Știri 31 octombrie 2023

Astăzi este Ziua Internaţională a Mării Negre.
În anul 1996, cele şase ţări riverane – România, Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre împotriva Poluării şi au stabilit ca în fiecare an pe 31 octombrie să fie sărbătorită “Ziua Internaţională a Mării Negre”.
Situația ecologică a Mării Negre s-a înrăutățit în ultimii 40 de ani din cauza reziduurilor transportate de râurile din 17 țări, pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere.

Tot astăzi este şi Ziua Arhivelor Naţionale.
La data de 31 octombrie 1862 s-a semnat regulamentul pentru administrarea arhivelor din România, când se organiza pe baze moderne această instituţie, una dintre cele mai vechi din ţară, după constituirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească.
În depozitele Arhivelor Naționale se păstrează 320 km liniari de documente, aparținând Fondului Arhivistic Național, aflate în administrarea Arhivelor Centrale și a celor 42 de structuri teritoriale.

Fenomenul de bullying din școli plasează România pe locul al treilea la nivel european.
Așa arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății.
Numărul elevilor care spun că au fost victime ale unui comportament agresiv aproape s-a dublat în ultimii 4 ani, potrivit Rador.
Acesta poate fi fizic, verbal sau sub forma unor acțiuni mai subtile.
Deși există o lege împotriva acestui tip de comportament, nu sunt suficienți consilieri școlari care să ajute la eradicarea acestui fenomen.

Bolnavii de cancer din România nu vor mai beneficia de imunoterapie, din lipsă de fonduri.
Această variantă terapeutică nu va mai fi administrată în marile institute oncologice din țara noastră, cel puţin până la finalul anului.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.
O serie de medicamente importante pentru pacienţii care suferă de cancer lipsesc din farmaciile din România dar şi din spitalele private şi de stat.

Pandemia de coronavirus a dus la o creştere a ofertei de teste COVID pe piaţa farmaceutică românească.
Medicii atrag atenţia că românii se testează cu aceste produse şi nu mai apelează la medici atunci când prezintă simptome de infecţii respiratorii.
Specialiştii spun că persoanele care se simt rău trebuie să evite automedicaţia şi să ceară sprijinul medicilor.

Ministerul Familiei a derulat campanii antidrog în rândul tinerilor instituţionalizaţi.
Acestea au avut loc în fiecare judeţ al ţării, la sesiunile de informare participând peste 20 de mii de tineri, potrivit ministrului Natalia Intotero.
Ea a mai spus că, în curând va fi lansată şi o aplicaţie cu informaţii şi date de la instituţiile de specialitate, iar în scurt timp se va porni şi o caravană la nivel naţional.

Via Transilvanica este accesibilă virtual călătorilor din toată lumea.
Aproape 900 de kilometri din cei peste 1.400 pe care se întinde Via Transilvanica pot fi „exploraţi” virtual prin aplicaţia Street View, au anunţat reprezentanţii Google România.
Via Transilvanica, primul traseu de drumeție de lungă distanţă din România, traversează țara de la Putna la Dunăre prin zece judeţe și a fost lansată oficial pe 8 octombrie 2023, după patru ani de amenajare.

Știri 30 octombrie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.40.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

Ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune, de anul viitor.
Din data de 2 noiembrie se pot depune cererile, însoțite de documente justificative, pentru accesarea venitului minim de incluziune.
Ajutorul de incluziune reprezinta ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri sub nivelul de 275 lei/lună sau 400 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru asigurarea necesităților zilnice de viață.

Polițele de asigurare a locuințelor în caz de dezastru vor fi mai scumpe cu peste 20%, de luna viitoare.
În urma unei modificări la această lege, din 11 noiembrie va crește cuantumul asigurării la locuințele de tip A, de la 100 la 130 de lei, în timp ce la locuințele de tip B, respectiv cele de chirpici sau pământ, rămâne la 50 de lei.
La nivel naţional au fost încheiate, în acest an, sub 2 milioane de poliţe obligatorii pentru locuinţe împotriva dezastrelor naturale, ceea ce înseamnă că doar o casă din cinci este asigurată.

Guvernul a prelungit cu 90 de zile limitarea adaosului comercial pentru unele alimente de bază.
De asemenea, Guvernul a inclus noi produse în această listă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Este vorba despre carne tocată, usturoi, orez, bulion, cozonac, margarină, drojdie, smântână şi bere.
O altă măsură adăugată este impunerea unui adaos comercial de maxim 5% pentru produse agricole şi alimentare importate în cantităţi vrac.

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
De la această dată, toate pensiile se vor mări cu 13,8%, conform legii.
Declarația aparține premierului Marcel Ciolacu.
Totodată, premierul a estimat că noua lege a pensiilor va fi trecută prin Parlament până la sfârşitul lunii noiembrie şi a subliniat că aceasta prevede eliminarea unor inechităţi.

Reducerea excepţiilor fiscale din domeniile IT, construcţii, agricultură şi industria alimentară intră în vigoare, de la 1 noiembrie.
Astfel, angajaţii din IT vor plăti impozit pe venit pentru suma ce depăşeşte 10.000 lei.
În ceea ce priveşte sectoarele construcţii, agricultură şi industria alimentară, salariaţii vor plăti contribuţia la sănătate pentru ca angajaţii din aceste domenii să nu încaseze mai puţini bani decât luau până la eliminarea facilităţilor fiscale. Guvernul a majorat salariul minim pentru categoriile vizate.

Bolile cerebrovasculare sunt una dintre principalele cauze de deces și dizabilitate în România.
În fiecare an, mai mult de 60.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral.
Ministerul Sănătății susține că Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare va mări accesul la prevenție și la tratament pentru pacienții cu AVC.

Știri 27 octombrie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie s-a nevoit pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune.
Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a trăit o viață ascetică.
După moartea sa, intrarea peșterii s-a surpat și a blocat accesul.
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au redeschis peștera.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti, aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia.
Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala patriarhală, unde se află şi astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul oraşului Bucureşti, iar harul său se face simţit în numeroasele vindecări petrecute la racla sa.

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Țării Românești.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, ierarhul nostru va săvârși, de la ora 7.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Agigea.
Totodată, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți lucrările de consolidare și renovare realizate și două Sfinte Cruci.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura mâine, între orele 8.30 și 13.30, la Sala de Sport din localitatea 23 August.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Regimul de circulație pe 3 străzi din zona centrală se modifică de astăzi.
Traficul rutier este reorganizat astfel:
pe strada Walter Mărăcineanu, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada A.S. Pușkin spre strada Decebal, pe strada Mihai Eminescu, se va circula dinspre strada Decebal spre strada Smârdan, iar pe strada A.S. Pușkin, circulația autovehiculelor va fi permisă dinspre strada Mihai Eminescu spre strada Eroilor.
Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost realizat la cererea locuitorilor din zonă.

Legea privind măsurile fiscal-bugetare a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Acestea au ca scop asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung și reducerea risipei bugetare.
Guvernul şi-a angajat răspunderea pe acest pachet de măsuri, pe 26 septembrie.

Știri 26 octombrie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
S-a născut la Tesalonic în vremea împăratului Diocleţian, ca fiu al prefectului cetăţii.
Părinţii săi au fost creştini în taină, de aceea Sf. Dimitrie a primit încă de mic educaţie creştină.
După mutarea tatălui său la Domnul, tânărul Dimitrie a fost numit prefect al Tesalonicului, datorită calităţilor lui morale şi intelectuale.
Împăratul din vremea aceea, Maximian Galeriu a poruncit ca în toate cetăţile să se jertfească zeilor păgâni ca mulţumire pentru victoriile militare pe care le avusese.
Sfântul Dimitrie a refuzat să participe la ceremoniile păgâne, drept pentru care a fost închis.
În temniţă, Sf. Dimitrie a binecuvântat în numele lui Hristos pe un tânăr creştin cu numele Nestor, care urma să se lupte cu un vestit gladiator păgân, cu numele Lie.
În urma luptei, Nestor îl ucide pe Lie, iar împăratul află de binecuvântarea lui Dimitrie şi porunceşte ca acesta să fie ucis.
Moaştele Sf. Dimitrie se află în biserica cu acelaşi nume din Tesalonic.
În ţara noastră, aproximativ 400.000 de persoane poartă numele Sfântului Dimitrie.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la ora 16.00, slujba de punere a pietrei de temelie a bisericii „Înălțarea Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni” din localitatea 23 August.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov.
Ierarhul nostru va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va fi prezent la cinstirea ocrotitorului Bucureștilor. Astfel, de la ora 9.30, în Altarul de Vară de pe Dealul Patriarhiei va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoți și diaconi.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, între orele 8.30 și 13.30, la Sala de Sport din localitatea 23 August.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Pacienții cu boli grave vor putea face analizele decontate oricând, la orice laborator.
Președintele CNAS a declarat că echipa sa a început lucrul la o platformă pentru serviciile decontate de Casa Națională de Sănătate, unde, în prima etapă, se pot programa pacienții oncologici.
Această platformă îi va ajuta și pe cei care nu sunt familiarizați cu sistemul de sănătate să găsească laboratoarele care au fonduri disponibile.

Carnea sintetică a fost interzisă de senatori.
Aleșii au votat un proiect de lege privind carnea și produsele din carne.
Senatorii au clarificat și sintagma ”produs românesc din carne”, ceea ce înseamnă toate produsele rezultate din carcase provenite 100 % din fermele românești.
Senatorii spun că la toate produsele din carne trebuie afișat procentajul de carne folosit la prepararea lui, iar materia primă să provină din sursă internă.