Știri 19 aprilie 2023

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 19.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Mâine, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Teotim, episcopul Tomisului.
Cu acest prilej, de la ora 8.00, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Teotim” din apropierea orașului Murfatlar.
De la ora 18.00, în ajunul praznicului Izvorului Tămăduirii, va oficia slujba Vecerniei și slujba de Sfințire a Apei la mănăstirea Crucea, cu prilejul hramului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Izvorului Tămăduirii la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de praznicul Izvorului Tămăduirii, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent.
Apoi, împreună cu clerul și credincioșii va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire a Apei.
Sâmbătă, de la ora 8.00, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, care este ocrotită spiritual de către Sf. M. Mc. Gheorghe.
Ierarhul va sfinți troița ridicată pe locul unde a fost construit provizoriu primul paraclis al mănăstirii.
De la ora 21.45, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, la invitaţia PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, IPS Teodosie va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş, cu prilejul serbării hramului lăcaşului de cult.
Luni, de Paștele Blajinilor, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constanța, iar marți, de la ora 6.50, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Curtea Brâncovenească organizează o conferință duhovnicească.
Tema o constituie “Lăsați copiii să vină la mine”, iar invitat special va fi Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura mâine, la restaurantul Dorna din stațiunea Mamaia, de la ora 16.00.
În cadrul conferinței, vor fi decernate premiile concursului “Bobul de muștar”.

ANM a emis o atenționare cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru județele Constanta și Tulcea.
Aceasta este valabilă până la ora 18:00.
Astfel, ploile vor avea și caracter de aversă și, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Totodata, ANM a emis și o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 20:00.
În intervalul menționat local și temporar va ploua în centrul, sudul și estul țării.
Pe arii restrânse mai ales pe parcursul zilei de mâine vor fi descărcări electrice și grindină.
Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul teritoriului, precum și în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h.

Preşcolarii şi elevii s-au reîntors, de astăzi, la cursuri, pentru ultimul modul al acestui an şcolar.
Primii care vor încheia şcoala vor fi elevii de clasa a XII-a care termină pe 2 iunie, iar cei de clasa a VIII-a o săptămână mai târziu, pe 9 iunie.
Pentru ceilalţi copiii anul şcolar se va termina pe 16 iunie, iar acest modul include Evaluările Naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, programate în intervalul 9 – 25 mai.

Programul Rabla Local ar urma să înceapă vineri.
Acesta este primul program național de casare a mașinilor vechi, care nu necesită cumpărarea uneia noi.
Românii primesc la schimb de la primăria de care aparţin suma de 3.000 lei.
Primăriile pot depune cererile şi documentaţia aferentă în perioada 21-28 aprilie, iar ulterior Administraţia Fondului pentru Mediu va anunţa termenul de înscriere pentru solicitanţii persoane fizice şi a sumelor alocate.

Grupa mijlocie de la grădiniţă va deveni obligatorie, din această toamnă.
Potrivit noii Legi a Educației, copiii de 4 ani vor fi înscriși obligatoriu la grădiniță în grupa mijlocie, iar până în anul 2030 va deveni obligatorie şi grupa mică.
Obligativitatea grupelor duce automat la suplimentarea numărului de locuri în grădinițe.

Persoanele care găzduiesc refugiaţi vor mai primi sumele aferente cheltuielilor doar pentru luna aprilie.
Ulterior se vor aplica noi prevederi, aprobate prin ordonanţă de urgenţă.
Astfel, de la 1 mai, persoanele care vin în România din Ucraina vor primi direct o sumă forfetară lunară, timp de patru luni, pentru acoperirea nevoilor imediate, cazare şi hrană.
Banii vor fi alocaţi din bugetul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Stiri 14 aprilie 2023

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului.
S-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei.
A fost crescut de mic în frica lui Dumnezeu și a intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ.
Iubitor de viaţă pustnicească, Sfântul Pahomie s-a dus la Sfântul Dimitrie al Rostovului, iar după doi ani petrecuţi în Rusia, s-a retras împreună cu patru ucenici în pădurile din jurul Mănăstirii Neamţ.
Apoi a fost ales Episcop al Romanului, unde a păstorit şapte ani, după care s-a retras la sihăstria sa, unde a întemeiat Schitul Pocrov.
Sfântul Pahomie a unit rugăciunea cu munca, conform tradiţiei monahismului românesc isihast și a fost unul dintre cei mai mari cărturari ai Bisericii.
S-a mutat la Domnul în anul 1724 și a fost canonizat de către Sfântul Sinod al BOR în anul 2006.

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Sfânta şi Marea Zi de Vineri.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 17.00 slujba Deniei Prohodului Domnului, la Catedrala Arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Penitenciarului Poarta Albă, unde va rosti și un cuvânt de învățătură celor lipsiți de libertate.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va aduce mâine Sfânta Lumină din largul Mării Negre.
Ierarhul o va oferi credincioșilor în jurul orei 23.45, în parcul Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Apoi, de la ora 24.00, va oficia Canonul Învierii în altarul de vară, urmat de săvârșirea Sfintei Liturghii.
Duminică, în prima zi de Paști, de la ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională.
După slujbă, va avea loc tradiționalul Concert pascal susținut de către Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Luni și marți, de la ora 9.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.

Autobuzele CT BUS vor circula în program de weekend în perioada Sărbătorilor Pascale.
Astfel, de astăzi și până luni, autobuzele se vor afla pe traseu în intervalul orar 05:45 – 23:00.
Totodată, cele trei linii de transport pentru elevi, nu circulă până la reînceperea cursurilor, pe 19 aprilie.

Circulaţia rutieră din zona hotelului Oxford va fi reconfigurată de marți.
Măsura este valabilă până când se va realiza noul sens giratoriu amenajat la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu bulevardul Aurel Vlaicu.
Acesta va prelua atribuțiile sensului giratoriu de la Păpădie, zona fiind reîncadrată ca spațiu verde.
Finalizarea lucrărilor este programată înaintea începutului sezonului estival.

Primăria Constanța anunţă că în zona peninsulară vor fi restricţii de trafic în acest week-end.
Astfel, de mâine, de la ora 21:00 până duminică dimineața, la ora 03:00, se va interzice circulația autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, tronsonul delimitat de strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta.
Circulația autovehiculelor va fi redirecționată pe strada Ion Cantacuzino și strada Revoluției din 22 Decembrie 1989.
De asemenea, în intervalul menționat, se vor dispune măsuri temporare de restricționare a traficului rutier necesare deplasării în condiții de siguranță a participanților la procesiunea religioasă pe strada Arhiepiscopiei, bulevardul Regina Elisabeta, strada Lebedei până în Portul Tomis.

Stiri 13 aprilie 2023

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Sfânta şi Marea Zi de Joi.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 17.00 slujba Deniei celor 12 Evanghelii, la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, tot la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 8.00, ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei, în cadrul căreia va fi scos Sfântul Epitaf din Sfântul Altar, iar de la ora 17.00, va oficia slujba Deniei Prohodului Domnului.
Sâmbătă, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Penitenciarului Poarta Albă, unde va rosti și un cuvânt de învățătură celor lipsiți de libertate.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în Sâmbăta Mare.
Aceasta va fi oferită de către Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii.

Patriarhia Română și Ministerul Muncii au încheiat un protocol de cooperare.
Evenimentul a avut loc în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice.
Printre cele mai importante puncte ale acestui Protocol sunt identificarea priorităţilor la nivel local și regional din domeniul asistenței sociale și includerea acestora în mecanismul național privind incluziunea socială, implementarea unor proiecte comune în domeniul asistenței sociale, precum și implicarea clericilor în soluționarea problemelor cu care se confruntă persoanele vulnerabile.

Autobuzele CT BUS vor circula în program de weekend în perioada Sărbătorilor Pascale.
Astfel, de mâine până luni, autobuzele se vor afla pe traseu în intervalul orar 05:45 – 23:00.
Totodată, cele trei linii de transport pentru elevi, nu circulă până la reînceperea cursurilor, pe 19 aprilie.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede acordarea mai multor facilități și drepturi persoanelor cu dizabilități.
Actul normativ obligă autoritățile să asigure accesul acestora la cultură, sport și turism și să creeze facilități specifice fiecărui tip de dizabilitate în clădiri și spații publice.
Potrivit legii, în cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivel, persoanele cu handicap au dreptul la înlesnirea accesului în clădiri.

700.000 de pacienţi cu boli psihice, cancer mamar sau hemofilie vor beneficia de tratamente inovative.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății.
Astfel, de la 1 mai, opt molecule inovative vor fi incluse pe lista medicamentelor gratuite şi compensate.

Peste 21.200 de copii români au ambii părinţi plecaţi peste hotare.
Așa relevă un sondaj Salvaţi Copiii România, însă neoficial, numărul acestora este mult mai mare.
De asemenea, pentru 79% dintre părinți nu există perspectiva de a lua copilul în străinătate, iar peste 40% dintre ei nu intenţionează să se întoarcă definitiv în România.
Dintre factorii care ar putea contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în ţară, cel mai frecvent invocat ţine de piaţa muncii.

Știri 12 aprilie 2023

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzău.
El este cunoscut şi sub numele de Sava Gotul, deoarece era originar din Dacia, în vremea când aceasta era stăpânită de către goţi.
S-a născut în jurul anului 334 într-un sat din zona Buzăului.
Preotul satului, Sansalas, şi preotul Gutticas, i-au fost sfetnici şi
i-au sporit tânărului Sava evlavia, blândeţea şi smerenia.
Când regele Atharid a dezlănţuit o cumplită prigoană împotriva creştinilor, preotul Sansalas şi tânărul Sava au fost legaţi şi biciuiţi, apoi au fost puşi să mănânce din jertfa adusă idolilor.
Pentru că au refuzat, regele a poruncit ca Sfântul Sava să fie aruncat în râul Museos, astăzi râul Buzău.
La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia a dus moaştele Sfântului Sava în Capadocia.

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Sfânta şi Marea Zi de Miercuri.
Cu acest prilej, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba deniei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
După slujbă Ierarhul nostru va ţine un cuvânt de învăţătură.

O campanie de donare de sânge se desfășoară la nivel național.
Aceasta se intitulează “Donator cu donator dăm o mână de ajutor!” și se va încheia mâine.
La sediul CRTS Constanța, programul de donare este între orele 7.30 – 12.30.

Sindicatele din Educație vor o lege pentru protecția cadrelor didactice.
Liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ spun că, prin acest proiect de lege, cer aplicarea unor măsuri prin care să fie combătute actele de violență în școli, deoarece acestea trebuie să fie spații sigure pentru toți participanții la actul educațional.
O astfel de inițiativă legislativă a fost depusă și în anul 2018 însă nu a fost votată de către Senat.

Tarifele plafonate pentru 6 luni la polițele RCA au intrat de ieri în vigoare.
Asigurătorii vor porni calculul poliţei de la un nivel de bază, valoarea finală urmând să crească sau să scadă în funcţie de vechimea şoferului şi de istoricul de daune.
De asemenea, comisioanele de distribuţie ale brokerilor nu vor putea depăşi opt la sută din prima netă.

Atenție la vopseaua de ouă!
Specialiştii avertizează că pe piaţă se găsesc multe tipuri de vopsele de ouă care nu sunt bune pentru sănătate.
Preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea, recomandă vopsea alimentară cu cât mai puţini aditivi.
Cei intersaţi de siguranţa alimentelor şi a altor produse pe care doresc să le cumpere le pot verifica pe aplicaţia InfoCons, care conţine informaţii despre compoziţie şi riscurile utilizării, dar şi date despre alertele emise la nivel european vizavi de calitatea unor produse.

Numărul incidentelor de violenţă înregistrate în unităţile de învăţământ a crescut din nou după pandemia cu noul coronavirus.
Afirmaţia îi aparţine Ministrului Educaţiei, Ligia Deca, care a declarant că Ministerul Educaţiei împreună cu Asociaţia Psihologilor din România lucrează la un plan de prevenţie privind violenţa în unităţile de învăţământ.
În opinia sa, este foarte important să existe echipe multidisciplinare care să poată gestiona situaţiile de conflict care apar.

Stiri 11 aprilie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului.
S-a născut în anul 1787 în Bucureşti şi a fost botezat cu numele Constantin.
În anul 1807, tânărul Constantin Antonescu a intrat frate la Mănăstirea Cernica.
Un an mai târziu a fost tuns în monahism sub numele de Calinic, iar după o lună a fost hirotonit ierodiacon la Biserica “Sfântul Nicolae” de la Cernica.
În anul 1813, a fost hirotonit preot împotriva voinţei sale şi a devenit duhovnicul şi marele eclesiarh al Mănăstirii Cernica, iar în anul 1850, domnitorul Barbu Ştirbei l-a convins să accepte scaunul episcopiei Râmnicului.
S-a mutat la Domnul pe 11 aprilie 1868 și este primul sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română.

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Sfânta şi Marea Zi de Marți.
Cu acest prilej, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba deniei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Mâine, de la ora 7.00, la același lăcaș de cult, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, iar de la ora 17.00, va oficia slujba deniei.

O campanie de donare de sânge se desfășoară la nivel național.
Aceasta se intitulează “Donator cu donator dăm o mână de ajutor!” și se va încheia joi.
La sediul CRTS Constanța, programul de donare este între orele 7.30 – 12.30.

AMM a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.
Aceasta a intrat în vigoare și este valabilă până mâine, la ora 15.00.
În Dobrogea și sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă și, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…70 km/h.

Distribuirea pachetelor cu alimente pentru persoanele vulnerabile începe mâine la Constanța.
Acestea se acordă în baza Programului operational Ajutorarea persoanelor defavorizate, la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu nr.4.
Pachetele vor fi distribuite de luni până joi, între orele 8.00 – 16.00, şi vineri, între orele 8.00 – 14.00.
Clubul pentru pensionari vs fi închis în Vinerea Mare și a doua zi de Paști.

Lipsa asigurării obligatorii a locuinței ar putea fi sancționată cu amendă de până la 500 lei.
Așa prevede un proiect ce urmează a fi aprobat săptămâna aceasta, în Camera Deputaţilor.
Totodată, valoarea poliţei obligatorii ar urma să fie majorată de la 100 la 130 lei.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege.

CFR Călători va suplimenta, de Paști, trenurile pe rutele cele mai aglomerate.
În acest context, pentru evitarea supraaglomerării la anumite trenuri, reprezentanţii CFR recomandă pasagerilor să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie şi să folosească toate trenurile puse la dispoziţie în graficul de circulaţie al zilei.
Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie online, de pe site-ul companiei și din aplicaţia mobilă, de la automatele de vânzare din gări sau direct de la casele de bilete şi agenţii de voiaj CFR.