Puteți dona sau trimite pomelnice prin DONORBOX, accesând butonul de mai jos.
DONEAZĂ
Nu putem emite fără ajutorul ascultătorilor.
"Frate ajutat de frate - cetate întărită." (Pilde 18:19)
Verifică ARHIVA VIDEO
Ştiri 30 aprilie 2011
Mâine, Biserica Ortodoxă se va afla în a doua Duminică după Paşti.
Numită şi Duminica Sfântului Apostol Toma, această zi ne aduce aminte de minunea arătării de către Hristos a rănilor din mâinile şi coasta sa, precum şi de încredinţarea Apostolului cu privire la realitatea Învierii Domnului, prin expresia “Domnul meu şi Dumnezeul meu”.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului“ din Caransebeş, cu prilejul serbării unuia dintre hramurile acestui lăcaş de cult.
Numită şi Duminica Sfântului Apostol Toma, această zi ne aduce aminte de minunea arătării de către Hristos a rănilor din mâinile şi coasta sa, precum şi de încredinţarea Apostolului cu privire la realitatea Învierii Domnului, prin expresia “Domnul meu şi Dumnezeul meu”.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului“ din Caransebeş, cu prilejul serbării unuia dintre hramurile acestui lăcaş de cult.
Mâine, la mânăstirea Lainici din judeţul Gorj va fi proclamată canonizarea Sfântul Cuvios Irodion, un nou sfânt român.
Acesta a fost stareţ al Mănăstirii Lainici timp de 41 de ani şi unul dintre marii stareţi ai monahismului românesc.
Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion ‘Luceafărul de la Lainici’, deoarece a fost un mare luminător duhovnicesc şi rugător către Dumnezeu.
Cuviosul Irodion a trăit în a doua jumătate a secolului trecut, fiind socotit ultima verigă a lanţului neo-isihast românesc din secolul 19.
El va fi cinstit de Biserică de acum înainte în fiecare an pe data de 3 mai, ziua mutării sale la cele veşnice.
La eveniment va participa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu o mare parte dintre membrii Sfântului Sinod.
Canonizarea Cuviosului Irodion a avut loc anul trecut, pe 29 octombrie, într-o şedinţă a Sfântului Sinod.
Specialiştii trag un semnal de alarmă cu privire la consecinţele globale ale defrişărilor masive.
Conform statisticilor, planeta va pierde aproximativ 230 de milioane de hectare de pădure pana in anul 2050, ceea ce va avea consecinţe drastice pentru climă, biodiversitate şi economia globală.
Ecologiştii spun că suprafaţa de pădure pierduta va fi de 27 de ori mai mare decât cea a Austriei şi că în prezent, în fiecare minut, se defrişează o suprafaţă echivalentă cu 35 de terenuri de fotbal.
Uniunea Europeană vrea un nou tip de etichete alimentare.
Potrivit unui raport al Parlamentului European, noile etichete ar trebui să fie mai lizibile şi să conţină informaţii suplimentare despre ingrediente, precum şi despre posibilele efecte negative pe care acestea le pot avea asupra sănătăţii consumatorilor.
Totodată, se are în vedere şi declararea originii produselor din carne, lactate, legume şi unele alimente procesate.
Astfel, europarlamentarii vor ca etichetele să nu mai inducă in eroare cumpărătorul.
Universitatea americană Harvard este cel mai mare proprietar de păduri din România.
Conform unor oficiali americani, celebra universitate deţine, prin intermediul unui fond de investiţii, aproximativ 35.000 de hectare de pădure şi 2.000 de hectare de teren agricol.
Achiziţiile au început în anul 2005, iar americanii spun că acestea ar putea continua în funcţie de dezvoltarea României.
Datele personale a peste 77 de milioane de utilizatori ai reţelei PlayStation au fost furate.
Oficialii Sony au confimat cu întârziere de o săptămână faptul că hackerii au furat datele tuturor utilizatorilor reţelei, inclusiv adresele de domiciliu şi de e-mail precum şi numerele cărţilor de credit.
Poliţia federală americană a deschis o anchetă, însă până în prezent nu se ştie mai nimic despre infractori.
Naveta spaţială Endeavour va pleca mâine în ultimul său zbor cosmic.
La bordul navetei se va afla unul dintre cele mai scumpe echipamente din istoria NASA, un detector de particule în valoare de 2 miliarde de dolari, care va căuta antimaterie si energie neagră.
La lansare va fi prezent, în premieră pentru NASA, şi preşedintele american Barack Obama, alături de 750.000 de persoane.
Naveta Endeavour este a cincea şi ultima navetă construită de NASA, în locul navetei Challanger, şi a fost lansată pentru prima dată în spaţiu în luna mai a anului 1992.
Agenţia Spaţială va opri anul acesta programul spaţial, după ce preşedintele Obama a decis ca, pe viitor, agenţia să se concentreze pe detectarea asteroizilor şi studierea planetei Marte.
Următoarele lansări cosmice de pe solul american vor avea loc peste cel puţin trei ani.
Izvorul Tămăduirii, nădejdea creştinilor – Arhim. Andrei Tudor, stareţul M-rii Dervent
Intreviu cu Arhim. Andrei Tudor, stareţul mânăstirii Dervent, care are unul din hramuri la “Izvorul Tămăduirii”.
Ştiri 29 aprilie 2011
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Izvorul Tămăduirii.
Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.
Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă.
La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica cu hramul Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor 5 şi 6.
În toate bisericile si mânăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduiala adecvata Săptămânii Luminate.
Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.
Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă.
La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica cu hramul Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor 5 şi 6.
În toate bisericile si mânăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduiala adecvata Săptămânii Luminate.
Structura anului şcolar ar putea fi modificată.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a decis că schimbarea ar fi necesară pentru ca elevii să nu simtă că intră în rutină.
Demnitarul a anunţat că ia în calcul schimbarea structurii anului şcolar începând cu 2011 – 2012 şi ar consta în înlocuirea semestrelor cu trimestre şi scurtarea vacanţei de vară.
Potrivit ministrului, decizia finală va fi luată după o serie de dezbateri cu elevii, dar şi cu cadrele didactice.
Compania Rompetrol a majorat, ieri, preţurile la benzină cu 7 bani/litru şi a redus preţurile la motorină cu 3 bani/litru.
Astfel, litrul de benzină Efix 95 costă 5,42 lei, iar benzina Alto 101 este 6,09 lei/litru.
Totodată, motorina Efix Diesel costă 5,38 lei/litru, iar motorina Diesel Alto 55 este 5,69 lei/litru.
Ultima modificare a preţurilor a fost operată de Rompetrol la 8 aprilie, când compania a scumpit carburanţii cu 9 bani/litru.
Luna mai aduce noi scumpiri la alimente.
Crescătorii de păsări au anunţat că vor majora preţurile cu până la 15% deoarece au rămas fără subvenţii, iar cerealele s-au scumpit şi ele.
Potrivit producătorilor Agricoli din România, din cauza politicii deficitare a Ministerului Agriculturii, a fost necesară importarea cerealelor de pe piaţa internaţională, cu un preţ mai mare decât cel cu care au fost exportate.
CFR a anunţat reduceri de preţ la bilete.
Astfel, pentru cei care călătoresc în grupuri mici, de până la cinci persoane, se fac reduceri între 10 şi 25% la preţul biletelor.
Oferta este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin vineri şi duminică.
De asemenea, prin „Călătoria dus-întors” se face o reducere de 10%, iar cei care îşi cumpără anticipat legitimaţii de călătorie pot beneficia de o reducere între 5 şi 13% pentru orice destinaţii şi ranguri de tren.
Turcia va construi canalul ce va uni Marea Neagră şi Marea Marmara.
“Canalul Istanbul” va avea o lungime de până la 45 de km şi va fi construit la 25 de metri adâncime.
Potrivit premierului turc, canalul se va afla în partea europeană a Bosforului şi va fi gata până în anul 2023, atunci când Turcia va sărbători 100 de ani de la înfiinţare, după căderea Imperiului Otoman.
Premierul a precizat că prin canalul Bosfor sunt transportate anual milioane de tone de petrol şi substanţe chimice, care ameninţă viaţa a aproape 2 milioane de oameni care locuiesc în apropierea malurilor de navigare.
Danemarca nu este de acord cu aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Europarlamentarii danezi au făcut demersuri pentru ca Guvernul lor sa împiedice aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
Totodată, politicienii danezi au insistat ca Executivul sa susţină Franţa şi Germania.
Ei sunt de părere că cele două ţări trebuie să-şi rezolve problemele cu corupţia şi crima organizată.
Deşi aderarea României la spaţiul Schengen a fost contestată de mai multe ţări, raportul european întocmit luna aceasta arată că cele două state au demonstrat că sunt suficient de pregătite pentru aplicarea prevederilor într-o manieră satisfăcătoare.
Universităţile româneşti vor fi verificate.
Potrivit unui ordin al ministrului educaţiei, universităţile vor trebui să completeze un formular online care să ajute la ierarhizarea programelor de studii şi clasificarea instituţiilor de învăţământ.
Astfel, toate universităţile din România vor trebui ca până la 23 mai să declare câte specializări sunt acreditate sau autorizate.
Datele comunicate ministerului vor fi ulterior verificate de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, şi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
România va primi ultima tranşă din împrumutul de la Comisia Europeană.
Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu a anunţat că aceasta este în valoare de 150 milioane de euro.
Potrivit ministrului, o misiune a Fondului Monetar Internaţional va evalua, până pe 9 mai, noul acord de tip preventiv cu România.
Lumina sfântă la malul Mării Negre – 2011
Transmisiunea în direct “Lumina sfântă la malul mării” – Neptun TV – 24 apr.2011.
Exerciţiu de civism – Programul Pascal
Emisiunea “Exerciţiu de civism” la radio Sky FM, despre Programul Pascal – 22 apr. 2011.
Cafeneaua Jurnaliştilor – Sărbătorile Învierii
Emisiunea “Cafeneaua jurnaliştilor” de la radio Constanţa – 22 apr. 2011
Partea 1
Partea 2
