Ştiri 23 februarie 2012
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi, de la ora 8, Sfânta Liturghie Arhierească.
De asemenea, de la ora 11, va avea loc lansarea revistei de filozofie şi logică a Şcolii Brâncoveneşti.
Apoi, de la orele 11.30, se va desfăşura Concursul Naţional de Icoane „Sfântul Ioan Casian”.
Mai multe detalii ne ofera staretul Manastirii Sf. Ioan Casian, parintele Iustin Petre.
Tot duminică, va fi sfinţită piatra de temelie a unei noi biserici din localitatea Mihail Kogălniceanu.
Slujba va fi oficiată după-amiază de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Biserica aparţine parohiei Grup Social Ceres din comuna Mihail Kogălniceanu şi va avea hramul „Sfântul Cuvios Ioan Romanul”.
Evenimentul este încununat de sosirea moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie, după cum ne-a spus părintele paroh Viorel Stan.
Doar jumătate din români au acces la serviciile publice de alimentare cu apă si canalizare.
Situaţia este mult mai precară în mediul rural.
Un raport arată că, în ultimii zece ani s a constatat o scădere a cantităţii de apă consumată, ca urmare a reducerii activităţilor industriale şi a contorizării.
Totodată, repartizarea neuniformă a resurselor de apă pe teritoriul ţării şi poluarea unor râuri generează insuficienţă in alimentarea cu apă în anumite zone importante ale României.
TVA-ul la alimente nu va scădea anul acesta.
Anunţul aparţine ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, care a mai declarat, ieri, că actualele condiţii financiare nu permit o relaxare fiscală.
Acesta a adăugat că nu este posibilă mărirea salariilor şi pensiilor, cât şi scăderea TVA-ului la alimente.
Un zăcământ de gaze naturale a fost descoperit in Marea Neagră.
Acesta echivalează cu de 3 până la 6 ori consumul anual al României.
Zăcământul a fost descoperit la o adâncime de peste 3000 de metri în urma primei operaţiuni de forare la mare adâncime în largul ţărmului românesc.
Dacă viitoarele lucrări vor confirma fezabilitatea tehnică şi comercială a producţiei de gaze naturale la mare adâncime, prima extragere ar putea avea loc cel mai devreme în anul 2020.
Pacienţii care au consumat alcool îşi vor plăti spitalizarea.
Un proiect de lege îi obligă pe aceştia să achite o parte din costurile de tratament.
Cei care nu vor achita cheltuiala, trebuie să muncească minim 50 de ore în folosul comunităţii.
Peste 50.000 de pacienţi ajung anual în stare gravă de ebrietate la spital, iar costurile tratării acestora sunt de 25 de milioane de euro pe an.
Proiectul de lege va fi avizat de Camera Deputaţilor, care este camera decizională.
Guvernul ar putea introduce inspecţiile tehnice obligatorii pentru maşinile accidentate.
Astfel, o maşină avariată şi reparată în urma unui accident rutier va trebui să treacă o Inspecţie Tehnică de Siguranţă pentru a primi sau nu dreptul de a reintra în circulaţie.
Inspecţie Tehnică de Siguranţă face parte din setul de măsuri incluse în proiectul Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020.
Această măsură e menită să scoată de pe şosele maşinile nesigure, dar în proiect nu se specifică cine şi unde va efectua aceste inspecţii.
Uniunea Europeană a suspendat ratificarea tratatului ACTA si a trimis textul Curţii Europene de Justiţie.
Curtea Europeană de Justiţie trebuie sa clarifice daca tratatul se conformează “drepturilor şi libertăţilor fundamentale din Uniunea Europeană”.
Reamintim că ACTA a declanşat importante proteste in Europa, unde activiştii de dreapta au argumentat ca textul este un potenţial pericol pentru libera utilizare a Internetului.
Până în prezent, tratatul a fost semnat de 22 de state europene, printre care şi România.
Legislaţia muncii va fi predată în şcoli.
S-a constatat că tinerii devin primele victime în accidente de muncă din cauza faptului că nu îşi cunosc drepturile.
Astfel, mai multe instituţii cu atribuţii în domeniu au decis printr-un protocol încheiat ieri, ca legislaţia muncii să fie introdusă în programa şcolară ca obiect opţional.
Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a declarat că protocolul prevede un set de acţiuni în beneficiul celor care îşi caută loc de muncă şi dă posibilitatea fiecărui viitor angajat să ştie ce drepturi şi responsabilităţi are.
Onorariile notariale vor fi liberalizate.
Aşa stabileşte un proiect-pilot aprobat ieri de Guvern la cererea Ministerului Justiţiei.
Astfel, va fi eliminat, timp de un an, tariful minim impus la anumite acte şi lucrări notariale.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu consideră că măsura va declanşa o concurenţă mai dură între cabinetele notariale şi va duce, astfel, la reducerea taxelor.
Petrom a scumpit motorina cu 9 bani pe litru, iar benzina cu 12 bani.
Astfel, un litru de Euro Diesel 5 a ajuns la 5,97 de lei, iar un litru de Top Premium 99+ are un preţ de 6,16 lei.
Şi Lukoil România a majorat ieri preţul benzinei.
Scumpirea este de trei bani pe litru şi a fost aplicată la sortimentul Euroluk 95.
Astfel, preţul unui litru de benzină Euroluk 95 la staţiile Lukoil este de 5,6 lei.
ONU ar putea obţine controlul total al Internetului.
Zeci de ţări, printre care şi Rusia şi China, fac presiuni pentru ca Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor să reglementeze traficul pe Internet, până la sfârşitul anului 2012
Uniunea funcţionează sub egida ONU şi cuprinde 193 de state, printre care se numără şi România, şi 700 de corporaţii şi instituţii academice.
India şi Brazilia se opun iniţiativei, pe motiv că este în contradicţie cu arhitectura internetului, iar ţările în curs de dezvoltare vor avea cel mai mult de pierdut.