Ştiri 29 mai 2012
Slujba va fi săvârşită de la orele 17, pe locul unde va fi ridicată o biserică ce va purta hramul Sf. Antonie cel Mare.
Locaţia se află în apropierea Şcolii Generale nr. 1, în spatele blocului 50.
Absolvenţii Seminarului teologic din Constanţa vor susţine examenul de atestat.
Totodată de astăzi şi până vineri, se desfăşoară întâlnirea anuală de pregătire a preoţilor din cadrul Armatei Române.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat Slujba Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Totodată ierarhul nostru s-a adresat şi celor 70 de preoţi militari prezenţi la slujbă.
Noua Policlinică pentru copii de la Constanţa va fi inaugurată vineri, 1 iunie.
Aceasta a fost renovată de Fundaţia Scheherezade iar valoarea investiţiei se ridică la peste 300 de mii de euro.
La eveniment va participa premierul Victor Ponta alături de oficialităţi ale judeţului nostru.
Potrivit directorului administrativ al Spitalului de Urgenţă Constanţa, Renato Cristea, policlinica pentru copii nu fusese niciodată renovată.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea are de ieri în dotare o autospecială destinată accidentelor nucleare.
Asociaţia de Dezvoltare lntercomunitară Sud-Est pentru Situaţii de Urgenţă a accesat fonduri europene pentru a achiziţiona 63 de astfel de echipamente.
Autospeciala îi va ajuta pe pompieri să determine radiaţiile, să facă prognoze referitoare la norul radioactiv şi să măsoare noxele din aer.
Mai mult, aceasta este dotată şi cu staţie meteo, care poate furniza informaţii, în timp real, despre temperatură, umiditate, direcţia sau viteza vântului.
Buletinele de vot mâzgălite sau cu mai multe ştampile vor fi validate.
Biroul Electoral Central a luat decizia că, la alegerile locale de anul acesta, acestea vor fi considerate valabile dacă vor avea ştampila „votat” amplasată corect, într-un singur patrulater.
De asemenea, vor fi valabile şi buletinele cu mai multe ştampile daca una dintre ele va fi încadrată corect în patrulaterul destinat candidatului.
Guvernul intenţionează să modifice Codul Muncii, Legea dialogului social şi Legea zilierilor.
Anunţul aparţine liderului Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.
Acesta a declarat că este nevoie atât de o lege distinctă a contractelor colective de muncă, cât şi de o lege a conflictelor de muncă.
Liderul sindical a mai declarat că speră ca aceste legi să fie modificate prin ordonanţă de urgenţă, până la sfârşitul lunii viitoare.
Laptele românesc ar putea dispărea de pe piaţă în următorii ani.
Aşa susţin oficialii din Ministerul Agriculturii, potrivit cărora din anul 2015, ţările membre UE nu vor mai avea limite de producţie a laptelui, iar normele de igienă se vor înăspri.
Doar un sfert dintre fermele româneşti au şanse să se alinieze standardelor, iar mulţi fermieri vor fi nevoiţi să-şi închidă afacerile.
În aceste condiţii, românii vor consuma lapte de import.
Preţul la energia electrică se va majora cu 5% pentru toţi consumatorii până la sfârşitul lunii viitoare.
Executivul menţine în memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc.
Procesul de renunţare la tarifele reglementate la energie electrică, cerut de FMI, va fi aplicat separat pentru consumatorii industriali şi pentru cei casnici.
Astfel, pentru consumatorii industriali, preţurile reglementate vor fi eliminate, în etape, din luna septembrie a acestui an.
Eliminarea preţurilor reglementate pentru consumatorii casnici va începe în 2013 şi va fi încheiată până în 2017.
Elevii care vor susţine examenul de bacalaureat pentru a treia oară vor plăti o taxă.
Astfel, potrivit Ministerului Educaţiei, candidaţi din promoţii anterioare care se vor prezenta la toate probele Bacalaureatului 2012 vor achita suma de 230 de lei.
De asemenea, cei care nu susţin toate probele vor achita suma de 39 lei pentru fiecare probă.
Aceste taxe au fost stabilite de Ministerul Educaţiei cu luarea în considerare a ratei inflaţiei.
Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat prevede că absolvenţii au dreptul să susţină examenul, fără taxă, de cel mult două ori.
Unele alimente ascund o serie de substanţe nocive, provenite din ambalaj.
Specialiştii atrag atenţia că ambalajele din aluminiu sau plastic pot transfera alimentelor anumiţi constituenţi într-o anumită limită.
Astfel, ionii de aluminiu din cutiile de conserve duc la modificarea metabolismului, scad cantitatea de calciu şi pot provoca afecţiuni grave precum Alzheimer.
Ambalajele din plastic pot transfera produsului substanţe toxice cum ar fi bisfenolul A, care odată ajunse în organism intră în sânge şi produc perturbări grave unor serii de hormoni.
Specialiştii ne recomandă să nu depozităm alimentele în caserole din plastic şi să nu folosim folie de aluminiu la gătit.