Stiri 24 august 2022

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine și vineri, de la ora 7.25, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Mâine, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 17.00, ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei la biserica Greacă din Constanța, al cărei hram este și Sfântul Fanurie, cinstit pe 27 august.
Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Apostol Andrei aduse de la Peștera Sfântului Apostol Andrei, care vor rămâne la biserică până duminică.
De la ora 23.00, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, de la ora 8.00, împreună cu P.S. Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, IPS Teodosie va oficia slujba de sfințire a bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din Suceava.

CRTS Constanța anunță că sâmbăta aceasta nu se fac donari de sânge.
Acțiunea făcea parte din programul “Ultima sâmbătă din lună”.
Motivul anulării îl constituie faptul că echipa CRTS se va afla în acea zi în localitatea 23 August pentru donări de sânge.

ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru sud-estul țării, valabilă astăzi.
Astfel, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19…21 de grade.

Peste 44.000 de persoane au depus cereri pentru a obține finanțări prin programul Casa Verde Fotovoltaice.
Anunțul a fost făcut de către președintele Administrației Fondului de Mediu, Laurențiu Nicolaescu.
Potrivit acestuia, programul a fost temporar blocat, iar angajații agenției lucrează pentru analizarea tuturor cererilor depuse în anii anteriori.
Președintele Administrației Fondului de Mediu, susține că un nou program Casa Verde Fotovoltaice pentru anul acesta va fi lansat în toamnă.

Plata pensiei de urmaș pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, este condiționată de prezentarea adeverinței școlare la începutul fiecărui an școlar sau universitar.
Pentru ca pensia lunii octombrie să nu fie oprită de la plată, adeverințele trebuie prezentate la Casa Județeană de Pensii Constanța până la data de 25 septembrie.
Studenții pot depune, într-o primă fază, o declarație pe proprie răspundere, iar adeverința o pot aduce după începerea anului universitar, dar nu mai târziu de 25 octombrie.

Vârsta de pensionare nu va creşte, susţine Marius Budăi.
Ministrul Muncii infirmă astfel zvonurile apărute în ultima perioadă în mediul online.
El a declarat ca deocamdată este importantă creșterea speranței de viață, care în prezent în România este de 70 de ani și 8 luni.
În privința creșterii numărului de salariați, ministrul a spus că prin bugetul muncii, la rectificarea bugetară ministerul a primit bani suplimentari prin care se va continua plata subvențiilor pentru încheierea convențiilor de angajatori pentru ucenicii sau cu șomerii de lungă durată.

Stiri 23 august 2022

CRTS Constanța anunță că sâmbăta aceasta nu se fac donari de sânge.
Acțiunea făcea parte din programul “Ultima sâmbătă din lună”.
Motivul anulării îl constituie faptul că echipa CRTS se va afla în acea zi în localitatea 23 August pentru donări de sânge.

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferica pentru aproape toată țara.
Aceasta este valabilă până la ora 22.00.
Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Dobrogea, Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia și la munte, cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat.
Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

Maşinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate de luna viitoare.
Anunţul a fost făcut de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Preşedintele instituţiei, Laurenţiu Neculaescu, a declarat că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale.
Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei.
Jumătate din prima de casare va fi suportată din bugetul Fondului pentru Mediu şi jumătate din bugetul local.

Astăzi se împlinesc 78 de ani de când România a ieșit din alianța cu Germania nazistă.
Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.
23 august 1944 este ziua în care mareșalul Ion Antonescu și ministrul de Externe Mihai Antonescu au fost arestați din ordinul Regelui.
De asemenea, este ziua în care regele Mihai I a numit un nou guvern și a ordonat încetarea imediată a ostilităților cu Națiunile Unite.
Cu toate acestea, Acordul de Armistițiu dintre Aliați și România a fost semnat abia pe 12 septembrie 1944.

Serviciul public de termoficare al orașului Năvodari își încetează activitatea la 1 octombrie.
Facturile neplătite, debranșările masive și costurile foarte mari de producere a energiei termice au dus la acest rezultat.
În acest context, familiile cu posibilități materiale reduse vor fi ajutate să-și monteze sisteme alternative de încălzire.
Banii se acordă pe baza unei cereri, care poate fi depusă la Primăria Năvodari.

Candidaţii înscrişi la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat susţin în această săptămână probele orale de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.
Acestea se vor desfăşura până luni, 29 august.
Ieri și astăzi, au avut loc evaluările competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, mâine la limba maternă, joi – evaluarea competenţelor digitale, iar vineri şi luni se va desfășura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Rezultatele vor fi afişate pe 31 august.

Stiri 22 august 2022

CRTS Constanța anunță că sâmbăta aceasta nu se fac donari de sânge.
Acțiunea făcea parte din programul “Ultima sâmbătă din lună”.
Motivul anulării îl constituie faptul că echipa CRTS se va afla în acea zi în localitatea 23 August pentru donări de sânge.

Pasarela pietonală din stațiunea Mamaia nu se va deschide anul acesta.
Expertiza realizată la comanda primăriei Constanța a stabilit că trebuie efectuate lucrări de reabilitare, nu reparații, susțin reprezentanții municipalității.
Pasarela avea o lungime de 400 de metri și este situata în dreptul hotelului Victoria.
Odată cu lărgirea plajei din Mamaia, pasarela a fost scurtată la aproximativ 150 de metri.

Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an.
Tarifele au fost mai mari cu 70% în luna iulie a acestui an faţă de iulie 2021, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 36% în iulie 2022 faţă de iulie 2021, şi energia termică, de 23%.
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult au fost uleiul, cu creşteri de preţ de 52%, cartofii – 42% şi făina – 33%.

Ministrul Educaţiei anunță schimbări majore, în legea educației, din anul 2024.
Sorin Cîmpeanu a precizat că măsurile se vor regăsi în textul proiectului de lege care va fi înaintat spre adoptare în Guvern.
Potrivit noilor decizii, va exista posibilitatea legală a organizării concursului propriu de admitere la nivel de colegiu, nu numai la cele naţionale.
Subiectele ar urma să fie elaborate în afara unităţii de învăţământ, iar elevii care nu sunt admişi vor fi repartizaţi computerizat la liceu, în baza notelor obţinute la examenele naţionale.

Valoarea tichetelor de creșă urmează să crească cu 50 de lei.
În prezent, suma e de 520 de lei, iar în urma majorării ar urma să ajungă la 570 de lei pe lună.
Aceste tichete sunt oferite lunar de angajatori, salariaților care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului de până la 2 ani.
Măsura este prevăzută de un ordin comun al Ministerului de Finanțe și al Ministerului Muncii, care se află acum în transparență decizională.

Românii care vor să obțină un credit de la bancă ar putea fi obligaţi să completeze mai întâi un chestionar.
Propunerea vine din partea Autorității pentru Protecția Consumatorilor și are scopul să arate în ce măsură clienții înțeleg clauzele din contract și riscurile la care se expun dacă nu vor mai plăti ratele.
Bancherii spun că sunt de acord cu inițiativa, atâta vreme cât nu vor pierde clienți.
În plus, băncile trebuie să explice clienților semnificația indicilor Robor și IRCC și cum evoluția lor poate modifica ratele.

Știri 19 august 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine seară Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 22.00.
Duminică, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 8.00
Luni, de la ora 7.25 va oficia Sfânta Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Seria de evenimente dedicate Sfinților martiri Brâncoveni continuă la Curtea Brâncovenească.
Astfel, astăzi, de la ora 17.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va susține conferința „Dușmanul personal și dușmanul cetății”, apoi va urma un moment artistic cu Ioana Cristina Andrei și preotul Ștefan Mindea și filmul „Cardinalul” de Nicolae Mărgineanu.
Mâine, de la ora 16.00, Ieromonahul Iustin Dănilă va rosti un cuvânt, urmat de un recital poetic de Elena Dulgheru, „România voievodală” și de filmul „Cetatea Novgorodului” de Aleksei Saltîkov.
Filmele sunt prezentate de criticul de film și poeta Elena Dulgheru.

Astăzi este Ziua Mondială pentru asistență umanitară.
Aceasta a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008.
Data de 19 august a fost aleasă pentru a aduce un omagiu asistenților umanitari care și-au pierdut viața practicând această meserie.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, și cei 21 de colegi care au murit, pe 19 august 2003, într-un atentat cu bombă asupra Hotelului Canal din Bagdad, dar și cei 102 asistenți umanitari ai ONU, care au murit în timpul cutremurului din Haiti din 2010, reprezintă cea mai mare pierdere la acest nivel din istoria ONU.

Guvernul a pus în dezbatere publică o nouă variantă a proiectului de ordonanță de urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit documentului, toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii salarizării vor primi, din luna august, 25% din diferența între suma prevăzută și salariile în plată.
Prevederile se vor aplica cu respectarea cheltuielilor de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite.

Programul social “Litoralul pentru toți” va începe pe 28 august și durează până la finalul sezonului.
În această perioadă, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
Până în prezent și-au anunțat participarea 27 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc.

Persoanele care sunt eligibile pentru voucherele sociale în valoare de 250 de lei şi care nu au primit la adresa de domiciliu cardul electronic, se pot adresa la call center-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Numărul de telefon este 031.9268.
Programul este de luni până joi, între orele 8.30 și 17.00, iar vineri, între orele 8.30 și 14.30.
Persoanele care deţin deja cardul electronic şi doresc informaţii despre alimentarea acestuia, pot suna la 0374 662 273.

De mâine se majorează amenzile pentru lipsa rovinietei valabile pe drumurile naționale.
Din această zi, pentru autoturisme amenda pentru lipsa rovinietei crește de la 275 la 550 de lei.
Pentru vehiculele de persoane cu maxim 23 de locuri pe scaune amenda crește de la 1750 lei la 3100 lei, iar pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune amenda ajunge până la 5.500 de lei.