Invitat: Pr. Dr. Mircea-Cristian Pricop
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
YOUTUBE
Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului.
Aceasta este marcată din anul 1962, de către artişti şi public.
Sărbătoarea este un moment de recunoaștere a forţei de comunicare pe care o are teatrul, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale, lingvistice, religioase sau politice.
În prezent, peste 100 de ţări sunt membre ale Institutului Internaţional de Teatru.
ANM a emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ şi răcire accentuată a vremii, pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până miercuri la ora 21:00.
Astfel, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.
Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.
Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45…65 km/h.
Mâine și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative.
Astăzi a început simularea examenului de bacalaureat cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Mâine, va avea loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri proba la alegere a profilului şi specializării.
Elevii din partea minorităţilor naţionale susţin joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
Rezultatele vor fi afişate pe 6 aprilie.
Aproape jumătate dintre medicii din Europa intenţionează să se pensioneze în următorii zece ani.
Aşa atrag atenţia reprezentanţii Organizației Mondiale a Sănătății.
Ei susţin că această criză a resurselor umane din domeniul medical se regăseşte în întreaga regiune, nu numai în România.
Specialiştii OMS consideră că un prim pas pentru menţinerea resursei umane din sănătate este oferirea unei mai bune pregătiri profesionale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Permisul de conducere ar putea fi înlocuit, din anul 2030, de un cod QR, recunoscut în toată Uniunea Europeană.
Aceasta este o propunere venită din partea Comisiei Europene, care îşi doreşte să introducă permise de conducere digitale şi să crească gradul de siguranţă pe drumurile publice.
Toate aceste proceduri vor putea fi făcute online, iar șoferul poate să își schimbe documentul fără să se prezinte fizic la ghișeu.
Iniţiativa Comisiei Europene este, în momentul de faţă, la nivel de proiect.
46% din mierea importată în Uniunea Europeană nu este miere autentică.
Potrivit unui studiu, aceasta nu respectă reglementările comunitare şi provine în principal din China și Turcia.
Astfel, mai mult de jumătate dintre operatorii controlați exportau miere suspectată a fi „alterată cu zaharuri străine”.
De asemenea, analiza a identificat utilizarea de aditivi și coloranți, dar și practici pentru a masca originea geografică a mierii și trasabilitatea acesteia, a adăugat Comisia Europeană.
Realizator: Prof. Eduard Mindirigiu
YOUTUBE
Credincioșii se pot închina la părticele din moaștele Sfinților Nectarie de la Eghina și Efrem cel Nou, aduse din Grecia la Năvodari.
Acestea se află la biserica „Buna Vestire” și vor rămâne spre închinare până săptămâna viitoare, timp în care, zilnic, de la ora 17.00, se oficiază Acatistele Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou, Paraclisul Maicii Domnului și Pavecernița.
Astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei, la acest lăcaș de cult, urmată de o procesiune cu moaștele Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou.
Constănțenii sunt invitați la Marșul pentru Viață.
Adunarea va avea loc duminică, de la ora 13.00, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
La ora 13.30, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va rosti o rugăciune de binecuvântare, apoi se va pleca pe traseul: Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Sala Sporturilor, Capitol, Spitalul Județean și retur.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Școala Brâncovenească, Asociația Simplu – Provita și ASCOR Constanța, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului.
Astăzi este Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei.
Aceasta se sărbătoreşte anual pe 24 martie, dată la care, în urmă cu 130 de ani, Robert Koch prezenta comunităţii medicale din Berlin descoperirea sa: bacilul tuberculozei.
Scopul acestei zile este atragerea atenţiei opiniei publice şi sensibilizarea factorilor de decizie cu privire la importanţa acestei probleme de sănătate publică, cu multiple implicaţii de ordin medical, psihologic şi social.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Din acest motiv, ziua de duminică va fi cea mai scurtă zi din acest an.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat legea care confirmă că limba de stat este limba română.
Parlamentul de la Chişinău a aprobat săptămâna trecută introducerea sintagmei “limba română” în toată legislaţia, inclusiv în Constituţie.
Maia Sandu a declarat că “legea confirmă un adevăr istoric și incontestabil.”
Anul 2024 ar putea fi declarat Anul Avram Iancu.
Senatul a adoptat o propunere legislativă în acest sens, pentru a marca astfel 200 de ani de la naşterea revoluţionarului.
Parlamentul, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi activităţii lui Avram Iancu.
Propunerea legislativă va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.
Youtube
Credincioșii se pot închina la părticele din moaștele Sfinților Nectarie de la Eghina și Efrem cel Nou, aduse din Grecia la Năvodari.
Acestea se află la biserica „Buna Vestire” și vor rămâne spre închinare până săptămâna viitoare, timp în care, zilnic, de la ora 17.00, se oficiază Acatistele Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou, Paraclisul Maicii Domnului și Pavecernița.
Mâine, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei, la acest lăcaș de cult, urmată de o procesiune cu moaștele Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou.
Constănțenii sunt invitați la Marșul pentru Viață.
Adunarea va avea loc duminică, de la ora 13.00, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
De la ora 13.30, se va pleca pe traseul: Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Capitol, Capela Sfinții Îngeri, Spitalul Județean și retur.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Școala Brâncovenească, Asociația Simplu – Provita și ASCOR Constanța, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului.
Astăzi este Ziua Mondială a Meteorologiei.
Aceasta se sărbătoreşte din anul 1961 şi semnifică intrarea în vigoare, la 23 martie 1950, a Convenţiei Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei.
Prin această zi, oamenii sunt invitaţi să conştientizeze şi să aprecieze munca profesioniştilor care, zi de zi, actualizează informaţiile despre vreme.
Un număr de 189 de ţări aniversează, astăzi, 73 de ani de la prima atestare a Zilei Mondiale a Meteorologiei.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Din acest motiv, ziua de duminică va fi cea mai scurtă zi din acest an.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Perioada de interdicție a fost majorată pentru cei care încalcă regulile de circulație și fac victime pe șosele.
Astfel, o persoană condamnată pentru o infracţiune comisă ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie şi care a avut ca rezultat decesul victimei – va avea dreptul să obţină din nou carnet de conducere, doar după cinci ani de la data executării pedepsei.
Așa a decis luni, plenul Senatului.
Este o creștere de 10 ori a perioadei de interdicție pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără permis la volan și fac victime pe șosele, a precizat inițiatorul acestui amendament, senatorul Robert Cazanciuc.
Șoferii care au asigurare RCA de la Euroins vor fi despăgubiți de Fondul de Garantare al Asiguraților.
Aceştia pot denunța polițele și să primească contravaloarea lor de la Fondul de Garantare, care totodată va plăti și daunele.
Peste 2,5 milioane de asigurări RCA încheiate la Euroins, ceea ce reprezintă 33% din piață, rămân valabile încă trei luni.