Ştiri 4 septembrie 2012
Evenimentul se desfăşoară în perioada 4-6 septembrie, la Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Tema aleasă este „Constituţia sacramentală a Bisericii. 30 de ani de la lansarea documentului „Botez, Euharistie, Slujire”, la Lima-Peru.
Colocviul are loc din doi în doi ani şi reuneşte profesori, conferenţiari şi lectori specializaţi în teologie dogmatică ortodoxă de la Facultăţile de teologie din Arad, Alba Iulia, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, dar şi Constanţa.
La eveniment vor participa şi Înaltpreasfinţiţii Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, Irineu – Mitropolitul Olteniei şi Nifon – Arhiepiscopul Târgoviştei.
Meteorologii avertizează că în cea mai mare parte a regiunilor agricole se va semnala secetă.
Astfel, în intervalul 4 – 11 septembrie, în jumătatea de nord a ţării sunt prognozate ploi în general slabe cantitativ şi vor avea o probabilitate mai mare de apariţie în zilele de 6 şi 7 septembrie.
Potrivit ANM, rezerva de apă din sol se încadrează în limite satisfăcătoare, apropiate de optim, în cea mai mare parte a Munteniei, în nordul Moldovei, centrul Dobrogei şi local în sud-vestul şi sudul Transilvaniei.
Vacanţa de primăvară va fi mai scurtă cu o săptămână anul viitor.
Aceasta este decizia luată de Ministerul Educaţiei din cauza amânării începerii noului an şcolar pentru data de 17 septembrie.
Primul semestru se va încheia pe 21 decembrie iar elevii vor avea vacanţă până pe 13 ianuarie.
În săptămâna 1-5 aprilie din semestrul al 2-lea se va desfăşura programul “Şcoala altfel” dedicat activităţilor extraşcolare.
Vacanţa de vară va începe pe 22 iunie şi va ţine până pe 8 septembrie.
Angajaţii români sunt din ce în ce mai stresaţi.
Aceasta este concluzia unui studiu, potrivit căruia 63% dintre respondenţii români afirmă că nivelul lor de stres a crescut în ultimul an.
Principala cauză este situaţia financiară personală, clienţii şi angajaţii sau colegii.
Studiul a mai arătat că peste 70% din angajaţii români identifică lucrul flexibil ca singurul mod de reducere a stresului deoarece îmbunătăţeşte productivitatea.
Nivelul de stres continuă să crească în întreaga lume, iar majoritatea angajaţilor se apropie din ce în ce mai mult de epuizare.
Cazurile de varicelă din ţara noastră au crescut cu 45% faţă de anii trecuţi.
Societatea Română de Pediatrie recomandă astfel, vaccinarea copiilor împotriva acestei boli foarte contagioase care poate lăsa cicatrici severe pe piele.
Medicii spun că imunizarea copiilor prin vaccinare, înainte de introducerea lor în colectivitate, este importantă şi programul de vaccinare obligatoriu este construit în jurul bolilor cu grad mare de risc.
Sucurile sunt nocive pentru sănătatea copiilor.
Potrivit specialiştilor, cele mai multe băuturi dulci au un procent mic de sirop natural, iar restul sunt aditivi şi zaharuri periculoase pentru sănătate.
Experţii nu recomandă consumul a mai mult de jumătate de litru de suc pe zi, deoarece zaharurile şi aditivii conţinuţi pot duce la apariţia sindromului de deficit de atenţie, mai ales la copii.
Totodată, specialiştii atenţionează că o mare parte din băuturile carbogazoase vândute pe piaţă, nu au înscrise pe etichetă menţiunile “cu îndulcitori” sau “obţinut parţial din sucuri concentrate”.
Salariile medicilor ar putea creşte.
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a afirmat că doctorii vor fi plătiţi în funcţie de performanţele pe care le au, după cum prevede noua Lege a sănătăţii.
Potrivit ministrului, aceasta stabileşte mecanisme care permit creşterea salariului medical, astfel încât medicii să fie remuneraţi conform performanţelor profesionale.
Cetăţenii români vor vota la alegerile parlamentare din 9 decembrie doar cu cartea de identitate.
Guvernul a prelungit termenele de aplicare a dispoziţiilor legale cu privire la cărţile de alegator şi registrul electoral.
De asemenea, s-a stabilit că prezenţa la vot se va certifica prin aplicarea ştampilei cu menţiunea “VOTAT” şi data scrutinului.
Românii consumă o cantitate aproape triplă de sare faţă de cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Efectul este vizibil în numărul tot mai mare de boli cardiace, care reprezintă principala cauză de deces în România.
Cetăţenii ţării noastre consumă zilnic cel puţin douăsprezece grame de sare.
Medicii spun că alimentele cu cea mai mare cantitate de sare sunt lactatele, cele tip fast-food sau supele la plic.
Durata procedurilor de portare a unui număr de telefon s-a redus la 3 zile.
Decizia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a intrat în vigoare duminică.
Astfel, termenul de activare a unui număr portat este de maxim o zi lucrătoare, aşa cum prevăd normele europene, iar durata maximă a procedurilor administrative aferente portării s-a redus de la 10 la 3 zile lucrătoare.