Ştiri 24 octombrie 2012
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 17, slujba Privegherii la Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Constanţa, zona Delfinariu.
Slujba este prilejuită de reaşezarea la loc de cinste a raclei cu 9 sfinte moaşte descoperită în clopotniţa bisericii Sf. Dimitrie.
Potrivit părintelui paroh, Ilie Petre, aceasta a fost ascunsă în anii ’60 pentru a le proteja de autorităţile comuniste.
Vineri, Înaltpreasfinţitul Teodosie va sfinţi de la ora 8.30 pictura bisericii Sf. Dimitrie din localitatea Cochirleni.
Slujba va fi urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
Duminică, Biserica Ortodoxă Română va cinsti pe Sf. Ierarh Iachint de Vicina, Mitropolitul Ţării Româneşti.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia de la ora 8, Sf. Liturghie la Mănăstirea Dervent, care va sărbători hramul bisericii noi.
Franţa va ajuta la repararea acoperişului Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi Franţa au semnat un proiect comun în acest sens.
Un comitet prezidenţial s-a stabilit pentru restaurarea acoperişului Bisericii Sfântului Mormânt, cu acordul denominaţiunilor care au drept de proprietate în această Biserică, şi anume ortodocşii, catolicii, armenii şi copţii.
Autoritatea palestiniană a ajutat cu 1 milion de euro la acest proiect, iar Franţa cu suma de 200.000 de euro.
Vremea se va răci accentuat zilele următoare.
Potrivit meteorologilor, în acest week-end, în Maramureş, Moldova şi la munte vor apărea primele ninsori.
Pentru zona Dobrogei, prognoza ANM arată că în jurul datei de 29 octombrie, temperaturile maxime din timpul zilei nu vor depăşi 9 grade Celsius, iar cele nocturne vor fi de 4-5 grade Celsius.
Ploi pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ sunt anunţate pentru 28 şi 29 octombrie.
Delta Dunării ar putea fi declarată zonă defavorizată.
Anunţul a fost făcut ieri de Ministrul Mediului, Rovana Plumb care a adăugat că se va lua această decizie pentru stimularea investiţiilor.
Aceasta a mai completat că în prezent 70% dintre locuitori nu au acces la apă potabilă.
Pentru ca o zonă să fie declarată defavorizată, trebuie să îndeplinească cel puţin una din următoarele două condiţii: ponderea şomerilor din zonă să fie de trei ori mai mare decât la nivel naţional şi să fie o zonă izolată, lipsită de mijloace de comunicaţie, cu o infrastructură slab dezvoltată.
România va trece oficial la ora de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Ziua de duminică va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Ora oficială de iarnă este adoptată în ultima duminică a lunii octombrie, iar ora oficială de vară în ultima duminică a lunii martie.
Peste 2500 de şcoli din toată ţara vor fi conectate la internet.
Măsura face parte din programul “Internet în şcoala ta” demarat de Ministerul Educaţiei, iar valoarea contractului este estimată la aproximativ 150 de milioane de lei.
Şcolile vizate în primul rând sunt cele din zonele rurale şi mici urbane dezavantajate din punct de vedere al accesului la mijloacele moderne de comunicaţii.
Proiectul va fi finanţat din sume de la bugetul de stat şi fonduri nerambursabile.
Cererea de reexaminare cu privire la Bacalaureatul profesional a fost retrimisă la Comisia de învăţământ.
Motivul a fost determinat de faptul că legea nu a întrunit, în plen, numărul de voturi necesar.
Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor a decis pe 15 octombrie menţinerea Bacalaureatului profesional prin respingerea cererii de reexaminare propusa de preşedintele Traian Băsescu.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, le-a explicat, la acea dată, deputaţilor că bacalaureatul profesional a apărut dintr-o necesitate, pentru a le permite absolvenţilor de liceu să se angajeze.
Persoanele care ameninţă sau lovesc medicii riscă pedepse de până la 12 ani de închisoare.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri o lege în acest sens.
Pentru lovire sau orice act de violenţă săvârşit împotriva personalului sanitar, pedeapsa va fi închisoarea de la 6 luni până la 3 ani.
Pentru vătămarea corporală, agresorul poate fi închis între 6 luni până la 6 ani.
Pedeapsa cea mai mare, închisoare de la 3 la 12 ani, va fi pentru vătămarea corporală gravă.
Legea a trecut deja de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Jumătate dintre alimentele pe care le găsim în hypermarketurile din România sunt din producţia internă.
Declaraţia aparţine ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
Oficialul a precizat însă că în hypermarket-urile din alte ţări, ponderea alimentelor produse local ajunge şi la 80% iar ţara noastră mai are de lucrat la acest capitol.
Ministrul a adăugat că o altă problemă a ţării noastre este cea a intermediarilor din lanţul alimentar şi a centrelor de colectare.
Părinţii nu vor taxă la creşele de stat.
Potrivit unui sondaj de opinie, românii nu sunt de acord cu plata unei contribuţii pentru înscrierea copiilor în creşele de stat, propusă de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Valoarea taxei pentru înscrierea în creşele de stat ar urma să fie stabilită prin dispoziţie a primarului de fiecare autoritate locală în parte.
În prezent, la Constanţa, părinţii care îşi înscriu copiii în creşele de stat trebuie să plătească zilnic şase lei pentru cele patru mese pe zi asigurate de autorităţile locale.
Poliţia Rutieră a scos de ieri, în trafic, toate maşinile dotate cu radare.
Măsura face parte din cadrul unei acţiuni care se derulează la nivel naţional şi vizează sancţionarea şoferilor ce depăşesc limita legală de viteză sau nu acordă prioritate.
Decizia a fost luată de ministrul Internelor, Mircea Duşa, care a cerut înmulţirea acţiunilor de combatere şi prevenire a accidentelor rutiere.