Invitat: Protos. Maxim Vlad
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
YOUTUBE
Corala Armonia organizează un miniturneu cu tradiționalul concert prepascal ”În vremea aceea…”
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu și reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus care se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de Arhidiacon Ion Iulian Dumitru.
Evenimentul se va desfășura miercuri, de la ora 19.00, în Sala de Concerte a Liceului de Arte “Regina Maria” din Constanța, joi, de la ora 14.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Mangalia, iar vineri, de la ora 14.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Medgidia.
Intrarea va fi liberă.
Biblioteca Județeană I. N. Roman din Constanța organizează o masă rotundă dedicată perioadei pascale.
Tema o constituie “Semnificația Patimilor și a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos în edificarea omului creștin” și va fi susținută de către Prof. Univ. Dr. Angelo Mitchievici și Pr. Conf. Univ. Dr. Ionuț Holubeanu, de la Universitata Ovidius.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 17.00 în Aula Bibliotecii.
O campanie de donare de sânge a fost lansată astăzi, la nivel național.
Aceasta se intitulează “Donator cu donator dăm o mână de ajutor!” și se desfășoară până pe 13 aprilie.
La sediul CRTS Constanța, programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 – 12.30.
Astăzi este Ziua Jandarmeriei Române.
Momentul marchează 173 de ani de existenţă a instituţiei care are ca scop apărarea ordinii şi a liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Jandarmeria Română a fost înfiinţată la 3 aprilie 1850 printr-un ordin domnesc al domnitorul Grigore Alexandru Ghica.
Prin această lege, Jandarmeria a dobândit caracter militar şi juridic şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Tarifele de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică au crescut de luna aceasta.
Majorarea va genera pentru consumatorii casnici, o creștere a facturilor de gaze naturale cu aproximativ 4 – 5%.
Pentru energia electrică nu există însă, un impact direct asupra consumatorului casnic sau non casnic, întrucât creşterea tarifelor va fi compensată de către stat, estimează Asociaţia Energia Inteligentă.
Elevii şi profesorii au intrat de astăzi în ultima săptămână de cursuri înaintea vacanţei de Paşti.
Copiii încep vacanţa vineri şi vor reveni la cursuri miercuri, 19 aprilie, când începe ultimul modul al acestui an şcolar.
Modulul se va încheia pe 16 iunie şi include Evaluările Naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, programate în intervalul 9-25 mai.
Astăzi este ultima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale.
Potrivit Serviciului Public de Impozite Constanţa, pentru plata cu anticipaţie, persoanele fizice beneficiază de bonificaţie de 10%, iar persoanele juridice, de bonificaţie de 5%.
Instituția informează că începând cu data de 1 aprilie se vor calcula majorări de întârziere pentru sumele datorate primei scadențe a anului fiscal 2023, în cuantum de 1% pe lună.
Antibioticele nu vor mai putea fi cumpărate din farmacii cu rețetă simplă.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că eliberarea de antibiotice pe reţete simple nu arată consumul real al acestui tip de medicamente şi că se gândeşte la o reglementare potrivit căreia să nu mai poată fi eliberate antibiotice, eventual nici măcar pe bază de reţetă simplă.
România este de mulţi ani pe primele locuri în Europa la consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente.
Copiii români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială din spațiul Uniunii Europene.
Aproape jumătate dintre ei se confruntă cu nutriție deficitară, acces inegal la educație și la servicii sociale, atrage atenția asociația Salvați Copiii.
Ultimele date arată că în ţara noastră există cel mai mare risc de sărăcie pentru copii.
Specialiştii spun că doar investițiile și prioritizarea măsurilor pentru copii ar putea să rezolve problemele cu care se confruntă copiii, în acest moment, în România.
Peste 40% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea examenului de Evaluare Națională au luat note sub 5 la matematică, iar aproape 25%, la limba română.
Potrivit informațiilor transmise de către Ministerul Educației, notele obținute nu se trec în catalog decât la solicitarea scrisă a elevilor.
Rezultatele vor fi comunicate pe 6 aprilie.
Numărul bolnavilor de tuberculoză la nivel mondial este în creştere.
Aşa atrage atenţia Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Specialiştii spun că în ţara noastră, creşterea cazurilor diagnosticate, are drept cauze, lipsa resurselor medicale şi diagnosticarea întârziată.
De asemenea, aceştia subliniază că dacă pentru tuberculoza sensibilă tratamentul durează șase luni, pentru cea rezistentă, tratamentul durează aproape 2 ani, iar cei care prezintă simptome pot merge, fără bilet de trimitere, la dispensarele TBC, pentru analize gratuite.
Curtea Brâncovenească organizează astăzi o conferință cu tema “România azi: despre interesul național și supraviețuirea statului într-un context dificil.”
Evenimentul se va desfășura de la ora 17.30 la Curtea Brâncovenească.
Invitați vor fi economistul Ilie Șerbănescu și Sorin Berilă.
În cadrul conferinței va fi lansat volumul “Apostolii întunericului și comunizarea României”, semnat de Sorin Berilă.
Youtube
Astăzi se împlinesc 34 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Nicolae Steinhardt.
S-a născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască și a fost fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.
S-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate.
Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii și a fost doctor în drept constituțional.
Părintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele veșnice pe 30 martie 1989 la Baia Mare.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 17.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Constănțenii sunt invitați astăzi la un concert de pricesne.
Acesta se intitulează “Emoţie şi Rugăciune. Icoana Răstignirii în culorile Muzicii Creștin-Ortodoxe” şi va fi susținut de către soliştii Coralei bărbătești „Armonia”: pr Doru Emanuel Pantazi, pr. Florian Popa, pr Corneliu Chivu, Arhidiacon Ionuţ Boacheş şi Baritonul Alexandru Chiriac.
Acompaniamentul la pian va fi asigurat de Arhidiacon Valentin Vădănoiu.
Evenimentul se va desfășura de la ora 19.00, în prezenţa IPS Teodosie, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Mai multe zone din Constanţa nu au astazi apă potabilă.
Echipele RAJA execută lucrări de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă.
Astfel, până la ora 18.00, este întreruptă furnizarea apei în cartierul Poarta 6, la Centrul de Dializă Fresenius Constanța, și în zona Faleză Nord, perimetrul delimitat de străzile: bd. Mamaia – Turda – Unirii – Lt. Gheorghe Economu – Pescarilor.
Ciocolata neagră ajută la bolile hepatice.
Potrivit unui nou studiu, aceasta a devenit o sursă de substanțe nutritive care ajută la reducerea leziunilor vaselor de sânge, în cicatrizarea ficatului.
De asemenea, este bogată în antioxidanți care reduc tensiunea arterială în organism.
Studiul mai arată că cei care au consumat în mod frecvent ciocolată neagră au avut reduceri semnificative ale colesterolului total și ale lipoproteinelor cu densitate scăzută.
Un milion de familii vulnerabile şi-au achitat facturile la utilităţi în ultima lună din fonduri europene folosind cardurile de energie.
Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, până în prezent, au fost distribuite peste 2 milioane de carduri şi au fost făcute plăţi în valoare totală de peste 250 de milioane de lei.
Conform datelor ministerului, în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Bacău au fost efectuate cele mai multe plăţi prin cardul de energie.
Curtea Brâncovenească organizează conferința cu tema “România azi: despre interesul național și supraviețuirea statului într un context dificil.”
Evenimentul se va desfășura mâine de la ora 17.30 la Curtea Brâncovenească.
Invitați vor fi economistul Ilie Șerbănescu și Sorin Berilă.
În cadrul conferinței va fi lansat volumul “Apostolii întunericului și comunizarea României”, semnat de Sorin Berilă.