Stiri 5 septembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la mănăstirea Dervent.
Astfel, de la ora 6.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, apoi, la ora 10.00, va oficia slujba de pomenire a eroilor căzuți la datorie în anul 1916 la Cimitirul de onoare de la Șumenți, în Bulgaria.
Miercuri, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie și slujba de parastas la 9 luni la trecerea la Domnul a ctitorei mânăstirii, Eleonora Ianculescu, la mănăstirea Ianculești, din județul Prahova.
Apoi, de la ora 17.00, ierarhul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, de lângă comuna Deleni.
Tot miercuri, de la ora 19.45, va oficia Taina Sfântului Maslu și slujba de sfințire a clopotelor la biserica „Sfânta Maria” din Constanța, zona Far.
Joi, Biserica Ortodoxă va prăznui Nașterea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va oficia de la ora 8.15, Sfânta Liturghie la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Eforie Nord, iar de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot joi, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfinții Ioachim și Ana.
Astfel, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Ioachim și Ana” din cartierul constănțean Tomis Nord.

Astăzi este Ziua Internațională a Carității.
Acțiunile de caritate contribuie la promovarea dialogului, a solidarității și înțelegerii reciproce între oameni, în situația în care sărăcia persistă în toate țările lumii, indiferent de situația lor economică, socială și culturală, mai ales în țările în curs de dezvoltare, potrivit ONU.
În semn de recunoaștere a eforturilor organizațiilor de caritate și a persoanelor, Adunarea Generală a ONU a desemnat ziua de 5 septembrie ca Ziua internațională a carității.
Data a fost aleasă pentru a comemora trecerea la cele veșnice a Maicii Tereza.

Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolarii au început astăzi şcoala.
Potrivit unui sondaj al organizaţiei World Vision, doi din trei profesori atrag atenţia că programa şcolară este, în continuare, prea încărcată sau neadaptată, iar abandonul şcolar rămâne o problemă nerezolvată.
Sondajul arată că, din cauza sărăciei, 35 % din adolescenți nu au suficiente rechizite și cărți pentru școală.
De asemenea, majoritatea copiilor consultați consideră că printre prioritățile din învățământ ar trebui să se găsească digitalizarea educației și masa caldă pentru toți elevii.

Puțin peste 35% dintre absolvenții de liceu, care au susținut bacalaureatul, în a doua sesiune din acest an, au reușit să promoveze examenul.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat că procentul de promovare a crescut cu aproape 3% după soluționarea contestațiilor și este ușor peste cel din sesiunea de toamnă, de anul trecut, cu 2,5%.
Potrivit Rador, mai exact au promovat examenul aproape 10.100 de candidați.

98 la sută dintre gospodării vor beneficia de plafonarea prețului la energie.
Anunțul a fost făcut de premierul Nicolae Ciucă.
El a precizat că această măsură are scopul de a descuraja comportamentul speculativ din piața energiei și gazelor naturale.

Atenție la timpul petrecut de copii în fața televizorului!
Consumul de produse alimentare și băuturi cu conținut ridicat de zahăr este încurajat de industria de profil, prin intermediul reclamelor difuzate la televizor, deși o alimentație bogată în zaharuri reprezintă un factor de risc major pentru apariția obezității, diabetului, a altor afecțiuni cronice și a cariilor dentare.
Conform unui studiu realizat în Brazilia, pentru copiii care petrec multe ore la televizor, probabilitatea de a consuma mai multe dulciuri este cu 33% mai mare față de cei care nu se uită mult timp la televizor, iar riscul de a face carii este cu 39% mai mare.

Stiri 2 septembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Sfântul Apostol Filip de la Adamclisi.
Astfel, de la ora 7.30, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie și parastas de obște.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica ,,Nașterea Maicii Domnului” din Murfatlar.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești și ale Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, care vor rămâne spre închinare până joi, când este hramul parohiei.
Luni, de la ora 7.25, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Marți, de la ora 6.00, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, apoi, la ora 10.00, va oficia slujba de pomenire a eroilor căzuți la datorie în anul1916, la Cimitirul de onoare de la Șumenți, în Bulgaria.

Parohia Sf. Mare Mucenic Mina din Constanța organizează un concert caritabil.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la ora 18.30, în curtea bisericii și o va avea ca protagonista pe interpreta de muzică populară, Sofia Vicoveanca.
Banii colectați vor fi donați unui copil diagnosticat cu autism.

Traficul rutier este oprit pe mai multe străzi din centrul orașului Constanța.
Măsura este luata în contextul desfășurării Festivalului Internaţional de Teatru Independent.
Scena este amenajată pe bulevardul Tomis, iar până duminică, ora 14:00, se interzice circulația autovehiculelor pe tronsonul delimitat de bulevardul Ferdinand și strada Traian.
De asemenea, în aceeași perioadă traficul rutier va fi restricționat pe strada Dragoș Vodă, între strada Ecaterina Varga și bulevardul Tomis.

CT Bus va relua de luni, circulația autobuzelor pentru transportul elevilor.
Acestea deservesc atât grădinițele, cât și școlile în apropierea cărora se află stațiile traseelor pentru elevi.
Astfel, autobuzul E1 va circula pe traseul Gară – bd. Lăpușneanu – Tomis Nord; autobuzul E2 pe traseul KM5 – str. Cumpenei – str. Soveja – Tomis Nord, iar E3 pe traseul Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord.
De asemenea, în acest weekend, se prelungește programul liniilor 42, 44, 48, 51 și 101, care vor avea ultima plecare din stațiile ,,Poarta 1” și ,,Poarta 2” la ora 00:30.
Modificarea de program vine în sprijinul evenimentului ,,Constanța Petrece”, organizat de Primăria Municipiului Constanța.

Premierile sportivilor de la disciplinele olimpice vor fi majorate.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat că Guvernul a modificat o hotărâre potrivit căruia premiile sportivilor de la disciplinele olimpice care obţin performanţe în competiţiile internaţionale vor fi majorate cu 50%.
Ministrul a precizat că rezultatele bune obţinute de sportivii români în ultima perioadă constituie un semnal foarte bun în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024.

Angajații români ar putea avea o noua zi liberă de sărbătoarea Botezului Domnului.
Comisia pentru Muncă din Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege potrivit căruia 6 ianuarie să fie declarată zi liberă.
Dacă propunerea legislativă va primi vot final, proiectul va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Anul acesta, angajații români au 15 zile libere, mai puține comparativ cu alte țări.
Bulgaria are 16, în Lituania și Belgia sunt 17, pe când în Elveția sunt 28 de zile libere pentru angajați.

Senatul a adoptat proiectul de lege privind protecţia avertizorilor în interes public, în calitate de prim for sesizat.
Actul normativ stabileşte cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii.
Domeniile în care legea nu se aplică sunt siguranţa naţională, medical, protecţia informaţiilor între avocat şi client.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Stiri 1 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit.
Supranumit şi Dionisie Exiguul, acesta era originar din Sciţia Minor, Dobrogea de astăzi.
S-a născut în jurul anilor 460-470 şi s-a mutat la Domnul în Italia, la Vivarium, pe la anii 545-550.
După ce s-a format în şcolile şi mânăstirile din Dobrogea, a intrat de tânăr în monahism.
A fost foarte bun prieten cu Sfântul Ioan Casian cu care a plecat la Constantinopol şi apoi la Roma, la invitaţia papei Ghelasie, care avea nevoie de traducători din greacă în latină.
Datorită alesei sale pregătiri intelectuale şi duhovnicești a rămas la Roma unde a slujit Biserica Ortodoxă sub conducerea a zece papi.
Activitatea sa prodigioasă conţine traduceri din Sfinţii Părinţi, biografii de sfinţi, trei colecţii de traduceri ale canoanelor, precum şi întemeierea cronologiei în era creştină.
Prin aceasta, sfântul Dionisie a renunţat la numerotarea anilor de la întemeierea Romei, şi a început cronologia erei creştine de la Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a fost trecut în rândul sfinţilor în anul 2008 şi este ocrotitorul spiritual al Seminarului Teologic din Constanţa.

Astăzi începe un nou an bisericesc.
Conform hotărârii sinodului 1 ecumenic, la data de 1 septembrie creştinii încep un an nou bisericesc, în amintirea momentului în care Hristos îşi începe activitatea de propovăduire, prin citirea unui text din profetul Isaia în sinagogă.
Totodată, în decursul unui an bisericesc, se face aducere aminte de întreaga activitate pământească a Mântuitorului, ca şi cum fiecare credincios ar retrăi, an de an, momentele importante ale activităţii de răscumpărare a lui Iisus Hristos.
Un alt moment semnificativ legat de data de 1 septembrie este şi începutul indictionului, adică o perioadă de 15 ani conform vechiului calendar roman.
Indiction se traduce din limba latină prin termenii poruncă sau arătare.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, ierarhul nostru va oficia Acatistele Maicii Domnului, Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul și Sfântului Simeon Stalpnicul, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Nașterea Maicii Domnului din localitatea Murfatlar.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Antipa de la Calapodesti, și ale Sfântului Irodion de la Lainici, care vor rămâne spre închinare până joi.

Populația rezidentă a României a ajuns la 19 milioane la 1 ianuarie 2022.
Numărul este în scădere cu 163.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit comparativ cu anul trecut, iar fenomenul de emigrare constituie cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării, mai arată datele INS.

Noul an școlar începe luni, pe 5 septembrie.
Semestrele au fost înlocuite cu 5 module care vor alterna cu 5 vacanțe, tezele nu mai sunt obligatorii, iar media va fi una singură, încheiată la finalul anului, în loc de două semestriale, așa cum a fost până acum.
De asemenea, elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, iar
transferul la o altă unitate de învățământ se va putea face doar dacă media de admitere este egală sau mai mare decât media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul.

Meteorologii anunță o răcire bruscă şi semnificativă a vremii în perioada 1 – 6 septembrie.
Astfel, potrivit ANM, luna septembrie debutează cu temperaturi mai scăzute ce nu vor depăși 23 de grade în Transilvania sau 26 în Banat și Crișana.
În Dobrogea, de astăzi, valorile vor fi în scădere şi va predomina un regim termic apropiat de cel normal.
Ziua vor fi, în medie, 25…28 de grade, iar noaptea 13…18 grade.
Până duminică vor fi perioade cu averse locale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar în celelalte zile din interval probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Ulterior, după 7 septembrie, vremea va fi în încălzire, devenind din nou călduroasă.

Plata pensiei de urmaș pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, este condiționată de prezentarea adeverinței școlare la începutul fiecărui an școlar sau universitar.
Pentru ca pensia lunii octombrie să nu fie oprită de la plată, adeverințele trebuie prezentate la Casa Județeană de Pensii Constanța până la data de 25 septembrie.
Studenții pot depune, într-o primă fază, o declarație pe proprie răspundere, iar adeverința o pot aduce după începerea anului universitar, dar nu mai târziu de 25 octombrie.

Știri 31 august 2022

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul și, totodată, marchează începutul anului bisericesc.
Astfel, de la ora 7.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba de sfințire mare a bisericii mănăstirii „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul și Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou” din comuna Târgușor, județul Constanța, urmată de Sfânta Liturghie.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi este „Ziua Limbii Române”.
Sărbătorită în fiecare an la 31 august, începând din 2013, Ziua Limbii Române constituie un prilej deosebit de celebrare, recunoaștere și aprofundare a importanței limbii materne ca element esențial în menținerea identității românești, atât în țară, cât și în rândul comunităților românești de pretutindeni.
Ziua Limbii Române este marcată azi în toată țara prin diferite manifestări organizate de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României.

Media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu a fost eliminată.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Astfel, începând cu acest an şcolar, ierarhizarea se va realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea naţională.
O altă modificare anunțată de ministrul Educației este revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, cât şi pentru examenul naţional de bacalaureat.
De asemenea, în premieră, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât şi burse de studiu încă de la începutul acestui an şcolar.

Programul naţional ‘Punct de prim ajutor. Fii salvator!’ va fi lansat în curând.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că proiectul prevede amplasarea a 300 de defibrilatoare în zone publice din mai multe localităţi din ţară.
Programul își propune educarea populaţiei în acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă şi dotarea unor spaţii publice intens tranzitate cu defibrilatoare menite să salveze populaţia în situaţii de urgenţă, până la sosirea echipajelor medicale.

Ajutorul social va fi condiționat de căutarea unui loc de muncă.
De asemenea, copiii din familiile beneficiare trebuie să meargă obligatoriu la școală.
Este „o nouă viziune” privind asistenţa socială în România, a declarat ministrul muncii, Marius Budăi, după ce Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă referitoare la venitul minim de incluziune.
Potrivit ordonanței, atunci când o familie solicită venitul minim de incluziune, persoanele apte de muncă din acea familie vor fi înscrise automat la agenţiile de ocupare a forţei de muncă.
În prezent, de sprijin beneficiază 165.000 de familii sau persoane care nu au resursele necesare pentru a-și asigura un nivel de trai minimal.

Guvernul a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul, cum era până acum.
De asemenea, au fost extinse categoriile de angajați care vor beneficia de acest drept.
Taţii care au şi cursul de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, iar cei fără cursuri vor putea lua 10 zile de concediu paternal.

Ministerul Mediului va propune în această săptămână un ajutor pentru cei care se încălzesc cu lemne, indiferent de categoria socială.
Aceștia ar urma să primească un ajutor de 150 de lei pentru fiecare metru cub, în limita a maxim 5 mc.
„Noul ajutor vine în compensarea preţului care a crescut în ultima perioadă”, a declarat ministrul mediului, Tanczos Barna.
Lista beneficiarilor va fi întocmită de primării, iar estimarea este că între 1 şi 3 milioane de familii ar primi această compensare.