Știri 5 octombrie 2023

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la mănăstirea Turnu.
Aceștia s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei.
Au fost călugări în Mănăstirea Cozia, iar Cuviosul Daniil a fost învrednicit cu harul preoţiei.
Printre cei care se mărturiseau la acesta a fost şi fericitul Misail, care i-a devenit şi ucenic duhovnicesc.
Au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ţinuturile Muntelui Cozia, unde şi-au săpat chilii și au ridicat o biserică de lemn în cinstea Maicii Domnului.
După trecerea la cele veşnice a celor doi sfinți, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropaţi lângă altarul bisericuţei lor.
În anul 1676, mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti a construit la schit o nouă biserică, unde a aşezat sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului bisericii celei noi.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Mâine, de la ora 6.40, și sâmbătă, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
S-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat la Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie de a respecta şi aprecia contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.
Cu acest prilej, Ministerul Educaţiei a decis ca astăzi cursurile să fie suspendate.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Consumul de droguri în rândul elevilor nu poate fi oprit prin testarea în masă.
Aceasta este opinia ministrului sănătății, care consideră că soluțiile ar fi educația și combaterea traficului.
În România, vârsta la care copiii încearcă drogurile este de 13 ani, iar cele mai mari rate de consum se înregistrează între 15 și 34 de ani, arată datele oficiale publicate de Agenția Națională Antidrog.

Statutul cabinetelor medicilor de familie poate fi schimbat.
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie ca unităţi sanitare de utilitate publică.
Cabinetele pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minim 10 ore pe săptămână.
Deputații atrag atenţia că asistenţa medicală primară este afectată de lipsa de personal calificat.

Știri 4 octombrie 2023

Parohia „Sf. M. Mc Ecaterina” din Constanța organizează o seară culturală caritabilă.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la ora 19.30 la Casa de Cultură.
Este vorba despre conferința cu tema „Calea vindecării” susținută de către prof. dr. Constantin Dulcan, și prezentată de către Damian Drăghici.
Banii donați vor fi folosiți pentru construirea Așezământului filantropic „Sfânta Ecaterina”.
Editurile Bookzone și Școala Ardeleană vor expune și vor vinde cărțile profesorului Constantin Dulcan.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Astăzi este Ziua internațională a animalelor.
În anul 1931, cu prilejul unei convenții a ecologiștilor care a avut loc la Florența, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial de către Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor ca Ziua internațională a animalelor.
Instituirea acestei Zile a fost, la acel moment, un mod de a face cunoscută situația speciilor de animale aflate în pericol de dispariție.
Această zi este totodată, o ocazie specială de a celebra dragostea și respectul oamenilor față de animale prin activități speciale care să evidențieze importanța lor în lume.

Circulaţia rutieră va fi restricționată pe Șoseaua Mangaliei.
Primăria Constanța anunță că din cauza unor lucrări, de astăzi şi până miercuri, 11 octombrie, traficul rutier va fi restricționat pe câte un sens de mers.
În acest interval, circulația se va desfășura pe celălalt sens de mers, pe câte o bandă pe sens, timp în care șoferii sunt rugați să evite, pe cât posibil, acest sector de drum, folosind rute alternative.

Peste 30.000 de maşini mai vechi de 15 ani vor fi scoase din circulaţie.
AFM a precizat că a transmis către primării lista persoanelor fizice înscrise în Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
Cetăţenii vor beneficia de 3.000 de lei oferiţi în schimbul renunţării la autovehicule mai vechi de 15 ani cu o normă de poluare Euro 3 sau inferioară.

Deţinătorii de vehicule istorice vor plăti tarif de utilizare şi trecere pe reţeaua rutieră naţională.
Decizia va intra în vigoare din 16 octombrie, anunță CNAIR.
Vehiculele istorice sunt cele pentru care perioada trecută de la încetarea fabricaţiei tipului respectiv de vehicul este de cel puţin 30 de ani, acestea fiind originale, restaurate sau reconstruite.

Minorii mai mici de 16 ani ar putea avea acces pe platformele de social media doar cu acordul părinţilor.
Așa prevede un proiect de lege, care are scopul de a creşte siguranţa copiilor în mediul online.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a subliniat că problemele trebuie abordate interdisciplinar, atenţionând că soluţiile nu sunt uşor de găsit, deoarece orice reglementare a comportamentului uman în mediul online determină discuţii despre protejarea libertăţii în spaţiul virtual.

Știri 3 octombrie 2023

Parohia „Sf. M. Mc Ecaterina” din Constanța organizează o seară culturală caritabilă.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la ora 19.30 la Casa de Cultură.
Este vorba despre conferința cu tema „Calea vindecării” susținută de către prof. dr. Constantin Dulcan, și prezentată de către Damian Drăghici.
Accesul în sală se face pe bază de invitație și se poate procura la numărul de telefon 0729 201 160.
Banii donați vor fi folosiți pentru construirea Așezământului filantropic „Sfânta Ecaterina”.
Editurile Bookzone și Școala Ardeleană vor expune și vor vinde cărțile profesorului Constantin Dulcan.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Persoanele interesate de informaţii din documente vechi aflate în Arhiva Naţională le vor putea căuta în curând de acasă.
Două proiecte de digitalizare se derulează la Arhivele Naţionale, iar unul dintre ele are drept scop digitizarea tuturor registrelor de stare civilă pe care le deţine instituţia la nivel naţional.
Procesul urmează să fie disponibil la jumătatea anului viitor şi conţine 9,5 milioane de pagini din registrele de stare civilă anterioare anului 1920.

Ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei vor intra la plată.
Anunțul a fost făcut de Prim-ministrul Marcel Ciolacu.
El a precizat că banii vor ajunge la oameni începând cu prima jumătate a acestei luni.

950 de localităţi din mediul rural vor fi conectate la internet de mare viteză.
Ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că România are astăzi aproximativ 1.400 de localități în care nu există internet.
Banii vor fi alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Ministrul a mai spus că se lucrează la un nou statut al cercetătorilor români care să le permită acestora să obţină bani din munca proprie.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a lansat programul ”Voluntar ANPC”.
Astfel, orice persoană poate face online, pe site-ul instituției, sesizări legate de încălcarea drepturilor sale, însoțite de imagini și o scurtă descriere.
Acestea vor ajunge în atenția comisarilor de la protecția consumatorilor pentru demararea unor controale ulterioare.

Tot mai mulți copii migranţi traversează neînsoţiţi Marea Mediterană.
Unicef a anunțat că numărul de copii migranţi neînsoţiţi care traversează marea către Europa a crescut cu 60% în acest an.
Este vorba despre 11.600 până în prezent, faţă de 7.200 de copii în 2022.
Mulți dintre ei sunt exploataţi şi abuzaţi în timpul călătoriei, iar unii mor în acest timp.

Știri 2 octombrie 2023

Astăzi a început un nou an universitar.
Cu acest prilej, în această dimineață, preoții profesori ai Facultății de Teologie “Sfântul Apostol Andrei” din Constanța au oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, în prezența Ips Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
După slujbă, ierarhul nostru a citit rugăciuni de binecuvântare a începutului de an universitar.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 6.40.

Astăzi este Ziua Internațională a Non-Violenței.
Aceasta a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2007 și aniversează nașterea lui Mahatma Gandhi, părintele mișcării de independență a Indiei și unul dintre filosofii de frunte ai curentului non-violenței.
Prin această decizie, ONU susține soluționarea pașnică a disputelor și respectul reciproc între culturi, religii și oameni.

Termoficare Constanța a început de astăzi probele la rece.
Asociațiile de proprietari, unitățile de învățământ și societățile comerciale sunt rugate să verifice starea instalațiilor pentru a preveni eventualele inundații accidentale.
Încărcarea instalațiilor și probele la rece se vor desfășura progresiv, pe durata cuprinsă între 2 octombrie și data începerii furnizării căldurii în municipiul Constanța.

Traseele CT BUS 100M și N100M au fost suspendate.
În același timp, au fost reintroduse liniile 100 (Gară-Sat Vacanță) și 47M (Campus–Tabăra Turist).
De asemenea, autobuzele liniilor 5-40 și 14 au revenit la programul din extrasezon.
Astfel, acestea vor întoarce în sensul giratoriu de la telegondolă, fără a mai ajunge în stația Aqua Park.

Podul peste Dunăre, între Giurgiu și Ruse, intră de săptămâna aceasta în reparații.
Anunțul a fost făcut de Agenția de Infrastructură Rutieră din Bulgaria.
De mâine și până joi, traficul pe pod va fi închis la Ruse timp de trei ore pe noapte.
În timpul zilei și în restul nopții, în zona unde se execută reparațiile se va circula pe o singură bandă.

Persoanele diagnosticate cu autism pot beneficia de servicii medicale decontate de CNAS.
Noul pachet de servicii a întrat ieri în vigoare.
Programul național de sănătate pentru persoanele cu tulburări din spectrul autismului a fost elaborat după consultări cu asociațiile de pacienți și cu organizațiile non-guvernamentale.
Acesta reprezintă un pas important în construcția unui sistem de sănătate modern în țara noastră.

Infarctul miocardic este principala cauză de mortalitate în România.
Acesta provoacă aproape 60% din decesele înregistrate anual în țara noastră.
Bolile de inimă pot fi însă prevenite prin dietă, mişcare şi renunţarea la fumat, dar şi prin urmarea tratamentului prescris de medic.
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, consideră că preventiv trebuie să se facă ”Educație pentru sănătate”.
Acesta dă asigurări că va face tot posibilul ca de anul viitor școlar să existe module de ”Educație pentru sănătate”.