Ştiri 23 octombrie 2012
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia joi, de la ora 17, slujba Privegherii la Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Constanţa, zona Delfinariu.
Aici vor fi aduse spre închinare moaşte ale Sf. Ioan Gură de Aur.
Vineri, Ierarhul Tomisului va sfinţi de la ora 8.30 pictura bisericii Sf. Dimitrie din localitatea Cochirleni.
Slujba va fi urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
Duminică, Biserica Ortodoxă Română va cinsti pe Sf. Ierarh Iachint de Vicina, Mitropolitul Ţării Româneşti.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia de la ora 8, Sf. Liturghie la Mănăstirea Dervent, care va sărbători hramul bisericii noi.
Moaştele Sf. Nectarie din Eghina vor fi aduse în această seară la Bucureşti.
Evenimentul are loc cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, cinstit pe 27 octombrie.
Potrivit Patriarhiei, evenimentele dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou încep mâine cu sfinţirea şi inaugurarea oficială a Centrului de îngrijiri paliative “Sfântul Nectarie”.
Centrul este locul unde vor fi aduse pentru prima dată în acest pelerinaj Moaştele Sf. Nectarie.
Apoi moaştele vor fi aduse în procesiune până la Catedrala Patriarhală, unde vor rămâne până marţi, 30 octombrie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a respins recursul Bisericii Ortodoxe Sârbe cu privire la restituirea proprietăţilor din Muntenegru.
Decizia CEDO este considerată de către episcopul Ioanichie, ca o acţiune “care nu este încă pierdută pentru Biserică, dar nici nu s-a câştigat nimic”.
Episcopul Ioanichie a adăugat că CEDO nu a negat dreptul la restituire, nici nu a scutit statul de obligaţia sa de a returna bunurile pe care le-a confiscat ilegal.
O nouă mănăstire ortodoxă a fost sfinţită în Congo.
Evenimentul a avut loc cu ocazia vizitei Sanctităţii Sale Theodoros al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei, în această ţară.
Mănăstirea ortodoxă se află în provincia Katanga, in sudul statului Congo.
La sfinţirea mănăstirii, ierarhul a anunţat şi proiectul de înfiinţare a unei universităţi în această provincie.
Podul Agigea se închide de astăzi.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că astăzi, mâine şi joi, între orele 8.30 – 16.00, circulaţia rutieră pe podul Agigea va fi închisă pentru executarea lucrărilor de punere în siguranţă a podului.
De asemenea, până la sfârşitul acestei luni, traficul rutier va mai fi închis pentru 2 zile.
În această perioadă, circulaţia autovehiculelor se va desfăşura pe variante ocolitoare.
De mâine încep probele RADET la rece.
Drept urmare, reprezentanţii regiei îi atenţionează pe constănţenii care nu au finalizat lucrările la instalaţiile proprii să întreprindă măsuri de izolare a acestora, pentru a preveni eventualele inundaţii.
Folosirea telefonului mobil creşte cu jumătate riscul de accident rutier.
Potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană şi Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere, neatenţia este una dintre principalele cauze ale accidentelor produse în coloană. Folosirea telefoanelor mobile în timpul condusului este de asemenea cauza spitalizării unei persoane din patru accidentate.
Cei care folosesc foarte mult telefonul mobil în timpul condusului sunt de două ori mai expuşi accidentelor decât aceia care reduc la minim această activitate.
Românii care locuiesc la oraş au economisit cu o treime mai mult faţă de anul trecut.
Potrivit unui sondaj, suma medie pe care locuitorii de la oraş o pun deoparte în fiecare lună este de 116 euro.
Aproape jumătate dintre cei chestionaţi sunt dispuşi să cheltuiască banii economisiţi, pe renovarea locuinţelor sau izolarea termică a acestora.
Sondajul mai arată că, pe termen lung, majoritatea intenţionează să îşi cumpere o casă.
Rusia ar putea relua importurile de carne din România.
Federaţia Rusă a sistat în urmă cu 16 ani importurile de carne şi produse de origine animală din România din cauza pestei porcine.
Pentru început, specialiştii ruşi vor veni în România la începutul lunii viitoare pentru a verifica în ce condiţii este procesată carnea din unităţile de producţie.
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că ruşii sunt interesaţi de asemenea şi de carnea de pasăre, ouă, seminţe şi produse lactate.
Un copil din şase suferă de deficit de atenţie din cauza mercurului din pânza freatică.
Potrivit specialiştilor, mercurul provine din bateriile uzate aruncate la gunoi.
Aceasta este doar una dintre urmările faptului că în ţara noastră nu se face colectarea selectivă a deşeurilor.
Anul trecut, ministerul Mediului a început o campanie de informare în rândul elevilor care să ducă la creşterea colectării selective.
În prezent, România se situează pe penultimul loc în Europa la colectare selectivă, înaintea Bulgariei.