Ştiri 3 aprilie 2012
Acesta va fi susţinut de coralele Armonia şi Cuvânt Bun ale Arhiepiscopiei Tomisului, grupul coral al Liceului Pedagogic Constantin Brătescu din Constanţa şi Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Evenimentul va avea loc la Casa de cultură, joi, de la ora 19.30.
Fresca muzicală, compusă de preotul Ion Popescu Runcu, este o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus ce se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Coordonatorul proiectului este Pr. Valeriu Roman, consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului.
Elevii Seminarul Teologic „Sfântul Dionisie Exiguul” din Constanţa participă la programul Şcoala Altfel.
Cu acest prilej astăzi, la ora 12.00, în Sala Magna a Palatului Arhiepiscopal, preotul Ionuţ Aştefănoaie va susţine conferinţa „Teroarea şi martirii din închisorile comuniste”, manifestare la care va participa şi Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Mâine, 30 de elevi şi cadre didactice ale Seminarului vor dona sânge iar joi de la ora 9 vor participa la Muzeul Marinei Române unde este programat spectacolul literar-muzical „Judecata mieilor”.
Astăzi este Ziua Jandarmeriei Române.
Momentul marchează 162 de ani de existenţă a instituţiei care are ca scop apărarea ordinii şi a liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Jandarmeria Română a fost înfiinţată la 3 aprilie 1850 printr-un ordin domnesc al domnitorul Grigore Alexandru Ghica.
Prin această lege, Jandarmeria a dobândit caracter militar şi juridic şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Meteorologii au efectuat prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor pascale.
Specialiştii anunţă vreme caldă, cu precipitaţii trecătoare şi temperaturi ce vor depăşi 20 de grade Celsius.
Doar în vestul, centrul şi nordul ţării vremea va fi mai instabilă, cu averse trecătoare.
Cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în partea de sud şi sud-est a ţării.
Cazurile de alergii la copii sunt în creştere în ţara noastră.
Cele mai frecvente reacţii alergice apărute la copiii sub 2 ani sunt cauzate de laptele de vacă.
Un studiu recent efectuat în ţara noastră arată că, în prezent, tot mai mulţi dintre sugari sunt alergici la proteinele din laptele de vacă.
Această alergie se manifestă cel mai frecvent la nivelul pielii sub forma unei eczeme.
Anul trecut, peste 300 de sugari au fost internaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală cu şoc anafilactic în urma consumului de lapte de vacă.
România este singura ţară în care aproape un sfert dintre angajaţi au salariul minim.
Potrivit Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor, peste 630.000 de români câştigă salariul minim pe economie.
Numărul acestora a crescut cu peste 200.000 numai în ultimul an, după modificarea Codului muncii.
Potrivit liderilor sindicali, o astfel de situaţie nu poate duce decât la concluzii neplăcute pentru viitorul României, deoarece în aceste condiţii nu poate fi ţinut în echilibru sistemul de pensii sau cel de sănătate şi nici fondul public de şomaj.
Preţul ouălor la producători a scăzut cu până la 14% de la sfârşitul lunii februarie.
La ferme ouăle se vând cu 50 de bani, fără TVA.
Hipermarketurile menţin, însă în această perioadă, preţuri ridicate la ouă şi le vând cu sume cuprinse între 70 de bani şi un leu şi 30 de bani.
După sărbătorile pascale, producătorii estimează o nouă scădere a preţurilor, de peste 10%.
Preţul ouălor a crescut din cauza reducerii importurilor în lunile ianuarie şi februarie.
Aceasta după ce mai multe ferme din Europa n-au mai avut voie să vândă, pentru că nu şi-au modernizat cuştile în care sunt ţinute găinile, aşa cum cer normele comunitare.
Taxiurile ar putea practica un tarif unic.
De asemenea, acestea nu vor mai putea efectua servicii de transport decât în localitatea în care au autorizaţie.
Prevederile fac parte dintr-un proiect de lege aprobat de Comisia pentru industrii şi servicii din cadrul Camerei Deputaţilor.
Consiliul Concurenţei susţine însă că aceste prevederi încalcă regulile concurenţei şi trebuie respinse de Parlamentul României.
Astăzi încep înscrierile la Rabla 2012.
Astfel, pot participa doar proprietarii care nu şi-au casat alte maşini prin acest program.
Autoturismul care va fi casat trebuie să fie mai vechi de zece ani şi în stare de funcţionare.
Pentru achiziţionarea unui autoturism nou, beneficiarul poate utiliza maxim trei tichete valorice.
Dosarele trebuie finalizate în maxim o lună de la înscriere.
Exploatarea gazelor de şist din Dobrogea a fost amânată pentru o perioadă de 5 ani.
Compania Chevron a anunţat că nu are în plan, pentru acest an, niciun fel de activitate în judeţul Constanţa.
Într-un comunicat, reprezentanţii companiei spun că abia peste aproximativ 5 ani ar putea face primele exploatări de gaze de şist şi doar prin tehnologii convenţionale.
Directorul Chevron România, Tom Holst a declarat că singura activitate în perimetrele Adamclisi, Costineşti şi Vama Veche va fi cea de explorare.
Oficialul mai spune că, până la sfârşitul acestui an, reprezentanţii companiei vor avea dialoguri cu publicul larg, pentru a clarifica toate subiectele legate de extracţia gazelor de şist.