Stiri 31 octombrie 2022

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea constănțeană Mircea Vodă.
Miercuri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Joi, dimineață, va săvârși Sfânta Liturghie la același lăcaș de cult.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Sâmbătă, de la ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Noi hotărâri au fost aprobate vineri de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Printre acestea se numără, canonizarea Ierarhului Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești și înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 16 iunie, alcătuirea a 12 volume cu numele tuturor Sfinților din fiecare zi, cinstiți în Biserica Ortodoxă Română.
De asemenea, se va include în Sinaxar în ziua de 14 noiembrie, cei 6 Sfinți din Familia Palama, canonizați de Patriarhia Ecumenică în anul 2009: Sfinții Cuvioși Palamiți: părinții Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Constanțiu și Caloni (Cali), frații săi, Teodosie și Macarie, și surorile lui, Epiharia și Teodota.
Totodată, a fost aprobat textul Slujbei Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași (13 octombrie) și textul Paraclisului Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Astăzi este Ziua Internaţională a Mării Negre.
În anul 1996, cele şase ţări riverane – România, Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre împotriva Poluării şi au stabilit ca în fiecare an pe 31 octombrie să fie sărbătorită “Ziua Internaţională a Mării Negre”.
Situația ecologică a Mării Negre s-a înrăutățit în ultimii 40 de ani din cauza reziduurilor transportate de râurile din 17 țări, pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere.

Tot astăzi este şi Ziua Arhivelor Naţionale.
La data de 31 octombrie 1862 s-a semnat regulamentul pentru administrarea arhivelor din România, când se organiza pe baze moderne această instituţie, una dintre cele mai vechi din ţară, după constituirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească.
În depozitele Arhivelor Naționale se păstrează 320 km liniari de documente, aparținând Fondului Arhivistic Național, aflate în administrarea Arhivelor Centrale și a celor 42 de structuri teritoriale.

Preşcolarii şi elevii s-au reîntors de astăzi la școală.
Copiii au început cel de-al doilea modul de şcoală, care durează 8 săptămâni. Următoarea vacanţă va fi de sărbători şi începe pe 23 decembrie 2022 şi durează până pe 8 ianuarie 2023.
Anul şcolar are 36 de săptămâni şi, pentru prima dată, este împărţit în 5 module de învăţare şi 5 vacanţe.

Numărul școlilor care vor beneficia de programul ”Masă caldă” va crește de la 350 la 450.
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Ministrul Educației, Ligia Deca a precizat că în cel mai scurt timp va fi emis ordinul de ministru pentru stabilirea unităţilor de învăţământ preuniversitar beneficiare.

Numărul de paturi de terapie intensivă pentru nou-născuţi va creşte cu 124. Proiectul face parte dintr-un program realizat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
De asemenea, alte 90 de paturi vor fi dotate complet, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Potrivit demnitarului, un alt obiectiv din cadrul programului este realizarea screeningului pentru prevenţia marformaţiilor congenitale cardiace, dar şi a altor afecţiuni.

Stiri 28 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti.
A trăit în prima jumătate a secolului al 14-lea şi fost mai întâi episcop al cetăţii Vicina, situată undeva în Dobrogea, posibil lângă localitatea Isaccea de astăzi, sau la cetatea Păcuiul lui Soare de lângă mânăstirea Dervent, după ipoteze istorice mai noi.
Din cauza ocupaţiei tătarilor şi genovezilor, ierarhul a fost nevoit să se retragă la curtea domnească de la Argeş, iar documentele istorice de la Constantinopol spun că în anul 1359 era deja mitropolitul Ungrovlahiei.
Totodată, Sfântul Ierarh Iachint a fost prieten şi ucenic al sfântului Grigorie Palama, motiv pentru care a reorganizat monahismul românesc, cu ajutorul Sfântului Nicodim de la Tismana.
În anul 1372, Sfântul Iachint s-a mutat la Domnul şi a fost înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.
Sfântul Sinod al BOR a decis canonizarea Sfântului Ierarh Iachint în luna iulie a anului 2008.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, mâine, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie, la mănăstirea Dervent, împreună cu ÎPS Naum de Ruse (Bulgaria), ÎPS Iacob de Durostorum (Bulgaria), PS Macarie, vicar de Ruse (Bulgaria), și PS Visarion, episcopul Tulcii.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine seară la mănăstirea Voroneț.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 19.00, slujba Privegherii, urmată de Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, împreună cu Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, IPS Teodosie va săvârși slujba de resfințire a bisericii din lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” din localitatea Adâncata, județul Suceava.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate mâine, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Programul pilot de vaccinare împotriva gripei se va desfășura în farmacii.
Potrivit Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România, iniţiativa va contribui la creşterea accesului populaţiei la vaccinare şi la consolidarea rolului farmacistului în comunitate şi în activitatea de prevenţie.
Ordinul Ministrului Sănătăţii privind programul pilot de vaccinare antigripală în farmacii a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în termen de 10 zile.
Lista farmaciilor autorizate va fi disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

O româncă a fost selectată de NASA pentru un studiu asupra fenomenelor aeriene neidentificate.
Este vorba despre Anamaria Berea, profesor asociat la Universitatea George Mason din Virginia.
Studiul a început săptămâna aceasta, iar pe parcursul a nouă luni, echipa formată din 16 specialişti va pune bazele unei analize asupra naturii fenomenelor aeriene neidentificate.
Un raport complet care conţine constatările echipei va fi lansat publicului la jumătatea anului viitor.

Clădirile şi structurile arhitecturale cu valoare culturală, istorică sau artistică vor fi protejate de un nou cadru legislativ.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind monumentele de for public.
Este vorba despre amplasarea de plăci comemorative dedicate unor mari personalități sau evenimente.
Aceste plăci vor afișa un cod QR, care, odată scanat, va redirecționa utilizatorul către o pagină de internet administrată de Ministerul Culturii, de unde va afla mai multe informații despre personalitatea sau evenimentul respectiv.
Actul normativ va fi transmis preşedintelui pentru promulgare.

Știri 27 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie s-a nevoit pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune.
Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a trăit o viață ascetică.
După moartea sa, intrarea peșterii s-a surpat și a blocat accesul.
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au redeschis peștera.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti, aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia.
Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala patriarhală, unde se află şi astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul oraşului Bucureşti, iar harul său se face simţit în numeroasele vindecări petrecute la racla sa.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18:00 în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sf Apostoli “Petru și Pavel” din Constanța.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

De astăzi, au început lucrările de restaurare a Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța.
Valoarea totală a contractului este de aproximativ 10 milioane de lei.
Finalizarea lucrărilor de execuție la obiectivul de investiție este estimată pentru luna noiembrie a anului 2023.

Creșterea facturilor la curent și gaze naturale declanșează primele proteste și în România.
Reprezentanții SANITAS au ieșit în stradă în mai multe județe din țară, pentru a cere guvernului politici concrete prin care să fie plafonate prețurile la utilități.
O altă nemulțumire a acestora este legată de nivelul salariilor și pensiilor, pentru care legislația prevede creșteri, dar aceste prevederi nu se aplică.

Stiri 26 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
S-a născut la Tesalonic în vremea împăratului Diocleţian, ca fiu al prefectului cetăţii.
Părinţii săi au fost creştini în taină, de aceea Sf. Dimitrie a primit încă de mic educaţie creştină.
După mutarea tatălui său la Domnul, tânărul Dimitrie a fost numit prefect al Tesalonicului, datorită calităţilor lui morale şi intelectuale.
Împăratul din vremea aceea, Maximian Galeriu a poruncit ca în toate cetăţile să se jertfească zeilor păgâni ca mulţumire pentru victoriile militare pe care le avusese.
Sfântul Dimitrie a refuzat să participe la ceremoniile păgâne, drept pentru care a fost închis.
În temniţă, Sf. Dimitrie a binecuvântat în numele lui Hristos pe un tânăr creştin cu numele Nestor, care urma să se lupte cu un vestit gladiator păgân, cu numele Lie.
În urma luptei, Nestor îl ucide pe Lie, iar împăratul află de binecuvântarea lui Dimitrie şi porunceşte ca acesta să fie ucis.
Moaştele Sf. Dimitrie se află în biserica cu acelaşi nume din Tesalonic.
În ţara noastră, aproximativ 400.000 de persoane poartă numele Sfântului Dimitrie.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti maine pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București.
Cu prilejul hramului, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va fi prezent la cinstirea ocrotitorului Bucureștilor.
Astfel, de la ora 9.30, în Altarul Mare de Vară de pe Dealul Patriarhiei va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Înaltpreasfinţitul Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi.
De la ora 18.00, ierarhul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot maine, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Patriarhia Română a încheiat un protocol cu Ministerul Sănătății.
Acesta actualizează activitatea de asistență religioasă și stabilește colaborarea în domeniul asistenței medicale integrate cu asistența socială și religioasă din unitățile sanitare aflate în subordonarea ministerului.
Astfel, preoții vor putea săvârși slujbe în capelele spitalelor, vor putea vizita bolnavii, vor face slujbe de înmormântare pentru cei decedați abandonați sau fără familie și vor asigura servicii religioase în cazurile de urgență.
Documentul prevede și implicarea Bisericii în promovarea unui stil de viață sănătos și în campanii de prevenție pentru sănătate.

Cinci români mor în fiecare zi din cauza infecțiilor intraspitalicești.
Sunt estimări făcute publice de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El a anunțat că a finalizat raportul cerut de premier după ce mai mulți pacienți au murit la Târgu Mureș și Cluj-Napoca din cauza bacteriilor din spitale.
Oficialii din Sănătate propun ca managerii unităților medicale care raportează corect infecțiile nosocomiale să fie stimulați cu punctaj în plus la evaluare, iar ceilalți, să fie penalizați.
În România, 1% dintre cazurile externate sunt raportate ca infecţii intraspitaliceşti, mult sub media europeană de 7%.
Anual, în UE, 37.000 de oameni mor din cauza acestor infecţii.

Stiri 25 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Cu prilejul hramului, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire a clopotelor închinate Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfintei Mari Mucenițe Varvara și Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica „Sfântul Dumitru” din Constanța, zona Delfinariu.
Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului ierarh Nectarie de la Eghina, care vor rămâne în biserică până pe 30 octombrie.
Joi, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București.
Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va fi prezent la cinstirea ocrotitorului Bucureștilor.
Astfel, de la ora 9.30, în Altarul Mare de Vară de pe Dealul Patriarhiei va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Înaltpreasfinţitul Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi.
De la ora 18.00, ierarhul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Astăzi este Ziua Armatei Române.
Aceasta semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine.
Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate.
Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, între 23 august şi 25 octombrie 1944.
Ziua Armatei Române este marcată în toate unităţile militare din România dar şi în teatrele de operaţii unde execută misiuni trupele româneşti.

În municipiul Constanța au început, ieri, înscrierile pentru ediția de anul viitor a programului social Respect.
Acesta prevede acordarea unor sume de bani pentru cetățenii care fac parte din categoriile sociale vulnerabile, pentru achiziționarea de bunuri alimentare.
Cererile și documentele necesare se pot depune online, la adresa de email respect@dgas-ct.ro sau prin poștă, la punctul de lucru din str. Duiliu Zamfirescu nr. 4.

CET Palas va relua procedurile pentru livrarea a agentului termic primar, în momentul în care va avea confirmarea plății decise, vineri, de Consiliul Local Constanța.
Magistrala 2 va fi prima repusă în circuit, iar magistrala 1, după terminarea unor lucrări, care vor amâna acest moment cu 24 de ore.
Reamintim că CET a întrerupt vineri furnizarea apei calde, deoarece nu a avut banii necesari pentru plata în avans a gazelor naturale, așa cum prevede, mai nou, legislația.

Programul Rabla pentru Autoturisme se va derula de anul viitor cu mai multe modificări.
Casarea și despăgubirea proprietarilor se va face prin intermediul primăriilor, iar oamenii vor primi banii în mână și nu sub forma unor taloane care se foloseau pentru achiziția unei mașini noi.
Pentru casarea mașinilor mai vechi de 15 ani, oamenii trebuie să se înscrie online unitar, la nivel național, la Ministerul Mediului.
Ulterior listele vor fi trimise primăriilor, care se vor ocupa de prelucrarea dosarelor și plata sumei de 3.000 de lei.

Stiri 24 octombrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 7.25, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Miercuri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Cu prilejul hramului, de la ora 8.00, ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a clopotelor închinate Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfintei Mari Mucenițe Varvara și Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica „Sfântul Dumitru” din Constanța, zona Delfinariu. Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului ierarh Nectarie de la Eghina, care vor rămâne în biserică până pe 30 octombrie.
Joi, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București.
Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va fi prezent la cinstirea ocrotitorului Bucureștilor.
Astfel, de la ora 9.30, în Altarul Mare de Vară de pe Dealul Patriarhiei va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Înaltpreasfinţitul Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Astăzi este Ziua Națiunilor Unite.
În fiecare an, la 24 octombrie, se celebrează Ziua Națiunilor Unite, pentru a marca intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Organizației Națiunilor Unite.
Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, Organizația Națiunilor Unite și-a început oficial activitatea.
Sărbătorită din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării popoarelor din lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite.
România a fost admisă în cadrul ONU, la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state.

Elevii și preșcolarii au intrat în vacanță.
Aceştia vor reveni la cursuri pe 31 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Acest an școlar a început pe 5 septembrie, este organizat pe cinci module de învățare și are tot atâtea vacanțe.
Al doilea modul începe în ultima zi de octombrie și ține până pe 22 decembrie, când elevii și preșcolarii intră în vacanța de iarnă.

Mâine va avea loc o eclipsă de soare care va fi vizibilă parțial și din România.
Fenomenul astronomic va putea fi observat de pe tot teritoriul țării noastre, iar acoperirea soarelui va fi cuprinsă între 33% și 44%.
Eclipsa va începe la ora 12:20 de minute în vestul țării și la 12:28 de minute în sud-estul țării.
Fenomenul poate fi observat fără instrumente astronomice, dar numai cu ochelari speciali pentru eclipsă sau cu un filtru foarte închis la culoare.

Prețul carburanților a crescut.
Astfel, preţul mediu al unui litru de benzină standard s-a majorat cu 1,8% în ultima lună și a ajuns la 6,97 de lei.
În cazul motorinei, preţul mediu al unui litru a crescut cu 3,2%, până la o medie de 8,44 de lei.
În această perioadă, România se află pe locul opt în Uniunea Europeană, în topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină, şi pe locul şase între statele Uniunii, în ceea ce priveşte cel mai mic preţ la motorină.

Știri 21 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni.
Aceştia sunt: Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Părinţi Mărturisitori şi Mucenici Ioan şi Moise Măcinic.
Sfântul Cuvios Visarion Sarai, originar din Bosnia, a călătorit prin Transilvania, propovăduind ortodoxia.
A fost întemniţat în închisoarea din Kufstein, unde a murit.
Sfântul Cuvios Sofronie a întemeiat un schit în satul natal, Cioara.
Pentru râvna faţă de ortodoxie, a fost de două ori închis şi apoi eliberat.
S-a mutat la Domnul, în Mănăstirea Argeşului.
Sfântul Mucenic Oprea, ţăran din Săliştea Sibiului, și Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel au murit în temniţa din Kufstein pentru că au dus plângerile românilor la Viena.
Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş a luptat împotriva încercărilor habsburgilor de a impune unirea cu Roma.
Închis în anul 1756, peste 24 de ani a murit tot în temniţa din Kufstein.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și duminică în Germania.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, mâine, de la ora 9.45 și va sfinți crucile paraclisului la parohia “Acoperământul Maicii Domnului” din Vilshofen an der Donau.
Duminică, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sf Apostol Andrei din orașul Würzburg.
Luni, de la ora 5.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

Tinerii aflați în grija statului sau în plasament pot primi bani până la 26 de ani.
Este vorba despre cei merg la școală sau care muncesc, iar suma pe care o vor primi este de 2500 de lei, a anunțat ministrul Familiei Gabriela Firea.
Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus față de alocația de plasament.
Ministrul Familiei spune că a fost pus în dezbatere publică Ordinul comun între Ministerul Familiei și Ministerul Muncii privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri.

Guvernul urmează să stabilească modul în care vor fi folosite fondurile europene, alocate de Comisia Europeană.
Banii pot fi redirecţionați pentru luarea unor măsuri de atenuare a efectelor crizei energetice şi economice.
Comisia Europeană a decis că 10% din banii necheltuiţi, aferenţi perioadei de programare 2014-2020, pot fi alocaţi unor noi forme de sprijin.
România intenţionează să direcţioneze 2,4 miliarde de euro care pot lua atât forma compensării unei părţi din preţul plafonat la energie, cât şi forma unor vouchere.

Avariile și lucrările de modernizare a rețelelor de transport al agentului termic afectează, în continuare, furnizarea apei calde în mai multe zone din municipiul Constanța.
Improvizațiile făcute pe tronsoanele aflate în curs de înlocuire, nu au rezultatele scontate, iar specialiștii Termoficare Constanța se gândesc la noi soluții tehnice.
Directorul societății de termoficare, Liviu Popa, spune că se fac eforturi pentru ca, la 1 noiembrie, constănțenii să beneficieze și de apă caldă și de căldură.

Elevii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională de clasa a VIII-a vor primi un stimulent financiar de 2.000 de lei.
De asemenea, absolvenţii de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor beneficia de un stimulent de 5.000 de lei, în baza unei hotărâri adoptate de guvern.
Este vorba despre 237 de absolvenţi ai clasei a VIII-a şi, respectiv, 239 absolvenţi de liceu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Ministerul Educaţiei anunță că în acest an se efectuează plata sumelor restante din sporuri sau majorări salariale pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021.
De la 1 noiembrie, Ministerul Educaţiei va pune la dispoziţia inspectoratelor şcolare toate sumele necesare pentru a se efectua plăţile către beneficiari.
Pentru ca personalul să intre în posesia sumelor cât mai repede, Ministerul Educaţiei a prelungit termenul pentru introducerea datelor şi prelucrarea acestora până la data de 28 octombrie.