Știri 11 decembrie 2023

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sf. Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, astăzi, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din cartierul constănţean Inel II, de la ora 17.00.
Mâine, ierarhul nostru, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8.00.

România se află pe locul 2 la consumul de antibiotice în Uniunea Europeană.
În acest context, Ministerul Sănătăţii propune măsuri de monitorizare a consumului acestor medicamente.
În Uniune, peste 37.000 de persoane mor anual din cauza infectării cu bacterii rezistente la antibiotice.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat rezistența la antibiotice una din principalele amenințări la adresa sănătății publice, la nivel mondial.

Guvernul a adoptat o ordonanţă care completează legislaţia privind funcţionarea staţiilor GPL.
Noile prevederi vin în urma exploziilor care au avut loc anul acesta la o staţie din Crevedia şi permit retragerea autorizaţiei dacă sunt descoperite abateri.
Cele două explozii din Crevedia au provocat 2 decese și 56 de răniți, iar cea mai mare parte a victimelor au fost din rândul forțelor de intervenție.

Noul Mers al Trenurilor CFR Călători a intrat de ieri în vigoare.
Acesta va fi valabil până pe 14 decembrie 2024.
Compania feroviară anunţă că zilnic vor circula, în medie, 1.100 de trenuri, iar între noutăţi este introducerea a încă două trenuri Intercity pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice permit acest serviciu.

Produsele româneşti vor fi etichetate cu denumirea “De origine România-DOR”.
Prin aplicarea logo-ului DOR, companiile îşi vor creşte competitivitatea, iar consumatorii vor putea alege produse româneşti autentice.
Ministerul Agriculturii va promova produsele DOR în ţară, dar mai ales în străinatate.
În Uniunea Europeană există 420 de asemenea scheme, prin care producătorii îşi afirmă identitatea şi tradiţia produselor.
Actul normativ a primit votul final al Camerei Deputaţilor.

În România vor fi construite, de anul viitor, două penitenciare noi.
Săptămâna trecută a fost deja semnat contractul de execuţie pentru unitatea de la Unguriu, în judeţul Buzău, unde se vor executa pedepse în regim deschis şi semideschis, spune ministrul justiţiei, Alina Gorghiu.
Este în plan şi o unitate de detenţie de maximă siguranţă la Berceni, în judeţul Prahova, cu 1.000 de locuri.
Alina Gorghiu mai spune, pe de altă parte, că în fiecare zi, autorităţile aduc cel puţin un condamnat fugar înapoi în ţară.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Austria este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România.
El a explicat că acest lucru va însemna că românii nu vor mai sta la cozi timp îndelungat atunci când se deplasează cu avionul în interiorul Uniunii.
Potrivit premierului, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, are mandat de a se întâlni cu omologul austriac pentru a finaliza negocierile.

Știri 8 decembrie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine în județul Prahova.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie și slujba de parastas pentru ctitora mănăstirii, Eleonora Ianculescu, la mănăstirea Ianculești.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, de la ora 8.00, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Martiri de la Niculițel” din cartierul constănțean Faleză Nord.
Apoi, de la ora 14.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Eforie Sud, iar de la ora 16.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Constanța (zona Gară).
Tot duminică, de la ora 18.00, va asista la Concertul caritabil de Crăciun, organizat de către parohia Sf. Ierarh Vasile cel Mare” din Constanţa.
Luni, de la ora 6.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din cartierul constănţean Inel II.
Marți, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni.
Astfel, de la ora 8.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a cincea ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se va încheia duminică și are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
Astfel, este organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Parohia Sfântul Vasile cel Mare din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a IX-a ediție și se va desfășura duminică, de la ora 18.00 la biserica parohiei.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi Corul de tineret al Bisericii Sf. Mare Mc. Gheorghe din Ovidiu, Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța, dar și cunoscuta interpretă Maria Coman, ca invitat special.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea unui copil în vârstă de 6 ani diagnosticat cu autism.

Astăzi este Ziua Constituției României.
Prima Constituție de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă, la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, același an.
După patru ani de la adoptarea Constituției României, parlamentarii au adoptat propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie.
Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României.
Aceasta a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial.

România se află pe locul 2 în Uniunea Europeană, după Malta, în topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină.
Comparativ cu luna trecută, preţul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 4,2%, iar în cazul motorinei, preţul mediu al unui litru s-a diminuat cu 3,5%.
De asemenea, țara noastră se află pe locul 3 în ceea ce priveşte cel mai mic preţ la motorină, după Bulgaria şi Malta.

Transhumanţa a devenit parte a patromoniului imaterial UNESCO.
Aceasta reprezintă strămutarea sezonieră a turmelor de oi.
Ministerul Culturii explică într-un comunicat că dosarul a fost unul multinațional, iar demersurile au fost susținute de România și de alte state din Europa, precum Albania, Austria, Franța, Grecia și Spania.

CNA va putea organiza campanii de informare publică menite să prezinte efectele nocive ale consumului de droguri.
Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților mai prevede că atât conținutul, cât și elaborarea mesajelor educative se stabilesc de către CNA, după consultarea cu organismele implicate în combaterea consumului și traficului de droguri.
Proiectul de lege va intra în dezbaterea Senatului, care este for decizional.

Știri 7 decembrie 2023

Biserica Ortodoxă Română o cinsteşte astăzi pe Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.
A trăit la începutul secolului 13 în oraşul Târnovo din Bulgaria.
De mică s-a arătat a fi iubitoare de oameni şi milostivă aşa încât îşi dădea hainele şi mâncarea celor săraci.
Însă faptele ei bune au mâniat aşa de tare pe tatăl ei încât acesta o bătea adeseori.
Odată însă, pe când copila avea 12 ani, tatăl s-a mâniat aşa de tare încât a aruncat cu toporul spre ea şi a omorât-o pe loc.
Prin minune dumnezeiască, sfânta a dorit ca trupul ei să fie dus în cetatea domnească de la Curtea de Argeş.
Astfel, în timpul domnitorului Radu cel Mare, sfintele moaşte au fost aduse în biserica domnească de la Argeş, iar în anul 1517 ele au fost aşezate în mânăstirea de la Curtea de Argeş, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab.
Numele Sfintei Filofteia se traduce prin sintagma „iubitoare de Dumnezeu”.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului, urmat, de la ora 23.30, de Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a cincea ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se va încheia duminică și are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
Astfel, este organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Parohia Sfântul Vasile cel Mare din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a IX-a ediție și se va desfășura duminică, de la ora 18.00 la biserica parohiei.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi Corul de tineret al Bisericii Sf. Mare Mc. Gheorghe din Ovidiu, Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța, dar și cunoscuta interpretă Maria Coman, ca invitat special.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea unui copil în vârstă de 6 ani diagnosticat cu autism.

ANM a emis o informare meteorologica de instabilitate atmosferica accentuată pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine dimineață, la ora 8.00.
Astfel, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre sud-vest.
Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat de 20 l/mp.
Din această seară, în toate regiunile vor fi precipitații mixte și izolat se va depune polei.
Vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea și Muntenia, cu viteze în general de 40…45 km/h.

Constănțenii au la dispoziție noua versiune a aplicației pentru plata parcării în oraș, de pe dispozitivele mobile.
Față de versiunea anterioară, selectarea zonei se face prin deplasarea unui cursor pe o hartă o orașului, în zona dorită.
Odată realizat acest pas, sunt afișate informațiile privind tariful și modalitățile de plată.
Deocamdată, aplicația este disponibilă doar pentru dispozitivele cu sistem Android, iar în termen de câteva zile va putea fi utilizată și pe platforma iOS.

Valoarea tichetelor RESPECT va creşte.
De anul viitor, beneficiarii acestui program vor primi 8 tranșe a câte 75 de lei fiecare.
Conform Primăriei Constanța, această majorare vine în completarea sistemului asigurărilor sociale de stat pentru a preîntâmpina riscul de excluziune socială a persoanelor defavorizate.
Măsura este luată în contextul în care, potrivit Institutului Național de Statistică, în perioada 2019 – 2023, indicele prețurilor de consum a cunoscut o creștere de 36,64%, salariul minim pe economie a crescut cu 48% și punctul de pensie, cu 24%.

Știri 6 decembrie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Acesta este unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai Bisericii şi a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian.
Pentru blândeţea şi milostenia lui, dar şi pentru înţelepciunea deprinsă din învăţătura creştină, a fost hirotonit preot şi apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Liciei din Turcia de astăzi.
Din cauza persecuţiilor romane anticreştine, Sfântul Nicolae a fost şi el întemniţat şi apoi eliberat odată cu edictul de la Milan al sfântului împărat Constantin cel Mare.
În anul 325, Sfântul Nicolae a participat la sinodul I ecumenic de la Niceea.
Tradiţia bisericească păstrează şi câteva minuni făcute de Sfântul Ierarh Nicolae, dintre care cea mai importantă este ajutorul dat unor fecioare care erau în pericol de a se prostitua din cauza sărăciei.
De aici a apărut şi obiceiul ca în noaptea de 5 spre 6 decembrie copiii să îşi pregătească ghetuţele pentru a primi daruri din partea Moşului Nicolae.
Din anul 1087, moaştele Sfântului Nicolae se află în oraşul Bari din sudul Italiei.
Conform datelor statistice, peste 1 milion de români îşi serbează astăzi onomastica.

Biserica Ortodoxă o va cinsti mâine pe Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeș.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Filofteia” din Constanța (zona Km 4).
Ierarhul nostru va oficia și slujba de sfințire a baldachinului, a icoanei Sfintei Mucenițe Filofteia și a crucii ridicate pe locul altarului fostei capele.
Mâine, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Muceniță Filofteia” din Topraisar.
Apoi, de la ora 15.30, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din satul Valea Dacilor.
Tot mâine, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului, urmat, de la ora 23.30, de Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a cincea ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se va încheia duminică și are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
Astfel, este organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Parohia Sfântul Vasile cel Mare din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a IX-a ediție și se va desfășura duminică, de la ora 18.00 la biserica parohiei.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi Corul de tineret al Bisericii Sf. Mare Mc. Gheorghe din Ovidiu, Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța, dar și cunoscuta interpretă Maria Coman, ca invitat special.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea unui copil în vârstă de 6 ani diagnosticat cu autism.

Mierea este cel mai falsificat produs din Uniunea Europeană.
Jumătate din mierea importată de Uniune este contrafăcută și provine din China și Ucraina.
Marii comercianți preferă aceste țări, pentru că, deși sunt de slabă calitate, produsele sunt mai ieftine decât cele din Comunitatea Europeană.
Această situație afectează în primul rând apicultorii români, țara noastră fiind cel mai mare producător de miere din Uniune.

România a primit fonduri europene de solidaritate pentru repararea daunelor cauzate de seceta severă de anul trecut.
Comisia Europeană a aprobat un cuantum de aproximativ 34 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene.
În perioada martie-august 2022, România a fost afectată de o secetă severă cauzată de reducerea precipitațiilor.
Acest lucru a avut consecințe pe scară largă, precum culturi pierdute, incendii forestiere și un deficit de apă curentă și potabilă pentru populația din mai multe regiuni.

Știri 5 decembrie 2023

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul constănțean Coiciu.
Mâine, de la ora 7.30, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Casei praznicale a bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Biruința, comuna Topraisar.
Tot mâine, de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Filofteia” din Constanța (zona Km 4). Ierarhul nostru va oficia și slujba de sfințire a baldachinului, a icoanei Sfintei Mucenițe Filofteia și a crucii ridicate pe locul altarului fostei capele.
Joi, Biserica Ortodoxă Română o va cinsti pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș.
Astfel, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Muceniță Filofteia” din Topraisar.
Apoi, de la ora 15.30, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din satul Valea Dacilor.
Tot joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului, urmat, de la ora 23.30, de Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a cincea ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se va încheia duminică și are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
Astfel, este organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Parohia Sfântul Vasile cel Mare din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a IX-a ediție și se va desfășura duminică, de la ora 18.00 la biserica parohiei.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi Corul de tineret al Bisericii Sf. Mare Mc. Gheorghe din Ovidiu, Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța, dar și cunoscuta interpretă Maria Coman, ca invitat special.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea unui copil în vârstă de 6 ani diagnosticat cu autism.

Astăzi este Ziua Internațională a Voluntariatului.
În anul 1985, Naţiunile Unite au desemnat data de 5 decembrie ca Ziua internaţională a Voluntarului.
Această zi este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuţie importantă societăţii prin oferirea timpului lor ca voluntari.
Ziua de 5 decembrie este sărbătorită şi în România din anul 2000.

Autoritatea Vamală face controale extinse, în vămile din România, pentru combaterea traficului de jucării contrafăcute.
Acţiunea vine în contextul în care datele din anii precedenţi arată că în această perioadă se importă peste o treime din mărfurile contrafăcute care tranzitează România sau sunt destinate pieţei interne.
În primele zece luni ale acestui an s-a înregistrat o triplare a cantităţii de bunuri contrafăcute reţinute în Vamă, iar majoritatea produselor proveneau din China și Turcia.

ANPC atrage atenţia populaţiei să verifice provenienţa şi data de valabilitate a produselor achiziţionate în această perioadă.
La controalele efectuate în târgurile de Crăciun au fost găsite numeroase nereguli, după cum a precizat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Astfel, etichetele produselor așa zis “tradiționale” nu conțineau informațiile nutriționale și nu corespundeau cu modul de prezentare al acestora.

Știri 4 decembrie 2023

Biserica Ortodoxă o cinstește astăzi pe Sfânta Mare Muceniță Varvara.
Aceasta era din cetatea Heliopolis și a trăit în vremea împăratului Maximian, în secolele 3-4.
Varvara credea în Hristos, iar când a aflat tatăl său, Dioscor care era păgân, a vrut să o omoare.
Însă fata a reuşit să fugă în munţi și a scăpat după ce o stâncă s-a deschis pentru a trece.
După multe căutări, Dioscor a găsit-o şi a dat-o pe mâna chinuitorilor.
Tot el i-a fost şi călău, astfel că a ucis-o cu sabia sa, iar la scurt timp, Dioscor a fost pedepsit de Dumnezeu, omorât de un trăsnet.
Împreună cu Sfânta Varvara a pătimit şi Sfânta Muceniţă Iuliana.
Un bărbat credincios cu numele Galentian a luat cinstitele moaşte ale sfintelor muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat, apoi a zidit o biserică, în cinstea lor.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năvodari.
Mâine, de la ora 6.40, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Galeșu-Poarta Alba.
De la ora 16.30, va binecuvânta aprinderea luminilor în Pomul de Crăciun din orașul Ovidiu, în prezența copiilor.
Apoi, de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul constănțean Coiciu.
Miercuri, de la ora 7.30, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Casei praznicale a bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Biruința, comuna Topraisar.
Tot miercuri, de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Filofteia” din Constanța (zona Km 4). Ierarhul nostru va oficia și slujba de sfințire a baldachinului, a icoanei Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș și a crucii ridicate pe locul altarului fostei capele.
Joi, Biserica Ortodoxă Română o va cinsti pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș.
Astfel, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Muceniță Filofteia” din Topraisar.
Apoi, de la ora 15.30, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din satul Valea Dacilor.
Tot joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului, urmat, de la ora 23.30, de Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a cincea ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 10 decembrie și are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
Astfel, este organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Joi, 7 decembrie este ultima zi de valabilitate pentru polițele RCA, emise de compania Euroins, intrată în faliment.
După această dată, șoferii trebuie să încheie polițe de asigurări noi.
Excepție fac contractele de asigurare de garanții, care vor înceta pe 5 februarie.
Potrivit autorităților, peste 840.000 de șoferi au încă asigurări auto obligatorii emise de Euroins.
Ei sunt sfătuiți să își reînnoiască polițele RCA cât mai repede posibil, pentru a evita aglomerația din ultima zi.

Singurătatea ar putea ajunge la proporțiile unei epidemii globale cu consecințe grave asupra sănătății.
Din acest motiv, experții Organizației Mondiale a Sănătății consideră că singurătatea trebuie abordată ca o problemă globală și au decis, în acest sens, constituirea unei comisii care să dezvolte politici de integrare socială a persoanelor afectate de singurătate.
Statisticile la nivel global arată că riscul de apariție a demenței este mai mare cu 50% la persoanele care resimt singurătatea, comparativ cu cele care nu au acest sentiment, iar riscul de boli cardiovasculare este mai mare cu 30% comparativ cu persoanele care au o viață socială.

Chipsurile de cartofi conțin sub­stanțe chimice periculoase.
În special, chipsurile din gamele BIO pot fi cele mai nocive pentru sănătate.
Un studiu realizat în Germania a identificat în compoziția acestor produse mai mulți compuși cu potențial cancerigen: acrilamida, urme de componente de ulei mineral, glicoacizi și chiar pesticide.