Stiri 8 august 2012
Astfel, media temperaturilor maxime va ajunge, în jurul datei de 12 august, la 24 de grade în Dobrogea şi 25 de grade în Muntenia.
O uşoară creştere a temperaturilor se va produce între 13 şi 15 august, după care valorile medii se vor încadra între 28-29 de grade Celsius.
Meteorologii mai anunţa că week-end-ul acesta, pe litoral se vor semnala şi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Din cauza caniculei, rezervele de apă ale României au scăzut drastic.
Astfel, mii de români din judeţele afectate cel tare de valul de căldură primesc apă cu porţia.
Autorităţile din mai multe judeţe au decis ca apa potabilă să fie distribuită populaţiei doar 9 ore pe zi.
Acestea declară că dacă nu va ploua, există însă pericolul ca programul să fie diminuat la 6 ore pe zi.
Peste jumătate din profesorii constănţeni nu au obţinut o notă de trecere la examenul de titularizare.
Potrivit rezultatelor prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, peste 52% dintre candidaţi nu au reuşit să obţină media 7 necesară participării la prima etapă a repartizării computerizate.
Aceasta va avea loc luni, 13 august.
A doua etapă a repartizării se va desfăşura pe 16 august iar la aceasta vor participa profesorii ce au obţinut note cuprinse între 5 şi 6,99.
Aceştia vor fi repartizaţi pe posturile rămase vacante.
Luna viitoare, Universitatea „Ovidius” din Constanţa va organiza cea de-a doua sesiune de admitere.
Potrivit rectorului universităţii, prof.univ.dr. Dănuţ Epure, înscrierile la facultăţile care au probă de concurs se fac în perioada 10-16 septembrie, iar la facultăţile care au concurs pe bază de dosare, înscrierile se fac în perioada 10-18 septembrie. Pentru această sesiune, universitatea dispune de peste 1.700 de locuri vacante.
Cele mai multe sunt la Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative şi Facultatea de Litere.
Astăzi începe a doua sesiune a Programului Rabla din acest an, pentru persoane fizice.
Bugetul alocat este de 57 de milioane de lei.
Astfel, peste 15 mii de maşini mai vechi de 10 ani ar trebui scoase din uz.
Prima de casare rămâne la valoarea de 3800 de lei și este exprimată printr-un tichet cu valoare nominală.
Proprietarii de tichete fie le pot folosi la cumpărarea unei maşini noi, fie le pot vinde pe piaţa liberă.
Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice.
Taxa de primă înmatriculare va fi introdusă din nou de luna viitoare.
Anunţul aparţine ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Aceasta a precizat că taxa va fi mai mică decât cea anterioară, însă noua formulă nu va mai ţine cont dacă maşina este veche sau nouă, ci doar de cât de mult poluează.
În luna ianuarie, Guvernul a decis ca taxa de primă vânzare a maşinilor înmatriculate înainte de 2007 să fie suspendată până la începutul anului viitor.
Compania Lukoil a majorat ieri preţul benzinelor comercializate în staţiile proprii.
Scumpirea este cu 12 bani/litru în cazul sortimentelor de benzină şi cu 9 bani/litru pentru motorine.
Astfel, în staţiile Lukoil, un litru de benzină Euroluk a ajuns la 5,98 lei, unul de ECTO 98 la 6,61 lei, un litru de motorină Euro L Diesel la 6 lei şi unul de ECTO Super Diesel la 6,32 lei.
România se află pe ultimele locuri în Europa în ce priveşte decontarea medicamentelor de stat.
Bolnavii români sunt nevoiţi să acopere 40% din costul acestora, faţă de olandezi care plătesc doar 0,7%, francezi, cu 1,2% şi germani, cu 5,4%.
Potrivit unui studiu, ţara noastră se află într-o situaţie mai bună decât Bulgaria, unde pacienţii sunt nevoiţi să plătească peste 70% din costul medicamentelor.
România este, totodată, pe unul din ultimele locuri şi la procentul alocat din PIB sănătăţii, cu 3,84, în timp ce media europeană de 9.
Mersul pe jos este benefic în tratarea depresiilor.
Cercetătorii scoţieni au demonstrat că atât plimbările în aer liber cât şi mersul în interior, pe bandă sunt foarte benefice pentru vindecarea depresiei.
De asemenea, o altă echipă de oameni de ştiinţă a arătat, că mersul pe jos ar putea preveni şi boala Alzheimer.
Românii merg la medic doar atunci când au probleme de sănătate.
Aceasta este concluzia unui studiu potrivit căruia, 58% dintre români nu merg la controale anuale de rutină sau merg doar atunci când au probleme de sănătate.
De asemenea, aproximativ 45% dintre respondenţi au spus că nu şi-au făcut un control medical de rutină în ultimii doi ani, în timp ce 6% au susţinut că nu au fost niciodată la un astfel de control.
Conform studiului, comparativ cu restul ţării,cele mai atente persoane cu sănătatea lor sunt cele din Bucureşti.