“Cuvântul ierarhului” – Dialog duhovnicesc cu ascultătorii
Invitat: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Realizator: Pr. Eugen Tanasescu
Youtube
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Astăzi este Ziua internațională a energiei eoliene.
Aceasta are scopul de a oferi posibilitatea descoperirii acestui tip de energie, a puterii și posibilităților pe care le deține.
Astfel, se poate reduce poluarea cauzată de producerea energiei din arderea combustibililor fosili.
Energia eoliană reprezintă la nivel mondial unul dintre sectoarele industriale cu cea mai rapidă creștere, cu peste 100 de miliarde de dolari investiți în anul 2015.
Tot astăzi este și Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici.
Această zi a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în decembrie 2011 și reprezintă acea zi din an când întreaga lume se manifestă în mod deschis împotriva oricărei forme de abuz sau de suferință provocată persoanelor vârstnice.
Între 4 și 6% dintre persoanele în vârstă au fost victime ale unei forme de rele tratamente care pot duce la răni fizice, dar și la consecințe psihologice pe termen lung.
La nivel global, numărul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani este în creștere, de la 542 milioane în 1995 până la aproximativ 1,2 miliarde, estimate pentru anul 2025.
Astăzi se împlinesc 134 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
La 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit in sanatoriul doctorului Suţu, la vârsta de 39 de ani.
Motivul oficial al morţii a fost, conform documentelor sanatoriului „psihoză maniaco-depresivă, demenţă paralitică, sifilis şi embolie” cauzată de o intensă activitate publicistică.
Există însă şi voci care susţin că poetul de talie universală ar fi fost de fapt asasinat la comandă, deoarece incomoda politic prin operele sale.
A fost ales post-mortem la data de 28 octombrie 1948 membru al Academiei Romane.
Primăria Constanța continuă programul de investiții în locurile de joacă din municipiu.
4 locuri de joacă dintr-un lot de 5 ce au existat cândva în oraș sunt în curs de reabilitare.
Mai exact, este vorba despre spațiile de pe Aleea Egretei, Aleea Bravilor, Strada Cișmelei și Strada Dionisie cel Mic.
Toate locurile de joacă sunt refăcute integral.
De asemenea, au început lucrările de infrastructură pentru locurile de joacă de la Poarta 6 și din zona de agrement de pe strada Brizei.
Recuperarea orelor de curs pierdute din cauza grevei generale nu se va face pentru zilele de protest din mai, ci doar pentru luna iunie.
În funcție de numărul de elevi, dar și de numărul cadrelor didactice care au fost în grevă, fiecare unitate de învățământ decide cum se fac aceste recuperări, a precizat ministrul Ligia Deca.
Demnitarul a mai spus că până mâine, vor fi recuperate orele pentru elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, cu excepţia claselor terminale.
Cei din învăţământul tehnologic pot recupera orele până în 23 iunie.
Arhiepiscopia Tomisului organizează zilele acestea două manifestări religios-culturale la împlinirea a 134 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
În această seară, de la ora 19.30, în parcul mănăstirii Dervent, la monumentul lui Mihai Eminescu, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de pomenire a poetului, urmată de un recital de poezie și de cântece din lirica eminesciană.
Mâine, de la ora 10.30, în prezența IPS Teodosie, la bustul lui Mihai Eminescu, de pe faleza Cazinoului Constanța, va avea loc un eveniment închinat Poetului, la 134 de ani de la moartea sa.
Programul conține un recital de poezie și un concert susținut de către Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Vor fi interpretate melodii din lirica eminesciană, printre care: „Mai am un singur dor”, „Dorința”, „Ochiul tău iubit”, „După ce atâta vreme” și „Sara pe deal”.
Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” și al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul”, din Constanța.
Astăzi este Ziua mondială a donatorului de sânge.
Decizia marcării anuale a acestui eveniment s-a luat la cea de-a 58-a reuniune a Organizației Mondiale a Sănătății, la care statele membre și-au declarat în unanimitate angajamentul și sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.
Manifestarea are rolul de a aduce un omagiu donatorilor voluntari, dar și de a crește gradul de conștientizare a nevoii de donații constante de sânge pentru a asigura calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.
Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Este nevoie urgentă de grupele A pozitiv și 0 negativ.
Programul de donare la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30.
Strada Fulgerului din cartierul Coiciu a intrat în reabilitare.
Traficul rutier este restricționat parțial până la ora 16.00.
Lucrările vor continua pe parcursul întregii săptămâni, cu aceleași restricții de circulație, în intervalul orar 08:00-16:00, până vineri, inclusiv.
Circulația autovehiculelor se va desfășura alternativ pe o singură bandă de circulație.
După finalizarea lucrărilor de asfaltare și aplicarea marcajelor rutiere, alte străzi din cartierul Coiciu vor intra în reabilitare.
Permisele auto categoria B vor fi valabile și pentru anumite motociclete.
Proiectul de lege prevede ca deţinătorul permisului să aibă vârsta de 24 de ani împliniţi, iar documentul să fie obţinut cu cel puţin trei ani în urmă.
De asemenea, permisul auto categoria B este valabil doar pentru motocicletele cu transmisie automată cu o capacitate cilindrică maximă de 125 cm3.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de către președintele Klaus Iohannis.
Anunțul a fost făcut după ce preşedintele a avut consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni.
Decretul privind desemnarea lui Marcel Ciolacu în calitatea de candidat la funcţia de prim-ministru a fost publicat, ieri seară, în Monitorul Oficial.
Înlocuitorii zahărului nu sunt recomandați în diete.
Potrivit celor mai noi recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, utilizarea îndulcitorilor nu aduce nici un beneficiu pe termen lung pentru cei care doresc să slăbească, nici în cazul adulților, nici al copiilor.
Consumul acestora ar putea avea o serie de efecte negative, cum ar fi creșterea riscului de diabet de tip 2, boli cardiovasculare și chiar deces.
Specialiştii spun că există și alte moduri de a diminua cantitatea de zahăr procesat din alimentație, prin consumul de fructe, care conțin zahăr natural, sau alimente și băuturi neîndulcite.
Greva generală din educaţie s-a suspendat, după aproape o lună de proteste.
Anunţul a fost făcut de către sindicatele din învăţământ, după consultarea liderilor din teritoriu.
În cazul în care Guvernul nu își menține poziția cu privire la noile decizii, greva se va relua.
Programul ”Litoralul pentru toţi” se încheie duminica aceasta, când începe sezonul estival.
Zeci de unităţi de cazare au tarife cu până la 70% mai mici în această perioadă.
Peste 30 de hoteluri din toate staţiunile pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, aproximativ 5.500 de locuri pe noapte, iar pachetele turistice pot fi achitate cu vouchere de vacanţă.
Insomnia crește riscul de accident vascular cerebral.
Aşa arată rezultatele unui nou studiu, în care cercetătorii au urmărit peste 31.000 de persoane fără antecedente de AVC timp de nouă ani.
Astfel, s-a descoperit că persoanele cu cinci până la opt simptome de insomnie aveau un risc cu 51% mai mare de AVC, în comparație cu persoanele care nu aveau insomnie.
Specialiştii recomandă un somn de aproximativ șapte ore pe noapte, alimentația sănătoasă și sportul.
Trenurile Soarelui vor intra de vinerea aceasta în circulaţie.
Timp de trei luni, 32 de trenuri vor asigura legătura cu staţiunile de pe litoral şi din Delta Dunării.
Până pe 11 septembrie, toate regiunile ţării vor fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc.
Ordonanța care stabilește majorarea salariilor cadrelor didactice a fost publicată pe site-ul Ministerului Educației, în transparență decizională.
Astfel, salariul acestora s-a mărit cu 1.300 lei brut și a personalului auxiliar cu 400 lei brut de la 1 iunie anul acesta.
În ceea ce privește celelalte creșteri prevăzute prin legea salarizării, o majorare de 50% ar urma să fie aplicată la 1 ianuarie anul viitor, iar următoarea de 25% în anul 2025.
Țara noastră importă peste 75% din necesarul de zahăr.
Impactul asupra prețului zahărului la raft va fi dat de costurile mai mari cu transportul din țările exportatoare.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a explicat că, în prezent, există interes din partea fermierilor pentru culturile de sfeclă, mai ales în perspectiva înmulțirii procesatorilor de zahăr.
România consumă anual 500 de mii de tone de zahăr, iar aproximativ 100 de mii de tone sunt produse în țară.
Youtube
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine, miercuri și joi la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.45, Sfânta Liturghie.
Joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Constanţa.
Înscrierile pentru examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie.
La această dată, toţi elevii trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Potrivit calendarului în vigoare, probele scrise pentru Evaluarea Națională sunt programate în perioada 19-22 iunie, iar pentru Bacalaureat între 26 și 29 iunie.
Cadrele didactice care au fost în grevă vor fi plătite în funcţie de numărul de zile lucrate.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educaţiei, care a precizat că profesorii nu vor fi sancționați.
Pe de altă parte, Ligia Deca susţine că există posibilitatea ca o parte din orele de şcoală să fie recuperate săptămâna aceasta, dar printr-o planificare realizată la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.
Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare în valoare de 70 de mii de euro pe proiect.
Fondurile ar urma să fie alocate sub formă de sumă forfetară, în două tranșe.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale precizează că 75% din cuantumul sprijinului se acordă la semnarea contractului de finanțare, iar restul în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși cinci ani de la semnarea contractului de finanțare.
Ghidul solicitantului a fost pus în dezbatere publică pe site-ul agenției – www.AFIR.info.
Benzina și motorina s-au scumpit cu peste 20 de bani pe litru, în ultima lună.
Specialiștii se așteaptă ca prețurile la pompă să crească și în perioada următoare, dar exclud faptul ca sortimentele standard să mai ajungă curând la prețul de 7lei/litru.
De asemenea, de la 1 iunie, 8% din fiecare litru de benzină trebuie să fie reprezentată de biocombustibil.
În cazul motorinei, bioetanolul trebuie să reprezinte 6,5% din fiecare litru de combustibil.
Șoseaua Transalpina se redeschide de weekendul viitor.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, a spus că, în anumite locuri, stratul de zăpadă a avut 5 metri, dar că ultima ninsoare a fost acum trei săptămâni.
Astfel, lucrările de curățare a șoselei sunt aproape de finalizare, iar circulația rutieră va putea fi reluată în condiții de siguranță.
Majoritatea copiilor mănâncă zilnic dulciuri și stau mult în casă.
Un studiu recent arată că dulciurile sunt incluse în alimentaţia zilnică a 9 din 10 copii, în timp ce doar 5 din 10 consumă zilnic fructe proaspete.
Ca modalitate de recreere, 5 din 10 copii petrec în medie între 1 și 3 ore pe zi pe internet.
Timpul dedicat mediului online creşte cu vârsta, o treime dintre adolescenţi, utilizând internetul mai mult de trei ore zilnic.