Invitat: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu
YOUTUBE
YOUTUBE
Arhiepiscopia Tomisului şi Mănăstirea Sfântul Ioan Casian organizează în perioada 26 – 27 februarie, Zilele Sfântului Ioan Casian.
Astfel, sâmbăta aceasta, de la orele 18.00, la Casa de Cultură din Constanța va debuta evenimentul intitulat “Casian – Remember după 20 de ani” .
În cadrul acestuia, va fi lansată cartea “Ierarhul meu”, semnată de părintele Protosinghel Iustin Petre, starețul mănăstirii Sf. Ioan Casian.
Apoi, va fi difuzat un film documentar intitulat “Un popas pentru suflet.”
Evenimentul se va încheia cu un concert extraordinar și o lansare de dublu album muzical numit “Cântec și suflet” al sopranei Valentina Dascălu și Corala Armonia.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, de la orele 23.00, se va oficia Sfânta Liturghie la peștera Casienilor, din apropierea mănăstirii.
Duminică, de la ora 10.00 se va oficia Sfânta Liturghie la mănăstire, iar de la ora 20.00, o slujba de Priveghere.
Tot duminică, de la ora 23.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la acest lăcaș de cult.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Reamintim că Centrul a introdus posibilitatea programării cu minim 24 de ore înainte, la numărul de telefon 0774665815, de luni până vineri, între orele 12.30 – 14.30.
România este printre țările UE, cu cea mai mică suprafață cultivată ecologic.
Potrivt datelor Eurostat, cea mai mică pondere a suprafeţelor cultivate în acest sistem se înregistrează în Malta, Irlanda, Bulgaria şi România.
În opt state membre, printre care şi România, suprafeţele cultivate în mod ecologic reprezintă mai puţin de 5% din totalul suprafeţelor agricole utilizate.
De cealaltă parte, ponderea suprafeţelor cultivate în mod ecologic este de 25% în Austria, de 22% în Estonia şi de 20% în Suedia.
Plafonarea tarifelor va face impredictibilă piața RCA din România. Patronatul Industriei Asigurărilor din România și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci atrag atenția asupra efectelor negative care vor fi generate de o eventuală plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor asigurărilor RCA.
O măsură similară instituită în perioada 2016-2017 a destabilizat piața în domeniu, a provocat pierderi uriașe pentru investitori și a dus la declanșarea procedurii de infringement de către Uniunea Europeană, după cum susțin cele două organizații.
Străinii care sosesc în Italia nu vor mai fi nevoiți să se testeze.
Ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, a semnat o nouă ordonanţă care prevede, ca începând cu 1 martie, pentru sosirile din toate ţările non-europene să se aplice aceleaşi reguli deja în vigoare pentru ţările europene.
Persoanele care vor să intre pe teritoriul naţional trebuie să întrunească doar una din condițiile certificatului verde: să aibă certificatul de vaccinare, un certificat de recuperare după boală, sau un test negativ”.
Testul PCR va fi necesar pentru turiștii nevaccinați și pentru cei care au fost vaccinați cu seruri nerecunoscute încă de EMA, cum ar fi cazul vaccinului Sputnik.
De la 1 martie, turiştii care vin în Italia nu vor mai sta în carantină şi nici nu vor prezenta rezultatul unui test.
Partidele din coaliția de guvernare au convenit ca acciza la combustibil să scadă temporar cu 50%.
Anuntul a fost facut de catre ministrul finanțelor, Adrian Câciu.
Potrivit acestuia măsura reduce cu 1 leu prețul carburanților la pompă.
El a anunţat că în perioada următoare vor avea loc discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu marile companii distribuitoare pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, persoane fizice sau companii.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Reamintim că Centrul a introdus posibilitatea programării cu minim 24 de ore înainte, la numărul de telefon 0774665815, de luni până vineri, între orele 12.30 – 14.30.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat lista tarifelor de referință RCA.
Acestea vor fi plafonate timp de șase luni, dacă Guvernul adoptă o hotărâre în acest sens.
Ministerul Finanțelor a propus vineri plafonarea tarifelor RCA timp de șase luni, pentru polițele noi, dar și alte modificări, precum limitarea comisioanelor brokerilor.
Societățile care depășesc tarifele de referință plafonate vor primi amenzi de la 1.000 lei la 50.000 lei.
Ordonanța care plafonează facturile la energie electrica și gaze naturale va fi prelungită și în luna aprilie.
Surse politice au declarat că, după luna aprilie, Executivul ia în calcul și o reglementare a prețului la energie.
De asemenea, PSD, PNL și UDMR au ajuns la un acord de principiu privind scăderea accizei la carburanți, propunere venită din partea social-democraților.
Măsura a fost validată în ședința coaliției, iar în urma aplicării acesteia prețul la pompă se va reduce imediat, cu peste un leu – a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.
Ţările membre ale Uniunii Europene au decis ieri, să îşi deschidă frontierele pentru toți călătorii care sunt vaccinaţi cu unul din serurile autorizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Astfel, vor putea intra în UE şi cei injectaţi cu vaccinurile produse în India şi China.
UE a autorizat până acum doar vaccinurile AstraZeneca de producţie europeană, Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson şi Novavax.
OMS a aprobat însă şi vaccinurile produse de companiile chineze Sinopharm şi Sinovac şi cele indiene Serum Institute (producător de vaccin AstraZeneca) şi Bharat Biotech.
Recomandarea adoptată de guvernele europene, aplicabilă de la 1 martie, este ca statele membre să renunţe la restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale în UE pentru persoanele vaccinate cu un vaccin aprobat de UE sau de OMS.
Alimentele dietetice pot avea efect invers.
Potrivit oamenilor de știință, mulți oameni apelează la alimente dietetice în speranța de a pierde în greutate, dar efectul poate fi daunator, deoarece predispun la supraalimentare.
Cercetătorii au lucrat cu 37 de voluntari, le-au dat aceleași salate cu paste, dar o parte dintre porții au fost descrise ca fiind dietetice, iar celelalte ca sățioase.
Acestia au consumat în medie cu 31 de grame în plus, din macaroanele „dietetice”, ceea ce este echivalent cu alte 42 de calorii, adică cât o jumătate de linguriță de maioneză.
După două săptămâni, experimentul a fost repetat cu același rezultat.
Prin urmare, experții consideră că eticheta „dietetică” predispune la o cantitate mai mare de mâncare și probabil la o sațietate mai mica.
Taxiurile vor trebui să aibă geamuri securizate, potrivit normelor europene, altfel nu vor obţine certificatul RAR.
Astfel, prevede proiectul, în cazul taxiurilor, pentru eliberarea certificatului de agreare de către RAR, vor fi aplicabile prevederile Regulamentului nr.43 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEEONU) – Dispoziţii uniforme privind omologarea materialelor pentru geamurile din sticlă securizată şi instalarea acestora pe vehicule.
În caz contrar, RAR nu va elibera certificatul de agreare.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat de Senat.
Arhiepiscopia Tomisului şi Mănăstirea Sfântul Ioan Casian organizează în perioada 26 – 27 februarie, Zilele Sfântului Ioan Casian.
Astfel, sâmbăta aceasta, de la orele 18.00, la Casa de Cultură din Constanța va debuta evenimentul intitulat “Casian – Remember după 20 de ani” .
În cadrul acestuia, va fi lansată cartea “Ierarhul meu”, semnată de părintele Protosinghel Iustin Petre, starețul mănăstirii Sf. Ioan Casian.
Apoi, va fi difuzat un film documentar intitulat “Un popas pentru suflet.”
Evenimentul se va încheia cu un concert extraordinar și o lansare de dublu album muzical numit “Cântec și suflet” al sopranei Valentina Dascălu și Corala Armonia.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, de la orele 23.00, se va oficia Sfânta Liturghie la peștera Casienilor, din apropierea mănăstirii.
Duminică, de la ora 10.00 se va oficia Sfânta Liturghie la mănăstire, iar de la ora 20.00, o slujba de Priveghere.
Tot duminică, de la ora 23.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la acest lăcaș de cult.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Reamintim că Centrul a introdus posibilitatea programării cu minim 24 de ore înainte, la numărul de telefon 0774665815, de luni până vineri, între orele 12.30 – 14.30.
Zona intersecției bd. Mamaia cu bd. Aurel Vlaicu, „la bariere” va fi resistematizată.
Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a declarat că proiectul de resistematizare este în avizare urmând ca în zonă să fie realizat un sens giratoriu.
Acesta a precizat că pentru sezonul estival 2022 municipalitatea va adopta o soluție provizorie.
România împreună cu alte 4 state UE vor trimite Ucrainei materiale destinate populaţiei civile.
Țara noastră va ajuta cu medicamente și dezinfectanți.
Ucraina a solicitat acest ajutor de urgenţă Comisiei Europene, care prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE este în curs de preluare a acestor materiale din România, Austria, Franţa, Irlanda şi Slovenia.
Ministrul Sănătății a făcut unele declarații despre ridicarea restricțiilor.
Astfel, potrivit acestuia, o primă măsură va fi legată de renunţarea utilizării măştilor în exterior, mai puţin în spaţiile aglomerate.
Alexandru Rafila a subliniat că întotdeauna măsurile de relaxare sunt luate gradual, însă ţinând cont de ce se întâmplă în spitalele din România.
USR a depus la Parlament un proiect de lege pentru reducerea prețurilor la carburanți.
Măsura prevede scăderea Taxei pe Valoarea Adăugată, de la 19%, la 5%, a anunțat deputata Cristina Prună.
Ea a subliniat că mai mult de jumătate din cei peste 7 lei pe care românii îi plătesc pentru 1 litru de benzină la pompă reprezintă acciză și TVA, care se duc la stat, principalul câștigător al acestor creșteri de prețuri.
Dacă s-ar aplica actul normativ, ar apărea o serie de ieftiniri în lanț, pentru că foarte multe produse au prețul bazat pe cel al carburanților, spun inițiatorii proiectului.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Reamintim că Centrul a introdus posibilitatea programării cu minim 24 de ore înainte, la numărul de telefon 0774665815, de luni până vineri, între orele 12.30 – 14.30.
Alianţa pentru Turism solicită autorităţilor ridicarea tuturor restricţiilor din luna martie.
“Fiecare săptămână de restricţii aduce pierderi majore şi irecuperabile pentru industria ospitalităţii şi afectează milioane de români”, a declarat preşedintele Alianţei pentru Turism, Daniel Mischie.
Activitatea economică a companiilor din HoReCa a înregistrat în anul 2021 o creştere faţă de anul 2020, dar încă nu a revenit la nivelul pre-pandemic din 2019.
APT spune că 10 milioane de români au trecut prin boală şi circa opt milioane au fost imunizaţi prin vaccinare, ceea ce înseamnă că 90% dintre români sunt imunizaţi, şi, astfel, pot fi ridicate restricţiile impuse de pandemie de luna viitoare.
MAE recomandă puternic cetăţenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina.
De asemenea, MAE recomandă ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea şi în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk şi Lugansk, precum şi în zona de frontieră a Ucrainei cu Federaţia Rusă şi Belarus, reamintind că situaţia de securitate se menţine tensionată şi fluidă.
Conform MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă şi protecţie consulară Ambasadei României la Kiev, precum şi oficiilor consulare de la Odessa, Cernăuţi şi Solotvino, în funcţie de zona în care se află.
Fondurile pentru Rabla Clasic și Rabla Plus s-au epuizat.
Prima etapă a fost lansată pe 8 februarie, următoarea fiind programată pentru 6 mai.
În privința firmelor, bugetul primei etape, alocat programului Rabla Plus, a fost epuizat, dar nu și cel pentru Rabla Clasic.
A doua etapă a celor două programe va debuta pe 4 martie pentru persoane juridice și pe 6 mai pentru cele fizice.
Israelul va permite intrarea în ţară a tuturor turiştilor, indiferent de statutul de vaccinare, de la 1 martie.
Intrarea în Israel va necesita în continuare două teste PCR, unul efectuat înainte de zbor şi celălalt la aterizarea în Israel.
În prezent, doar cetăţenilor străini vaccinaţi împotriva COVID-19 li se permite intrarea în Israel.
Autoritatea de Supraveghere Financiară propune plafonarea prețurilor la polițele RCA.
ASF a înaintat Ministerului Finanţelor o propunere de Hotărâre de Guvern prin care preţul la poliţele RCA să fie limitat la nivelul tarifelor de referinţă pentru o perioadă de 6 luni.
În ultimii ani, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a descoperit de mai multe ori la firmele de asigurări încălcări ale prevederilor legii, creşteri de tarife practicate şi după plafonare, tarife netransparente în care erau incluse toate costurile de operare ale firmelor de asigurări, deşi aceste firme au mai multe linii de afaceri.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anunțat deciziile luate la întâlnirea de ieri.
Astfel, a fost aprobată canonizarea Cuvioasei Teofana Basarab (cea dintâi monahie de neam românesc cunoscută), cu titulatura: Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, precum și înscrierea ei în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de cinstire în data de 28 octombrie.
De asemenea, a fost aprobată implicarea clericilor în promovarea Recensământului Populației și Locuinţelor din România.
Totodată, Sfântul Sinod a apreciat activitatea social-filantropică a eparhiilor, parohiilor, mănăstirilor și centrelor sociale din acest ultim an marcat de pandemie și îi îndeamnă pe credincioși la începutul anului omagial dedicat rugăciunii (2022) să rămână solidari în jurul imperativului moral al ajutorării celor aflați în suferință.
Purtarea măștii de protecție în spațiile publice deschise este în continuare obligatorie.
Potrivit avocatului Roxana Cleja, acest lucru se intampla deoarece nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial motivarea deciziei CCR, prin care s-a declarat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului care reglementează, printre altele, purtarea măștii.
Neconstituționalitatea ordonanței privește o eroare de procedură a Guvernului, care nu a obținut avizul Consiliului Legislativ atunci când a dat hotârârea care a impus folosirea măștii în spații publice în starea de alertă.
Sezonul turistic în Grecia va începe, oficial, în luna martie, mai devreme decât în anii precedenți.
Anuntul a fost facut ieri de catre ministrul Turismului din Grecia.
El a explicat că există o cerere mare şi o dinamică excelentă pentru turismul grec în 2022.
Marii tour-operatori și companiile aeriene au cerut prelungirea sezonul, începând din martie şi până în decembrie.
Grecia a relaxat deja restricţiile de călătorie impuse pentru a combate răspândirea COVID-19, iar vizitatorii complet vaccinaţi nu mai au nevoie de un test negativ la intrarea în ţară.
Un sfert dintre femei sunt victime ale violenței domestice, la nivel mondial.
Potrivit studiului, 27% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani au fost victime ale violenţei fizice şi/sau sexuale comise de partenerul de viaţă.
Aproximativ una din şapte (13%) a afirmat că acest lucru s-a întâmplat în ultimul an – echivalentul a 492 de milioane de femei în întreaga lume.
Descoperirile sugerează, de asemenea, că violenţa domestică începe devreme – 24% dintre adolescentele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani au afirmat că au fost victime ale violenţelor comise de partenerul lor de viață.
Consumul de alcool este o cauză directă a apariţiei cancerului.
Analiza principală în cadrul studiului s-a axat asupra bărbaţilor, dintre care o treime consumau alcool în mod regulat.
În timpul perioadei de studiu, circa 60.000 dintre bărbaţi şi 90.000 dintre femei au dezvoltat cancer.
Descoperirile cercetătorilor au rămas neschimbate după ce au luat în considerare alţi factori de risc pentru cancer, cum ar fi fumatul, moştenirea genetică şi dieta.
Potrivit cercetătorilor, aceste constatări arată că alcoolul cauzează în mod direct mai multe tipuri de cancer şi că aceste riscuri pot fi crescute suplimentar la persoanele cu toleranţă scăzută la alcool, al căror organism nu îl poate procesa cu succes.
Ediţia a treia a programului Start-Up Nation ar putea începe în aprilie sau mai.
Acesta va debuta în funcţie de momentul în care va fi finalizată platforma de către STS, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
El a precizat că printre noutățile programului se număra faptul că nu se va mai puncta numărul de locuri de muncă și se va solicita o cofinanţare simbolică, de 5, 10 sau 15%, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Suma pe care poate să o obţină un agent economic va rămâne aceeaşi, respectiv 200.000 lei.
YOUTUBE