Știri 6 mai 2022

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineaţa la mănăstirea Dervent.
Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie, urmată de slujba de parastas la împlinirea a 32 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Elefterie, primul stareț al așezământului monahal.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Botez în biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Zorile, comuna Adamclisi.
Credincioșii vor putea cinsti sfinte moaște aduse spre închinare de la mănăstirile Strunga și „Sf. Ap. Filip”.

Parohia ”Nașterea Maicii Domnului” din Murfatlar organizează un concert pascal.
Acesta se intitulează „Lumina lui Hristos luminează tuturor” și se va desfășura duminică, de la ora 17.00.
Evenimentul se află la ediția a II-a și va fi susținut de către Corul de copii „Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei.
La eveniment va participa și Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Arhiepiscopia Tomisului consiliază femeile însărcinate aflate în criză de sarcină.
În acest scop, a fost deschis Biroul de Consiliere și Informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” pentru femeile aflate în dificultate și criză de sarcină sau risc de avort.
Sediul se află la Așezământul „Vasiliada” al parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța, zona Inel 2.
Scopul biroului este promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic, informarea privind riscurile și complicațiile majore ale avortului.
La nivelul Arhiepiscopiei a fost creat un grup de specialiști voluntari care vor prelua apelurile telefonice sau mesajele mamelor aflate în dificultate și vor stabili modalități de sprijinire a cazurilor.

Unele autobuze CT BUS circulă cu program prelungit pana la 1 septembrie.
Este vorba despre liniile 43C, 100C și 13.
Astfel, cele trei trasee vor avea ultima plecare din cap de linie Carrefour la ora 23:30.

Administrația Fondului pentru Mediu a reconfigurat calendarul înscrierilor în cadrul Programului Rabla.
Potrivit noului calendar, în perioada 13-31 mai, se va desfășura prima sesiune, în care persoanele fizice se vor putea înscrie în program prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.
Totodată, bugetele alocate persoanelor juridice în Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi divizate, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice urmând a beneficia de sume dedicate acestora.

Deputații au decis ca studenții din diaspora să beneficieze de condiții similare de acordare a burselor cu cele care se aplică cetățenilor români cu domiciliul în țară.
Măsura este valabilă pe toată perioada anului calendaristic, inclusiv în vacanțele de vară.
Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, prevede că suma minimă a burselor pentru românii de pretutindeni este egală cu valoarea burselor sociale acordate studenților români.
Măsura se va aplica din anul universitar 2023-2024.

Proiectul de lege privind reducerea riscului seismic în România a fost adoptat de guvern.
Ministrul dezvoltării locale, Cseke Attila, a precizat că proiectul de lege aduce o serie de noutăți, cum ar fi aprobarea de către Guvern a unui buget multianual pentru fiecare proiect de consolidare.
Pe lângă blocurile de locuințe care erau prevăzute ca fiind eligibile pentru consolidare de risc seismic pe vechea ordonanță, se introduce și o altă categorie de imobile, și anume clădirile publice.
O altă noutate este aceea că persoanele care locuiesc în clădiri care au fost consolidate nu mai trebuie să plătească partea lor de reparații.
Vechea ordonanță obliga oamenii să restituie statului cheltuielile de consolidare în cel mult 25 de ani.

Stiri 5 mai 2022

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la orele 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistele Maicii Domnului și ale Sf. Mucenic Efrem Cel Nou, urmate de Sfânta Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală.
Totodată, credincioșii se vor putea închina la moaștele Sf. Mucenic Efrem cel Nou, aduse de la Mănăstirea Sf. Mc. Efrem cel Nou și Sf. Dionisie Exiguul din apropierea localității Târgușor.
Sâmbătă dimineața, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, urmată de slujba de parastas la împlinirea a 32 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Elefterie, primul stareț al așezământului monahal.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Botez în biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Zorile, comuna Adamclisi.
Credincioșii vor putea cinsti sfinte moaște aduse spre închinare de la mănăstirile Strunga și „Sf. Ap. Filip”.

Parohia ”Nașterea Maicii Domnului” din Murfatlar organizează un concert pascal.
Acesta se intitulează „Lumina lui Hristos luminează tuturor” și se va desfășura duminică, de la ora 17.00.
Evenimentul se află la ediția a II-a și va fi susținut de către Corul de copii „Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei.
La eveniment va participa și Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Arhiepiscopia Tomisului consiliază femeile însărcinate aflate în criză de sarcină.
În acest scop, a fost deschis Biroul de Consiliere și Informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” pentru femeile aflate în dificultate și criză de sarcină sau risc de avort.
Sediul se află la Așezământul „Vasiliada” al parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța, zona Inel 2.
Scopul biroului este promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic, informarea privind riscurile și complicațiile majore ale avortului.
La nivelul Arhiepiscopiei a fost creat un grup de specialiști voluntari care vor prelua apelurile telefonice sau mesajele mamelor aflate în dificultate și vor stabili modalități de sprijinire a cazurilor.

O înmulțire a cazurilor de exces ponderal şi obezitate este responsabilă pentru peste 1,2 milioane de decese anual, în Europa.
Așa arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii într-un nou raport.
”Ratele de exces ponderal şi obezitate a atins proporţii epidemice în toată regiunea şi continuă să avanseze”, a avertizat într-un comunicat biroul regional european.
În Europa, aproape un sfert dintre adulţi sunt în prezent obezi, ceea ce face ca prevalenţa obezităţii să fie mai ridicată decât în orice altă regiune, cu excepţia Americilor.
Obezitatea este cauza a cel puţin 13 tipuri de cancer diferite şi susceptibile de a fi direct responsabile pentru cel puţin 200.000 de noi cazuri de cancer anual, potrivit OMS.
Potrivit celor mai recente date disponibile, inclusiv până în 2016, 59% dintre adulţi şi aproape un copil din trei sunt supraponderali în Europa.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Igienei Mâinilor.
Cu acest prilej, specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii recomandă personalului medical să respecte cu stricteţe regulile de igienă atunci când îngrijesc pacienţii, astfel încât şi riscul infecţiilor să fie redus.
Studiile arată că infecţiile nosocomiale sunt rezistente la antibioticele folosite pentru a le trata.
Alte studii arată că, din fiecare 100 de pacienţi, cel puţin şapte pot contracta o infecţie nosocomială.

Podul de la Cernavodă a intrat în reabilitare.
În vederea executării lucrărilor, s-a închis calea 1 de rulare (sensul București – Constanța).
Traficul rutier este deviat pe calea 2 (sensul Constanța – București), unde se circulă în ambele sensuri pe sectorul cuprins între kilometri 156 – 160.
Restricțiile vor fi în vigoare până pe 8 iunie.

Uniunea Europeană a lansat un spațiu unic al datelor privind sănătatea, care va reduce analizele medicale inutile.
Acesta, numit EHDS, va îmbunătăţi modul în care cetăţenii din întreaga Europă beneficiază de îngrijiri de sănătate, apreciază Comisia.
Ei vor putea să îşi controleze şi utilizeze datele privind sănătatea în ţara lor de origine sau în alte state membre ale UE şi vor avea acces imediat, gratuit şi uşor la datele lor, în format electronic.
Statele membre se vor asigura că dosarele de sănătate ale pacienţilor, reţetele electronice, imaginile medicale şi rapoartele de imagistică medicală, rezultatele de laborator şi biletele de externare sunt eliberate şi acceptate într-un format european comun.

Stiri 4 mai 2022

Înalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului se va afla în această seară la mănăstirea Colilia din județul Constanța.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 19.00, slujba tunderii în monahism.
Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Cu acest prilej, de la ora 8.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Efrem cel Nou și Sf. Dionisie cel Smerit” din apropierea localității Târgușor.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă dimineața, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, urmată de slujba de parastas la împlinirea a 32 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Elefterie, primul stareț al așezământului monahal.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Botez în biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Zorile, comuna Adamclisi.
Credincioșii vor putea cinsti sfinte moaște aduse spre închinare de la mănăstirile Strunga și „Sf. Ap. Filip”.

Parohia Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar organizeaza un concert pascal.
Acesta se intitulează „Lumina lui Hristos luminează tuturor” și se va desfășura de la ora 17.00.
Evenimentul se află la ediția a II-a și va fi susținut de către
Corul de copii „Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei.
La eveniment va participa și Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Arhiepiscopia Tomisului consiliază femeile însărcinate aflate în criză de sarcină.
În acest scop, a fost deschis Biroul de Consiliere și Informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” pentru femeile aflate în dificultate și criză de sarcină sau risc de avort.
Sediul se află la Așezământul „Vasiliada” al parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța, zona Inel 2.
Scopul biroului este promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic, informarea privind riscurile și complicațiile majore ale avortului.
La nivelul eparhiei a fost creat un grup de specialiști voluntari care vor prelua apelurile telefonice sau mesaje ale mamelor aflate în dificultate și vor stabili modalități de sprijinire a cazurilor solicitante.

Astăzi este Ziua Naţională a Inimii.
Această zi a fost introdusă de Academia de Ştiinţe Medicale şi are ca scop combaterea factorilor de risc cardio-vascular.
Cu acest prilej, medicii cardiologi din România ne oferă câteva recomandări pentru a preveni îmbolnăvirile.
Pentru o inimă sănătoasă, aceştia ne sfătuiesc să ţinem sub control tensiunea arterială, să consumăm cât mai puţine grăsimi de origine animală, să ne menţinem glicemia în limite normale dar şi să renunţăm la fumat şi să eliminăm stresul.
În prezent, peste şapte milioane de români suferă de boli cardiovasculare, iar ţara noastră se află pe al treilea loc în lume în ceea ce priveşte decesele provocate de aceste afecţiuni.

Unele autobuze CT BUS circulă cu program prelungit pana la 1 septembrie.
Este vorba despre liniile 43C, 100C și 13.
Astfel, cele trei trasee vor avea ultima plecare din cap de linie Carrefour la ora 23:30.

De astazi au început lucrările de amenajare a sensului giratoriu situat la intrarea în stațiunea Mamaia.
Execuția lucrărilor se va face etapizat, zona carosabilă va fi extinsă și se vor monta borduri.
Construcția este una provizorie, fiind necesară pentru monitorizarea valorilor de trafic, astfel încât să permită ajustarea elementelor de semnalizare rutieră.
Resistematizarea va conține două variante de fluxuri auto: sezon estival, cu flux prioritar pe direcția bulevardul Aurel Vlaicu- Năvodari, și extrasezon, când se vor aplica regulile de circulație dintr-un sens giratoriu.
În perioada sezonului estival, se deschide varianta mediană cu prioritate spre stațiunea Mamaia.

Știri 3 mai 2022

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici.
S-a născut în anul 1821, în Bucureşti și a primit la botez numele de Ioan.
La vârsta de 20 de ani, a intrat ca frate în Mănăstirea Cernica, iar pe 3 decembrie 1846, a primit numele de Irodion.
În anul 1850 stareţul său, Calinic, a fost hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea.
Cu acest prilej, Calinic a luat, alături de alţi vieţuitori și pe Irodion.
În anul 1854 l-a numit stareţ al schitului Lainici, unde a păstorit 41 de ani.
După moartea duhovnicului Sfântului Calinic, Irodion a devenit din ucenic, duhovnic al Sfântului Calinic.
Cuviosul Irodion a trecut la cele veşnice pe 3 mai 1900.

Astăzi este Ziua Mondială a Libertăţii Presei.
Această zi a fost declarată la 23 decembrie 1993, de Adunarea Generală a ONU.
Ideea a apărut la Conferinţa Generală UNESCO din anul 1991, care, printr-o rezoluţie asupra “Promovării libertăţii presei în lume”, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

Noi sensuri unice vor fi instituite în municipiul Constanța.
Proiectul de resistematizare rutieră va fi implementat, din 16 mai.
Circulația rutieră va fi reorganizată astfel:
pe strada Salonic se va institui sens unic dinspre strada Ion Rațiu spre strada Yokohama, pe strada Petru Vulcan se va institui sens unic dinspre strada Mircea cel Bătrân spre strada Maramureș, pe strada Crișanei se va institui sens unic dinspre strada Maramureș spre strada Mircea cel Bătrân, iar pe strada Războieni se va institui dublu sens pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Chiliei.

Uleiul alimentar uzat este unul dintre cei mai mari poluatori de mediu.
Astfel, un litru de ulei alimentar uzat poluează un milion de litri de apă, ceea ce face ca inclusiv îndepărtarea sa din stațiile de epurare să fie costisitoare.
De asemenea, acesta este o substanță toxică atat pentru mediu, cat si pentru apele subterane sau de suprafață, unde reduce nivelul de oxigen și astfel distruge plantele și animalele.
În cazul în care uleiul alimentar uzat este colectat, acesta poate avea, însă, valoare în industria energetică.

Senatul a aprobat proiectul Guvernului privind dublarea cuantumului amenzilor pentru circularea fără rovinietă pe drumurile publice.
Astfel, în cazul autoturismelor, amenzile ar urma să crească până la valori cuprinse între 275 și 550 de lei, la vehicule de transport– între 3.100 și 6.200 de lei, iar la cele cu peste 23 de locuri pe scaune, se poate ajunge la 11.000 de lei.
Pentru transportatorii de marfă, amenzile pentru lipsa rovinietei ar urma să se încadreze între 950 și 23.800 de lei, în funcție de tonaj.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Mașinile electrice și cele care funcționează cu hidrogen vor primi numere de înmatriculare verzi.
Ordinul comun care reglementează această schimbare a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit ministrului mediului, Tanczos Barna, măsura va permite acordarea anumitor facilități precum: parcare gratuită, acces în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe și impozite.
Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Șoferii care au polițe RCA emise de “City Insurance” sunt nevoiți să încheie, zilele acestea, noi asigurări auto obligatorii, cu alte societăți.
Din 11 mai, cele aproape 500.000 de polițe RCA, emise de compania aflată în procedura de faliment, nu vor mai putea fi folosite.
În caz contrar, conducătorii auto prinși fără RCA vor risca amenzi și chiar reținere certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare.
Conducătorii auto pot să denunțe din proprie inițiativă contractul înainte de 11 mai.
Cei ale căror polițe emise de “City Insurance” sunt valabile și după această dată pot solicita returnarea primei de asigurare, proporțional cu perioada de valabilitate rămasă.

Stiri 2 mai 2022

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Atanasie al 3-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului.
S-a născut în anul 1560, într-o localitate din insula Creta, cu numele de botez Alexie.
Rămas orfan de tată, a îmbrățișat viața monahală, fie în metocul sinaitic din Heracleea, fie în Mănăstirea Sfânta Ecaterina, din Muntele Sinai, unde a primit numele Anania.
După ce a petrecut o vreme într-o mănăstire din Tesalonic, unde a fost hirotonit ierodiacon, a pornit spre Sfântul Munte Athos, unde a fost hirotonit ieromonah, sub numele de Atanasie.
Potrivit unei vechi însemnări greceşti, în anul 1626, Sfântul Atanasie Patelarie s-a aflat în Țara Românească, în postul de dascăl, perioadă în care a tradus în limba greacă populară “Psaltirea”.
În anul 1652, cu ajutorul voievodului Vasile Lupu, Sfântul Atanasie Patelarie a fost ales pentru a doua oară pe tronul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.
A trecut la cele veşnice în ziua de 2 mai 1654, la Mănăstirea Schimbarea la Față, din oraşul Lubensk, în Ucraina.

Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji în această noapte la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 23.00.
Joi, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea “Sfântul Dionisie Exiguul și Sfântul Mc. Efrem cel Nou”, din apropierea localității Târgușor, de la ora 8.00, cu prilejul hramului.

Astăzi este Ziua naţională a Tineretului.
România a instituit ziua de 2 Mai ca Zi Naţională a Tineretului, prin lege, în anul 2004.
Cu acest prilej, sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului.

Constănțenii, dar și turiștii beneficiază de o nouă metodă de plată în stațiunea Mamaia.
Primăria Constanța a finalizat montarea parcometrelor stradale.
Stațiunea Mamaia reprezintă Zona 0 în perioada 1 mai-15 septembrie.
Tarifarea este non-stop, cu 4 lei/h, prima ora este 2 lei, 2 ore – 6 lei, iar 3 ore -10 lei.
Plata parcării se poate realiza și prin SMS, aplicația „Constanța Parking”, online cu card bancar sau prin tichete răzuibile.

Pandemia a redus speranţa de viaţa în România.
Țara noastră se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
Speranţa de viaţă a românilor a ajuns la puţin peste 74 de ani, după cea a bulgarilor– care trăiesc în medie 73 ani.
Potrivit datelor, în medie, bărbaţii români trăiesc pâna la vârsta de 70 de ani, iar femeile până la 78 de ani.

Perioada de gratuitate a biletelor ‘Help Ukraine’ a fost prelungită pe teritoriul României şi pe relaţia cu Ungaria până la finalul acestei luni.
Persoanele refugiate din Ucraina călătoresc gratuit pe teritoriul României cu CFR Călători.
Biletul va fi emis numai pentru călătorii cu cetăţenie ucraineană sau altă naţionalitate, dar cu reşedinţa în Ucraina.

Ziua Internațională a Muncii a fost marcată ieri în toată lumea prin manifestații și demonstrații, dar și proteste.
Angajații, atât din sectorul public cât și din cel particular, au cerut salarii mai mari și condiții mai bune de muncă, iar mulți au condamnat războiul din Ucraina.
În Germania, Franța, Grecia și Turcia, muncitorii au protestat față de creșterea prețurilor la toate produsele și utilitățile casnice.

Stiri 29 aprilie 2022

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Izvorul Tămăduirii.
Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.
Înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă.
La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica cu hramul Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor 5 şi 6.
În toate bisericile şi mânăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși maine, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.
De la ora 21.45, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Apostol Toma la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
În Duminica Tomii, pe 1 mai, la invitaţia Prea Sfintitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, Inalt Prea Sfintitul Teodosie va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş, cu prilejul serbării hramului lăcaşului de cult.
Luni, de Paștele Blajinilor, de la ora 7.00, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

Astăzi este Ziua Veteranilor de război din România.
Aceasta a fost instituită prin lege, la 13 noiembrie 2007, în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenţei şi a integrităţii teritoriale a României.
Data este în legătură cu Înaltul Decret al Regelui Carol I din 29 aprilie 1902, prin care a fost instituit titlul de veteran de război, la a 25-a aniversare a mobilizării pentru cucerirea Independenţei de Stat a României.
Din Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război fac parte aproximativ 80.000 de veterani ai Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial.

Oraşele Constanţa, Brașov şi Iaşi vor fi primele oraşe care vor beneficia de o soluţie inovatoare în România, care redefineşte plăţile pentru călătoriile cu transportul în comun.
Tehnologia pusă la dispoziţie de Mastercard agregă tranzacţiile pe o anumită perioadă, le interpretează şi determină un profil personalizat de călătorie pentru fiecare posesor de card, astfel încât acesta să plătească tariful optim.
Serviciul va fi disponibil tuturor posesorilor de carduri Mastercard, iar operatorii de transport public din cele trei oraşe dispun deja de echipamente instalate în autobuzele din flota proprie.

Intersecția bulevardelor Mamaia și Aurel Vlaicu va fi reconfigurată prin amenajarea unui sens giratoriu.
Astfel, de miercurea viitoare, vor începe lucrările de modificare a intersecției și de amenajare a noului sens giratoriu.
Această resistematizare va conține două variante de fluxuri auto, care se vor institui în funcție de perioadă : sezon estival (cu flux prioritar pe direcția b-dul Aurel Vlaicu – Navodari) și extrasezon.

Olimpicii ar putea intra la liceu fără a mai susține examenul de Evaluare Națională.
Potrivit Ministrului Educației, această măsură vine pentru a stimula parcursul educațional al acestor elevii cu performanțe deosebite.
Declarația ministrului Sorin Cîmpeanu vine în contextul nemulțumirilor legate de condițiile de cazare de la olimpiadele naționale.