Știri 13 septembrie 2023

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Fiu al Ţării Haţegului, Sfântul a trăit la începutul secolului al 16-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Prislop.
Dornic de o viaţă mai aspră, s-a retras într-o peşteră din apropierea mânăstirii, unde a trăit în post şi rugăciune.
Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Tot astăzi îi pomenim şi pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian, Valerian, Seleuc, Straton, Marina, Victor, Marcial şi Servul.
Ei au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Macrobie şi Gordian erau doi tineri din parţile Asiei Mici, unul din Paflagonia, celalalt din Capadocia.
Ei slujeau la curtea împăratului Liciniu, iar pentru că s-a aflat că sunt creştini au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici au asistat la procesul Sfinţilor Zotic, Lucian şi Ilie care în final au fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştină.
Ulterior, Macrobiu şi Gordian au fost condamnaţi la moarte prin ardere în foc.
Un alt sfânt pomenit astăzi, Valerian, a murit în lacrimi pe mormintele fraţilor săi de credinţă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălțarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, în această seară, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei și slujba de sfințire a apei la mănăstirea Crucea.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dervent, urmată de o procesiune la izvorul Tămăduirii, unde va săvârși slujba de sfințire a apei.
Tot mâine, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.45, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava.

Astăzi este Ziua Pompierilor din România.
Aceștia sunt sărbătoriţi din anul 1953, ca urmare a faptelor de patriotism şi devotament de care au dat dovadă în 1848, atunci când au apărat Revoluţia paşoptistă împotriva intervenţiei otomane, în bătălia din Dealul Spirii.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” a organizat o serie de manifestări pentru a marca momentul.

CRTS Constanța face un nou apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de A pozitiv și 0 negativ.

Tichetele de masă ar putea să fie acordate în numerar și nu pe card, ca în prezent.
Declarația a fost făcută de premierul Marcel Ciolacu, potrivit căruia firmele care gestionează aceste operațiuni au comisioane prea mari.
El a precizat că din aceste activități se obțin profituri excepționale de către firme care au numai doi angajați.

Bursele școlare pentru lunile septembrie și octombrie vor fi plătite în 15 noiembrie.
Conform noii metodologii aprobate de Ministerul Educației, bursele de merit se vor acorda pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei pentru a include toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50.
În urma controverselor din spațiul public, instituția a decis, de asemenea, să renunțe la decizia de condiționare a acordării burselor pentru elevii din familii monoparentale, inclusiv pentru elevii cu unul dintre părinți decedați.

Știri 12 septembrie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.40.
Seara, de la ora 18.00, va săvârși slujba Vecerniei și slujba de sfințire a apei la mănăstirea Crucea, cu prilejul hramului.
Joi, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9.30, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dervent, urmată de o procesiune la izvorul Tămăduirii, unde va săvârși slujba de sfințire a apei.
Tot joi, de la ora 18.30, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

CRTS Constanța face un nou apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de A pozitiv și 0 negativ.

Testarea antidrog a copiilor şi adolescenţilor în școli se va face doar cu acordul părinţilor.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
În cazurile pozitive este nevoie de confirmare şi intrarea într-un sistem de consiliere şi de soluţii terapeutice, a adăugat ministrul.
Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat că subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Primăria Constanța anunță că au început lucrările de modernizare a treptelor de acces spre Plaja Modern.
Echipele Confort Urban intervin în aceste zile asupra scărilor situate în zona străzii Vasile Alecsandri.
Este al treilea tronson pe care Primăria îl modernizează, după finalizarea lucrărilor la cele două tronsoane care fac legătura dintre Plaja Modern, strada Mihai Eminescu și strada Ștefan Cel Mare.

Voucherele de vacanță se vor acorda și anul viitor, dar nu tuturor angajaţilor din sistemul public.
Premierul a anunţat că nu există varianta de a fi tăiate decât pentru cei cu venituri mari.
În plus, tichetele de masă ar putea fi transformate în bani.
Acestea sunt propuneri care ar urma sa fie incluse în pachetul de măsuri fiscale pentru care Guvernul urmează să își asume răspunderea.

O alimentație mai bună poate reduce riscul de deces de tuberculoză cu 60%.
În India, după ce familiilor li s-au oferit pachete cu alimente sănătoase, cercetătorii au descoperit și că șansele de infecție în familii scad cu aproximativ 40%, dacă membrii mănâncă mai sănătos.
Specialiștii spun că acesta este primul studiu la nivel global pentru prevenirea TBC la membrii familiei prin suplimente nutriționale.
India are cel mai mare procent de decese cauzate de tuberculoză la nivel global și a lansat un plan de a reduce incidența și ratele de deces cu 80% și, respectiv, 90% până în 2025.

Știri 11 septembrie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și miercuri la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.40.
Miercuri seara, de la ora 18.00, va săvârși slujba Vecerniei și slujba de sfințire a apei la mănăstirea Crucea, cu prilejul hramului.
Joi, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9.30, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dervent, urmată de o procesiune la izvorul Tămăduirii, unde va săvârși slujba de sfințire a apei.
Seara, de la ora 18.30, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Aproape trei milioane de elevi au început astăzi noul an școlar.
Ministrul educației a declarat că urmează să se elaboreze un cadru normativ pentru testarea elevilor despre care apar suspiciuni că ar fi folosit substanțe interzise.
Pentru acest an școlar se menține organizarea activității pe module, la fel ca anul trecut, cu prima vacanță la sfârșitul lunii octombrie și încheierea cursurilor pe 21 iunie 2024.

Guvernul a aprobat hotărârea privind gratuitatea transportului pentru elevi, pe parcursul anului şcolar.
Ministrul Ligia Deca a menţionat că pentru transportul feroviar operatorii vor emite elevilor titluri de călătorie gratuită, pentru toate categoriile de tren clasa a II-a, pe orice relaţie de călătorie, pe perioada anului şcolar.
Elevii beneficiază de gratuitate şi în cazul transportului public rutier judeţean şi interjudeţean între localitatea de domiciliu şi cea în care sunt şcolarizaţi.

Ministerul Sănătăţii va înființa Registrul Național de Diabet Zaharat și Prediabet.
Acesta va funcţiona ca o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii, fiind administrat de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Datele medicale ale pacienţilor cu prediabet şi diabet zaharat vor fi înregistrate într-o bază de date unică la nivel naţional, ce poate fi în interconexiune cu dosarul electronic de sănătate al pacientului din cadrul Platformei informatice din asigurările de sănătate.

Seceta prelungită din acest an a afectat o mare parte din producția agricolă.
Cele mai mari probleme sunt la recoltele de porumb și floarea-soarelui.
În aceste condiții, fermierii acoperă cu greu investițiile de sute de mii de euro făcute.
Ei spun că au observat în ultimii ani că prăbușirea prețului la cereale este concomitentă cu creșterea prețului îngrășămintelor și acuză practici incorecte care îi destabilizează financiar.

Licenţa pentru jocurile de noroc se va acorda în funcţie de numărul de locuitori ai unei localităţi.
Așa prevede o propunere legislativă adoptată de Senat.
Astfel, va putea funcționa cel mult o sală de jocuri la fiecare 20.000 de locuitori. Senatorii au mai decis că spațiile în care se desfășoară activități din domeniul jocurilor de noroc nu pot fi mai aproape de 300 de metri de școli, locuri de joacă, parcuri, instituții culturale sau sanitare și biserici.

Știri 8 septembrie 2023

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi Nașterea Maicii Domnului.
Este prima mare sărbătoare a anului bisericesc, început la 1 septembrie.
Părinții Fecioarei Maria, Ioachim și Ana, erau din neamul lui David și locuiau în cetatea Nazaret din Galileea.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau defăimați de comunitate, fiind considerați blestemați.
Cu nădejde în Dumnezeu, Ioachim s-a retras în munte, în post și rugăciune, iar Ana a rămas acasă, rugându-se lui Dumnezeu.
Arhanghelul Gavriil s-a arătat fiecăruia în parte și le-a vestit că ruga le-a fost ascultată și vor fi binecuvântați, iar prunca va fi „vas ales” al lui Dumnezeu.
Prunca a primit, în a opta zi de la naștere, numele de Maria, care înseamnă doamnă, împărăteasă.

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana.
Cu acest prilej, de la ora 7.40, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Ioachim și Ana” din Constanța, strada Badea Cârțan.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Parohia Sf. Vasile cel Mare din Constanța desfășoară o campanie dedicată elevilor din medii defavorizate.
Aceasta se numește “Ajută-mă să-mi fac ghiozdanul” și are loc până pe 1 octombrie.
În cadrul campaniei vor fi sprijiniți 300 de copii din 10 sate constănțene, printre care Nazarcea, Galeșu, Conacu, Ștefan cel Mare, Remus Opreanu și Negrești.
Oricine dorește poate aduce la pangarul bisericii un ghiozdan complet sau parțial echipat.

Constănțenii vor avea, de luni, reguli noi pentru colectarea deșeurilor.
Astfel, compania de salubrizare nu va mai ridica și goli recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile.
Polaris a informat populația municipiului Constanța să colecteze separat deșeurile reciclabile și reziduale, conform ordonanței de urgenţă.
În cazul populației care locuiește în zona de blocuri, unde nu există infrastructură pentru colectare separată, nu se vor aplica măsurile de verificarea a conținutului recipienților, însă deșeurile vor fi colectate.

O parte din școlile județului nostru sunt neautorizate sanitar.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică din Constanța, în această situație sunt 5 unități de învățământ, toate din mediul rural, una singură fiind în curs de autorizare.
Tot la nivelul județului Constanța, sunt peste 120 de unități de învățământ care nu au autorizație de securitate la incendiu.

Vaccinul antigripal va fi ridicat direct de la farmacie pe baza unei prescripții de la medicul de familie.
Grupele la risc nu vor plăti pentru vaccin nimic, iar cei cu vârsta între 50 şi 65 de ani care nu au boli cronice vor primi o compensare de 50%.
Vaccinurile gripale nu vor mai fi cumpărate direct de către Ministerul Sănătăţii, ci printr-un alt mecanism existent şi în alte state europene, de compensare directă.