea acorda pe o perioadă de cel mult 5 ani.
De asemenea, programul “Prima Casă” nu va fi afectat de noile restricţii impuse de BNR, astfel că împrumuturile vor fi în continuare acordate cu un avans de cel mult 5%.
Calmantele sunt mai periculoase decât drogurile.
Un studiu american arată că, în fiecare zi, 40 de americani mor din cauza supradozelor de calmante.
Statisticile au stabilit că numărul deceselor în urma unor supradoze de calmante a crescut de trei ori în ultimii zece ani. Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din America a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că numărul deceselor provocate de calmante este mai mare decât al morţilor provocate de droguri precum heroina şi cocaina.
Ţara noastră se află pe locul 50 într-un clasament ONU al dezvoltării umane.
În raport sunt prezentate 187 de state, poziţionate în funcţie de venit, educaţie şi speranţă de viaţă.
Pe primul loc se află Norvegia, urmată de Australia, Olanda şi Statele Unite.
Ţara noastră se afla pe poziţia 50, cu un venit naţional brut pe cap de locuitor de 11.000 de dolari şi o speranţă de viaţă la naştere de 74 de ani.
Clasamentul este încheiat de Congo, cu 280 de dolari venit naţional brut şi o speranţă de viaţă de 48 ani.
România ia în calcul acordarea cetăţeniei române pentru românii din Valea Timocului.
Declaraţia a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu, aflat în vizită oficială în Serbia.
Acesta a mai anunţat că în discuţiile avute cu oficialii sârbi care au vizat problema comunităţii româneşti din Serbia a înaintat şi un document comparativ cu drepturile sârbilor din România şi drepturile românilor din Valea Timocului.