Ştiri 10 iulie 2012
Astfel, joi de la ora 7.30 va avea loc slujba pentru punerea pietrei de temelie a mănăstirii cu hramul “Icoana Maicii Domnului Prodromiţa”, din localitatea Hârşova.
Apoi, de la ora 8.30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoţi.
Cu acest prilej, vor fi aduse spre închinare Icoana făcătoare de minuni Prodromiţa şi veşmântul Sfintei Muceniţe Filofteia.
Patriarhia Română îndeamnă parohiile şi mănăstirile ortodoxe din ţară, să vină în sprijinul persoanelor afectate de căldura excesivă.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica sfătuieşte preoţii parohi şi stareţii să ofere spaţiu de adăpost în biserică şi apă celor care suferă din cauza caniculei.
În cazul celor care au o problemă mai gravă de sănătate, reprezentanţii bisericilor vor solicita sprijinul ambulanţei.
Suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte este constituţională.
Astfel, Crin Antonescu va asigura postul de preşedinte interimar al României.
Magistraţii Curţii Constituţionale au validat de asemenea şi revocarea lui Vasile Blaga şi Roberta Anastase din funcţiile de preşedinţi ai Camerelor.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Parlamentului şi Guvernului.
Tinerii care nu au promovat examenul de Bacalaureat şi nu îşi găsesc un loc de muncă au la dispoziţie 60 de zile de la data absolvirii pentru a obţine indemnizaţia de şomaj.
Aceasta este în valoare de 250 lei pe lună.
Potrivit legii, acordarea indemnizaţiei de şomaj nu este condiţionată de obţinerea diplomei de bacalaureat, ci doar de înscrierea în evidenţele agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu a absolventului.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, este de părere însă că numărul tinerilor care vor solicita şomaj va fi mic.
CFR va plăti, de luna aceasta, prima tranşă din restanţele salariale câştigate de angajaţi prin sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Tranşa este în valoare de circa două milioane de lei.
Angajaţii CFR au deschis procese din anul 2006 iar conducerea companiei a susţinut că plata banilor restanţi se va face lunar, în funcţie de rezultatele financiare şi de lichidităţile companiei.
Una din cinci maşini, verificate în ultimele 3 luni de Registrul Auto Român nu ar trebui să circule pe străzi.
Inspectorii au verificat peste 22 de mii de maşini şi au descoperit că mai mult de jumătate dintre acestea au defecţiuni.
Mai exact, două maşini din 10 pot produce oricând un accident din cauza problemelor grave, iar una din 5 poluează mediul înconjurător prin evacuarea unui nivel prea mare de noxe.
8% dintre utilizatorii internetului sunt victime ale furtului de identitate.
De asemenea, 12% dintre utilizatorii de internet din Uniunea Europeană se confruntă cu fraude online.
Aceasta este concluzia unui sondaj Eurobarometru, efectuat în rândul a peste 25.000 de persoane din toate statele membre.
Aceeaşi cercetare arată că mai puţin de jumătate din europeni nu efectuează tranzacţii bancare online de teama fraudelor.
România se situează printre ultimele trei state europene în privinţa consumului de lapte pe locuitor.
Potrivit medicilor, laptele conţine aproape toate componentele esenţiale: apă, proteine şi vitamine.
În opinia nutriţioniştilor, consumul zilnic recomandat de lapte este de minim 250 de ml, adică mai mult decât dublul consumului zilnic actual din România.
De asemenea, spun specialiştii, consumul de lapte reduce cu peste 20% riscul apariţiei cancerului de colon dar şi a bolilor cardiovasculare.
O substanţă cancerigenă a fost descoperită în mai multe tipuri de suc comercializate în întreaga lume.
Oamenii de ştiinţă au declarat că un anumit colorant, care se găseşte în băuturile ce conţin urme de caramel şi care au culoare închisă este puternic cancerigen.
Acesta este găsit în toate băuturile de tip Cola.
Potrivit unor studii, acest ingredient provoacă leucemie, precum şi cancer de plămâni, tiroidă şi ficat.
Liceele din toată ţara vor organiza cursuri de pregătire pentru elevii care nu au promovat examenul de Bacalaureat.
Anunţul aparţine Ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Aceasta a mai declarat că liceele cu rezultate foarte slabe la bacalaureat ar putea fi închise.
Anul acesta, doar 43% din elevii care au susţinut examenul de Bacalaureat au reuşit să-l promoveze.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi reîntregită în luna septembrie.
Anunţul aparţine Ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, care a declarat că problema indemnizaţiei nu a putut fi rezolvată mai devreme din cauza vacanţei parlamentare.
Astfel, în funcţie de decizia Parlamentului, alocaţia pentru mame va reveni la nivelul anterior de 85% din salariu.
Noul sistem de operare de la Microsoft va fi lansat peste patru luni.
Windows 8 va fi scos pe piaţă spre sfârşitul lunii octombrie, timp în care programatorii IT îl vor adapta la o varietate cât mai mare de sisteme mobile şi gadgeturi.
Sistemul care urmează actualului Windows 7 va fi disponibil în 109 limbi şi dialecte din întreaga lume.