Știri 21 noiembrie 2023

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adus la Templul lui Solomon din Ierusalim pe fiica lor, Fecioara Maria, în vârstă de trei ani.
În acest fel, Sfinţii Părinţi au împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil îl vor dărui spre slujire lui Dumnezeu.
Fecioara Maria a rămas la Templu până la vârsta de 15 ani, când a fost logodită cu dreptul Iosif.
Sărbătoarea, denumită popular şi VOVIDENIA sau OVIDENIA a fost instituită în amintirea sfinţirii unei biserici din Ierusalim de către patriarhul Iustinian, biserică ce era închinată momentului aducerii la Templu a Sfintei Fecioare.
Primul hram al acestei biserici s-a serbat la data de 21 noiembrie a anului 543, iar de atunci această sărbătoare se prăznuieşte întotdeauna pe 21 noiembrie.
Ea a fost generalizată în tot Orientul înainte de secolul 7, iar în Apusul creştin în perioada secolelor 15-16.
Pentru bucuria acestei sărbători, Biserica a hotărât astăzi dezlegare la peşte.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.00 și Taina Sfântului Maslu, de la ora 18.00.
Joi, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica aromână Sf. Antonie de la Iezerul Vâlcii, din cartierul constănțean Palas, de la ora 7.00.
Tot joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a cincea ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 10 decembrie și are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
Astfel, este organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge la Medgidia.
Acțiunea se va desfășura mâine la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz până în Medgidia.

Astăzi este Ziua Mondială a Televiziunii.
Aceasta marchează data la care, în anul 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii.
Prin programele variate pe care le oferă, de la cele culturale sau ştiinţifice până la cele de divertisment, televiziunea ne informează, educă şi distrează.
ONU încurajează ca misiunea posturilor tv să fie una paşnică, de promovare a valorilor democratice.
Cu o istorie de peste un secol la nivel mondial, în România televiziunea a început să emită alb-negru în ultima zi a anului 1956.

Mai multe elicoptere vor survola orașul Constanța la joasă înălțime.
Cu prilejul sărbătoririi a 105 ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Comandamentul Flotei organizează în garnizoana Constanța o paradă militară, care constă în defilarea unui detașament constituit din personal militar, tehnică terestră și aeriană, informează Primăria.
În acest sens, Grupul 256 Elicoptere în cooperare cu Baza 57 Aeriană vor executa, astăzi și joi, 23 noiembrie, activități de antrenament constând în executarea zborurilor la joasă înălțime.

Știri 20 noiembrie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul.
S-a născut în jurul anului 780, la Irinopolis din Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi.
S-a nevoit mult cu postul şi rugăciunea, a biruit toate cursele nevăzuţilor diavoli şi s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii.
Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul pe 20 noiembrie 842, la Constantinopol.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfântul Mucenic Dasie.
Originar din Durostorum, era soldat creştin în armata romană, cantonat în oraşul Axiopolis lângă Cernavodă, pe malul drept al Dunării.
Numele Dasius este de origine geto-dacică şi înseamnă „miel“.
Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn.
Pentru că și-a mărturisit credinţa şi a refuzat să jertfească idolilor, Sfântul Dasie a fost martirizat, într-o zi de vineri, 20 noiembrie, a anului 304.

Mâine, Biserica Ortodoxă va prăznui Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, de la ora 8.00, așezământ monahal care își va serba hramul paraclisului.
Miercuri, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, de la ora 6.40.

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care sprijină dotarea lăcaşurilor de cult și a aşezămintelor sociale şi medicale.
Proiectul permite Secretariatului de Stat pentru Culte sau auto­rităților locale să finanțeze construirea şi repararea sediilor administrative ale protopopiatelor şi parohiilor, a cimitirelor, precum şi a sediilor unităţilor de învăţământ aparținând cultelor, cu alt profil decât cel teologic.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge la Medgidia.
Acțiunea se va desfășura miercuri la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz până în Medgidia.

Bolnavii cronici sunt la mare risc din cauza lipsei medicamentelor nu doar din farmacii, ci și din spitale.
Acestea au rămas fără bani de medicamente, deoarece nu s-au mai făcut achiziții de câteva luni, din cauza lipsei rectificării bugetare, potrivit Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
În condiţiile în care medicamentele scumpe, pentru cancer sau boli rare, nu sunt disponibile, cel mai mare risc este cel al speculei pe piaţa neagră, care reprezintă, în multe dintre situațiile existente, pericole la adresa vieţii bolnavilor, a spus președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.

Persoanele vulnerabile vor primi și anul viitor vouchere sociale pentru alimente.
Potrivit unor surse guvernamentale, în cazul pensionarilor, executivul va majora anul viitor plafonul până la care vor fi acordate voucherele pentru alimente.
Acesta va crește de la 1.700 la 2.000 de lei.
Ajutorul de 1.500 de lei este oferit în 6 tranșe de 250 de lei, iar vârstnicii și persoanele cu venituri mici pot folosi acești bani pentru a plăti alimente și mese calde.
Anul acesta, ultimii bani vor fi virați la jumătatea lunii decembrie.

Știri 17 noiembrie 2023

Biserica Ortodoxă va prăznui marți Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Cu acest prilej, în această seară, de la ora 17.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanța, cartierul Compozitorilor.
Mâine, la Catedrala arhiepiscopală, ierarhul nostru va săvârși, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului, Acatistul Sf. Grigorie Decapolitul și Acatistul Sf. Dasie.
Duminică, de la ora 7.45, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, așezământ monahal care își va cinsti, cu anticipație, hramul, Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
De la ora 16.00, ierarhul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Lanurile.
Luni, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul.
Cu acest prilej, ierarhul nostru va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Bistriţa din județul Vâlcea.
Marți, de la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, care-și va serba hramul paraclisului.

Astăzi este Ziua internațională a studenților.
Aceasta a fost declarată oficial în anul 1941, de către Consiliul Internațional al Studenților, pentru a comemora evenimentele din 1939, desfășurate la Praga.
Încă din anul 1939, ocupanții naziști din Cehoslovacia au suprimat o demonstrație a studenților, în urma căreia nouă studenți au murit, iar peste 1.200 au fost trimiși în lagăre de concentrare.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România îndeamnă studenții la implicare activă în organizații și în structurile academice din comunitatea lor.

CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura mâine, între orele 08.30 – 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Năvodari și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții ce au nevoie de tratament transfuzional.

Autobuzele liniei 48 au astăzi traseu deviat.
Astfel, pe sensul de mers spre Cap de Linie Palas, acestea vor continua pe bd. Ferdinand până la intersecția de la Gara CFR unde vor face la dreapta pe str. Theodor Burada.
Vor vira apoi la stânga pe bd. I.C. Brătianu și vor continua pe traseul normal.
De asemenea, devierea se face identic în sens invers pe traseul spre Cap de Linie Poarta 2.
Modificarea este una temporară și este cauzată de lucrările de asfaltare de pe bd. I.C Brătianu, sectorul cuprins între intersecția cu bd. 1 Decembrie și str. Oborului.

Guvernul a prelungit, prin ordonanţă de urgenţă, valabilitatea voucherelor de energie până la finalul lunii martie a anului viitor.
Astfel, banii din ajutorul pentru încălzire, daţi în acest an, în două tranşe de câte 700 de lei şi necheltuiţi de beneficiari până la sfârşitul anului, vor putea fi folosiţi şi în această iarnă pentru plata facturilor.
Tot anul viitor vor continua, programul privind voucherele pentru alimente, dar şi programul privind pachetele alimentare pentru persoanele vulnerabile.

Comisia Europeană solicită României și altor 5 state transpunerea corectă a directivei privind deșeurile.
Aceasta a decis iniţierea unei proceduri de infringement, trimiţând scrisori oficiale de punere în întârziere României, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei şi Austriei.
Directiva solicită statelor membre să îşi îmbunătăţească sistemele de gestionare a deşeurilor şi eficienţa utilizării resurselor.
Termenul limită pentru ca statele membre să transpună Directiva în legislaţia lor naţională a expirat la 5 iulie 2020, iar în prezent, acestea au la dispoziție 2 luni pentru a remedia deficiențele constatate.

Guvernul a aprobat finanţarea Sistemului Naţional Integrat de Asistenţă Socială.
Potrivit Ministerului Muncii, dezvoltarea acestui sistem informatic central va susţine reformele pentru asistenţa socială și va duce la eliminarea plăţilor necuvenite care ulterior trebuie restituite de către beneficiari.
Valoarea totală a proiectului este de 255 milioane lei, iar durata de implementare de 36 de luni.

Știri 16 noiembrie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei.
Acesta a fost fiul lui Alfeu, era vameş în Capernaum și înainte de a fi chemat la apostolat de Mântuitorul se numea Levi.
După înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, a rămas la Ierusalim, unde a scris Evanghelia ce-i poartă numele.
Sfântul Matei s-a îndreptat apoi spre alte locuri ale Răsăritului, unde s-a străduit să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni.
Istoria Bisericii arată că Sfântul Apostol Matei a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.30, va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 6.40, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 17.30, va oficia Taina Sfântului Maslu la parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanța, cartierul Compozitorilor.
Sâmbătă, la Catedrala arhiepiscopală, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului, Acatistul Sf. Grigorie Decapolitul și Acatistul Sf. Dasie.
Duminică, de la ora 7.45, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, așezământ monahal care își cinstește, cu anticipație, hramul, Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
De la ora 16.00, ierarhul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Lanurile.
Luni, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul.
Cu acest prilej, ierarhul nostru va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Bistriţa din județul Vâlcea.
Marți, Biserica Ortodoxă va prăznui Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Astfel, de la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, care-și serbează hramul paraclisului.

Astăzi se împlinesc 120 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae.
S-a născut la 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatică la Sibiu și Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat la Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Astăzi este Ziua Internațională a Toleranței.
Aceasta a fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, când statele membre UNESCO au adoptat ”Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986.
Toleranța înseamnă acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaște și respecta convingerile altora.
Totodată, este cel mai puternic fundament pentru pace și reconciliere.
Statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe și acțiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetățeni să aibă atitudini tolerante.

CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 08.30 – 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Năvodari și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții ce au nevoie de tratament transfuzional.

Noi reguli de circulație vor fi instituite pe două străzi din zona Dacia, de miercurea viitoare.
Astfel, pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Farului spre strada Poporului.
Pe strada Salcâmilor, se va circula dinspre strada Poporului spre strada Farului.
Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

Indicatoarele de informare de la intrarea și ieșirea în oraș spre Ovidiu vor fi relocate.
Astfel, de miercurea viitoare, se va reduce și viteza de deplasare a autovehiculelor pe acest sector al DN2A, de la 90 la 50 km/oră.
Indicatorul informativ de ieșire din municipiul Constanța va fi mutat în dreptul Restaurantului „En Provence” iar cel de intrare în municipiul Constanța va fi relocat la intersecția bulevardului Tomis cu strada Kiev.

Știri 15 noiembrie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi de la Neamţ.
S-a născut pe 21 decembrie 1722, în familia protoiereului din oraşul Poltava din Ucraina.
De tânăr a intrat în viaţa monahală la o mănăstire de lângă Kiev, după care a venit în Ţările Române, unde a învăţat limba română la schiturile Dălhăuţi, Trăisteni şi Cârnu.
De aici, a mers la Muntele Athos, unde a devinit pustnicul Paisie şi a fost hirotonit ieromonah, după care a întemeiat o obşte monahală de 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi.
În anul 1763 a venit în Moldova, la mânăstirea Dragomirna, cu o parte dintre ucenici şi a întemeiat o obşte de 350 de monahi.
Aici a tradus o parte dintre scrierile Sfinţilor Părinţi, şi a devenit astfel ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă.
Totodată, a introdus isihasmul în viaţa monahală de obşte şi a dezvoltat un nou curent teologic-monahal numit paisianism.
În anul 1775, din cauza ocupaţiei austriecilor, obştea Sfântului Paisie s-a mutat la mânăstirea Secu, iar apoi la Neamţ, datorită creşterii numărului de călugări.
În ziua de 15 noiembrie a anului 1794, Sfântul Paisie s-a mutat la Domnul, la vârsta de 72 de ani.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a proclamat canonizarea Sfântului Paisie în anul 1988, iar cinstirea sa se face în toate ţările ortodoxe.

Creştinii ortodocşi au intrat, de astăzi în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Acesta simbolizează ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament deoarece după cum aceştia aşteptau venirea lui Mesia prin post şi rugăciune, aşa se cuvine şi creştinilor să întâmpine prin ajunare pe Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria.
Postul are o durată de 40 de zile, până la 25 decembrie, de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Din punct de vedere al alimentaţiei, acest post este unul mai uşor, decât cel al Paştelui, deoarece cuprinde mai multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin.
Dezlegările la peşte sunt în zilele de sâmbătă şi duminică, în perioada 21 noiembrie-18 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie, Sf. Apostol Andrei pe 30 noiembrie, Sf. Nicolae pe 6 decembrie, dar şi în zilele de 4, 5, 7, 12 şi 18 decembrie când se cinstesc sfinţi mai importanţi în ortodoxie.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei.
Cu acest prilej, de la ora 7.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din localitatea Mircea Vodă.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.30, va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 08.30 – 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Năvodari și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții ce au nevoie de tratament transfuzional.

Angajații caselor de asigurări de sănătate au întrerupt protestul început în urmă cu aproape două săptămâni.
Aceasta, după ce, ieri, deputații au adoptat proiectul de lege care prevede majorarea salariilor.
Modificările vor fi la nivelul salarizării Secretariatului General al Guvernului.
Actul normativ va intra în vigoare în luna decembrie.

Consiliul şi Parlamentul European au adoptat noua legislaţie privind restaurarea naturii.
Aceasta obligă statele membre ca până în anul 2030 să redea naturii cel puţin 20% din suprafeţele de pământ şi apă degradate.
Pentru 2040 este prevăzută o ţintă de 60%, pentru ca în 2050 să poată fi atinsă ţinta de restaurare a 90% din habitatele degradate.
Statele membre vor avea la dispoziţie şi finanţare comunitară.

Știri 14 noiembrie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Apostol Filip.
Acesta a fost unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era originar din cetatea Betsaida, din Galileea.
Lui îi spune Iisus Hristos „Urmează Mie”, iar Sfântul Apostol Filip a urmat cu entuziasm această chemare, care a văzut în persoana Mântuitorului pe Mesia cel aşteptat de poporul evreu.
A îndurat mari suferinţe şi ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne.
Sfântul Apostol Filip a fost ucis la Ierapole, prin crucificare cu capul în jos.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte și pe Sfântul Grigorie Palama.
Acesta s-a născut în anul 1296, la Constantinopol, într-o familie nobilă şi evlavioasă.
A intrat în legătură cu monahismul încă din adolescenţă, iar în anul 1326 a fost hirotonit preot.
În jurul anului 1331, Sfântul Grigorie s-a stabilit în schitul Sfântul Sava de la Athos, unde a început să scrie şi să ţină predici.
S-a mutat la Domnul în anul 1359 şi a fost proclamat sfânt prin sinodul convocat în anul 1368 de către patriarhul Filotei.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Ap. Petru și Pavel”.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.40, Sfânta Liturghie.
După slujbă, va rosti rugăciunile pentru intrarea în postul Nașterii Domnului.

Astăzi este Ziua Dobrogei.
Aceasta marchează 145 de ani de la reintrarea Dobrogei în componenţa statului român modern.
Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I şi anume „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.
Documentele arătau că „Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, face parte din România”.
Revenirea Dobrogei la statul român a avut o importanţă istorică deosebită, deoarece a devenit o cale de comunicare a României cu restul lumii.
Cu acest prilej, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului , va fi prezent la proiecția documentarului Flavours of Romania-Dobrogea și la un spectacol al tradițiilor dobrogene, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța.

Tot astăzi este și Ziua Mondială a Diabetului.
Aceasta are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Specialiştii spun că numărul persoanelor bolnave de diabet este în creştere.
Astfel, din anul 2008, când au fost realizate testele de screening pentru sănătatea populaţiei, au intrat în evidenţe cu aproape 50 la sută mai mulţi diabetici, faţă de câţi erau până atunci.
Medicii spun că cea mai importantă cauză a diabetului este obezitatea.
De asemenea, un stil de viaţă neadecvat, lipsa efortului fizic sau alimentaţia nepotrivită sunt factorii care favorizează apariţia diabetului.

CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 08.30 – 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Năvodari și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții ce au nevoie de tratament transfuzional.

Elevii vor primi săptămâna aceasta primele burse din acest an școlar.
Mâine, trebuie achitate sumele pentru septembrie și octombrie, iar din 15 decembrie, banii vor intra lunar. Deocamdată, Ministerul Educației nu a anunțat dacă va modifica regula de acordare a burselor de merit, în condițiile în care s-a constatat că aproape 8.500 de copii le vor primi, deși au medii sub 5.