Stiri 21 iulie 2022

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche.
Sfântul Rafael a trăit în secolul 16 și a avut o viaţă de sihastru.
Sfântul Partenie a trăit în secolul 17 și a sihăstrit, pe muntele Scaunele.
Datorită rugăciunii şi povăţuirii sale blânde, mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit și a fost învrednicit cu darurile tămăduirii şi scoaterii demonilor.

Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18:00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot astăzi, de la ora 22:00, Ierarhul nostru, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Mâine, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.
Cu acest prilej, de la ora 5:25, Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de încetare a secetei, apoi va săvarşi Sfânta Liturghie la biserica mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din apropierea localității Cobadin.
Tot mâine, Ierahul nostru, va participa la ceremoniile prilejuite de ziua Preafericitului Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la Catedrala patriarhală din București.
Noaptea, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleromanului, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlaşca, jud. Teleorman, așezământ monahal ocrotit de către Sf. Mironosiță Maria Magdalena.
Sâmbătă, de la ora 22:00, Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, de la ora 8:00, cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu PS Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sfinți biserica „Sfinții Arhangheli” din localitatea Corlata, comuna Berchișești, județul Suceava.
Luni, de la ora 7:25, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena III” din Constanța organizează cea de-a doua ediție a școlii de vară „Copilărie binecuvântată”.
Activitatea se va desfășura în perioada 25 iulie – 5 august, în curtea parohiei, sub îndrumarea doamnei învățător Petronela Martin și a preoților slujitori.
Copiii vor participa la următoarele ateliere: desen/pictură, literatură, teatru, muzică, dans, jucuri sportive, educație pentru sănătate și dezoltare personală.
Programul școlii de vară va fi de luni până vineri, între orele 10.00-12.00.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Numărul donatorilor a scăzut semnificativ și este prea mic în comparație cu solicitările tot mai mari din partea spitalelor din județ, dar și din București, a declarant directorul Centrului, Alina Dobrotă.
Reprezentanții Centrului de Transfuzii Constanța spun că ar fi nevoie de 50 de donatori în fiecare zi, în timp ce numărul celor care se prezintă este de doar aproximativ 30 – 35 de persoane.

Peste 12 mii de candidaţi la concursul de titularizare a cadrelor didactice au luat note peste 7,00.
Anunţul a fost făcut de către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Astfel, profesorii cu medii peste 7 se pot angaja în învățământ pe durată nedeterminată, iar cei cu medii peste 5 se pot angaja pe perioadă determinată, dacă există posturi disponibile, scoase la concurs.

Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Asociaţia Telefonul Copilului, a lansat proiectul ‘SAFE SPACE’.
Acesta se aderesează adolescenţilor şi familiilor acestora și se desfășoară la nivelul celor 47 de Centre de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog disponibile în întreaga ţară.
În cadrul programului, persoanele interesate pot beneficia de consiliere psihologică şi socială, vor primi informații despre efectele substanţelor psihoactive sau pot participa la grupuri de sprijin unde pot vorbi despre problemelor lor, împreună cu alte persoane care se află în această situaţie.

Agenția pentru Medicamente din SUA a aprobat un tratament inovator pentru a lupta cu cancerul.
Tratamentul implică administrarea de hidrogel intravenos pentru a opri creșterea tumorilor canceroase şi reduce fluxul sangvin către tumori.
Acesta va fi lansat în SUA sub numele de Obsidio.
Este pentru prima dată când Agenția pentru Medicamente din SUA aprobă utilizarea intravenoasă a unui biomaterial în tratamentul cancerului.

Stiri 20 iulie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul și Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Ilie este cunoscut în special datorită unei minuni legate de lipsa ploii.
La Horeb, Dumnezeu i se descoperă lui Ilie „într-o adiere de vânt lin”, precedată de manifestări ale puterii dumnezeieşti:
vârtej nimicitor, cutremur şi foc.
Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei, apoi Ilie s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”.
În Noul Testament, Sfântul Ilie este prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie va veni la sfârşitul veacurilor, va propovădui credinţa şi va fi ucis de către Antihrist, alături de Dreptul Enoh, un alt drept al Vechiului Testament care nu a cunoscut moartea, asemenea Sfântului Ilie.
Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 18.00 Taina Sfântului Maslu la paraclisul mănăstirii „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Istria.
Tot astăzi, Ierarhul nostru, va oficia, de la ora 23.00, Sfânta Liturghie în interiorul bisericii „Sfântul Haralambie” din Constanța, zona Boema, ce are un altar de vară, închinat Icoanei Maicii Domnului din Kazan.
Mâine, Ierarhul Tomisului, va fi prezent de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi este Ziua Aviaţiei Române.
Această zi este marcată, în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul Forţelor Aeriene şi al aviaţiei din ţara noastră.
Misiunea Forţelor Aeriene constă în apărarea spaţiului aerian naţional, sprijinul autorităţilor locale pentru înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale şi intervenţia în situaţii de urgenţă civilă, asigurând transportul de materiale, medicamente şi alimente, precum şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor din zonele afectate.
Forțele Aeriene Române au desfășurat activităţi comune, exerciţii multinaţionale şi misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Balcanii de Vest și Afganistan.

O părticică din mâna Sfântului Ciprian de Cartagina, va sosi la Constanţa.
Aceasta va fi adusă astăzi, la ora 17:00, la biserica Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din zona Boema, cu ocazia hramului Altarului de vară închinat icoanei Maicii Domnului din Kazan.
Moaștele Sfântului Ciprian de Cartagina sunt aduse de la Chilia Înălțarea Domnului din Sfântul Munte Athos, din Grecia.
Acestea vor rămâne spre închinare la biserica Sfântul Haralambie până pe 30 iulie.
În aceasta perioadă se va săvârși zilnic Sfânta Liturghie de la ora 8:30 și Taina Sfântului Maslu de la ora 17:00.

Arhiepiscopia Tomisului continuă şi săptămâna aceasta campania de rugăciuni pentru ploaie.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a îndemnat preoții și stareții din eparhie să se roage pentru ploaie.
Astfel, în zilele de post: astăzi și vineri, vor rosti rugăciuni pentru ploaie la un câmp apropiat.
De asemnea, în fiecare zi, se vor ruga în sfânta biserică pentru venirea ploii.

Începând de luna viitoare, proprietarii mașinilor mai vechi de 15 ani pot primi 3.000 lei dacă le casează.
Programul este rezultatul asumării de către România a măsurii ca, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, să caseze, până în anul 2036, un număr de 250 de mii de autovehicule mai vechi de 15 ani.
Singura condiție impusă beneficiarilor este ca timp de trei ani să nu își cumpere o mașină la fel de veche.
În România sunt peste 4,3 milioane de mașini mai vechi de 15 ani.

Stiri 19 iulie 2022

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, Ierarhul Tomisului , va oficia astăzi, de la ora 18.00 Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța ,zona CET.
Mâine dimineață, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Techirghiol, apoi va sfinți clădirea în care va funcționa Centrul Medical de Permanență Techirghiol, aflat sub ocrotirea Sfântului Nectarie și a Sfintei Împărătese Elena, din cadrul parohiei „Sf. Ilie”, Techirghiol, iar după Sfânta Liturghie, va rosti rugăciuni la vreme de secetă, la Techirghiol.
De la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la paraclisul mănăstirii „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Istria.
Tot miercuri, de la ora 23.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie în interiorul bisericii „Sfântul Haralambie” din Constanța, zona Boema, ce are un altar de vară, închinat Icoanei Maicii Domnului din Kazan.
Joi, Ierahul nostru, va fi prezent de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Ierarhul Tomisului, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Arhiepiscopia Tomisului continuă şi săptămâna aceasta campania de rugăciuni pentru ploaie.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a îndemnat preoții și stareții din eparhie să se roage pentru ploaie.
Astfel, în zilele de post: mâine și vineri, vor rosti rugăciuni pentru ploaie la un câmp apropiat.
De asemnea, în fiecare zi, se vor ruga în sfânta biserică pentru venirea ploii.

O părticică din mâna Sfântului Ciprian de Cartagina, va sosi la Constanţa.
Aceasta va fi adusă mâine, la ora 17:00, la biserica Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din zona Boema, cu ocazia hramului Altarului de vară închinat icoanei Maicii Domnului din Kazan.
Moaștele Sfântului Ciprian de Cartagina sunt aduse de la Chilia Înălțarea Domnului din Sfântul Munte Athos.
Acestea vor rămâne spre închinare la biserica Sfântul Haralambie până pe 30 iulie.

Guvernul a adoptat forma finală a ordonanţei de modificare a Codului fiscal.
Câteva măsuri ar urma să intre în vigoare la începutul lunii viitoare, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
El a adăugat că s-a ridicat plafonul pentru care salariații beneficiază de deduceri.
De asemenea, Guvernul a considerat că, la acest moment, nu este oportun şi nici necesar să facă ajustări radicale de mediu fiscal ci este bine să-şi continue traiectoria de susţinere a mediului de afaceri.

Mamele din mediile defavorizate vor primi un ajutor suplimentar de la stat în valoare de 2.000 de lei sub formă de tichete sociale pe suport electronic.
Potrivit unei decizii a Guvernului, este vorba despre mamele cu venituri reduse sau fără venituri, cele cu dizabilități, mamele care sunt victime ale violenței domestice sau cele minore.
Sprijinul financiar ar urma să se acorde cel mai târziu în toamnă și trebuie solicitat în maxim trei luni de la nașterea copilului.
Inclusiv cetățenii străini sau apatrizi, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot beneficia de aceeași bani.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene.

În Spania, călătoriile cu trenul pe distanţe scurte şi medii vor fi gratuite de la 1 septembrie.
Potrivit premierului spaniol, Pedro Sanchez, guvernul va subvenţiona 100% din costul călătoriilor publice, deoarece se doreşte reducerea consumului de motorină şi de benzină.
Măsura se păstrează deocamdată până pe 31 decembrie şi se alătură listei de decizii pe care Madridul le-a luat pentru a diminua efectele crizei provocate de către război.

Aproape trei sferturi dintre români consideră că în ţara noastră corupţia este larg răspândită.
Potrivit unui sondaj Eurobarometru, a da şi a lua mită sau abuzul de putere sunt obiceiuri frecvent întâlnite, în special în sistemul de sănătate, în politică, la poliţie sau la vamă, precum şi pentru obţinerea de autorizaţii de construcţie.
Dacă ar dori să înainteze, totuşi, o plângere, cei mai mulţi dintre români s-ar adresa poliţiei sau unei agenţii anticorupţie specializată.

De mâine, în România se va instala din nou canicula.
Potrivit meteorologilor, vremea va deveni călduroasă mai ales în Câmpia de Vest și Câmpia Română la început, apoi această vreme călduroasă se va extinde în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime de până la 36 de grade C.
Din punct de vedere al precipitațiilor, în următoarele zile probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pentru zona montană, unde vor fi ploi scurte de vară.

Stiri 18 iulie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum.
Acesta a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostorum, Silistra de astăzi şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul 4.
A fost unul din sfinţii ieşiţi din rândurile strămoşilor noştri, unul din mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman.
În timpul prigoanei anticreştine, sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostor, iar pentru aceasta, a fost supus la chinuri şi în cele din urmă aruncat în foc.
După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina.
O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra, în Bulgaria.
Pe teritoriul ţării noastre, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia şi în Biserica “Naşterea Maicii Domnului” din Capitală.

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Cu acest prilej, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi, de la ora 23.00, Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Serafim de Sarov”, din apropierea localității Ion Corvin.
Mâine, de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța ,zona CET.
Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, Ierarhul Tomisului va oficia dimineață, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Techirghiol, apoi va sfinți clădirea în care va funcționa Centrul Medical de Permanență Techirghiol, aflat sub ocrotirea Sfântului Nectarie și a Sfintei Împărătese Elena, din cadrul parohiei „Sf. Ilie”, Techirghiol.
De la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la paraclisul mănăstirii „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Istria.
De la ora 23.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie în interiorul bisericii „Sfântul Haralambie” din Constanța, zona Boema, ce are un altar de vară, închinat Icoanei Maicii Domnului din Kazan.
Joi, Ierahul nostru, va fi prezent de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Arhiepiscopia Tomisului continuă şi săptămâna aceasta campania de rugăciuni pentru ploaie.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a îndemnat preoții și stareții din eparhie să se roage pentru ploaie.
Astfel, în zilele de post: astăzi, miercuri, și vineri, vor rosti rugăciuni pentru ploaie la un câmp apropiat.
De asemnea, în fiecare zi, se vor ruga în sfânta biserică pentru venirea ploii.
Ierarhul Tomisului va merge și va rosti rugăciuni în localitățile din apropierea municipiului Constanța: Cumpăna și Techirghiol.

Cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation va fi lansată de mâine.
În cadrul etapei de înscriere pentru cei doi piloni, respectiv Start-Up Nation România și Start-Up Nation Diaspora, aplicanții, cu profilul, user și parola generate, vor completa, semna electronic, încărca și transmite formularul electronic de înscriere.
Aplicația va fi deschisă timp de 30 de zile lucrătoare, până pe 30 august, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

Fermierii pot accesa din 20 iulie credite prin Programul „De trei ori subvenţii”.
Dobânda este de doar 2%, a anunţat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Potrivit acestuia, APIA va elibera o adeverinţă prin care fermierul poate vedea ce drepturi au fermierii pentru suprafeţele pe care le cultivă.
Ministrul a menţionat că măsurile au fost discutate cu fermierii, iar acest timp de creditare reprezintă „cea mai bună și cea mai uşoară cale”.

De miercuri, în România se va instala din nou canicula.
Potrivit meteorologilor, vremea va deveni călduroasă mai ales în Câmpia de Vest și Câmpia Română la început, apoi această vreme călduroasă se va extinde în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime de până la 36 de grade C.
Din punct de vedere al precipitațiilor, în următoarele zile probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pentru zona montană, unde vor fi ploi scurte de vară.

Stiri 15 iulie 2022

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la ora 19.00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Techirghiol, ce are paraclisul ocrotit de către Sfânta Mare Muceniță Marina, sărbătorită de către Biserica Ortodoxă duminică, 17 iulie.
Mâine, de la ora 8.00, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Treime” din localitatea Gârcina, județul Neamț.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din Constanţa.
Duminică, Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dumbrăveni, așezământ monahal ce îl are ocrotitor pe Sfântul Emilian de la Durostorum, cinstit de către Biserica Ortodoxă Română pe 18 iulie.

Arhiepiscopia Tomisului demarează o campanie de rugăciuni pentru ploaie.
Ieri, în cadrul podcastului de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a afirmat că se va ruga pentru venirea ploii și a îndemnat preoții și stareții din eparhie să se roage pentru ploaie.
Astfel, în zilele de post: astăzi la ora 13.00, luni 18 iulie, miercuri, 20 iulie, și vineri, 22 iulie, vor rosti rugăciuni pentru ploaie la un câmp apropiat.
De asemnea, în fiecare zi, se vor ruga în sfânta biserică pentru venirea ploii.
Ierarhul Tomisului va merge și va rosti rugăciuni în localitățile din apropierea municipiului Constanța: Valu lui Traian, Cumpăna și Techirghiol.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Astfel, numărul persoanelor care au donat s-a redus în ultima perioadă iar solicitările spitalelor au crescut.
Cei care pot să doneze o pot face de luni pană vineri la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 7:30-12:30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică două proiecte de legi menite să reformeze radical sistemul de învăţământ din România.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a explicat că este vorba despre soluţiile identificate în cadrul proiectului România Educată, la realizarea căruia au contribuit peste 10 mii de specialişti şi care a beneficiat de consultarea cu partenerii europeni şi a reunit toate aşteptările societăţii româneşti în raport cu educaţia.
Proiectele de lege ar intra în vigoare din septembrie anul viitor.

România va deschide noi puncte de frontieră cu Ucraina.
Se încearcă o creştere a tranzitului la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina.
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu a anunţat că se continuă demersurile privind un punct de trecere cu Republica Moldova peste podul de pontoane în curs de amenajare pe malul Prutului.

Recenzarea populației a fost prelungită cu o săptămână, până pe 24 iulie.
Decizia a fost anunțată ieri, în condițiile în care doar 83% dintre români au completat chestionarele.
Persoanele care nu și-au dat datele până acum o pot face la punctele deschise de către autorități în acest sens sau cu ajutorul recenzorilor care vin la domiciliu.

Românii au început să facă economie de energie electrică pe fondul scumpirii kilowatului/oră.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate ieri, consumul de energie electrică al populației s-a redus cu peste 6% în primele cinci luni ale anului.
În același timp a crescut producția de energie electrică din surse regenerabile, la mai mult de patru miliarde de kWh.
Cea eoliană a fost mai mare raportat la perioada similară a anului trecut, cu aproape 700 de milioane de kWh, iar cea produsă de panourile fotovoltaice cu peste 76 de milioane de kWh.