Ştiri 10 martie 2011

Părintele Arsenie Papacioc a fost externat.
Potrivit medicilor, starea de sănătate a duhovnicului s-a stabilizat.
Cu toate acestea, el are în continuare probleme în ceea ce priveşte alimentarea şi hidratarea şi trebuie supravegheat pentru a evita apariţia altor probleme de sănătate.
Părintele Arsenie a fost internat la jumătatea lunii februarie, din cauza unor probleme urologice.

Duminică se va face colecta pentru Fondul Central Misionar.
Credincioşii pot contribui, după posibilităţi, la acest fond, sprijinind proiectele organizate de către Biserica Ortodoxă Română.
Acest fond este destinat pentru întreţinerea, restaurarea, pictarea de sfinte lăcaşuri de închinăciune, precum şi pentru activităţile misionare din ţară şi din diaspora.
Colecta se va desfăşura în perioada 13-25 martie.

Meteorologii anunţă încălzirea vremii pentru următoarele zile.
Aerul rece din estul şi sud-estul Europei, ce a determinat vremea friguroasă şi fenomenele de iarnă din aceste zile, începe să se încălzească uşor.
De mâine, transportul de aer cald dinspre vestul continentului se intensifică.
Astfel, vor fi temperaturi de până la 14 grade, mâine, iar sâmbătă şi duminică, de până la 17 grade, în vestul ţării.

Guvernul va lua săptămâna viitoare o decizie în privinţa produselor etnobotanice.
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat că va fi interzisă vânzarea şi deţinerea substanţelor etnobotanice, va fi confiscată marfa pentru un interval de până la 18 luni şi vor fi stabilite amenzi ce ajung la 100.000 lei şi închisoare de 2-8 ani pentru vânzarea acestor produse.
Măsura era inclusă în proiectul de ordonanţă de urgenţă privind combaterea etnobotanicelor.
Ordonanţa se bazează pe reglementările adoptate de Polonia, prin care au fost interzise atât fabricarea şi introducerea pe piaţă a unor astfel de substanţe, cât şi funcţionarea magazinelor care le comercializează.

Guvernul a redus perioada de adopţie a unui copil.
Astfel, un copil cu părinţi necunoscuţi va putea fi adoptat la 30 zile după obţinerea certificatului de naştere , iar un copil aflat în îngrijirea statului va fi considerat adoptabil după un interval de un an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţia acestuia.
Perioada de adopţie şi postadopţie va fi monitorizată de către autorităţi timp de doi ani.

Preţul pâinii va creşte.
Preşedintele Rompan a declarat că motivul scumpirii este faptul că există o diferenţă mare între preţul actual al grâului şi cel al pâinii, însă nu a precizat nici un procent.
Luna trecută, producătorii au anunţat că preţul pâinii şi al produselor de panificaţie va creşte cu 10-15% în perioada următoare.
Totodată, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că TVA-ul la pâine nu poate fi redus în următorii 2-3 ani, întrucât este o sursă foarte importantă de bani la buget.

Magazinele de cartier nu vor mai avea voie să vândă pâine.
Potrivit Legii pâinii care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul acestui an, aceasta va putea fi comercializată doar în magazine alimentare specializate.
Legea prevede standarde mult mai stricte pentru producătorii de pâine, cei care vor fi singurii autorizaţi să şi vândă pâinea produsă.
Producătorii care nu vor respecta condiţiile igienico-sanitare nu vor mai avea dreptul să fabrice pâine.
Reprezentanţii industriei de panificaţie susţin că legea va avea efecte benefice, în sensul că vor fi eliminaţi producătorii care fac pâine neagră din făină albă cu adaos de coloranţi.

Ministerul Sănătăţii a aprobat programul transformării spitalelor în cămine de bătrâni.
În cazul în care primăriile şi consiliile judeţene nu vor intra în program, spitalele vor pierde finanţarea de la buget.
Ministrul Sănătăţii a spus că aceste cămine vor primi finanţare din fonduri ale Ministerului Muncii, urmând ca o parte din personalul din cele 67 de spitale să fie preluată la căminele de bătrâni, iar ceilalţi vor primi posturi vacante in sistemul sanitar, pe aceeaşi specialitate.

Parlamentul European propune sancţiuni pentru statele care nu integrează rromii.
Rezoluţia votată de europarlamentari va influenţa strategia privind incluziunea rromilor, care va cere o mai bună protejare a drepturilor acestora şi o mai bună utilizare a fondurilor acordate pentru integrarea celor 10-12 milioane de rromi care trăiesc în Europa.
Alte cerinţe ale Comisiei Europene sunt combaterea muncii la negru, angajarea rromilor în administraţia publică, creşterea numărului de profesori de etnie rromă şi asigurarea educaţiei în limba maternă.

Bulgaria a redus taxa de pe podul Ruse-Giurgiu pentru automobile.
Aceasta a fost redusă de la şase la doi euro.
Măsura este unilaterală, astfel că maşinile care vin dinspre România vor continua să plătească şase euro la trecerea în Bulgaria.
Hotărârea urmează să intre în vigoare peste două săptămâni.

Ştiri 9 martie 2011

Calendarul Bisericii Ortodoxe consemnează astăzi cinstirea sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia.
Aceştia erau soldaţi romani, greci şi armeni, care se aflau detaşaţi în Armenia, pe vremea împăratului roman Liciniu, pe la anii 320.
Deoarece au refuzat să se închine idolilor, guvernatorul Armeniei i-a închis timp de 8 zile, după care i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastia.
Prin puterea lui Dumnezeu, apa lacului s-a dezgheţat şi peste capetele martirilor s-au coborât 40 de cununi strălucitoare.
Cinstirea sfinţilor mucenici se va face însă sâmbătă, datorită faptului că suntem în prima săptămână a Postului mare, a explicat Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Statul sprijină programele sociale ale Bisericii.
Proiectul se derulează sub forma unui program naţional prin care unităţile de cult identifică nevoia socială, de la copii săraci, copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, până la vârstnici sau persoane cu dizabilităţi.
Fondurile ar fi acordate de o comisie formată din şapte membri, reprezentanţi ai administraţiei locale şi din partea cultelor.

Constănţenii care îşi plătesc impozitele şi taxele locale până la sfârşitul acestei luni vor primi o reducere de 10 la sută.
Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa precizează că de această bonificaţie beneficiază persoanele fizice care plătesc integral toate obligaţiile datorate bugetului local.
Pentru plata în două rate egale la termenele scadente, respectiv 31 martie şi 30 septembrie, nu se acordă bonificaţie.

Românii vor plăti doi euro pentru cardurile de sănătate.
De asemenea, asiguraţii vor fi puşi şi la alte cheltuieli pentru acelaşi card.
Medicii de familie susţin că fiecare posesor de card va trebui să plătească analizele prin care să i se stabilească grupa sanguină şi RH.
De asemenea, pe acelaşi card se va regăsi şi informaţia dacă posesorul vrea să doneze organele după deces, pentru care va trebui să dea o declaraţie notarială care costă aproximativ 40 de lei.
În total, pentru a intra în posesia cardului, fiecare asigurat ar putea fi nevoit să plătească aproximativ 70 de lei.

Senatorii români vor restricţionarea site-urilor pornografice.
Potrivit proiectului de lege iniţiat de comisia de cultură a Senatului, pe site-urile pentru adulţi vor putea intra, spun parlamentarii, doar majorii, iar în caz contrar, siteurile vor fi închise.
Nu toţi parlamentarii cred însă că o astfel de lege va elimina pornografia.
Iniţiativa propusă de Guvern a fost adoptată, cu opt voturi “pentru” şi doar unul “împotrivă”.

Compania Rompetrol a majorat de astăzi preţul carburanţilor cu 9 bani/litru.
Astfel, cea mai ieftină benzină costă 5,30 lei/litru, iar cea mai ieftină motorină este 5,32 lei/litru.
De asemenea, compania Petrom, a majorat de ieri preţurile de referinţă la benzină şi motorină cu 9 bani/litru.

Proprietarii care nu şi-au asigurat locuinţele până la 15 ianuarie pot primi amenzi mari.
Aceştia pot fi sancţionaţi de autorităţile locale cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.
O informare de presă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, din decembrie 2010, anunţa că termenul limită până la care trebuie încheiată poliţa obligatorie, fără a risca amenzi, a fost decalat de la 15 ianuarie la 15 iulie 2011.
Potrivit directorului general al Pool-ului de asigurare împotriva dezastrelor naturale, acest comunicat nu are valoare juridică, pentru că nu este susţinut de o modificare legislativă.

Preţul medicamentelor ar putea să scadă cu aproape 1% de la 1 aprilie.
Motivul îl constituie actualizarea cursului de la 4,25 la 4,21 lei pentru un euro în bugetul de stat pentru 2011.
Potrivit Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, pentru multe medicamente, această diferenţă de curs va fi aproape imperceptibilă, dar este cert că preţurile vor scădea cu aproximativ 1% pentru toate produsele.

18.000 de angajaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor fi disponibilizaţi în acest an.
Legea privind reducerile de personal a fost aprobată de Guvern şi trimisă la Parlament.
Ministerul de Interne afirma, la sfârşitul lunii decembrie, că trebuie să implementeze măsuri de redimensionare a numărului de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare, funcţionari publici şi personal contractual, deoarece România are o medie de 500 de lucrători la 100.000 de locuitori, cu 25 la sută peste media europeană.

Ratele creditelor în euro ar putea creşte cu 10% până la sfârşitul anului.
Motivul nu este deprecierea leului faţă de moneda europeană, ci creşterea Euribor, un indicator folosit de bănci în calcularea ratelor, alături de marja proprie.
Economiştii se aşteaptă ca până în decembrie, Euribor la trei luni să avanseze până la 1,5-2%, de la 1,17%, în prezent.
Potrivit specialiştilor, faţă de vara trecută, indicatorul aproape s-a dublat, de la un nivel de 0,6%.

Parlamentul European cere impozitarea tranzacţiilor financiare din Uniunea Europeană.
Măsura ar putea aduce venituri de 200 de miliarde de euro, şi combaterea evaziunii fiscale.
În rezoluţie se arată că Uniunea Europeană ar trebui să susţină impozitarea tranzacţiilor financiare la nivel mondial, dar pentru că nu s-a reuşit acest lucru, această taxare ar putea fi introdusă la nivel european, ca primă etapă.
Potrivit rezoluţiei, taxa ar reduce speculaţiile şi deficitele publice.

Vestea cea bună – Vocaţia

Emisiunea “Vestea cea bună” – Vocaţia – 8 mar. 2011
Realizatori:Prof. Mihail Chircor, Av. Cezar Axinte.

Ştiri 8 martie 2011

Astăzi este Ziua Internaţională a Femeii.
Sărbătoarea a fost oficializată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1975.
A debutat în primii ani ai secolului trecut ca o sărbătoare politică şi socială, apoi s-a transformat treptat, într-o zi în care bărbaţii îşi exprimă dragostea şi afecţiunea pentru femei.
De asemenea, ziua de 8 martie este o zi importantă pentru sărbătorirea realizărilor economice, globale si sociale ale femeilor din întreaga lume.
Totodată, această zi este văzută în multe ţări şi drept prima sărbătoare a primăverii iar în România, astăzi se sărbătoreşte şi Ziua Mamei.
Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj de binecuvântare.
Deşi Ziua Internaţională a Femeii nu este o sărbătoare creştină ea poate fi totuşi un prilej de a evidenţia preţuirea pe care o acordă Biserica femeii credincioase.
Astfel, vocaţia sfântă a femeii este de a da viaţă şi de a cultiva comuniunea de viaţă în familie şi societate, după modelul Maicii Domnului.

Statul turc sprijină restaurarea bisericilor creştine din oraşul Nigde.
Acestea sunt în pericol de dispariţie, din cauza diminuării comunităţilor de creştini.
Ministrul turc al turismului a declarat că o parte din aceste biserici vor fi restaurate cu scopul de a fi redate circuitului turistic, dar şi pentru a se conserva valoarea lor istorico-culturală pentru generaţiile următoare.
Primele biserici care vor fi restaurate sunt cele care primează prin vechimea lor şi prin valoarea artistică.

Portalul Yahoo a lansat versiunea în limba română.
Acesta furnizează ştiri şi informaţii meteo, iar utilizatorii locali îşi pot crea un cont de email cu extensia .ro.
Deocamdată, în limba română este disponibilă numai pagina unde utilizatorii introduc userul şi parola pentru accesarea serviciului de e-mail, în timp ce serviciul de mesagerie este în limba engleză.
La sfârşitul anului trecut, serviciile furnizate de Yahoo! erau folosite în România de 8 milioane de persoane.

Senatul a aprobat proiectul privind introducerea coplăţii în sistemul de sănătate.
Proiectul, prioritate legislativă a Guvernului, a fost aprobată cu 53 de voturi “pentru” şi 51 “împotrivă”, după ce solicitarea de retrimitere la comisie a fost respinsă.
Senatul este prima Cameră sesizată.

Primăria Constanţa a demarat un program prin care va oferi locuinţe persoanelor fără adăpost.
Cartierul va fi amplasat pe o suprafaţă de şase hectare, în Tomis Nord, zona Grăniceri.
În funcţie de venituri, beneficiarii acestor locuinţe vor plăti fie numai utilităţile şi o chirie, fie numai utilităţile, fie nimic, dar trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.
Astfel, ei nu trebuie să deţină teren intravilan sau automobile, cu excepţia celor modificate pentru handicapaţi.
Potrivit primarului Radu Mazăre, costul total suportat de autorităţile locale pentru acest proiect este de opt milioane de euro.
Cartierul se va numi Henri Coandă pentru că acesta a proiectat în premieră, în anul 1921, clădirile modulare.

Statutul Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii va fi actualizat.
Sfântul Sinod va lua în discuţie problema actualizării Statutului de organizare şi funcţionare al Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii, pentru că acestea funcţionează, în prezent, după un document aprobat în urmă cu câteva decenii.
Intervenţia Patriarhiei vine la câteva zile după înfiinţarea de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a CAR-ului Clericilor şi Mirenilor, de unde atât preoţii cât şi credincioşii vor putea lua împrumuturi cu o dobândă de 6%.

Preţul benzinei a atins maximul istoric pe plan mondial.
Conflictele din lumea arabă şi din Africa au făcut ca preţul petrolului să atingă cote-record pe întreg mapamondul, benzina şi motorina scumpindu-se semnificativ atât în ţările Uniunii Europene, cât şi în Statele Unite.
În acest context, mai mulţi analişti economici internaţionali estimează că există posibilitatea ca în vară barilul de petrol să atingă un nou maxim de 150 de dolari.
Reprezentanţii companiilor petroliere au declarat recent că se aşteaptă ca, până la sfârşitul acestui an, preţul unui litru de benzină să depăşească 7 lei.

Guvernul a aprobat doar opt amendamente din cele 144 la proiectul Codului Muncii.
Printre acestea se numără şi cel care acordă prioritate la reangajare persoanelor disponibilizate colectiv pentru o perioadă de 45 de zile.
De asemenea, salariaţii vor avea la dispoziţie un termen de maxim 5 zile calendaristice de la data comunicării angajatorului pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit.

Compania Petrom a scumpit de astăzi benzina şi motorina cu 9 bani pe litru.
Astfel, cea mai ieftină benzină este 5,16 lei, iar cea mai ieftină motorină costă 5,15 lei pe litru.
Este a doua scumpire de luna aceasta, după ce pe 1 martie Petrom a majorat preţurile cu 8 bani pe litru la benzină şi 6 bani pe litru la motorină.

Şase femei pe zi mor în România din cauza cancerului de col uterin.
Statisticile arată că în ţara noastră, cancerul de col reprezintă principala cauza de mortalitate prin cancer la femeile cu vârste între 15 şi 44 de ani.
În fiecare an, în România sunt diagnosticate circa 3.000 de cazuri noi, iar numărul total al femeilor cu cancer de col este estimat în prezent la 40.000.
Specialiştii spun că testul Papanicolau poate duce la o scădere a riscului de cancer de col uterin cu 94 la sută.