“Cuvântul ierarhului” – Dialog duhovnicesc cu ascultătorii
Invitat: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Realizator: Pr. Eugen Tanasescu
Youtube
Astăzi este Ziua internațională a Muzeelor.
Aceasta a fost creată de Consiliul Internațional al Muzeelor în anul 1977.
Organizația alege o temă diferită în fiecare an, iar unele dintre teme au fost globalizarea, popoarele indigene, reducerea lacunelor culturale și îngrijirea mediului.
Astfel, muzeele, comunitățile și artiștii sunt invitați să creeze, să-și imagineze și să împărtășească noi practici pentru noi valori, noi modele de afaceri pentru instituțiile culturale pentru provocările sociale, economice și de mediu în contextul actual.
Biblioteca Județeană „I. N. Roman” din Constanța organizează o masă rotundă cu tematică religioasă.
Evenimentul se intitulează “Vicii, metehne, apucături: de la literatură la teologie și invers” și se va desfășura astăzi, de la ora 17:30, în Aula Bibliotecii.
Tema menționată va fi dezbătută de către Profesor univ. dr. Angelo Mitchievici și parintele conf. univ. dr. Ionuț Holubeanu, de la Facultatea de Teologie a Universității Ovidius din Constanța.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30.
Este nevoie urgentă de sânge, în special de grupa 0 negativ.
Sindicatele din Educaţie vor declanşa luni, 22 mai, greva generală.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor cu premierul Nicolae Ciucă.
Revendicările sindicaliştilor din Educaţie vizează majorarea salariilor, plata orelor suplimentare, dar și acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă.
Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au intrat, ieri, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 – 13:00, timp în care cursurile nu au avut loc.
Taxa de pod de la Feteşti, pe Autostrada Soarelui, va fi suspendată de la 1 iunie.
Potrivit ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, măsura reprezintă o compensaţie pentru cei care sunt nevoiţi să aştepte la cozi kilometrice din cauza lucrărilor de reparaţii ale podului.
El a mai spus că încă nu s-a decis exact perioada până la care va fi menţinută decizia de suspendare a taxei.
Divulgarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane, fără consimţământul acesteia, va fi pedepsită cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă.
Așa prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor.
Aceasta nu constituie infracţiune în cazul în care făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea acesteia.
Camera Deputaţilor este for decizional, iar proiectul de lege va merge spre promulgare.
Biblioteca Județeană „I. N. Roman” Constanța organizează o masă rotundă cu tematică religioasă.
Evenimentul se intitulează “Vicii, metehne, apucături: de la literatură la teologie și invers” și se va desfășura joi, de la ora 17:30, în Aula Bibliotecii.
Tema menționată va fi dezbătută de către Prof. univ. dr. Angelo Mitchievici și pr. conf. univ. dr. Ionuț Holubeanu, de la Facultatea de Teologie a Universității Ovidius din Constanța.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30.
Este nevoie urgentă de sânge, în special de grupa 0 negativ.
O parte din constănțeni vor rămâne astăzi şi mâine fără apă.
RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile în intervalul orar 08.00 – 18.00, din cauza unor lucrări de modernizare la nivelul rețelei de distribuție.
Astăzi, vor fi afectați consumatorii din următoarele zone: Bd. Mamaia – tronsonul delimitat de str. Mircea cel Bătrân și zona Pescărie; Cartierele: Tomis I, Tomis II, Capitol, Stadion Farul, Universitate – Piața Chiliei, Tăbăcărie, Delfinariu și Faleză Nord.
Mâine, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona centrală a orașului, perimetrul delimitat de străzile: Călărași – I.G. Duca – Avram Iancu – Bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona și Bd. Tomis.
Șoferii vor fi obligați să circule cu farurile pornite și pe timpul zilei.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care stabilește acest lucru.
În legislația actuală este obligatorie folosirea în timpul zilei a luminilor de întâlnire sau a luminilor pentru circulația diurnă doar pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale și europene.
Camera Deputaților este, în acest caz for decizional.
Elevii de clasa a IV-a au susținut astăzi proba la matematică din cadrul Evaluării Naționale.
Mâine, este programată proba la limba maternă pentru elevii care aparțin minorităților naționale.
Totodată, pe 24 mai, elevii de clasa a VI-a vor susţine proba la Limbă şi comunicare iar o zi mai târziu pe cea la Matematică şi Ştiinţe ale naturii.
Cardurile sociale pentru plata energiei, distribuite la începutul anului, mai pot fi utilizate până la finalul lunii iunie.
Anunţul a fost făcut de vicepreședintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari din municipiul Constanța, Vasile Hârsescu.
Acesta a mai precizat că etapa a doua de distribuire va fi la începutul lunii septembrie pentru etapa de toamnă-iarnă din acest an și se termină la 1 ianuarie 2024.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine în județul Teleorman.
Ierarhul nostru va răspunde invitației PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia, de la ora 9.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Alexandru”, Catedrala episcopală din Alexandria, cu prilejul împlinirii a 70 de ani a Preasfințitului Galaction.
Joi, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30, de pe strada Nicolae Iorga nr. 85.
Este nevoie urgentă de sânge, în special de grupa 0 negativ.
O parte din constănțeni vor rămâne mâine și joi fără apă.
RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile în intervalul orar 08.00 – 18.00, din cauza unor lucrări de modernizare la nivelul rețelei de distribuție.
Mâine, vor fi afectați consumatorii din următoarele zone: Bd. Mamaia – tronsonul delimitat de str. Mircea cel Bătrân și zona Pescărie; Cartierele: Tomis I, Tomis II, Capitol, Stadion Farul, Universitate – Piața Chiliei, Tăbăcărie, Delfinariu și Faleză Nord.
Joi, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona centrală a orașului, perimetrul delimitat de străzile: Călărași – I.G. Duca – Avram Iancu – Bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona și Bd. Tomis.
Traficul rutier este restricționat săptămâna aceasta pe bd Mamaia.
Pentru a nu se crea blocaje în trafic pe timpul zilei, lucrările se vor desfăşura noaptea, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Pescărie şi intersecţia cu strada Zorelelor şi strada Soveja, pe sensul de mers dinspre staţiunea Mamaia spre Delfinariu.
Astfel, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată parțial până sâmbătă, 20 mai, în intervalul orar 21:00-05:00.
Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat a început ieri cu proba la Limba şi literatura maternă.
Aceasta este destinată absolvenţilor de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale.
Proba obligatorie a profilului este programată astăzi iar cea la alegere a profilului şi specializării – mâine.
Următoarea probă, la Limba şi literatura română, va fi susţinută joi.
De asemenea, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română va avea loc vineri, iar între 22 – 23 mai vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Rezultatele vor fi afișate pe 26 mai.
Youtube
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie de la ora 6.50.
Miercuri, de la ora 9.30, va răspunde invitației PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Alexandru”, Catedrala episcopală din Alexandria, cu prilejul împlinirii a 70 de ani a Preasfințitului Galaction.
Astăzi este Ziua Internaţională a Familiei.
Această zi a fost stabilită în anul 1994, proclamat de Naţiunile Unite Anul Internaţional al Familiilor ca răspuns la schimbările economice şi sociale ce pot afecta structura şi stabilitatea unei familii.
La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial şi Ziua familiei române şi este susţinută şi de Patriarhia Română.
Tot astăzi este și Ziua Poliției Militare.
La 15 mai 1990, se reînfiinţau unităţile şi subunităţile de Poliţie Militară din cadrul Armatei.
Structuri specializate în cadrul Statului Major General, acestea au responsabilități în paza obiectivelor militare, controlul traficului rutier şi protecția unor persoane importante.
Poliţiştii militari au participat la aproape toate misiunile externe la care România a dislocat trupe.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30, la sediul centrului de pe strada Nicolae Iorga nr. 85.
Este nevoie urgentă de sânge, în special de grupa 0 negativ.
Elevii de clasa a VIII-a, care vor să îşi continue studiile la licee vocaţionale sau la clase cu program bilingv se pot înscrie astăzi și mâine la unităţile de învăţământ.
Miercuri, joi şi vineri, aceștia vor susţine probele specifice de aptitudini de limbă străină sau maternă.
De asemenea, elevii de clasa a IV-a susţin săptămâna aceasta Evaluarea Naţională la limba română, matematică și la limba maternă.
Fermierii mai pot depune cererile de plată pentru subvenţii, fără penalizări până la finalul lunii.
Potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, solicitările pot ajunge la APIA şi după data de 31 mai, până pe 9 iunie – dar cu o reducere de câte un procent pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul.
După acest termen, beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor, precizează APIA.