Știri 20 septembrie 2022

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine și joi Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.25.
Joi, de la orele 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri dimineață va sluji, cu binecuvântarea PS Sebastian, Episcopul Slatinei, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Caracal, jud. Olt.
Sâmbătă, ierarhul Tomisului va săvârși, de la ora 7.00, slujba de resfințire a Bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena din localitatea Mircea-Vodă, urmată de Sf. Liturghie, iar seara, de la ora 22.00 va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Duminică, va oficia slujba de târnosire a bisericii Sf. Filofteea din cartierul Km-5, de la ora 7.45, urmată de Sf. Liturghie.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Reamintim că programul de donări al Centrului de Transfuzii este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30.

Străzile Progresului și Sergent Nicolae Grindeanu au devenit artere cu sens unic, de ieri.
Prin implementarea acestui proiect se va asigura fluidizarea traficului rutier iar siguranța pietonilor va crește.
Conducătorii auto pot staționa și parca pe carosabil.

O mare parte a municipiului Constanța și 5 localități din județ vor rămâne fără apă din aceasta noapte și până joi dimineață.
Măsura este luată în vederea executării unor lucrări de înlocuire a unor vane de legătură.
Vor fi afectați consumatorii din zonele Industriala, Palas, CET, Km 4-5, Brătianu, Faleză Sud, Gară, Icil, Inel I și II, Coiciu, Baba Novac, precum și cei din localitățile Lazu, Agigea, Cumpăna, Eforie Nord și Techirghiol.

Preţul benzinei a crescut cu 20% de la începutul anului, iar cel al motorinei cu 37%.
Acestea includ reducerea de 50 de bani pe litru la pompă, arată datele furnizate de Consiliul Concurenţei.
Preţul mediu al benzinei standard în România, a fost, pe 2 septembrie, de 7,39 lei pe litru, în timp ce motorina se comercializa, în medie, cu 8,37 lei pe litru.

În România se va introduce venitul minim de incluziune.
Ministrul Muncii a precizat că în conformitate cu noua reformă lansată de Banca Mondială, se schimbă structura ajutorului social, astfel, venitul minim de incluziune va avea în componență atât ajutorul social cât și alocația de sprijin pentru familii.
Ministrul a mai anunțat că fiecare serviciu public din cadrul primăriilor va trebui să identifice familiile cu probleme sociale, astfel încât, copiii să meargă la școală, iar tinerii apți de muncă să desfășoare o activitate.

Zeci mii de vouchere pentru alimente au fost blocate.
Numărul acestora ar putea crește, a anunțat ministrul investițiilor și proiectelor Europene, Marcel Boloș.
El a precizat că, pentru moment, este vorba de 63.000 de vouchere ai căror beneficiari cumulau venituri de peste 1.500 de lei.
”Cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt considerați, din punct de vedere al comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește recuperarea deșeurilor.
Astfel, doar 7% din cantitatea colectată este reciclată.
Potrivit Eurostat, la nivelul Uniunii Europene, cantitatea de deșeuri recuperate a crescut cu 40% din 2004 până în 2020.
Dintre statele membre cea mai mare rată de reciclare o are Italia, 83%.

Stiri 19 septembrie 2022

CT BUS anunță că de astăzi se suspendă linia estivală City Tour.
De asemenea, compania anunță că cei interesaţi să-şi procure cardul personalizat CT BUS se pot prezenta şi la tonetele “Bulevard”, “Km 4-5″ şi ,,Delfinariu”.
Acesta poate fi solicitat și la tonetele “Baba Novac”, “Dacia” , “Brotacei” , “Primăverii”, “Vamă” şi “Poarta 1” şi este disponibil doar la achiziţionarea unui abonament.

Proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine de astăzi în școlile din România.
Acesta este un program național destinat școlilor românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației, în anul 2014.
În cadrul proiectului, elevilor le sunt propuse spre audiție, în fiecare săptămână, două lucrări muzicale însoțite de explicații legate de compozitori și interpreți.
În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

Autorităţile au lansat o platformă de informare cu privire la una dintre maladiile genetice rare care afectează unul din 10.000 de copii.
De asemenea, costurile pentru tratament poate ajunge şi la patru milioane de euro pentru un pacient.
Este vorba despre atrofia musculară spinală, boală depistată de obicei prea târziu.
În România nu există date oficiale cu privire la numărul de nou-născuţi şi de adulţi afectaţi.
Scopul platformei este să ajute la procesul de diagnosticare din timp.

Ministerul Sănătăţii îndeamnă pacienţii să se informeze cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor.
Ministerul subliniază că ‘utilizarea eronată’ a medicaţiei afectează milioane de pacienţi în întreaga lume, iar costurile cauzate de neglijarea siguranţei pacientului reprezintă ‘o povară pentru toate sistemele de sănătate’.
Precizările vin în contextul Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului, care a fost sărbătorită sâmbătă.

Executivul are în vedere o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să economisească energie.
Acest mecanism va fi gândit în aşa fel încât să fie şi stimulativ, a declarat ministrul energiei, Virgil Popescu.
Pe de altă parte, el a spus că şi-ar dori ca multe industrii să fie prinse în Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie, însă actul normativ a fost creat pe ceea ce s-a hotărât în Coaliţia de guvernare.

România a atins, sâmbătă, un grad de umplere a depozitelor de gaze de 80% din capacitatea totală.
Stocarea gazelor în depozite va continua până la 30 octombrie.
Potrivit Digi24, gradul de 80% reprezintă pragul minim aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene.

Fenomenul „foametei extreme” afectează de peste două ori mai mulţi oameni în ţările cele mai expuse la catastrofe climatice comparativ cu acum şase ani.
Organizaţia Oxfam face apel la statele industrializate să-şi reducă masiv emisiile de gaz cu efect de seră şi să repare pagubele create deja.
În total, 48 de milioane de oameni suferă de insecuritate alimentară extremă şi se află în țări ca Somalia, Zimbabwe, Madagascar, Kenya sau Afganistan.

Stiri 16 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, episcopul Cetății Albe – Ismail.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Dionisie Erhan și Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”, de la ora 7.45.
Mănăstirea este situată pe DN22C, la ieșirea din Mircea Vodă Gară.

3 din 10 copii și adolescenți din România sunt supraponderali.
La nivel global, cifra depășește 40 de milioane de copii și tineri.
De aceea, obezitatea infantilă este considerată una dintre cele mai serioase probleme de sănătate publică ale acestui secol.
În formarea obiceiurilor culinare ale copiilor, un rol important îl are și familia, spun specialiștii.
De asemenea, o cercetare efectuată în mediul rural arată că peste 70% dintre cei testați erau obezi sau supraponderali, iar aproape trei sferturi aveau colesterolul crescut.

Prețul lemnului și al produselor din lemn utilizate pentru încălzire va fi plafonat, iar exportul lemnului de foc, limitat temporar.
Ministerul Mediului a declanșat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea, pentru o perioadă de 6 luni, a prețului lemnului utilizat pentru încălzire.
Decizia vine după discuțiile din coaliția de guvernare.
După elaborare, proiectul va fi supus aprobării guvernului.
Potrivit datelor oficiale, în România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate.

Elevii ar putea fi testați antidrog în școli, iar dacă se vor opune controlului ar putea fi cercetați penal.
Prevederea este cuprinsă într-un proiect de lege ce va fi dezbătut în parlament.
Școlile și organizatorii de evenimente considerate „zone de risc” au obligația de a asigura punerea în aplicare a acestor măsuri.
Mai mult, dacă directorii școlilor sau organizatorii de evenimente încearcă să împiedice controlul riscă închisoare de la 1 la 5 ani.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în cazul eliminării burselor sociale pentru elevii care merg la liceu în altă localitate decât cea de domiciliu.
Președintele consiliului a precizat că o decizie în acest caz ar putea veni cel târziu într-o lună.
Concret, instituția analizează dacă măsura impusă recent de Ministerul Educației este discriminatorie.
CNCD mai are în vedere și eliminarea burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a, valoarea voucherelor pentru achiziționarea rechizitelor și decontarea transportului pentru elevi.

80% dintre angajaţii români iau măsuri pentru a-şi proteja bugetul.
Ei anticipează astfel, costurile din această iarnă, potrivit unui sondaj.
Un sfert dintre respondenţi declară că au început să pună bani deoparte pentru a face faţă mai uşor cheltuielilor din perioada următoare, în timp ce 13% spun că apelează la investiţii pentru a-şi diversifica sursele de venit.
10% au de gând să îşi ia un loc de muncă suplimentar, pentru a-şi rotunji veniturile.

Uniunea Europeană nu obligă cetățenii să consume insecte.
Asociația Pro Consumatori precizează că, în regulamentele de autorizare privind introducerea pe piață a acestor insecte, nu apare vreo cerință referitoare la obligativitatea consumării acestora.
Totodată, societățile comerciale care vor produce, respectiv comercializa, produse alimentare care conțin pudră sau făină obținute din aceste insecte au obligația informării consumatorilor prin intermediul etichetei.

Stiri 15 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Mâine, de la ora 7.25, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi este Ziua Internațională a Democrației.
Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.
Potrivit Adunării Generale a ONU, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.
Ziua reprezintă un prilej pentru noi angajamente de respectare a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului.

Elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor primi burse sociale de 200 de lei.
Guvernul va aproba o hotărâre în acest sens, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Totodată, el a explicat că săptămâna viitoare ar urma să intre spre aprobare în Guvern un proiect de ordonanţă de urgenţă privind decontarea transportului elevilor.

Podul dintre Năvodari și Corbu va intra în reparație săptămâna viitoare.
Anunțul a fost făcut de oficialitățile județene.
Acesta va fi reparat în două săptămâni, nefiind afectată structura de rezistență.
Astfel, va fi refăcută toată structura covorului asfaltic, instalațiile podului de semnalizare, instalații de balustradă, dar și zona pietonală.

Persoanele cu dizabilități vor putea beneficia anual de şase tichete valorice pentru terapie bazată pe sport.
Așa prevede o propunere legislativă adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Măsura ar urma să intre în vigoare de anul viitor, iar contravaloarea tichetelor se va stabili şi actualiza anual prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în anul 2021, numărul total al persoanelor cu dizabilități depășea pragul de 856.000.
Dintre acestea, peste 98% se aflau în îngrijirea familiei.

Poliţia Română avertizează cu privire la un nou tip de înșelăciune a consumatorilor de energie.
Este vorba despre SMS-urile cu privire la deconectarea de la rețeaua de energie electrică pe motiv de neplată.
Companiile de energie și polițiștii îi îndeamnă pe cei care primesc astfel de mesaje să nu răspundă și să nu acceseze link-urile din aceste sms-uri.
Scopul acestor mesaje de tip phishing este obținerea unor date confidențiale cum ar fi datele de acces pentru aplicații de tip bancar sau informații referitoare la carduri de credit.