Documentar
Slujba partea 1
Predica IPS Teodosie
Slujba partea 2
Documentar
Slujba partea 1
Predica IPS Teodosie
Slujba partea 2
Sâmbătă a avut loc faza locală a Olimpiadei de religie.
Aceasta s-a desfăşurat la nivel gimnazial şi liceal.
Pentru acest concurs au fost stabilite zece centre, printre care Colegiul Tehnic „Tomis”, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, Şcoala nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, Şcoala nr. 33 „Anghel Saligny”, şi Şcoala „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Următoarele faze ale Olimpiadei de religie sunt programate astfel: faza judeţeană, pe 19 martie, iar cea naţională, în perioada 17-21 aprilie.
Constănţenii sunt invitaţi la o conferinţă pe teme medicale.
Aceasta se intitulează “Naşterea naturală – o poveste de dragoste între mamă şi copil” şi va fi susţinută de asistent neonatolog, Liliana Tudose.
De asemenea, invitat special va fi doamna conferenţiar doctor în ştiinţe, Floarea Damaschin.
Evenimentul va avea loc joi, de la orele 18, la sediul Curţii Brâncoveneşti.
Intrarea va fi liberă.
Cerealele integrale previn accidentele vasculare.
La această concluzie au ajuns specialiştii britanici în nutriţie.
Ei au efectuat un studiu ce a implicat aproximativ 200 de voluntari, dintre care o parte a consumat câte 15-20 grame de cereale integrale de trei ori pe zi.
Rezultatele au arătat că persoanele care au consumat produse din cereale integrale au înregistrat o scădere a tensiunii arteriale, în cazul acestora riscul de accidente vasculare cerebrale scăzând cu 25%, iar cel de atac de cord – cu 15%.
Oamenii de ştiinţă recomandă în special consumul de pâine din cereale integrale şi terciurile de orez şi ovăz, deoarece aceste alimente au un efect similar cu cel al metodelor de profilaxie a accidentelor vasculare cerebrale: fibrele contribuie la scăderea nivelului de colesterol în sânge şi îmbunătăţesc starea de sănătate a tractului gastro-intestinal.
Uniunea Europeană interzice de mâine biberoanele din plastic din cauza unui compus chimic controversat.
Acesta se numeşte Bisfenol A şi este un compus organic folosit în producţia de plastic policarbonat, care la rândul său este utilizat în realizarea materialelor plastice, precum sticlele pentru lichide.
Cantităţi mici de bisfenol din sticlele de plastic pot ajunge în lichidele pe care le transportă atunci când recipientele sunt încălzite la temperaturi înalte.
Anul trecut, Franţa şi Danemarca au interzis temporar folosirea acestei substanţe în fabricarea materialelor plastice ce intră în contact cu lichide sau alimente pentru copii mai mici de 3 ani.
Fructele şi legumele tratate cu etilenă ar putea fi etichetate.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că tratarea cu etilenă a fructelor şi legumelor nu este periculoasă pentru populaţie, dar că produsele care au trecut printr-un astfel de tratament ar trebui să fie etichetate.
Potrivit ministrului, procedura de tratament cu etilenă este folosită pentru coacerea rapidă a unor fructe şi legume care sunt aduse din ţări îndepărtate.
Spitalele vor fi încadrate funcţie de competenţă, începând cu luna mai.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, acestea vor fi împărţite în cinci categorii astfel: nivel de competenţă foarte înalt, înalt, mediu, bazal şi limitat.
Clasificarea spitalelor funcţie de competenţă are printre repercusiuni scăderea costurilor de tratament, deoarece se va evita internarea la nivele inferioare de asistenţă spitalicească a pacienţilor cu patologii complexe, care nu pot fi rezolvaţi la acel nivel.
Proiectul privind metodologia de clasificare a spitalelor este în prezent supus dezbaterii publice şi urmează să fie aprobat.
Codul Muncii a fost adoptat de Guvern.
Premierul Emil Boc a anunţat de săptămâna trecută că după adoptarea în Guvern îşi va angaja răspunderea pe proiectul de lege care prevede modificarea Codului muncii.
Proiectul este controversat, sindicatele anunţând proteste ample în întreaga ţară, iar Opoziţia o moţiune de cenzură.
Noul proiect al Codului muncii urmează să fie trimis Parlamentului.
Nivelul Mării Mediterane este în creştere.
Potrivit specialiştilor, de la începutul acestui secol, nivelul a crescut cu 20 de centimetri.
Oamenii de ştiinţă au prezentat cercetări din care reiese şi faptul că Marea Mediterană este acum mai caldă şi are o salinitate mai ridicată.
Experţii spun că această situaţie a fost determinată nu numai de schimbările produse la nivel climatic, din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră, ci şi de modificările înregistrate la nivelul presiunii atmosferice, care sunt considerate însă relativ normale.
Totodată, nivelul Mediteranei va continua să crească şi în următorii 30 de ani, iar speciile de plante şi de animale din zonă vor avea de suferit de pe urma modificărilor survenite la nivelul ecosistemelor.
Guvernul desfiinţează 11.000 de paturi în spitale până în anul 2013.
Potrivit ministrului Sănătăţii, prin acest plan, se stabileşte numărul de paturi ce vor putea fi finanţate de către CNAS, astfel încât numărul acestora să se apropie de media europeană care este de circa 6 paturi la o mie de locuitori.
Ministrul a precizat că planul introduce trei elemente în ceea ce priveşte funcţionarea spitalelor şi anume corectitudine, predictibilitate şi concurenţă.
Guvernul a aprobat programul de reabilitare a unor blocuri situate în localităţi din zone defavorizate pentru anul 2011.
Lucrările de reabilitare vor cuprinde intervenţii la sistemul structural al imobilului, precum şi la instalaţiile şi izolaţiile termice aferente.
Banii sunt asiguraţi în limita fondurilor aprobate anual cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi din alte surse legal constituite.
Compania Petrom a scumpit ieri carburanţii cu 9 bani/litru.
Cea mai ieftină benzină costă 4,99 lei pe litru, iar cea mai ieftină motorină este 5 lei.
Ultima modificare a preţului carburanţilor a fost operată de Petrom săptămâna trecută, când compania a scumpit motorina cu 7 bani/litru.
Oficialii companiei au explicat că o scumpire a carburanţilor este inevitabilă din cauza majorării cotaţiilor internaţionale ale petrolului.
Poluarea provoacă mai multe atacuri de cord decât cocaina sau stresul.
Aşa arată un studiu efectuat de specialişti din Belgia şi Elveţia.
Oamenii de ştiinţă au constatat că poluarea, expunerea la trafic, dar şi consumul de alcool sau de cafea sunt factorii care declanşează cele mai multe atacuri de cord.
Poluarea duce la apariţia mai multor atacuri de cord decât emoţiile negative şi utilizarea cocainei.
Specialiştii estimează că scăderea nivelului de poluare ar putea fi asociată cu reducerea numărului de atacuri de cord cu 2 până la 5%.
Posturile de radio şi televiziune trebuie să asigure accesul persoanelor cu deficienţe de auz la principalele ştiri.
Potrivit unei modificări a Codului audiovizualului, adoptată ieri de membrii CNA, posturile de televiziune şi radio trebuie să asigure, în mod gradual, până la 1 ianuarie 2015, accesul persoanelor cu deficienţe de auz la principalele emisiuni informative pe care le difuzează zilnic.
O altă modificare a Codului audiovizualului vizează campaniile sociale care vor fi transmise în mod gratuit de către radiodifuzori şi nu vor fi contorizate în cele 12 minute de publicitate pe oră.
Noul Cod al audiovizualului va intra în vigoare după publicarea lui în Monitorul Oficial.
Primarii care nu vor să desfiinţeze spitale vor suporta toate cheltuielile lor.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat că autorităţile locale pot refuza să transforme spitalele în cămine de bătrâni.
El a anunţat că spitalele nu vor mai fi finanţate de la fondul naţional al sănătăţii, de la 1 aprilie.
Acest lucru presupune că unităţile spitaliceşti vor rămâne de sine-stătătoare doar dacă autorităţile locale se angajează că le vor asigura, în totalitate, cheltuielile.
Ministrul a mai precizat că obligaţia Guvernului a fost aceea de a oferi soluţii de transformare a instituţiei respective în cămin de bătrâni, cu finanţare de la bugetul de stat, sau în centre de permanenţă.
Şase zone din România figurează pe lista celor mai sărace 20 de regiuni din Uniunea Europeană.
Cea mai săracă regiune este Severozapaden, din Bulgaria.
Pe locul al doilea este regiunea de Nord-Est a României, unde puterea de cumpărare este de 29% din media europeană.
Oltenia a urcat în topul regiunilor sărace în statistica dată, iar
Sud-Estul României staţionează pe locul opt.
Zona de Centru, adică judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, este cea mai bogată regiune din România cu excepţia Bucureşti-Ilfov, ocupând locul 19.
De asemenea, cea mai bogată regiune din Europa este cartierul financiar al Londrei, unde puterea de cumpărare reprezintă 343% faţă de media europeană.
Transportatorii obligaţi să treacă prin Cernavodă după închiderea podului contestă taxele impuse.
Ei s-au întâlnit ieri cu reprezentanţii municipalităţii din Cernavodă care instituise o taxă pentru maşinile grele ce tranzitează oraşul.
Federaţia Operatorilor de Transport Rutier a notificat deja Consiliul Local Cernavodă, aducându-i la cunoştinţa că va înainta acţiune în instanţă împotriva hotărârii consiliului local.
Potrivit federaţiei, fluxul comercial de transport rutier a scăzut cu 40% de la apariţia acestei măsuri.
Municipalitatea şi transportatorii au convenit că vor organiza o întâlnire cu reprezentanţii CNADNR şi Prefectura Constanţa.
Germania susţine în prezent aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
Aceasta este declaraţia ministrului bulgar de interne Ţvetan Ţvetanov, care a adăugat că în prezent numai Franţa mai cere amânarea sa.
Potrivit ministrului, Finlanda şi Olanda sunt mai înclinate să urmeze poziţia actuală a Germaniei, decât pe cea a Franţei.
Potrivit preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, România este pregătită să adere la spaţiul Schengen, dar nu poate, deoarece Bulgaria nu este încă în acelaşi stadiu.