Ştiri 23 februarie 2011

Ieri dimineaţă, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vizitat Penitenciarul Poarta-Albă.
El a avut o discuţie moral-duhovnicească cu deţinuţii cu pedepse foarte mari.
Ierarhul nostru le-a vorbit acestora despre importanţa vieţii pământeşti şi despre pregătirea încă din viaţa aceasta a fiecărui om pentru viaţa veşnică.
La Penitenciarul Poarta-Albă mulţi dintre condamnaţi participă la viaţa liturgică de la capelă, iar unii deţinuţi musulmani s-au convertit la Ortodoxie.

Mânăstirea Sf. Ioan Casian îşi va sărbători hramul duminică.
Manifestările vor debuta de sâmbătă seara, odată cu oficierea de la ora 19 a slujbelor de priveghere şi a Sfântului Maslu.
La miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, un sobor de preoţi va oficia Sfânta Liturghie în Peştera Sf. Ioan Casian.
Duminică dimineaţa, de la ora 9, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească.
După slujbă, va fi lansat compact discul audio „Acatistul Sfântului Ioan Casian”, alcătuit de ieromonahul Ioan Bute.
Apoi va avea loc ceremonia de acordare a premiilor din cadrul Concursului naţional „Sfântul Ioan Casian”, în cadrul căruia au fost pictate aproximativ 1000 de icoane de către elevii claselor V-VIII, din toată ţara.
Evenimentele vor fi transmise pe postul de televiziune TVR 3, între orele 10 şi 12.

Părintele protosinghel Petroniu Tănase s-a mutat la Domnul.
Acesta a fost stareţ al Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos.
Părintele Petroniu Tănase s-a născut în anul 1914, în comuna Fărcaşa din judeţul Neamţ.
A fost călugărit şi format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Neamţ, iar în anul 1978 a ajuns la Sfântul Munte Athos. Părintele Petroniu a fost duhovnic, bibliotecar şi stareţ al aşezământului românesc de la Sfântul Munte.
El se retrăsese, recent, de la conducerea schitului, iar în locul său a fost ales, pe 6 februarie, părintele ieromonah Atanasie Floroiu.
Slujba de înmormântare a părintelui Petroniu Tănase va avea loc mâine, conform rânduielilor monahale din Sfântul Munte.

Uniunea Europeană este preocupată de o creştere a intoleranţei religioase în lume.
Miniştrii europeni de externe au optat pentru un text care condamnă represaliile violente şi actele teroriste comise recent în diverse ţări împotriva creştinilor şi a locurilor de rugăciune pentru pelerinii musulmani şi ai altor comunităţi religioase.
Ţări ca Franţa, Ungaria, Polonia şi Italia, au insistat pentru o atitudine fermă a Uniunii Europene în această privinţă, mai ales ca urmare a atentatelor criminale de la sfârşitul lunii octombrie, împotriva Catedralei Catolice Siriace din Bagdad, şi din 31 decembrie, împotriva unei Biserici copte din Alexandria, în Egipt.

Comisia juridică a Senatului a respins ieri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind legalizarea prostituţiei.
Reprezentantul Ministerului Justiţiei, consilierul Viorica Matei, a declarat că ţara noastră este parte la convenţii internaţionale care constituie piedici pentru legalizarea prostituţiei în România. Ea a amintit că, în prezent, legislaţia penală sancţionează prostituţia şi proxenetismul.
De asemenea, reprezentantul Ministerului de Interne, chestorul Viorel Vasile, s-a pronunţat, la rândul său, pentru respingerea iniţiativei legislative, atât din motive morale şi juridice, cât şi pentru că legalizarea prostituţiei ar determina amplificarea traficului de femei şi turismul sexual.

Constanţa se află în topul oraşelor poluate fonic.
Astfel, harta poluării fonice arată că judeţul nostru se află pe locul al doilea, după Bucureşti, la acest capitol.
Potrivit clasificării realizate de specialişti, cea mai zgomotoasă urbe este Bucureştiul, cu 85% din populaţie afectată.
În Constanţa este afectată 76% din populaţie, urmată apoi de Cluj, cu 64% din populaţie afectată.
La polul opus, se află Iaşi, cu 16% din populaţie afectată de poluarea fonică.
Până la jumătatea anului viitor, 25 de oraşe din ţara noastră, toate cu o populaţie de peste 100.000 de locuitori, trebuie să prezinte Uniunii Europene hărţile de zgomot.

Cămătăria ar putea fi pedepsită de la şase luni la cinci ani.
Comisia juridică a Camerei a dat, ieri, raport favorabil unui proiect de lege care prevede că darea de bani cu dobândă, practicată ca îndeletnicire de către persoane neautorizate, este considerată infracţiune pedepsită cu închisoare de la şase luni la cinci ani.
De asemenea, proiectul prevede ca sumele de bani şi bunurile provenite din săvârşirea infracţiunii de camătă să fie confiscate. Legea este prevăzută să funcţioneze pe o perioadă limitată, până la data intrării în vigoare a noului Cod Penal, care incriminează în mod similar cămătăria.
Iniţiativa a fost respinsă de Senat şi urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Dieta bogată în fibre combate bolile şi riscul morţii premature.
Descoperirea este bazată pe un studiu al Institutului Naţional al Sănătăţii în colaborare cu Asociaţia Americană a Pensionarilor.
Acest studiu s-a întins pe o perioadă de 9 ani, timp în care oamenii de ştiinţă au adunat date de la aproape 400.000 de oameni cu vârstele cuprinse între 50 şi 71 de ani.
Astfel, persoanele care au consumat cereale integrale, fructe şi legume prezintă un risc cu 22% mai mic să contracteze bolile comune vârstei lor.
Specialiştii au precizat că rezultatele studiului sugerează că fibrele ar fi extins beneficiile aduse sănătăţii mai mult decât se ştia deja.

Contribuţiile sociale vor fi reduse până la jumătatea anului.
Acesta a fost anunţul făcut de premierul Emil Boc, care a adăugat că este un obiectiv prioritar al Guvernului, după realizarea stabilităţii macroeconomice a ţării şi încheierea cu succes a acordului cu FMI.
El a mai precizat că decizia de reducere a fiscalităţii în domeniul forţei de muncă este o chestiune de luni.

Furnizorii de carburanţi care nu reduc emisiile pot primi amenzi de 50.000 de lei.
Un proiect de hotărâre privind promovarea şi utilizarea biocarburanţilor al Ministerului Mediului şi Economiei prevede sancţiuni dure pentru furnizorii de carburanţi care nu reduc emisiile.
Sancţiunile prevăzute de proiect sunt între 30.000 şi 50.000 de lei.
Aceleaşi sancţiuni sunt prevăzute şi pentru cei care obţin biocarburanţii şi biolichidele din materii prime care provin de pe terenurile bogate în biodiversitate.
Obligaţiile impuse companiilor furnizoare de carburanţi au ca scop reducerea cu 10% a emisiilor până la data de 31 decembrie 2020.
Specialiştii spun că măsurile vor avea urmări şi asupra populaţiei, prin scumpirea combustibililor la pompă.

Ştiri 22 februarie 2011

110 ani de la naşterea patriarhului Justinian Marina
Astăzi, 22 februarie, se împlinesc 110 ani de la naşterea patriarhului Justinian Marina. Cel de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române s-a născut la data de 22 februarie 1901, în localitatea Sueşti, judeţul Vâlcea. A urmat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi a fost un timp preot de parohie. Rămas văduv, în anul 1945 a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, demnitate în care a slujit Biserica până în anul 1947, când a fost ales arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei. La 6 iunie 1948 a fost înscăunat ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la trecerea sa la cele veşnice. Ca patriarh, a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe Române prin cunoscutul său „Apostolat social”, prin care a ştiut să dea o nouă orientare activităţii Bisericii în condiţiile noi de viaţă instalate de regimul comunist. Patriarhul Justinian a trecut la cele veşnice în data 26 martie 1977 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Radu Vodă. PF Justinian nu întâmplător şi-a ales locul de odihnă la biserica Mănăstirii „Radu Vodă” pentru a mai salva încă o biserică din faţa tăvălugului comunist, ştiut fiind faptul că prezenţa mormântului PF Sale constituie un obstacol de netrecut pentru oricine ar încerca să atenteze la integritatea acestei biserici.
Sursa: Radio Reîntregirea

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va face o vizită la penitenciarul Poarta-Albă.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va avea o discuţie moral-duhovnicească cu deţinuţii condamnaţi pe viaţă.

Românii ortodocşi din Paris vor ca statuia “Rugăciune” a lui Constantin Brâncuşi să fie aşezată în faţa catedralei româneşti din capitala Franţei.
Statuia din bronz, realizată în anul 1907, se află în acest moment în staţia de metrou ‘Madeleine’ din Paris, la trei niveluri în subteran.
Ea a fost prezentată în Franţa în anul 1910 de către autorul ei.
Comunitatea ortodoxă românească din jurul Catedralei mitropolitane “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”, face astfel demersurile necesare în încercarea aşezării acesteia într-un loc cuvenit.

Mai multe porţiuni de plajă au dispărut în Marea Neagră.
După furtuna de la sfârşitul săptămânii trecute, în Eforie Sud plaja a fost înghiţită de mare, iar în Mamaia valurile se sparg de construcţiile ridicate în nisip.
Autorităţile se tem că sezonul estival va fi compromis, pentru că turiştii nu vor mai avea unde să facă plajă.
Totodată, specialiştii avertizează că, dacă autorităţile nu intervin pentru a stopa eroziunea de pe litoral, generaţiile viitoare nu vor mai avea unde să facă plajă, iar turismul la Marea Neagră va dispărea.

Constănţenii amână vizita la stomatolog din cauza lipsei banilor.
Medii spun că mulţi pacienţi ajung la dentist doar atunci când durerile devin insuportabile, iar tratamentele acestora sunt destul de costisitoare.
Astfel, pentru o consultaţie, oamenii trebuie să plătească în jur de 50 de lei, operaţiune care la un cabinet particular poate ajunge şi la 100 de lei.
O obturaţie poate ajunge până la 300 de lei, iar urgenţele pe timp de noapte costă 100 de lei.
Potrivit medicilor, numărul pacienţilor a scăzut cu 40% faţă de anul trecut.

Meteorologii au emis, ieri, o informare meteo privind intensificări ale vântului şi ninsori în întreaga ţară.
Astfel, potrivit ANM, în intervalul 22 februarie, ora 02:00 – 23 februarie, ora 12:00, va ninge în toată ţara şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în sudul Banatului, Oltenia şi zona de munte.
În regiunile sudice şi sud-estice, temporar, vântul va avea intensificări şi va viscoli ninsoarea, iar în Dobrogea precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând producerea poleiului.

De astăzi, tinerii întreprinzători pot depune planuri de afaceri în cadrul programului de sprijin al statului.
Prin acest program ei pot beneficia de alocaţii financiare nerambursabile de până la 10.000 euro.
Potrivit premierului Emil Boc, bugetul alocat pentru acest an este de 21 milioane lei.
Înscrierea este continuă, până la epuizarea bugetului, şi se face online, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Implementare a Programelor şi Proiectelor pentru IMM-uri.
Potrivit programului, managerii trebuie să angajeze minim două persoane şi să reinvestească anual 50% din profit.

Guvernul va aloca 30 de milioane de euro pentru spaţii verzi în mediul rural.
Totodată, 80 de oraşe vor beneficia de circa 23 de milioane de euro în acelaşi scop.
Banii vin de la Ministerul Mediului şi sunt obţinuţi din taxa de primă înmatriculare.
Guvernul îşi motivează investiţiile prin faptul că România trebuie să asigure 26 metri pătraţi de spaţii verzi pe cap de locuitor în fiecare localitate, până la sfârşitul anului 2013, conform directivelor Uniunii Europene şi legislaţiei în vigoare.

Pensionarii încadraţi cu gradele 1 şi 2 de muncă primesc, din acest an, o majorare la pensia lunară.
La nivel naţional s-au efectuat deja plăţile pentru circa 1.300.000 de persoane care se încadrează în aceste clase, iar restul vor primi sumele stabilite retroactiv.
Calculul acestor pensii se face în baza unui program electronic la nivelul întregii ţări şi se aplică de către toate casele judeţene.
Premierul Emil Boc a declarat că până în prezent pensionarii încadraţi în grupele 1 şi 2 de muncă au beneficiat de la 1 ianuarie de o majorare a pensiilor în medie de 93 de lei.

Sindicaliştii ameninţă cu greva generală dacă preşedintele Traian Băsescu va promulga proiectul Codului Muncii.
Liderii confederaţiilor sindicale au anunţat că au stabilit pichetarea intrărilor în sediul Parlamentului şi grevă de avertisment în ziua votului în Camera Deputaţilor.
De asemenea, la nivel local, în fiecare luni începând din 28 februarie şi până pe 18 aprilie vor fi mitinguri în faţa prefecturilor, precum şi a primăriilor din Constanţa, Bihor, Botoşani, Harghita şi Caraş-Severin.
Sindicaliştii sunt de părere că noul Cod al Muncii este o formă de sclavagism, deoarece patronul poate concedia colectiv oricând şi a doua zi să angajeze alte persoane.

România şi Turcia vor inaugura o linie directă de feribot.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că aceasta va lega portul Constanţa de cel turc Pendik şi urmează să fie inaugurată în această vară.
Linia maritimă va avea scopul de a contribui la creşterea tranzitului maritim şi va deschide oportunităţi transportului de călători şi marfă între România şi Turcia, precum şi între Europa, Asia şi Orientul Apropiat.
Ministrul Transporturilor l-a însoţit vineri la Constanţa pe omologul său din Turcia, care a efectuat o vizită de două zile.

Bulgaria intenţionează să reducă taxa de trecere a podului peste Dunăre care leagă Giurgiu de Ruse.
Guvernul bulgar va include acest subiect pe agenda sa săptămânală în perioada următoare, dar va aştepta şi poziţia României.
Locuitorii oraşului Ruse au protestat în numeroase rânduri împotriva taxei de trecere a podului, sperând că aceasta va fi anulată sau redusă substanţial.
În prezent, taxa dus-întors pentru acest pod este de 12 euro.

Fauna din oceane riscă să dispară din cauza pescuitului excesiv.
Potrivit experţilor, în ultimul secol, au dispărut două treimi dintre toni, moruni şi merou.
Acest lucru a bulversat ecosistemul şi ameninţă cu reducerea periculoasă a acestei surse-cheie a alimentaţiei umane.
De asemenea, diminuarea marilor prădători a făcut să explodeze populaţiile de peşti mici, precum sardinele.
Experţii spun că în prezent, numeroşi peşti sunt transformaţi în făină şi ulei pentru a fi utilizaţi ca alimente pentru industria acvaculturii, care depinde tot mai mult de această sursă de alimentaţie.