Lecţia de Religie – Postul
Realizator: Bogdan Nicolae Mateescu.
Statul sprijină programele sociale ale Bisericii.
Proiectul se derulează sub forma unui program naţional prin care unităţile de cult identifică nevoia socială, de la copii săraci, copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, până la vârstnici sau persoane cu dizabilităţi.
Fondurile ar fi acordate de o comisie formată din şapte membri, reprezentanţi ai administraţiei locale şi din partea cultelor.
Constănţenii care îşi plătesc impozitele şi taxele locale până la sfârşitul acestei luni vor primi o reducere de 10 la sută.
Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa precizează că de această bonificaţie beneficiază persoanele fizice care plătesc integral toate obligaţiile datorate bugetului local.
Pentru plata în două rate egale la termenele scadente, respectiv 31 martie şi 30 septembrie, nu se acordă bonificaţie.
Românii vor plăti doi euro pentru cardurile de sănătate.
De asemenea, asiguraţii vor fi puşi şi la alte cheltuieli pentru acelaşi card.
Medicii de familie susţin că fiecare posesor de card va trebui să plătească analizele prin care să i se stabilească grupa sanguină şi RH.
De asemenea, pe acelaşi card se va regăsi şi informaţia dacă posesorul vrea să doneze organele după deces, pentru care va trebui să dea o declaraţie notarială care costă aproximativ 40 de lei.
În total, pentru a intra în posesia cardului, fiecare asigurat ar putea fi nevoit să plătească aproximativ 70 de lei.
Senatorii români vor restricţionarea site-urilor pornografice.
Potrivit proiectului de lege iniţiat de comisia de cultură a Senatului, pe site-urile pentru adulţi vor putea intra, spun parlamentarii, doar majorii, iar în caz contrar, siteurile vor fi închise.
Nu toţi parlamentarii cred însă că o astfel de lege va elimina pornografia.
Iniţiativa propusă de Guvern a fost adoptată, cu opt voturi “pentru” şi doar unul “împotrivă”.
Compania Rompetrol a majorat de astăzi preţul carburanţilor cu 9 bani/litru.
Astfel, cea mai ieftină benzină costă 5,30 lei/litru, iar cea mai ieftină motorină este 5,32 lei/litru.
De asemenea, compania Petrom, a majorat de ieri preţurile de referinţă la benzină şi motorină cu 9 bani/litru.
Proprietarii care nu şi-au asigurat locuinţele până la 15 ianuarie pot primi amenzi mari.
Aceştia pot fi sancţionaţi de autorităţile locale cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.
O informare de presă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, din decembrie 2010, anunţa că termenul limită până la care trebuie încheiată poliţa obligatorie, fără a risca amenzi, a fost decalat de la 15 ianuarie la 15 iulie 2011.
Potrivit directorului general al Pool-ului de asigurare împotriva dezastrelor naturale, acest comunicat nu are valoare juridică, pentru că nu este susţinut de o modificare legislativă.
Preţul medicamentelor ar putea să scadă cu aproape 1% de la 1 aprilie.
Motivul îl constituie actualizarea cursului de la 4,25 la 4,21 lei pentru un euro în bugetul de stat pentru 2011.
Potrivit Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, pentru multe medicamente, această diferenţă de curs va fi aproape imperceptibilă, dar este cert că preţurile vor scădea cu aproximativ 1% pentru toate produsele.
18.000 de angajaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor fi disponibilizaţi în acest an.
Legea privind reducerile de personal a fost aprobată de Guvern şi trimisă la Parlament.
Ministerul de Interne afirma, la sfârşitul lunii decembrie, că trebuie să implementeze măsuri de redimensionare a numărului de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare, funcţionari publici şi personal contractual, deoarece România are o medie de 500 de lucrători la 100.000 de locuitori, cu 25 la sută peste media europeană.
Ratele creditelor în euro ar putea creşte cu 10% până la sfârşitul anului.
Motivul nu este deprecierea leului faţă de moneda europeană, ci creşterea Euribor, un indicator folosit de bănci în calcularea ratelor, alături de marja proprie.
Economiştii se aşteaptă ca până în decembrie, Euribor la trei luni să avanseze până la 1,5-2%, de la 1,17%, în prezent.
Potrivit specialiştilor, faţă de vara trecută, indicatorul aproape s-a dublat, de la un nivel de 0,6%.
Parlamentul European cere impozitarea tranzacţiilor financiare din Uniunea Europeană.
Măsura ar putea aduce venituri de 200 de miliarde de euro, şi combaterea evaziunii fiscale.
În rezoluţie se arată că Uniunea Europeană ar trebui să susţină impozitarea tranzacţiilor financiare la nivel mondial, dar pentru că nu s-a reuşit acest lucru, această taxare ar putea fi introdusă la nivel european, ca primă etapă.
Potrivit rezoluţiei, taxa ar reduce speculaţiile şi deficitele publice.
Statul turc sprijină restaurarea bisericilor creştine din oraşul Nigde.
Acestea sunt în pericol de dispariţie, din cauza diminuării comunităţilor de creştini.
Ministrul turc al turismului a declarat că o parte din aceste biserici vor fi restaurate cu scopul de a fi redate circuitului turistic, dar şi pentru a se conserva valoarea lor istorico-culturală pentru generaţiile următoare.
Primele biserici care vor fi restaurate sunt cele care primează prin vechimea lor şi prin valoarea artistică.
Portalul Yahoo a lansat versiunea în limba română.
Acesta furnizează ştiri şi informaţii meteo, iar utilizatorii locali îşi pot crea un cont de email cu extensia .ro.
Deocamdată, în limba română este disponibilă numai pagina unde utilizatorii introduc userul şi parola pentru accesarea serviciului de e-mail, în timp ce serviciul de mesagerie este în limba engleză.
La sfârşitul anului trecut, serviciile furnizate de Yahoo! erau folosite în România de 8 milioane de persoane.
Senatul a aprobat proiectul privind introducerea coplăţii în sistemul de sănătate.
Proiectul, prioritate legislativă a Guvernului, a fost aprobată cu 53 de voturi “pentru” şi 51 “împotrivă”, după ce solicitarea de retrimitere la comisie a fost respinsă.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Primăria Constanţa a demarat un program prin care va oferi locuinţe persoanelor fără adăpost.
Cartierul va fi amplasat pe o suprafaţă de şase hectare, în Tomis Nord, zona Grăniceri.
În funcţie de venituri, beneficiarii acestor locuinţe vor plăti fie numai utilităţile şi o chirie, fie numai utilităţile, fie nimic, dar trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.
Astfel, ei nu trebuie să deţină teren intravilan sau automobile, cu excepţia celor modificate pentru handicapaţi.
Potrivit primarului Radu Mazăre, costul total suportat de autorităţile locale pentru acest proiect este de opt milioane de euro.
Cartierul se va numi Henri Coandă pentru că acesta a proiectat în premieră, în anul 1921, clădirile modulare.
Statutul Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii va fi actualizat.
Sfântul Sinod va lua în discuţie problema actualizării Statutului de organizare şi funcţionare al Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii, pentru că acestea funcţionează, în prezent, după un document aprobat în urmă cu câteva decenii.
Intervenţia Patriarhiei vine la câteva zile după înfiinţarea de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a CAR-ului Clericilor şi Mirenilor, de unde atât preoţii cât şi credincioşii vor putea lua împrumuturi cu o dobândă de 6%.
Preţul benzinei a atins maximul istoric pe plan mondial.
Conflictele din lumea arabă şi din Africa au făcut ca preţul petrolului să atingă cote-record pe întreg mapamondul, benzina şi motorina scumpindu-se semnificativ atât în ţările Uniunii Europene, cât şi în Statele Unite.
În acest context, mai mulţi analişti economici internaţionali estimează că există posibilitatea ca în vară barilul de petrol să atingă un nou maxim de 150 de dolari.
Reprezentanţii companiilor petroliere au declarat recent că se aşteaptă ca, până la sfârşitul acestui an, preţul unui litru de benzină să depăşească 7 lei.
Guvernul a aprobat doar opt amendamente din cele 144 la proiectul Codului Muncii.
Printre acestea se numără şi cel care acordă prioritate la reangajare persoanelor disponibilizate colectiv pentru o perioadă de 45 de zile.
De asemenea, salariaţii vor avea la dispoziţie un termen de maxim 5 zile calendaristice de la data comunicării angajatorului pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit.
Compania Petrom a scumpit de astăzi benzina şi motorina cu 9 bani pe litru.
Astfel, cea mai ieftină benzină este 5,16 lei, iar cea mai ieftină motorină costă 5,15 lei pe litru.
Este a doua scumpire de luna aceasta, după ce pe 1 martie Petrom a majorat preţurile cu 8 bani pe litru la benzină şi 6 bani pe litru la motorină.
Şase femei pe zi mor în România din cauza cancerului de col uterin.
Statisticile arată că în ţara noastră, cancerul de col reprezintă principala cauza de mortalitate prin cancer la femeile cu vârste între 15 şi 44 de ani.
În fiecare an, în România sunt diagnosticate circa 3.000 de cazuri noi, iar numărul total al femeilor cu cancer de col este estimat în prezent la 40.000.
Specialiştii spun că testul Papanicolau poate duce la o scădere a riscului de cancer de col uterin cu 94 la sută.
În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
Acestea încep chiar din această seară, cu slujba canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, slujba ce va fi săvârşită în primele 4 zile ale acestui post.
La catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Canonului cel mare în fiecare seară începând cu ora 17, iar miercuri şi vineri va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite, de la ora 8.
Slujba Canonului cel Mare este de fapt un imn liturgic dedicat pocăinţei pe care suntem datori să o facem faţă de Dumnezeu, din cauza păcatelor şi greşelilor noastre.
De asemenea, alte slujbe speciale din acest post vor fi şi slujba deniilor din a 5-a şi ultima săptămână a postului, cea a Patimilor Domnului şi Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite.
Biserica ortodoxă română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh şi Mucenic Efrem al Tomisului.
Acesta a fost al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine.
El s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu.
Mergând să se închine la Sfintele Locuri, în Israel, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici.
A fost ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului şi a propovăduit Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin.
În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor.
Însă, pentru că a mărturisit că este gata să-şi dea viaţa pentru Mântuitorul Iisus Hristos, i s-a tăiat capul în anul 304 şi este pomenit la 7 martie.
O treime dintre produsele cosmetice conţin cel puţin un ingredient cancerigen.
Studiile arată că femeile folosesc în medie zilnic 12 produse cosmetice, care conţin 170 de substanţe chimice.
90% din cele 10.000 de ingrediente folosite în produsele de îngrijire personală nu au fost evaluate din punct de vedere al siguranţei folosirii lor de către om.
Şi multe produse pentru copii sunt un pericol.
Astfel, cercetătorii au descoperit că peste 80% din 1.700 de produse de îngrijire pentru copii conţin alergeni şi iritanţi, cu toate că erau marcate ca fiind hipoalergenice sau naturale.
Deşi există o lege privind produsele cosmetice, nu există un control asupra siguranţei ingredientelor sau produselor de îngrijire introduse în piaţă.
În general, se restricţionează un produs cosmetic doar după ce apar reacţii adverse, iar clienţii reclamă eventuale afecţiuni.
Medicii de familie sunt hotărâţi să treacă pe sistem privat.
Bolnavii ar putea rămâne, în mai puţin de o lună, fără medicamente compensate, analize gratuite şi bilete de trimitere la spital, din cauză că medicii de familie sunt hotărâţi să nu semneze noile contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Acestea ar trebui semnate la începutul lunii aprilie.
Medicii spun că sumele alocate pentru 2011 sunt insuficiente şi că, dacă ar accepta noile prevederi, şi-ar semna falimentul cabinetelor.
Colegiul Medicilor înţelege problemele pe care le ridică medicii de familie şi consideră că bugetul Casei de Asigurări este insuficient.
Meteorologii au emis ieri dimineaţă o avertizare de vreme rece şi ninsori în perioada următoare.
Aceasta este valabilă de ieri, ora 10,00, până astăzi, ora 18,00.
În intervalul menţionat ninsorile vor cuprinde treptat toată ţara şi vor fi mai consistente în Carpaţii Meridionali, Carpaţii de Curbură şi izolat în regiunile sudice.
Vântul va prezenta intensificări temporare, viscolind ninsoarea îndeosebi la munte, unde vitezele la rafală vor depăşi 100-120 km/oră, dar şi în estul şi sud-estul ţării, unde se vor atinge 60-70 km/oră.
În prima parte a săptămânii vremea se va răci accentuat, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor în nordul, nord-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele deluroase din celelalte regiuni.
Castelul Peleş ar putea fi introdus pe lista UNESCO.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că a început demersurile, împreuna cu ministerul culturii german, pentru introducerea pe lista UNESCO a Castelului Peleş alături de castelele din Bavaria.
Ministrul a mai spus că demersurile presupun includerea castelelor bavareze şi a Castelului Peleş direct pe lista UNESCO şi nu pe lista tentativă, deoarece aceasta este o anticameră a UNESCO şi procesul ar dura foarte mult timp.
Castelul Peleş din Sinaia se situează pe poziţia 6 în “Top 15 al celor mai spectaculoase castele din lume”, iar pe prima poziţie în clasament se află Castelul Hohenzollern din Germania.
Poliţa RCA despăgubeşte vătămările corporale şi daune morale, nu doar reparaţia maşinii.
Românii nu ştiu însă că pot cere acest lucru sau se tem de durata mare a soluţionării acestor dosare.
Există două variante de soluţionare a dosarelor de daune morale: pe cale amiabilă, sau în instanţă.
Prima poate dura câteva luni, dar se obţin mai puţini bani. Procesele, în schimb, durează ani de zile, însă, potrivit specialiştilor, se pot câştiga de cinci ori mai mulţi bani decât prin negociere cu societatea de asigurări.
În 2009, daunele morale şi vătămările corporale au reprezentat 2% din totalul daunelor plătite de companiile de asigurare, iar anul trecut, 3%.
În acest an, specialiştii spun că procentul se va dubla.
Studenţii au început astăzi protestele pe termen nelimitat la sediul Ministerului Educaţiei.
Ei sunt nemulţumiţi de prevederile din Legea educaţiei privind eliminarea reprezentanţilor lor din forurile decizionale din mediul universitar.
La protest au venit încă de ieri studenţi din Constanţa, Timişoara, Baia Mare, Galaţi, Iaşi şi Petroşani.
Studenţii şi-au început seria de proteste lunea trecută, când în toate centrele universitare din ţară a avut loc o grevă japoneză.