Stiri 8 iunie 2023

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian.
Aceştia au fost ostaşi în armata romană de la Dunăre şi făceau serviciul militar în cetatea Durostorum, localitatea Silistra de astăzi, din Bulgaria.
În anul 298, în urma biruinţei asupra perşilor, împăratul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, după care i-a arestat şi persecutat până la moarte.
Sfinţii Nicandru şi Marcian au mărturisit, împreună cu alţi trei ostaşi şi cu veteranul Iuliu, că sunt creştini, drept pentru care au fost aruncaţi în închisoare şi supuşi la chinuri grele.
Ei însă au rămas statornici în credinţa lui Dumnezeu, iar împăratul a poruncit să li se taie capetele.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 6.45, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, apoi îi va premia pe cei aproape o sută de elevi, din întreg județul, care au participat la etapa județeană a Olimpiadei de Religie.
Tot mâine, de la ora 17.00, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, va oficia Taina Sfântului Maslu și slujba de Sfințire Mică a Apei la biserica „Sfântul Nectarie” din cartierul Medeea.
Așezământul de cult își va cinsti duminică unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei.
Sâmbătă, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent și va rosti o rugăciune de binecuvântare la împlinirea a 100 de ani a arhitectului Dan Corneliu, care a lucrat la proiectul mănăstirii Dervent.
Tot sâmbătă, de la ora 21.45, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi este Ziua Mondială a Oceanelor.
Această zi are rolul de a reaminti importanța pe care o au oceanele în ceea ce privește influența asupra planetei și a speciei umane.
Ca urmare a unei Rezoluții adoptate de Adunarea Generală a ONU în anul 2008, Ziua mondială a oceanelor a fost recunoscută oficial de ONU, urmând a fi sărbătorită în fiecare an pe 8 iunie.

Circulația autovehiculelor va fi restricționată total, astăzi și mâine, pe bulevardul Mamaia.
Astfel, în intervalul orar 21:00-06:00, va fi interzis accesul mașinilor pe sensul de mers dinspre strada Zorelelor spre Pescărie.
Autovehiculele care vin dinspre strada Zorelelor către Pescărie vor circula deviat pe sensul opus de mers, pe o singură bandă sau vor efectua viraj dreapta, pe strada Zorelelor, apoi stânga pe strada Unirii.

Festivalul Mamaia va fi reluat în această vară.
Va fi o ediție aniversară, iar invitați vor fi artiștii care au făcut istorie pe scena celebrului festival.
Evenimentul se va desfășura la sfârșitul lunii august, lângă Teatrul de Vară din Mamaia, în Piațeta Perla.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a declarat că speră ca anul viitor să fie finalizată reabilitarea Teatrului de Vară, iar festivalul să se poată desfășura acolo.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer cere deblocarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului.
Acesta a devenit lege în decembrie 2022, dar nu are încă normele metodologice de aplicare.
În aceste condiții, Federaţia amenință cu acțiuni de protest și acţiuni în instanță.
Ministrul Alexandru Rafila susține că a trebuit să refacă planul, deoarece în document erau prevederi care nu sunt aplicabile şi „nu au nici un fel de legătură cu prevenirea, diagnosticul sau tratamentul cancerului”.

Strada Theodor Burada va fi închisă temporar, până mâine.
Astfel, între orele 08:00 și 18:00, aceasta va fi închisă pe tronsonul cuprins între strada I.L. Caragiale și strada București pentru lucrări de asfaltare.
Participanții la trafic sunt rugaţi să folosească rutele alternative.

Stiri 7 iunie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și vineri la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 6.45 Sfânta Liturghie.
Vineri, după slujbă, îi va premia pe cei aproape o sută de elevi, din întreg județul, care au participat la etapa județeană a Olimpiadei de Religie.
Elevii au obținut 19 premii I, 30 premii II, 22 premii III și 26 de mențiuni.
Tot vineri, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu și slujba de Sfințire Mică a Apei la biserica „Sfântul Nectarie, Sfântul Teodor Tiron și Sfântul Luca al Crimeei”, din cartierul Medeea.
Așezământul de cult își va cinsti duminică unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeei.

Astăzi este Ziua mondială a siguranței alimentelor.
În fiecare an, 3 milioane de oameni mor din cauza bolilor alimentare și a apei.
De asemenea, una din 10 persoane se îmbolnăvește din cauza consumului de alimente nesănătoase, iar siguranța alimentelor reprezintă o amenințare tot mai mare pentru sănătatea umană.
40 la sută dintre copiii cu vârsta sub 5 ani suferă de intoxicații alimentare și 125.000 mor în fiecare an.

Calendarul examenelor naţionale rămâne deocamdată neschimbat.
Greva în școli continuă, pentru a treia săptămână, la fel și protestele în stradă ale profesorilor.
Ministrul Educației ia în calcul echivalarea competenţelor la Bacalaureat dacă acest conflict nu se încheie până mâine, cel târziu.

Comisia Europeană nu va prelungi măsurile de sprijin pentru energie, introduse anul trecut.
Acestea erau destinate să contracareze impactul preţurilor crescute.
Tarifele la electricitate au scăzut la mai puţin de 80 euro/MWh, în timp ce preţul gazelor s-a stabilizat, astfel încât majorarea preţurilor energiei electrice din anul 2022 este considerată “mai puţin probabilă să aibă loc în următoarea iarnă”.

Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data de 15 septembrie.
Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Petre Daea.
În ceea ce priveşte deblocarea celui de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectaţi de importurile ieftine din Ucraina, ministrul Agriculturii a transmis că în prezent se aşteaptă conformarea Ungariei de a suspenda măsura unilaterală pe care a luat-o.

Strada Theodor Burada va fi închisă temporar, de astăzi.
Astfel, până vineri 9 iunie, între orele 08:00 și 18:00, aceasta va fi închisă pe tronsonul cuprins între strada I.L. Caragiale și strada București pentru lucrări de asfaltare.
Participanții la trafic sunt rugaţi să folosească rutele alternative.

Voucherele de vacanţă ar putea fi acordate şi în mediul privat.
Legea a fost adoptată tacit de Senat.
Termenul de dezbatere şi vot al propunerii legislative, s-a împlinit pe 1 iunie.
Propunerea va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Stiri 6 iunie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineaţă la Catedrala arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din Constanţa.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.50, Sfânta Liturghie.
După slujbă, Ierarhul Tomisului va rosti un cuvânt de învățătură.

Programul ”Litoralul pentru toți” continuă până pe 18 iunie, când începe sezonul estival.
Pe litoralul românesc al Mării Negre, câteva zeci de unități de cazare au tarife cu până la 70% mai mici decât în vârful de sezon.
Federația Patronatelor din Turism anunță că pachetele pot fi achitate și cu tichete de vacanță.
Tarifele pornesc de la 52 lei pe noapte de persoană și ajung la 101 lei pe noapte de persoană, în hotel de trei stele, fără mic dejun.

Protestele continuă săptămâna aceasta.
Pe lângă continuarea grevei generale în învățământul preuniversitar, mai sunt anunțate mitinguri ale personalului din sănătate și de la interne.
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual nu este de acord, printre altele, nici cu proiectul de reformare a pensiilor speciale.
Membrii SANITAS vor declanșa mâine, grevă japoneză în instituțiile publice de sănătate și asistență socială, fără întreruperea activității, deocamdată.

Înmatricularea mașinilor se va face online.
Guvernul a aprobat o ordonanţă care reglementează furnizarea de servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor.
Platforma online aferentă este programată să devină operaţională în cursul acestui an și va fi gestionată de MAI.
Cetăţenii vor putea introduce datele de identificare a vehiculului şi înscrisurile necesare operaţiunilor de înmatriculare, transmitere a dreptului de proprietate, emitere a unui nou certificat de înmatriculare sau de radiere din circulaţie și din evidenţele fiscale.

Românii cu venituri mici primesc ajutor financiar pentru a se racorda la rețelele publice de apă și canalizare.
Aceştia mai au la dispoziție trei săptămâni pentru a-și depune dosarul pe baza căruia pot primi 1.900 euro pentru branșare.
Este vorba despre aproape 900 de milioane de lei, bani veniți prin PNRR și distribuiți de Administrația Fondului de Mediu.
Alocarea fondurilor se va face în limita bugetului alocat, pe principiul: primul venit, primul servit.

Podul de la Brăila va fi inaugurat pe 27 iunie, cu un an și jumătate întârziere față de primul termen din contract.
Acesta este al treilea pod suspendat ca lungime din Europa și are o lungime de 2 km.
La sfârșitul lunii va fi deschis pe varianta scurtă de 4 km, de la Măcin, județul Tulcea, iar în septembrie vor fi deschiși circulației și restul de 20 km de șosea nouă către Jijia.

Știri 5 iunie 2023

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi Sfânta Treime: Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Această sărbătoare a fost aşezată imediat după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Sfintei Treimi, pentru a arăta că mântuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea şi făgăduinţa Răscumpărării, a Fiului, prin Sfintele Pătimiri şi Înviere, şi a Duhului Sfânt, prin venirea Sa la Cincizecime.
Credinţa în Preasfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe.
Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales în Noul Testament, şi formulată apoi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, în Simbolul de credinţă.
Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învăţătura Ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf Liturghie, de la ora 8.00 la biserica Sfânta Treime din parcul Casei de Cultură din Constanța.

Astăzi este Ziua Mondială a Mediului Înconjurător.
Această zi a fost instituită în anul 1972 la prima Conferinţă mondială a Naţiunilor Unite consacrată problemelor protecţiei mediului.
Astfel, peste 100 de ţări ale lumii marchează această zi prin acţiuni menite să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător.

Tot astăzi este și Ziua Învăţătorului.
Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, această manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic și cultural, are loc anual, la 5 iunie și a fost stabilită prin lege în anul 2007.
Manifestările organizate în şcolile din învăţământul preuniversitar sunt, potrivit legii, „menite să pună în valoare tradiţia şi împlinirile şcolii româneşti“.
Cu această ocazie, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate ale statului pot acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite.

Parcarea din fața Gării Constanța fost închisă.
Microbuzele de Năvodari care opreau la Gară pot fi luate din stația către oraș a liniilor 2-43 și 5-40 (bd. Ferdinand).
Reamintim că Primăria Constanța a lansat în luna martie, în dezbatere publică, elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru platoul de la Gară.
Acesta prevede reconfigurarea circulației auto și pietonale, amenajarea de spații verzi și construirea unei parcări de mari dimensiuni subterană și supraterană cu o capacitate de aproximativ 479 locuri.

Părinții care au în îngrijire copii în vârstă de până la 8 ani ar putea avea un program flexibil de muncă.
Senatul a adoptat proiectul de lege în acest sens.
Proiectul presupune ca salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 8 ani, să beneficieze de patru zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă.
Actul normativ va merge la Camera Deputaților pentru un vot decizional.

O nouă tranşă de 250 de lei va fi încărcată, din 15 iunie, pe cardurile pentru alimente.
Astfel, se vor transfera 600 milioane de lei către toţi cei 2,4 milioane de beneficiari eligibili, a anunţat ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş.
În ceea ce priveşte cardurile educaţionale pe care se încarcă cei 500 de lei pentru haine şi rechizite, Marcel Boloş a afirmat că au fost deja încărcate ultimele 50.000 de carduri unde erau restanţi, astfel că peste 400.000 de copii vulnerabili din România au primit ajutorul în acest an şcolar.

Stiri 2 iunie 2023

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Acesta s-a născut în cetatea Trapezunt de pe coasta Mării Negre, în jurul anului 1300, era creştin-ortodox, iar de meserie era negustor.
În timpul unei călătorii către Cetatea-Albă a fost trădat de unul din partenerii de drum şi pârât în chip mincinos către mai marele cetăţii că Ioan ar dori să se convertească la păgânism. Pentru că Sf. Ioan a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, mai marele cetăţii s-a mâniat şi a poruncit ca sa fie omorât prin tăierea capului.
Creştinii din Cetatea Albă au luat trupul Sfântului mucenic Ioan şi l-au îngropat în Biserica cetăţii vreme de 70 de ani.
În anul 1402, Voievodul Alexandru cel Bun, împreună cu mitropolitul Iosif au adus în Moldova moaştele Sf. Ioan cel Nou.
Ele au rămas aici până în 1686 când au fost duse pentru scurt timp în Polonia, pentru a fi ferite de armata lui Ioan Sobieski.
În anul 1783, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost readuse în Moldova, la Suceava, unde se regăsesc şi astăzi.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine în localitatea Culmea Nord din județul Constanța.
Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire de obște a celor adormiți la biserica „Sfânta Treime” din localitate.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Sfinților 4 martiri de la Niculiţel și Acatistul Sfântului Duh la biserica “Sfinții 4 martiri” din cartierul Faleză Nord.
Duminică, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, IPS Teodosie va sluji la biserica românească din Sofia, Bulgaria.
De la ora 18.00, va oficia slujba Pavecernitei Mari și Litia la Mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Luni, a doua zi de Rusalii, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la același lăcaș de cult, cu prilejul hramului.
Marți, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Treime din parcul Casei de Cultură din Constanța.

Astăzi este Ziua Națională pentru Adopție.
Aceasta urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor.
Iniţiativa acestei zile a avut-o, în 2014, fundația ‘Ador Copiii’.
Astfel, sunt promovate adopția și soluțiile pentru simplificarea acestui proces, care în România este îngreunat de proceduri birocratice.

Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța se prelungesc.
Următorul termen avansat de Compania Națională de Investiții este iulie 2024, cu doi ani peste cel anunțat inițial.
Sunt necesare lucrări suplimentare, mai ales pentru refacerea fațadei de est, grav afectată de vânt și ploaie.

Activitatea Spitalului Județean de Urgență Constanța va fi digitalizată.
Consiliul Județean vrea dotarea acestuia, astfel încât să simplifice evidența pacienților, medicamentelor sau a materialelor sanitare.
Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii județeni.
Valoarea investiției ajunge la aproximativ 1 milion de euro.

Programul de taxare privind parcarea din Zona Zero a fost modificat.
Până pe 31 august, programul de taxare din Zona 0, atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia, este zilnic, între orele 00:00 – 24:00 (inclusiv în zilele sărbătorilor legale).
Potrivit Primăriei, în stațiunea Mamaia, vor fi patru locații încadrate ca Zona 0 de taxare, după cum urmează: parcarea supraetajată Albatros din Zona Cazinou, promenada 2 (locurile de pe faleză, tronsonul de la Castel pana la Hotel Iaki), parcarea situată în zona Pasarelei Hotelului Rex și parcările situate în zona de nord a stațiunii.
Menţionăm că, momentan, aceste locații sunt semnalizate ca zonă 2 de taxare a municipiului Constanța.

Perioada de înscriere pentru bacalaureatul din acest an s-a prelungit până la data de 9 iunie.
Tot până la această dată va fi prelungită și încheierea situației școlare pentru elevii din clasele a XII-a, a XIII-a și de la seral.
Ministerul Educației precizează că aceste modificări nu vor afecta calendarul desfășurării probelor din cadrul examenului de bacalaureat sau pe cel al evaluării naționale.