Vestea cea bună – Urcuşul duhovnicesc
Emisiunea “Vestea cea bună” – Urcuşul duhovnicesc – 14 iunie 2011 Realizatori:Prof. Mihail Chircor, Av. Cezar Axinte.
Emisiunea “Vestea cea bună” – Urcuşul duhovnicesc – 14 iunie 2011 Realizatori:Prof. Mihail Chircor, Av. Cezar Axinte.
Mâine Biserica Ortodoxă va prăznui Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. Numită şi duminica cincizecimii, sărbătoarea ne aminteşte de momentul biblic în care, la 50 de zile după Învierea Domnului, Sf. Duh se pogoară peste apostolii Mântuitorului, sub forma unor limbi de foc. Astfel, Rusaliile constituie momentul întemeierii bisericii creştine şi…
Emisiunea “Cuvânt Dobrogean” – Întrebări, răspunsuri, opinii şi afirmaţii – 10 iunie 2011. Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.
Emisiunea “Tânărul creştin” – Plictiseală şi entuziasm – 10 iunie 2011 Realizator: Eduard Mindirigiu.
Mitropolitul Clujului susţine construirea unui Memorial la Aiud, în Râpa Robilor. În acea zonă, comuniştii au îngropat o parte din elita rezistenţei româneşti care şi-a găsit sfârşitul între zidurile închisorii din Aiud. Mitropolitul a amintit de o iniţiativă mai veche, spunând că, pe lângă Schitul ”Sfânta Cruce”, care îşi desfăşoară…
La Constanţa, indicele UV a atins cota de alertă. Meteorologii avertizează cu privire la faptul că pe litoral, indicele radiaţiei ultraviolete a depăşit cota de alertă de 8 unităţi pe o scară de la 0 la 11. Indicele UV este o estimare internaţională a nivelului radiaţiei ultraviolete la suprafaţa Pământului….
Emisiunile “Taifas Dobrogean” ciclul “Morala creştină” – Cinstirea lui Dumnezeu