Stiri 3 octombrie 2022

La Constanța a început astăzi anul universitar teologic.
Cu acest prilej, părinții profesori ai Facultății de Teologie „Sfântul Apostol Andrei” au oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
După slujba, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a rostit rugăciunile de binecuvântare a noului an universitar.
Mâine, de la ora 7.25, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

Noi hotărâri au fost aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Astfel, a fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni și au fost reconfirmate condiţiile înscrierii la doctoratul în Teologie.
De asemenea, au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia.
Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora.

România are cantităţile necesare de gaz pentru iarna ce urmează.
Afirmația aparține premierului Nicolae Ciucă, aflat sâmbătă la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia – Bulgaria.
Prim-ministrul a mai discutat cu preşedintele Bulgariei şi despre proiectele pentru asigurarea navigabilităţii pe Dunăre, dar şi despre realizarea unui al doilea pod Giurgiu – Ruse.

Persoanele agresive, care au ordin de restricţie, sunt acum mai bine supravegheate.
De luna aceasta, funcţionează brăţările electronice de monitorizare, care emit semnale atunci când purtătorul se apropie de victima sa.
Sistemul informatic de monitorizare electronică funcționează deocamdată în municipiul București și în județele Iași, Mureș și Vrancea.
Aceasta este prima etapă a proiectului de introducere a unui instrument de acest fel în România, urmând ca peste trei ani să funcționeze în toată țara.

Poşta Română a devenit, de luna aceasta, partener în dezvoltarea, la nivel naţional, al sistemului de alertă Butonul Roşu.
Este vorba despre un serviciu complementar celui de urgenţă 112, destinat persoanelor singure, vârstnice, cu risc medical sau aflate în localităţi rurale sau izolate, din România.
Astfel, prin folosirea acestei brăţări, abonaţii Butonul Roşu pot primi asistenţă personalizată sau ajutor în situaţii de urgenţă medicală şi securitate.
La o simplă apăsare pe butonul SOS, dispozitivul mobil este localizat GPS, beneficiarul este identificat, Dispeceratul Medical de Urgenţă primeşte accesul la datele medicale ale pacientului, iar în cazul urgenţelor majore apelează 112.

Miniștrii europeni ai energiei au decis impozitarea temporară a veniturilor suplimentare realizate de companiile din domeniu.
Banii vor fi utilizați pentru a-i ajuta pe consumatorii finali să își achite facturile. Țările europene vor trebui să reducă, voluntar, în total, cu 10% consumul de energie electrică, cu 5% în orele de vârf, în contextul crizei energetice determinate de războiul din Ucraina.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu a anunțat că România a obținut garantarea faptului că pot fi menținute măsurile deja adoptate la nivel național privind protejarea consumatorilor.

Salariul minim și pensiile ar urma sa crească de anul viitor.
Potrivit unor surse guvernamentale, de la 1 ianuarie 2023, salariul minim ar ajunge la 3.000 de lei brut.
Pensiile ar urma să crească de la anul cu maxim 11%, în funcție de buget.
Decizia în privința creșterii salariului minim brut vine ca urmare a faptului că Parlamentul European a hotărât ca toate țările membre să le asigure un trai decent cetățenilor care au venitul minim.
Bugetul ar putea fi astfel supus dezbaterii parlamentare în luna noiembrie.

Stiri 30 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 19.00, Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, jud. Suceava.
Mâine dimineață, va oficia Sf. Liturghie la același lăcaș de cult.
Tot mâine, de la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică dimineață, IPS Teodosie va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni, din apropierea comunei Pantelimon, ce are hramul Acoperământul Maicii Domnului.
În noaptea de duminică spre luni, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari.

Miercuri a fost finalizată cea de-a III-a ediție a proiectului „Daruri mici din suflet mare”, organizat de către biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța.
Astfel, cu binecuvântarea IPS Teodosie, pr. Jean Ion a oferit ghiozdane complet echipate unui număr de 270 de copii, drept sprijin educațional.
Costul estimativ al proiectului a ajuns la 40.000 lei.
Pr. Jean Ion este consilier în cadrul Departamentului Social-Misionar și preot la parohia „Sf. Vasile cel Mare”.

Preafericitul Părinte Daniel aniversează astăzi 15 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Cu acest prilej, Patriarhul României împreună cu ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au adus rugăciune și mulțumire lui Dumnezeu.
După oficierea Sfintei Liturghii, la Catedrala Patriarhală, a fost oficiată o slujbă de Te Deum.

Elevii şi preşcolarii nu vor face cursuri miercuri, 5 octombrie.
Motivul il constituie faptul că la această dată se marchează în fiecare an Ziua Internațională a profesorului și Ziua Internațională a Educației.
Pentru cadrele didactice aceasta este zi liberă cuprinsă în contractul colectiv de muncă.

CT BUS introduce de mâine în circulație primele autobuze electrice din Constanța.
Cele 20 de autobuze au fost achiziționate printr-un proiect comun implementat de Primăria Municipiului Constanța și Ministerul Dezvoltării şi finanţat cu fonduri europene.
Autobuzele electrice vor asigura curse pe traseele 100, 100C și 43M.

Actorul Alexandru Arşinel a încetat din viață, ieri, la vârsta de 83 de ani.
Acesta avea mai multe probleme de sănătate și se afla internat la Spitalul Universitar din Capitală.
Alexandru Arşinel s-a născut pe 4 iunie 1939, la Dolhasca, Suceava, si a fost încurajat de mama sa să meargă la Facultatea de Teatru din București.
Peste 40 de ani a fost partener de scenă cu actrița Stela Popescu.
A avut o bogată activitate în teatru, film, televiziune si teatru radiofonic, pentru care a luat numeroase premii.
Actorul Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV.

Dumnezeu să-l odihnească!

Românii sunt mai preocupați decât cetățenii UE de siguranța alimentelor, în timp ce aceștia din urmă sunt mai interesați de preț.
Asa relevă un sondaj Eurobarometru, realizat în primăvară.
Astfel, 59 % dintre români declară că se ghidează în achiziționarea alimentelor după gradul de siguranță al acestora, 48 % după preț și 43 % după gust.
La nivelul Uniunii Europene, prețul este pe primul loc, urmat de gust și siguranța alimentelor.

“Agenda culturală” – Tineri muzicieni

Emisiunea “Agenda culturală” – Tineri muzicieni – 28 sept. 2022.
Invitat: Asist.Univ.Dr. Adrian Mihai Hasna-Preda.
Realizator: Conf. Univ. Dr. Ruxandra Mirea.

YOUTUBE

Stiri 29 septembrie 2022

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia în această noapte, de la ora 22.00, Acatistul Maicii Domnului, apoi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va prăznui Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, jud. Suceava.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică dimineață, IPS Teodosie va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni, din apropierea comunei Pantelimon, ce are hramul Acoperământul Maicii Domnului.
În noaptea de duminica spre luni, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează o colectă de rechizite, intitulată „Daruri mici din suflet mare!”.
Aceasta se află la cea de-a treia ediție și se va desfășura până sâmbătă.
Beneficiari sunt 250 de copii defavorizați din 10 sate constănțene: Topalu, Stupina, Târgușor, Pantelimonul de Sus și Pantelimonul de Jos, Nazarcea, Vulturu, Ciobanu, Gura Dobrogei, Băltenii de Jos și Vadu Oii.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

Astăzi este Ziua Mondială a Inimii.
Aceasta are drept scop creșterea gradului de informare al populației globului asupra factorilor de risc în apariția bolilor cardiovasculare.
În prezent acestea sunt responsabile pentru 17,3 milioane de decese pe an.
Până în 2030 se estimează că cifra va crește la 23 de milioane.
România se află între ţările din Europa cu o rată ridicată a mortalităţii, deşi numărul deceselor provocate de bolile cardiovasculare a scăzut în ultimii 10 ani.

Facturile la utilități în România au avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeană.
Potrivit unui studiu, acestea sunt cu 124% mai mari față de valorile de referință ale anului 2015.
România a înregistrat constant creșteri anuale ale facturilor cu cel puțin 8%.
În același timp, inflația raportată la indicele prețurilor de consum este de 115% din valoarea de referință, astfel că românii plătesc mai mult pentru toate cheltuielile curente.

Circa 73% dintre restaurantele din România fac risipă alimentară, iar mai mult de jumătate au aplicat deja măsuri pentru a o reduce.
Potrivit unui studiu , majoritatea restaurantelor spun că vara se risipeşte cea mai mare cantitate de mâncare, din cauza temperaturilor ridicate.
De asemenea, o treime susţin că în weekend se înregistrează un grad mai mare de risipă faţă de zilele din cursul săptămânii.
Studiul a fost făcut în perioada aprilie – august, iar respondenţii au inclus categorii variate de operatori: restaurante, cafenele şi patiserii.

Minorii care fumează în public ar putea fi amendaţi.
Un grup de parlamentari au inițiat un proiect de lege în acest sens.
Potrivit proiectului, se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit 18 ani, în locuri publice cum sunt parcurile, stadioanele şi terenuri sportive, instituţiile culturale, mijloacele de transport, dar şi în unităţile de învăţământ public sau privat, ori pe o rază de 200 m, în jurul acestora.
Cei care încalcă această interdicție riscă să fie sancționați cu sume între 100 şi 500 de lei.

O trecere de pietoni a fost amenajată la intersecția străzilor Nicolae Iorga cu Ion Lahovari.
Înființarea noii treceri a venit în urma solicitărilor primite de la cetățeni.
Autoritățile au avut în vedere creșterea gradului de siguranță, în această zonă a orașului.