Stiri 30 mai 2022

Înalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte Sfânta Liturghie la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava.
În noaptea de marți spre miercuri, de la ora 23.00, în Parcul Catedralei arhiepiscopale, ierarhul nostru va săvârși slujba de Odovanie a Învierii Domnului, slujbă identică cu cea din noaptea de Paști, exceptând oferirea Sfintei Lumini, care nu va mai avea loc.
Miercuri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va asista la Sfânta Liturghie oficiată la paraclisul închinat „Sfântului Martir Iustin Românul și Filosoful” de la mănăstirea „Tuturor sfinților români” din apropierea localității Poarta Albă și va face pomenirea ctitorului moral al mănăstirii, părintele arhimandrit Iustin Pârvu.
Joi, de praznicul Înălțării Domnului, de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Înălțarea Domnului” de la mănăstirea Stejaru, din apropierea localității Saraiu.
Apoi, de la ora 10.30, va oficia slujba de pomenire a eroilor la Cimitirul Internațional de Onoare de la Mircea-Vodă, iar de la ora 12.00, va oficia slujba de pomenire a eroilor la Cimitirul Eroilor din Cimitirul Central.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, IPS Teodosie va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Vineri, de la ora 23.00, va asista la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfinții Patru Martiri” din cartierul Faleză Nord.
Sâmbătă dimineață, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Niculițel, județul Tulcea, unde au fost descoperite moaștele celor 4 sfinți martiri.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Schimbarea la față și Sfântul Ioan Rusul” din orașul Ovidiu, lângă podul de cale ferată.

O conferință internațională se desfășoară astăzi și mâine la Constanța.
Tema o constituie „IDENTITĂȚI ȘI LIMITE. Configurații ale diversității religioase în dinamica globală” și are loc de la ora 9.30, în Sala Ovidius din cadrul Hotelulului Ramada din Constanța.
La manifestare participă profesori și cercetători de la centre universitare din țară și din străinătate.
Organizată sub coordonarea profesorului Ioan Dura, de la Facultatea de Teologie a Universității Ovidius, conferința face parte dintr-o serie de evenimente academice internaționale menite să devină un forum de dezbateri transdisciplinare privind relația dintre religie, cunoaștere și societate.

CT Bus anunță modificări în circulația autobuzelor, miercuri, pe 1 iunie.
Astfel, acestea vor circula conform programului de weekend, în intervalul orar 05:45 – 23:00.
De asemenea, va intra în circulație linia de noapte N100M.
Prima plecare, din cap de linie ,,Gara CFR”, va fi la ora 23:30, iar din stațiunea Mamaia (cap de linie ,,Tabără Turist”) la ora 23:45.
Tot, pe 1 iunie, precum și pe 4 și 5 iunie, linia turistică CiTy TOUR își reia activitatea și va fi deservită de 4 autobuze etajate, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Totodată, liniile 5-40 și 14 nu vor mai efectua virajul la stânga pentru a se deplasa pe bd. Aurel Vlaicu, ci vor merge pe bd. Mamaia până la primul sens giratoriu.
Astfel, autobuzele liniilor 5-40 și 14 vor opri și în stația ,,Aqua Magic”.

Zona de acces către plaja Modern este reabilitată.
Echipele Confort Urban intervin în aceste zile asupra scărilor din zona de esplanadă de pe strada Mircea cel Bătrân.
Potrivit primăriei, infrastructura este refăcută complet pentru a îmbunătăți condițiile de trafic pietonal.

Astăzi au început înscrierile la examenul de Evaluare Naţională.
Acesta se va desfăşura la mijlocul lunii viitoare și va începe cu proba la Limba Română, pe 14 iunie.
Vineri, elevii claselor a opta vor încheia cursurile, iar cei din ultimul an de liceu se pregătesc de Bacalaureat, care va debuta pe 6 iunie.
Pentru ceilalţi elevi, anul şcolar se încheie pe 10 iunie, iar următorul, din 5 septembrie si se va desfăşura după o structură nouă, fără semestre, cu cinci module de învăţare, despărţite de patru vacanţe.

Vânzarea produselor cu dublu standard de calitate, este interzisă, cu unele excepții.
În plus, magazinele online sunt obligate să ia măsuri astfel încât recenziile pentru produsele pe care le vând să fie autentice și să nu înşele potenţialii clienţi.
O directivă europeană a intrat sâmbătă în vigoare.
Dacă unele practici comerciale afectează consumatorii din mai multe state, sancțiunile pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri.
Pentru a ține o mai bună evidență a amenzilor, ANPC va dispune de un cazier comercial.

Dosarele persoanelor cu dizabilităţi vor fi centralizate într-un sistem informatic de management al cazurilor.
Acest lucru va permite accesarea online a documentelor şi afişarea locurilor disponibile în centrele rezidenţiale şi nerezidenţiale, a anunţat Ministerul Muncii.
Valoarea totală a proiectului este de 45 milioane de lei.

Știri 27 mai 2022

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
S-a născut într-un sat din Rusia, în jurul anului 1690 și a participat ca soldat în războiul ruşilor împotriva turcilor din anul 1711.
A fost luat prizonier de către tătari și a refuzat să renunțe la credința în Hristos.
Dormea puţin, se ruga mult și se hrănea cu pâine și apă.
În fiecare sâmbătă mergea la o biserică și se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului.
A trecut la cele veşnice, în anul 1730, iar mai târziu, în anul 1773, trupul său a fost descoperit întreg și neputrezit.
În anul 1832, Osman Pașa a aruncat în foc moaştele Sfântului Ioan Rusul, din dorința de a se răzbuna pe creştini, însă nu a ars.
După anul 1922, moaştele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraş Procopie.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește și pe Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul.
Acesta era traco-roman, originar din Durostorum (Silistra de astăzi).
Ostaş al împărăţiei seculare, a refuzat să se lepede de Hristos și a fost condamnat la tăierea capului de către Maxim, guvernatorul roman al locului.
A făcut parte din acelaşi corp de armată cu alţi mărturisitori de seamă, precum Pasicrat, Valentin sau Isihie muceniciți și ei în marea persecuţie de pe vremea lui Dioclețian și Maximian.
Sfântul Iuliu a fost decapitat la Durostorum, la 27 mai 302.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent mâine dimineață, la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Crasna, județul Prahova.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, de la ora 7.15, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ioan Rusul”, din apropierea localităţii Palazu Mic, județul Constanţa.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni mâine la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

CT Bus anunță modificări în circulația autobuzelor, pe 1 iunie.
Astfel, acestea vor circula conform programului de weekend, în intervalul orar 05:45 – 23:00.
De asemenea, va intra în circulație linia de noapte N100M.
Prima plecare, din cap de linie ,,Gara CFR”, va fi la ora 23:30, iar din stațiunea Mamaia (cap de linie ,,Tabără Turist”) la ora 23:45.
Tot, pe 1 iunie, precum și pe 4 și 5 iunie, linia turistică CiTy TOUR își reia activitatea și va fi deservită de 4 autobuze etajate, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Totodată, liniile 5-40 și 14 nu vor mai efectua virajul la stânga pentru a se deplasa pe bd. Aurel Vlaicu, ci vor merge pe bd. Mamaia până la primul sens giratoriu.
Astfel, autobuzele liniilor 5-40 și 14 vor opri și în stația ,,Aqua Magic”.

Astăzi este ultima zi de autorecenzare pentru români.
De luni, recensământul populației trece la o nouă etapă, cea a vizitei recenzorilor la domiciliu.
Până acum au fost completate peste 10 milioane de chestionare, iar salariații primesc o zi liberă pentru autorecenzare.
După ce se încheie această etapă, în perioada 31 mai-17 iulie, recenzorii se vor deplasa pe teren.

Premiile pentru elevii care câştigă olimpiadele naţionale, dar şi alocațiile de cazare și hrană pentru participanți vor fi majorate.
Guvernul a aprobat o ordonanţă prin care aceste premii ajung la 1000 de lei, iar alocaţiile de participare se dublează și ajung la 200 de lei.
De asemenea, universităţile vor avea posibilitatea, de la toamnă, să organizeze cursuri online, pe baza unor standarde de calitate, aşa cum au făcut în perioada pandemiei.

Stiri 26 mai 2022

Înalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00 în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală, „Sfintii Ap. Petru si Pavel ” din Constanta.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Guvernul a lansat sistemul Ro-ALERT „Copil dispărut”.
Populația va fi anunțată despre dispariția minorilor și semnalmentele lor.
Sistemul face parte din Programul Naţional al Guvernului “Din grijă pentru copii”.
Conform Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară, principalele cauze ale dispariţiei copiilor din familie au legătură cu abuzurile la care sunt expuşi, cu precădere cele de natură sexuală.
Anul trecut, Poliţia Naţională a înregistrat peste 4.200 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor.

Motocicliștii ar putea scăpa de obligația de a avea trusă medicală, triunghi reflectorizant și extinctor.
Codul rutier urmează să fie modificat, potrivit unui proiect de lege pus în dezbaterea senatorilor.
Inițiatorii proiectului spun că era o obligație greu de pus în practica, pentru cei ce folosesc mopede, scutere sau motociclete.

Guvernul va sprijini dezvoltarea transportului nepoluant.
Potrivit premierului Nicolae Ciucă, obiectivul Guvernului este acela de a folosi banii europeni pentru a stimula transportul electric.
Acest tip de transport contribuie la combaterea schimbărilor climatice și la eliminarea dependenței de importurile de combustibili fosili.
În acest sens, Executivul vrea să finanțeze până în anul 2026, 18 mii de stații de încărcare pentru mașinile electrice în toată țara.

Şcolile vor fi dotate cu laboratoare IT şi de ştiinţă.
Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
El a precizat că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este trecută suma de 300 de milioane de euro pentru 10 mii de laboratoare de ştiinţe.
În ceea ce priveşte laboratoarele IT, el a menţionat că, acolo unde acestea există, se vor face actualizări ale echipamentelor.

Hotărârea privind acordarea sporului pentru personalul care lucrează cu pacienţi COVID a fost aprobată de Guvern.
Este vorba despre un spor de 55 până la 85% pentru personalul de specialitate care este implicat în transportul, recoltarea probelor biologice, testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspecţi şi confirmaţi cu COVID-19.
Actul normativ creează cadrul legal de compensare financiară a riscurilor la care este supus personalul de specialitate medico-sanitar.

Stiri 25 mai 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Seara, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Apa potabilă va fi oprită în mare parte din Constanța și în alte 7 localități.
Astfel, din această seară, de la ora 22.00, până vineri dimineață, la ora 05.00, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile pentru înlocuirea unor conducte și vane de legătură la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța.
Vor fi afectați consumatorii din zonele Palas, Medeea, industrială, CET, Km 4-5, Faleză Sud, Far, Abator, Gară, Icil, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori, Halta Traian, precum și localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord, Techirghiol, Năvodari, Lumina și Varianta Ovidiu – Peninsulă.

Românii vor putea lua gratuit pastilele de iodură de potasiu de la farmaciile cu circuit deschis.
Ei vor trebui însă să prezinte o trimitere de la medicul de familie, potrivit proiectului de Ordin al Ministerului Sănătăţii.
Lista farmaciilor cu circuit deschis care vor distribui medicamentul va fi publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.

Noi măsuri de sprijin de peste un miliard de euro vor fi aplicate pentru unele categorii sociale.
Pensionarii și angajații din sectorul public ar urma să primească bani în plus, iar persoanele care au credite și se confruntă cu probleme financiare ar putea avea un răgaz pentru plata ratelor.
Pensionarii cu venituri sub 2000 de lei și bugetarii care nu și-au primit la timp sumele la care au dreptul potrivit legii salarizării unitare din 2017 urmează să fie printre beneficiarii noului pachet de sprijin.
Noile măsuri trebuie adoptate de Guvern și ar urma să se aplice de la 1 iulie.

Comisia Europeană cere din nou admiterea României, Croației şi Bulgariei în Schengen.
Acestea au îndeplinit criteriile de aderare, conform Raportului privind starea spaţiului Schengen pentru 2022.
Este prima dată când Comisia prezintă un astfel de raport, în urma Strategiei privind spaţiul Schengen adoptată anul trecut.
Acest raport va constitui baza pentru discuțiile ce vor avea loc la Forumul Schengen din 2 iunie şi a viitorului Consiliu Schengen din 10 iunie.

Scumpirile îi determină pe români să consume mai puțin.
6 din 10 români consideră că reducerea consumului este cea mai la îndemână soluție pentru a combate dificultățile financiare generate de inflație, arată un studiu.
Potrivit cercetării, o altă soluție pentru combaterea efectelor inflației este cererea unei măriri de salariu.
Pe de altă parte, un sfert dintre români iau în considerare și emigrarea, alternativă preferată de persoanele cu venituri mici. Studiul s-a desfășurat online în aprilie, în mediul urban.