“Dileme ale Mileniului III” – Tinerii și viața veșnică
Invitat: Protos. Sofian Costea.
Realizator: Pr. Valentin Berechet
Astăzi este Ziua Internațională a Carității.
Acțiunile de caritate contribuie la promovarea dialogului, a solidarității și înțelegerii reciproce între oameni, în situația în care sărăcia persistă în toate țările lumii, indiferent de situația lor economică, socială și culturală, mai ales în țările în curs de dezvoltare, potrivit ONU.
În semn de recunoaștere a eforturilor organizațiilor de caritate și a persoanelor, Adunarea Generală a ONU a desemnat ziua de 5 septembrie ca Ziua internațională a carității.
Data a fost aleasă pentru a comemora trecerea la cele veșnice a Maicii Tereza.
Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolarii au început astăzi şcoala.
Potrivit unui sondaj al organizaţiei World Vision, doi din trei profesori atrag atenţia că programa şcolară este, în continuare, prea încărcată sau neadaptată, iar abandonul şcolar rămâne o problemă nerezolvată.
Sondajul arată că, din cauza sărăciei, 35 % din adolescenți nu au suficiente rechizite și cărți pentru școală.
De asemenea, majoritatea copiilor consultați consideră că printre prioritățile din învățământ ar trebui să se găsească digitalizarea educației și masa caldă pentru toți elevii.
Puțin peste 35% dintre absolvenții de liceu, care au susținut bacalaureatul, în a doua sesiune din acest an, au reușit să promoveze examenul.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat că procentul de promovare a crescut cu aproape 3% după soluționarea contestațiilor și este ușor peste cel din sesiunea de toamnă, de anul trecut, cu 2,5%.
Potrivit Rador, mai exact au promovat examenul aproape 10.100 de candidați.
98 la sută dintre gospodării vor beneficia de plafonarea prețului la energie.
Anunțul a fost făcut de premierul Nicolae Ciucă.
El a precizat că această măsură are scopul de a descuraja comportamentul speculativ din piața energiei și gazelor naturale.
Atenție la timpul petrecut de copii în fața televizorului!
Consumul de produse alimentare și băuturi cu conținut ridicat de zahăr este încurajat de industria de profil, prin intermediul reclamelor difuzate la televizor, deși o alimentație bogată în zaharuri reprezintă un factor de risc major pentru apariția obezității, diabetului, a altor afecțiuni cronice și a cariilor dentare.
Conform unui studiu realizat în Brazilia, pentru copiii care petrec multe ore la televizor, probabilitatea de a consuma mai multe dulciuri este cu 33% mai mare față de cei care nu se uită mult timp la televizor, iar riscul de a face carii este cu 39% mai mare.
Parohia Sf. Mare Mucenic Mina din Constanța organizează un concert caritabil.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la ora 18.30, în curtea bisericii și o va avea ca protagonista pe interpreta de muzică populară, Sofia Vicoveanca.
Banii colectați vor fi donați unui copil diagnosticat cu autism.
Traficul rutier este oprit pe mai multe străzi din centrul orașului Constanța.
Măsura este luata în contextul desfășurării Festivalului Internaţional de Teatru Independent.
Scena este amenajată pe bulevardul Tomis, iar până duminică, ora 14:00, se interzice circulația autovehiculelor pe tronsonul delimitat de bulevardul Ferdinand și strada Traian.
De asemenea, în aceeași perioadă traficul rutier va fi restricționat pe strada Dragoș Vodă, între strada Ecaterina Varga și bulevardul Tomis.
CT Bus va relua de luni, circulația autobuzelor pentru transportul elevilor.
Acestea deservesc atât grădinițele, cât și școlile în apropierea cărora se află stațiile traseelor pentru elevi.
Astfel, autobuzul E1 va circula pe traseul Gară – bd. Lăpușneanu – Tomis Nord; autobuzul E2 pe traseul KM5 – str. Cumpenei – str. Soveja – Tomis Nord, iar E3 pe traseul Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord.
De asemenea, în acest weekend, se prelungește programul liniilor 42, 44, 48, 51 și 101, care vor avea ultima plecare din stațiile ,,Poarta 1” și ,,Poarta 2” la ora 00:30.
Modificarea de program vine în sprijinul evenimentului ,,Constanța Petrece”, organizat de Primăria Municipiului Constanța.
Premierile sportivilor de la disciplinele olimpice vor fi majorate.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat că Guvernul a modificat o hotărâre potrivit căruia premiile sportivilor de la disciplinele olimpice care obţin performanţe în competiţiile internaţionale vor fi majorate cu 50%.
Ministrul a precizat că rezultatele bune obţinute de sportivii români în ultima perioadă constituie un semnal foarte bun în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024.
Angajații români ar putea avea o noua zi liberă de sărbătoarea Botezului Domnului.
Comisia pentru Muncă din Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege potrivit căruia 6 ianuarie să fie declarată zi liberă.
Dacă propunerea legislativă va primi vot final, proiectul va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Anul acesta, angajații români au 15 zile libere, mai puține comparativ cu alte țări.
Bulgaria are 16, în Lituania și Belgia sunt 17, pe când în Elveția sunt 28 de zile libere pentru angajați.
Senatul a adoptat proiectul de lege privind protecţia avertizorilor în interes public, în calitate de prim for sesizat.
Actul normativ stabileşte cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii.
Domeniile în care legea nu se aplică sunt siguranţa naţională, medical, protecţia informaţiilor între avocat şi client.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Astăzi începe un nou an bisericesc.
Conform hotărârii sinodului 1 ecumenic, la data de 1 septembrie creştinii încep un an nou bisericesc, în amintirea momentului în care Hristos îşi începe activitatea de propovăduire, prin citirea unui text din profetul Isaia în sinagogă.
Totodată, în decursul unui an bisericesc, se face aducere aminte de întreaga activitate pământească a Mântuitorului, ca şi cum fiecare credincios ar retrăi, an de an, momentele importante ale activităţii de răscumpărare a lui Iisus Hristos.
Un alt moment semnificativ legat de data de 1 septembrie este şi începutul indictionului, adică o perioadă de 15 ani conform vechiului calendar roman.
Indiction se traduce din limba latină prin termenii poruncă sau arătare.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, ierarhul nostru va oficia Acatistele Maicii Domnului, Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul și Sfântului Simeon Stalpnicul, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Nașterea Maicii Domnului din localitatea Murfatlar.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Antipa de la Calapodesti, și ale Sfântului Irodion de la Lainici, care vor rămâne spre închinare până joi.
Populația rezidentă a României a ajuns la 19 milioane la 1 ianuarie 2022.
Numărul este în scădere cu 163.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit comparativ cu anul trecut, iar fenomenul de emigrare constituie cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării, mai arată datele INS.
Noul an școlar începe luni, pe 5 septembrie.
Semestrele au fost înlocuite cu 5 module care vor alterna cu 5 vacanțe, tezele nu mai sunt obligatorii, iar media va fi una singură, încheiată la finalul anului, în loc de două semestriale, așa cum a fost până acum.
De asemenea, elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, iar
transferul la o altă unitate de învățământ se va putea face doar dacă media de admitere este egală sau mai mare decât media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul.
Meteorologii anunță o răcire bruscă şi semnificativă a vremii în perioada 1 – 6 septembrie.
Astfel, potrivit ANM, luna septembrie debutează cu temperaturi mai scăzute ce nu vor depăși 23 de grade în Transilvania sau 26 în Banat și Crișana.
În Dobrogea, de astăzi, valorile vor fi în scădere şi va predomina un regim termic apropiat de cel normal.
Ziua vor fi, în medie, 25…28 de grade, iar noaptea 13…18 grade.
Până duminică vor fi perioade cu averse locale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar în celelalte zile din interval probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Ulterior, după 7 septembrie, vremea va fi în încălzire, devenind din nou călduroasă.
Plata pensiei de urmaș pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, este condiționată de prezentarea adeverinței școlare la începutul fiecărui an școlar sau universitar.
Pentru ca pensia lunii octombrie să nu fie oprită de la plată, adeverințele trebuie prezentate la Casa Județeană de Pensii Constanța până la data de 25 septembrie.
Studenții pot depune, într-o primă fază, o declarație pe proprie răspundere, iar adeverința o pot aduce după începerea anului universitar, dar nu mai târziu de 25 octombrie.