Stiri 8 noiembrie 2022

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Conform tradiţiei biblice, sfinţii arhangheli sunt căpeteniile tuturor îngerilor şi sunt în număr de 7, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Sfinţii arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail.
Sfântul Mihail este îngerul dreptăţii care l-a pedepsit pe Satana atunci când acesta s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar numele lui înseamnă în ebraică „Cine este ca Dumnezeu”.
Sfântul Gavriil este călăuzitorul spre adevăr si vestitorul ceresc cel mai de seamă deoarece el este cel care a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul Hristos.
Numele lui se traduce tot în ebraică prin expresia „omul lui Dumnezeu”.
Biserica cinsteşte în această zi adunarea tuturor îngerilor, deoarece aceştia sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi apărători ai oamenilor în lupta împotriva păcatului.
De aceea, sfinţii îngeri sunt şi ocrotitorii Jandarmeriei Române.
Aceasta este ultima mare sărbătoare înaintea postului Crăciunului.
Conform datelor statistice, peste 1.500.000 de români poartă numele Sfinţilor Arhangheli.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Nectarie, de la Eghina.
Cu acest prilej, Ips Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Constanța, zona Medeea.
Joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.

Astăzi este Ziua Internaţională a Zonelor Urbane.
Din anul 1949, în 30 de ţări de pe patru continente, pe 8 noiembrie este celebrată Ziua Internaţională a Zonelor Urbane, eveniment cunoscut şi sub numele de Ziua Mondială de Planificare a Oraşelor.
Acest eveniment a fost iniţiat de profesorul Carlos Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires, cu scopul de a veni în sprijinul publicului interesat de soluţii pentru planificarea oraşelor, dar fără afectarea mediului înconjurător.
Acum 45 de ani existau doar două metropole cu peste 10 milioane de locuitori, New York şi Tokyo, iar în prezent, sunt peste 20 de astfel de aglomerări umane.

Aproape 10.000 de acte de violenţă s-au înregistrat în unităţile de învăţământ din România în anul şcolar 2021-2022.
Aşa arată un raport al Ministerului Educaţiei.
Este vorba despre atacuri la persoană, atentate la securitatea unităţii şcolare, la bunuri, dar şi alte fapte de violenţă sau atentate la securitatea în spaţiul şcolar.
Conform Ministerului Educaţiei, în anul şcolar 2019 – 2020 au fost înregistrate 7.715 cazuri, iar în 2020 – 2021 au fost 2.218, cu menţiunea că în această perioadă elevii au făcut şi cursuri online.

Un ghid practic privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost lansat recent.
Ghidul include o definiție a dizabilității, dar și soluții practice utile, care pot fi implementate de către administrațiile locale pentru respectarea drepturilor acestor persoane și pentru facilitarea accesului la serviciile publice.
Documentul, care poate fi accesat online, prezintă și posibile surse de finanțare pentru soluțiile respective.

Preşedintele ANPC îndeamnă consumatorii la responsabilitate în perioada reducerilor.
Acesta atrage atenţia că sunt şi operatori economici care încearcă să profite de dorinţa clienţilor de a face cumpărături şi măresc artificial preţurile în perioada premergătoare, astfel că reducerile nu sunt reale.
Consumatorii sunt sfătuiți să studieze piaţa, să vadă o perioadă mai lungă de 30 de zile dacă nu cumva produsul a avut o creştere înaintea perioadei de reduceri şi abia după aceea s-a aplicat reducerea aparent substanțială.

Stiri 7 noiembrie 2022

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară de la ora 17.00, slujba Vecerniei la parohia „Sfinții Îngeri” (Capela militară) din Constanța.
Mâine, de la ora 8.00, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Mihail Kogălniceanu.
Miercuri, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.
Astfel, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nectarie” din Constanța (zona Medeea).

Persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea.
Proiectul propus iniţial în Parlament prevedea interdicţii doar pentru candidaţii la preşedinţie, Senat şi Camera Deputaţilor, dar mai multe cazuri de primari care aveau probleme cu legea au determinat parlamentarii să extindă restricţiile şi pentru administraţia locală.

Accidentul vascular cerebral este principala cauză de dizabilitate din România.
Patru pacienţi pe oră fac AVC în ţara noastră – avertizează preşedintele Societăţii de Neuroradiologie din România, profesor doctor Gheorghe Iana.
Acesta a precizat că numărul celor care fac AVC este foarte mare atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, pentru că este o boală frecventă, alături de infarctul de miocard, fiind generată de factori alimentari, de stres şi factori ereditari.

Românii consumă multe antibiotice, de obicei fără recomandarea medicului.
Consumul crescut de astfel de medicamente afectează sănătatea şi duce la înmulţirea infecţiilor nosocomiale, rezistente la tratament.
Ministrul sănătăţii le cere, din nou, managerilor de spitale să raporteze infecţiile asociate asistenţei medicale, pentru a se putea acţiona pentru diminuarea acestora.

România asigură, în acest moment, peste 90% din necesarul de electricitate al Republicii Moldova.
Declarația aparține ministrului de externe, Bogdan Aurescu.
El a menţionat că situaţia este gravă în ţara vecină, dependentă 100% de resurse externe în ceea ce priveşte gazul şi energia electrică.
Bogdan Aurescu a mai spus că România a ajutat Republica Moldova şi cu furnizarea de păcură şi lemn de foc.

Florida interzice operațiile de schimbare a sexului pentru minori.
Iniţiativa va împiedica medicii din acest stat să practice intervenţii chirurgicale la minori şi să le prescrie medicamente, inclusiv cele care blochează pubertatea, în cadrul tranziţiei de gen.
Aceste tratamente sunt folosite pentru a combate disforia de gen: disconfort psihic pe care îl pot resimţi persoanele a căror identitate biologică diferă de identitatea de gen.
În Statele Unite, mai multe organizaţii medicale, printre care Academia americană de pediatrie, au apărat tratamentele actuale contra disforiei de gen.

Ministerul Transporturilor introduce cursuri de conducere defensivă în şcolile de şoferi.
Programul de pregătire suplimentară este opţional şi exclusiv pentru cei care deţin permis de conducere.
Poliţia rutieră sprijină proiectul, care va creşte siguranţa pe şosele, considerând că aceste cursuri vin ca o pregătire suplimentară faţă de ceea ce se învaţă în şcolile de şoferi.
Legea pentru astfel de cursuri a intrat în vigoare în ianuarie 2022.

Stiri 4 noiembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Mâine, de la ora 7.00, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți pictura bisericii „Buna Vestire” din Năvodari și va oficia Sfânta Liturghie.
De la ora 23.00, va săvârși Sfânta Liturghie de hram la mănăstirea Strunga.

Persoanele strămutate din Ucraina care locuiesc în județul Constanța au la dispoziție un CALL Center.
Acesta poate fi apelat la numărul cu tarif normal (+4) 0377 30 30 30, de luni până vineri, între orele 09.00 – 17.00.
Apelurile telefonice sunt preluate de personal de specialitate, iar dialogul se poate purta în limbile română, ucraineană și engleză.
Numărul poate fi utilizat și de românii din județul Constanța care doresc să își ofere ajutorul ori să semnaleze faptul că un cetățean sau o familie din Ucraina are nevoie de susținere.

Programul de casare a autovehiculelor a fost amânat pentru anul viitor.
Administrația Fondului pentru Mediu intenționează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor.
În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023.

România și Republica Moldova sunt țări aflate în prima linie a asistenței umanitare pentru refugiații ucraineni.
Raportat la numărul de locuitori, Republica Moldova este țara din regiune care găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi, peste 90.000 din cele circa 600.000 de persoane care au intrat în țară de la începutul războiului din Ucraina, alegând să rămână pe teritoriul național moldovean, dintre care 42.637 sunt copii.
În acest context, Organizația Salvați Copiii România a pus la dispoziție două mașini medicale echipate complet și două ecografe mobile în valoare de 185.000 de Euro către Asociația Sănătate pentru Tineri din Chișinău.

O scurtă plimbare după masă poate regla nivelul de zahăr din sânge.
Specialiștii spun că mușchii care lucrează consumă glucoza suplimentară din fluxul sanguin, reducând nevoia de secreție de insulină.
Pentru menținerea glicemiei sub control pe tot parcursul zilei, este esențială o dietă sănătoasă, cu multe fructe și legume, și participarea la o activitate fizică regulată.

82% dintre români știu că trebuie să își asigure locuința împotriva dezastrelor naturale.
Aşa arată rezultatele celui mai nou studiu sociologic realizat de UNSAR.
Cu toate acestea, doar 20% din cele 9,6 milioane de locuințe sunt protejate de o poliță obligatorie PAD.
Conform aceleiași cercetări sociologice, majoritatea proprietarilor de locuințe s-ar simți mai motivați să achiziționeze aceste soluții de protecție financiară dacă li s-ar acorda reduceri sau bonificații la plata impozitului anual, dacă ar dispune de venituri mai mari sau dacă ar avea mai multe informații despre asigurări.

De săptămâna viitoare, tinerii pot lua credite cu dobândă subvenționată parțial sau total de stat pentru taxe școlare, chirie sau avans pentru locuință.
Cele două programe, „Family Start” și „Student Invest”, oferă împrumuturi de până la 75.000 de lei familiilor și până la 50.000 studenților.
Beneficiarii nu vor primi însă banii în cont, ci banca va efectua plățile în numele lor.
În noul program, „Student Invest”, se vor încadra studenții de până la 31 de ani.
Împrumutul maxim va fi de 50.000 de lei, bani din care tinerii își pot plăti taxele de școlarizare, căminul sau avansul pentru o locuință.
Vor avea la dispoziție zece ani să restituie banii, iar dobânda, în cazul lor, va fi subvenționată în întregime de stat.

Stiri 3 noiembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 7.00, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Filofteia din cartierul Km 5, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Sâmbătă, de la ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, ierarhul nostru va sfinți pictura bisericii „Buna Vestire” din Năvodari și va oficia Sfânta Liturghie.
De la ora 23.00, va săvârși Sfânta Liturghie de hram la mănăstirea Strunga.

Tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunțat că Ordinul comun între Ministerul Familiei şi Ministerul Muncii a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută şi este deja în vigoare.
Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus faţă de alocaţia de plasament.

Alocațiile copiilor vor crește de la 1 ianuarie cu 5%.
Așa au declarat surse guvernamentale.
Creșterea este obligatorie, potrivit legislației în vigoare, și se face cu un procent calculat pe baza inflației.
Alocația de stat a fost majorată la 600 de lei pentru copiii de pana la 2 ani, începând cu ianuarie 2022, iar pentru copiii cu varsta între 2 și 18 ani este de 243 de lei.

Aproape șapte mii de doze de vaccin pneumococic vor ajunge la Constanța, pentru imunizarea bebelușilor.
Ministerul Sănătății a anunțat că până la sfârșitul acestei săptămâni 178.000 de doze vor fi livrate în teritoriu.
Vaccinul pneumococic se administrează la două, patru și 11 luni.
Potrivit DSP, în județul Constanța, medicii au la dispoziție toate vaccinurile cuprinse în schema națională și nu există sincope în imunizarea gratuită a copiilor.

Ministerul Sănătăţii va extinde lista de medicamente gratuite şi compensate, de la 1 decembrie.
Este vorba despre 21 de molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, Parkinson, insuficienţă cardiacă, boli endocrine şi metabolice, afecţiuni pulmonare cronice şi amiotrofie spinală musculară.
Opt dintre medicamentele nou introduse sunt destinate pacienţilor bolnavi de cancer.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că se vor lua măsuri pentru a corecta decizia privind plafonarea lemnului de foc la 400 de lei metrul cub.
În ce priveşte domeniul energiei, Nicolae Ciucă a subliniat că deciziile României vor ţine cont de ‘ansamblul de măsuri agreate’ la nivelul Uniunii Europene.
Totodată, a arătat că autorităţile române au anticipat o parte din măsurile luate în calcul acum la nivelul altor state membre UE.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care se aprobă Planul național de prevenire şi combatere a cancerului.
Aceasta prevede servicii de prevenţie, diagnostic şi tratament, îngrijire, servicii de psiho-oncologie, onconutriţie, dar şi servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.
Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Stiri 2 noiembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Mâine dimineață, va săvârși Sfânta Liturghie la același lăcaș de cult.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Sâmbătă, de la ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului se va aplica de anul viitor în România.
Acesta reprezintă o prioritate pentru un sistem de sănătate slăbit de lipsa de acțiune din ultimii zeci de ani, afirmă medicul Diana Păun, consilier prezidențial pe probleme de sănătate.
Ea a mai spus că autorităţile discută şi despre realizarea unui fond de inovație în sănătate, cu diverse surse de finanțare, care să ofere tuturor pacienților din România accesul la tratamente noi care apar pe piață și sunt prea scumpe pentru a fi susținute din bugetul CNAS.

Ministerul Educaţiei dezaprobă trecerea la ‘programul de iarnă’ a școlilor, care presupune reducerea duratei orelor şi pauzelor.
Ministerul a trimis Inspectoratelor şcolare o adresă, prin care solicită ca unităţile învăţământ să fie susţinute să îşi păstreze orarul normal, în contextul pierderilor în învățare din perioada pandemiei.
În condiţiile meteorologice actuale, o astfel de interpretare a cadrului legal este discreţionară şi inadecvată, se arată într-un comunicat al Ministerul Educaţiei.

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind ordinul de protecție.
Potrivit propunerilor, ordinul ar urma să fie emis și în cazurile de violență din afara familiilor sau a relațiilor de concubinaj.
Proiectul a fost elaborat în colaborare cu Ministerul de Interne și pleacă de la ideea că statul este dator să ofere același grad de protecție pentru cetățenii săi în fața diferitelor forme de agresiune.

Autorităţile din domeniul sanitar-veterinar vor să relaxeze regulile pentru a-i ajuta pe micii producători de alimente să-şi poată vinde marfa prin intermediul marilor reţele de supermaketuri.
Regulile aflate în vigoare îi avantajează mai mult pe marii producători, care pot parcurge mai uşor procedurile legale.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare afirmă că noile reglementări nu vor pune în niciun fel în pericol siguranţa consumatorilor.
Practic, relaxarea regulilor impuse de autorități va însemna doar reducerea birocrației, nu scăderea standardelor din domeniul siguranței alimentelor.

Rezolvarea cuvintelor încrucișate este cea mai bună activitate pentru creier.
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că această activitate ajută la stimularea memoriei la persoanele în vârstă cu deficienţe cognitive uşoare.
Potrivit cercetătorilor, cuvintele încrucişate depăşesc jocurile logice.
Rezolvarea cuvintelor încrucişate a fost mai eficientă pentru participanţii cu cele mai severe simptome, dar ambele forme de antrenament au fost la fel de productive în stadiile incipiente ale degradării mentale.

Peste jumătate dintre români spun că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilităţi în această iarnă.
Procentul este mai ridicat în cazul tinerilor între 25 şi 34 de ani (64%), conform unui studiu.
De asemenea, jumătate dintre respondenţi declară că sunt îngrijoraţi că nu vor reuşi să îşi încălzească locuinţa, iar 48% se aşteaptă să existe întreruperi de furnizare a căldurii din cauza infrastructurii vechi.
Referitor la soluţiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece, 48% declară că vor reduce consumul de energie electrică, iar 29% vor opri încălzirea în camerele neutilizate şi vor folosi apa la o temperatură mai scăzută.

Stiri 1 noiembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Joi, dimineață, va săvârși Sfânta Liturghie la același lăcaș de cult.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Sâmbătă, de la ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Personalul didactic va primi de astăzi sumele restante din sporuri sau majorări salariale.
Este vorba despre drepturi salariale care nu s-au plătit în perioada 1 iulie 2017-31 august 2021.
Ministerul Educaţiei a dat asigurări că sunt bani suficienţi pentru acoperirea datoriilor şi că inspectoratele şcolare vor avea la dispoziţie sumele necesare pentru a face plăţile către beneficiari.
Sumele vor fi plătite în tranşe.

Mai multe medicamente împotriva infecțiilor respiratorii sezoniere lipsesc din farmacii.
Situaţia poate avea efecte importante în sănătatea copiilor, pe termen lung.
Printre medicamentele de uz pediatric care lipsesc de pe piaţă sau se găsesc în cantităţi insuficiente se numără: amoxicilina, claritromicina, și ibuprofen sirop.

Persoanele neasigurate medical vor avea acces la testarea pentru viruşii hepatici B, C şi HIV şi la terapiile specifice.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectul de lege.
Totodată, documentul prevede asigurarea finanţării cheltuielilor cu medicamentele din bugetul Ministerului Sănătăţii şi clarificarea modului de decontare a medicamentelor pentru bolnavii care sunt eligibili la tratament în străinătate.

România se află în top 5 al creșterilor de preț la curent electric pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, în prima jumătate a anului.
Prețul la curent electric s-a majorat cu peste 55% pentru consumatorii casnici din România în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În topul creșterilor de peste jumătate sunt Cehia, Letonia, Danemarca și Estonia, potrivit datelor Eurostat.

Legea prin care bujorul este declarat floare naţională a fost promulgată săptămâna trecută.
Actul normativ prevede organizarea, anual, a unui festival al bujorului.
De asemenea, autorităţile vor sprijini protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc, vor lua măsuri pentru aclimatizarea unor specii existente în alte ţări și vor amenaja în parcuri spaţii rezervate bujorului.

Lansarea programului “Fabrici de reciclare”, se amână cu o lună.
Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat că noul termen de derulare a primei runde este 6 decembrie – 15 martie anul viitor.
Operatorii economici care activează în domeniul colectării, sortării şi recuperării deşeurilor pot primi ajutoare de stat de până la 8,4 milioane de euro pentru un proiect de construire de instalaţii noi de reciclare a deşeurilor colectate separat.
În total, bugetul alocat este de 286 de milioane de euro, iar cererile de finanţare se vor depune exclusiv prin aplicaţia informatică destinată programului, care va fi disponibilă pe site-ul www.afm.ro

Stiri 31 octombrie 2022

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea constănțeană Mircea Vodă.
Miercuri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Joi, dimineață, va săvârși Sfânta Liturghie la același lăcaș de cult.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Sâmbătă, de la ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Noi hotărâri au fost aprobate vineri de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Printre acestea se numără, canonizarea Ierarhului Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești și înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 16 iunie, alcătuirea a 12 volume cu numele tuturor Sfinților din fiecare zi, cinstiți în Biserica Ortodoxă Română.
De asemenea, se va include în Sinaxar în ziua de 14 noiembrie, cei 6 Sfinți din Familia Palama, canonizați de Patriarhia Ecumenică în anul 2009: Sfinții Cuvioși Palamiți: părinții Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Constanțiu și Caloni (Cali), frații săi, Teodosie și Macarie, și surorile lui, Epiharia și Teodota.
Totodată, a fost aprobat textul Slujbei Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași (13 octombrie) și textul Paraclisului Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Astăzi este Ziua Internaţională a Mării Negre.
În anul 1996, cele şase ţări riverane – România, Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre împotriva Poluării şi au stabilit ca în fiecare an pe 31 octombrie să fie sărbătorită “Ziua Internaţională a Mării Negre”.
Situația ecologică a Mării Negre s-a înrăutățit în ultimii 40 de ani din cauza reziduurilor transportate de râurile din 17 țări, pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere.

Tot astăzi este şi Ziua Arhivelor Naţionale.
La data de 31 octombrie 1862 s-a semnat regulamentul pentru administrarea arhivelor din România, când se organiza pe baze moderne această instituţie, una dintre cele mai vechi din ţară, după constituirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească.
În depozitele Arhivelor Naționale se păstrează 320 km liniari de documente, aparținând Fondului Arhivistic Național, aflate în administrarea Arhivelor Centrale și a celor 42 de structuri teritoriale.

Preşcolarii şi elevii s-au reîntors de astăzi la școală.
Copiii au început cel de-al doilea modul de şcoală, care durează 8 săptămâni. Următoarea vacanţă va fi de sărbători şi începe pe 23 decembrie 2022 şi durează până pe 8 ianuarie 2023.
Anul şcolar are 36 de săptămâni şi, pentru prima dată, este împărţit în 5 module de învăţare şi 5 vacanţe.

Numărul școlilor care vor beneficia de programul ”Masă caldă” va crește de la 350 la 450.
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Ministrul Educației, Ligia Deca a precizat că în cel mai scurt timp va fi emis ordinul de ministru pentru stabilirea unităţilor de învăţământ preuniversitar beneficiare.

Numărul de paturi de terapie intensivă pentru nou-născuţi va creşte cu 124. Proiectul face parte dintr-un program realizat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
De asemenea, alte 90 de paturi vor fi dotate complet, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Potrivit demnitarului, un alt obiectiv din cadrul programului este realizarea screeningului pentru prevenţia marformaţiilor congenitale cardiace, dar şi a altor afecţiuni.