Ştiri 1 februarie 2011

Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania s-a mutat la Domnul.
Acesta suferea de multiple afecţiuni şi se afla internat la Secţia de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. 1 din Cluj-Napoca.
Mitropolitul Bartolomeu s-a născut la 18 martie 1921, în comuna Glăvile-Piteşteana, judeţul Vâlcea, într-o familie cu tradiţie preoţească şi a primit la botez numele de Valeriu Anania.
În anul 1942, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, sub numele de Bartolomeu.
În acelaşi an, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş.
Din 1947 a fost stareţ la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita.
În anul 1958, a fost arestat pentru a doua oară, sub acuzaţia de activitate legionară înainte de 23 august 1944, a fost condamnat şi a ispăşit mare parte a pedepsei în Penitenciarul din Aiud.
La 21 ianuarie 1993, a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar în martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Despre personalitatea Mitropolitului Bartolomeu ne-a vorbit şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Farmaciile mai pot elibera algocalmin fără reţetă până la 1 aprilie.
Acest lucru este prevăzut în decizia Agenţiei Naţionale a Medicamentului din martie 2010, deşi unii producători au autorizaţie de punere pe piaţă care prevede că respectivele produse nu mai pot fi cumpărate fără reţetă din februarie.
Potrivit ANM, producătorii mai au timp ca până la sfârşitul lunii iulie să solicite schimbarea modului de eliberare a medicamentelor care conţin metamizol.

Preţul uleiului nu va fi majorat.
Preşedintele Patronatului Industriei Uleiului a declarat că producătorii deţin stocuri suficiente şi deocamdată nu există niciun motiv de a opera modificări.
El a explicat că în vară va apărea recolta de rapiţă, care va susţine în continuare piaţa uleiului, iar în cazul în care vor creşte tarifele la utilităţi şi combustibili, impactul în preţul uleiului nu va fi unul semnificativ.
Recent, preşedintele Federaţiei din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, a declarat că producătorii de ulei vor fi nevoiţi, în luna martie, să importe materie primă, deoarece nu mai există seminţe de floarea soarelui sau de soia pe piaţa internă şi vor importa la un preţ dublu.

Persoanele cu dizabilităţi sunt excluse de pe piaţa muncii.
Reprezentantul Centrului de Resurse Juridice, Georgiana Pascu, a declarat că, potrivit Codului Muncii, persoanele cu dizabilităţi aflate sub interdicţie judecătorească nu au dreptul că muncească, ceea ce este în contradicţie cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.
Astfel, instituirea tutelei totale în cazul persoanelor cu dizabilităţi mentale, le ia dreptul acestora de a fi angajate.
Georgiana Pascu a precizat că măsura de încuviinţare a tutelei ar trebui să aibă ca efect doar protejarea persoanelor cu dizabilităţi pentru ca acestea să nu fie înşelate şi să rămână fără proprietăţile pe care le deţin, dar nu să restricţioneze accesul pe piaţa muncii.

România are bani suficienţi pentru pensii şi salarii, în acest an şi anul viitor.
Aceasta a fost declaraţia Ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, care a precizat că în acest an sunt premisele de a ieşi din recesiune şi că acest lucru se vede după încasările la buget şi indicatori.
Oficialul a adăugat că FMI şi Comisia Europeană au apreciat rezultatele “foarte bune” obţinute de România în cadrul acordului.

Programul Rabla va începe de la 15 februarie.
Ieri a fost ultima zi în care au mai putut fi valorificate tichetele de anul trecut.
Statul va acorda în acest an un ajutor de 722 de milioane de lei.
Românii care îşi vor casa maşina veche vor primi în schimb un tichet în valoare de 3.800 de lei şi pot cumula până la trei vouchere pentru a-şi cumpăra un autoturism nou.
Ministrul Mediului a declarat că în acest an vor fi emise 190.000 de tichete.

Şoferii tineri primesc cele mai scumpe poliţe RCA.
La calcularea costului poliţelor, asiguratorii iau în calcul vârsta şi domiciliul şoferului, dar şi marca maşinii.
Astfel, asigurarea pentru un şofer de 18 ani poate ajunge la 1.500 lei, în timp ce un proprietar în vârstă de 60 ani ar plăti, pentru aceeaşi maşină 320 lei.
În prezent, proprietarii de maşini cu vârste de cel mult 25 ani plătesc cel mai mare preţ pentru poliţa RCA, întrucât statisticile oficiale arată că tot ei provoacă cele mai multe accidente rutiere.
În acelaşi timp, pensionarii beneficiază de reduceri consistente, de până la 20% din tariful de bază.

Munca la negru ar putea fi pedepsită cu închisoarea.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş a declarat că iniţiativa face parte din Codul Muncii.
Studiile arată că dacă acest lucru s-ar adeveri, situaţia ar fi dramatică, deoarece, anul trecut, trei sferturi dintre români ar fi acceptat să lucreze la negru pentru un salariu mai mare.
Astfel, conform unui sondaj, românii sunt mult mai dispuşi să lucreze fără forme legale din cauza salariilor mici şi fiscalităţii în creştere.
În 2009, aproape 22% dintre respondenţi ar fi acceptat să lucreze la negru pentru un salariu mai bun, iar în 2010 procentul celor dispuşi să facă acest lucru a depăşit 32%.

Construcţiile ilegale vor fi demolate.
Conform unui proiect de ordonanţă al Guvernului, autorităţile nu vor mai putea aproba documentaţii de urbanism pentru intrarea în legalitate a construcţiilor realizate fără autorizaţii, iar acestea vor putea fi demolate parţial sau total.
Totodată, documentul elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului introduce tematica protecţiei peisajelor naturale şi culturale pentru domeniile amenajării teritoriului şi urbanismului.

Raportul Schengen privind România a fost adoptat.
După ce reprezentantul Franţei şi-a retras rezervele în privinţa implementării sistemului informatic Schengen în ţara noastră, membrii grupului de evaluare au reuşit să adopte raportul tehnic privind România.
Franţa şi Germania consideră însă că România şi Bulgaria ar trebui primite în Schengen numai dacă înregistrează progrese în lupta împotriva corupţiei şi în reformarea sistemului judiciar. Între timp, şi Finlanda s-a raliat celor două state şi a refuzat, la rândul său, intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul liberei circulaţii în Uniunea Europeană.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Marian Tutilescu atrage atenţia că, totuşi, faptul că rapoartele privind Bulgaria nu au fost adoptate constituie un obstacol şi pentru România, pentru că cele două state ar trebui să adere la Spaţiul Schengen împreună.

IPS Bartolomeu Anania s-a mutat la cele veşnice (update)


Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu , Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunță că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 1925, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, și-a început călătoria spre Împărăția Cerurilor.

Decesul a survenit la Secția de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca. Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfințitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecțiuni care i-au marcat ultima perioadă de viață. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.

În toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii noastre vor înălţa rugăciuni pentru iertarea păcatelor şi dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Părintelui nostru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu şi pentru veşnica sa odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de aleşii Săi.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și pe toți cei îndurerați să îi aline cu mângâierea Duhului Sfânt!

PF Daniel despre IPS Bartolomeu – Radio Renaşterea – Cluj

IPS Teodosie despre IPS Bartolomeu – Radio Dobrogea

Prof. Razvan Ionescu despre IPS Bartolomeu Anania – Radio Dobrogea 1 feb 2011

Cuvânt Dobrogean – Zaheu

Emisiunea “Cuvânt dobrogean” – 31 ian. 2011 – Zaheu
Realizator: Pr Eugen Tănăsescu.

Cuvant Dobrogean cu parintele Eugen Tanasescu 31 ian 2011 – Zaheu

Dileme ale mileniului III – Despre Lege

Emisiunea “Dileme ale Mileniului III” – 31 ian. 2011 – Despre Lege
Invitat:  student Stoica Robert Florian
Realizator: Pr. Valentin Berechet

Dileme ale Mileniului III -Despre Lege cu Pr Valentin Berechet

Ştiri 31 ianuarie 2011

Mai multe magazine care vând substanţe etnobotanice din Constanţa au fost închise de autorităţi.
Acestea au efectuat zilele trecute acţiuni de control la nouă societăţi care deţin astfel de spaţii comerciale.
Pentru aproape jumătate dintre magazinele verificate s-a dispus suspendarea activităţii pentru diverse nereguli constatate. Totodată, autorităţile au ridicat mai multe substanţe, care urmează să fie expertizate.

Alimentele s-ar putea scumpi în următoarea perioadă.
Previziunile arată că pâinea s-ar putea scumpi cu 15%, deoarece morarii români vor cumpăra grâu de panificaţie din afara ţării, la preţuri mai mari.
De asemenea, producătorii anunţă că uleiul s-ar putea scumpi tot cu 15-20%.
Din lipsă de materie primă la nivel naţional, ei vor fi nevoiţi să importe cu costuri mari.
Mai mult, specialiştii spun că ne apropiem şi de o nouă criză a zahărului la nivel mondial, care va duce la o scumpire a acestuia.
Potrivit specialiştilor, criza din România a fost provocată de dezechilibrele fundamentale ale economiei, care nu au putut fi corectate prin politica de ajustare a Guvernului.

Salariaţii din România vor primi de astăzi, prin poştă, noile carduri de sănătate.
Acestea conţin informaţiile de identitate ale posesorului si codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Cardul trebuie purtat întotdeauna de posesor, fiind la fel de important precum cartea de identitate.
Ministrul Sănătăţii a declarat că până la sfârşitul anului 2012, fiecare asigurat cu vârsta de peste 14 ani va intra în posesia cardului de sănătate.

Ministrul Turismului vrea să treacă plajele în administrarea hotelierilor.
În noua lege se stabileşte ca o parte din plaje să ajungă la hotelieri şi 20% din toată plaja din Mamaia să rămână la autorităţile locale pentru agrement.
În prezent, plajele se află în administrarea Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral.
Ministrul Elena Udrea a declarat că va încerca să exproprieze pe cei care deţin suprafeţe private de plajă.

Românii sunt pe primele locuri în Europa la administrarea antibioticelor fără reţetă.
Un sondaj desfăşurat de Comisia Europeană relevă faptul că peste jumătate din români au luat antibiotice în ultimele 12 luni, iar 16% dintre aceştia nu au avut o reţetă medicală.
Potrivit specialiştilor, antibioticele acţionează asupra bacteriilor, şi nu asupra virusurilor, iar administrarea lor în cazul unei simple afecţiuni de natură virală nu face decât să sporească rezistenţa organismului la substanţa activă.
Statisticile arată că în Uniunea Europeană, mor anual peste 25.000 de persoane pentru care medicii nu mai pot face nimic din cauza rezistenţei pe care germenii bacterieni au reuşit să o dezvolte.

Primăriile ar putea cere bani contribuabililor pentru plata online a taxelor şi impozitelor.
Posibilitatea ca primăriile să solicite contribuabililor achitarea, parţială sau integrală, a comisionului pentru operaţiunile de plată online ale cetăţenilor, este prevăzută în Hotărârea privind Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor.
Astfel, pentru fiecare tranzacţie efectuată de un contribuabil, primăria va achita un comision de cel mult 2% din suma transferată de acesta, dar nu mai mult de 30 lei.

Medicii rezidenţi vor fi salarizaţi pentru liniile de gardă efectuate.
Guvernul a aprobat facilitarea accesului medicilor rezidenţi la gărzi, dar şi includerea absolvenţilor de medicină care nu au trecut examenul de rezidenţiat în sistemul sanitar, dar cu atribuţii limitate.
Potrivit ministrului Sănătăţii, aceştia vor putea fi folosiţi în cabinetele medicilor de familie pentru consultaţii sau intervenţii minore.
Activităţile şi competenţele acestora vor fi stabilite în perioada următoare de către Ministerul Sănătăţii şi de Colegiul Medicilor.

Conducta de gaze dintre România şi Bulgaria va fi finalizată anul viitor.
Aceasta va avea o lungime totală de circa 26 km, dintre care 7 km sunt pe teritoriul României, iar 4 km reprezintă subtraversarea fluviului Dunărea.
Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a gazelor naturale la Giurgiu şi Ruse.
Interconectorul va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi/an.
Comisia Europeană a aprobat deja cofinanţarea de circa 9 milioane euro pentru acest proiect, suma urmând a fi repartizată între cele două ţări, în funcţie de valoarea investiţiei pe teritoriul fiecăreia.

Mezelurile favorizează apariţia cancerului la stomac.
Nutriţioniştii spun că principalul motiv pentru care ar trebui să reducem consumul de mezeluri îl reprezintă aditivii pe care-i conţin – nitraţi, nitriţi de sodiu şi potasiu, deoarece aceştia sunt responsabili de apariţia cancerului la stomac.
La fel de periculoşi sunt monoglutamatul de sodiu şi caragenanul, acesta din urmă provocând cancerul colorectal.
În plus, în majoritatea mezelurilor este şi multă grăsime, aceasta fiind întâlnită într-o proporţie de până la 40% în crenvurşti şi parizer.
În topul celor mai nocive mezeluri mai intră şi cârnaţii, pastrama de porc şi salamul.
Pentru a limita consumul frecvent de mezeluri, specialiştii în alimentaţie îi sfătuiesc pe români să consume mai des carnea preparată la cuptor sau peştele la grătar.

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au inventat benzina artificială.
Aceasta este bazată pe hidrogen, care nu poluează, este de trei ori mai ergonomică, iar un litru costă aproximativ 30 de eurocenţi.
Noua descoperire este o veste bună, luând în considerare că în ultimul timp preţul carburanţilor a crescut foarte mult.
Specialiştii anunţă că noul combustibil va putea fi folosit de şoferi în mai puţin de trei ani.

China construieşte cel mai mare radiotelescop din lume.
Acesta va avea o capacitate de a capta semnale de 10 ori mai mare decât a celui mai mare telescop din lume, din Puerto Rico, care are o deschidere de 350 de metri.
Marele telescop chinez va fi format din 4.600 de panouri de captare a undelor electromagnetice.
Costurile investiţiei sunt de 100 milioane dolari, iar construcţia va fi finalizată în 2016.
Marele telescop va îmbunătăţi capacitatea de observaţii astronomice a Chinei, şi va permite astronomilor din întreaga lume descifrarea secretelor universului.