Stiri 28 martie 2022

Înalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Mangalia.
Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu, de la ora 17.00, la biserica Sf. Ilie.
Mâine, va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.30, iar de la ora 17.00 va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Nicolae din localitatea Nisipari.
Tot mâine, de la ora 20.00, va oficia slujba călugăriei la Mănăstirea Galeșu – Poarta Alba.
Miercuri, de la orele 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava, apoi, de la ora 20.30 va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.
Joi, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, iar de la orele 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Academia Tomitana, Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează o conferință cu temă istorică.
Aceasta se intitulează “Vocabularul Supremației a conduce și a distruge” și va fi susținută de Academician profesor Constantin Barbu.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la ora 14.00, în Sala Magna din cadrul Centrului Eparhial Tomis, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Totodată, va fi lansata și o serie de 66 de volume istorice.
Conferința va fi transmisă în direct pe paginile de Facebook ale Arhiepiscopiei Tomisului și ASCOR Constanța.

Programul piețelor agroalimentare s-a modificat.
Astfel, de ieri, pieţele agroalimentare vor funcționa după programul adaptat perioadei de vară.
Conform regulamentului de funcționare, piețele vor fi deschise de luni până sâmbătă în intervalul orar 07:00-20:00, iar duminica între 07:00 și 13:00.

Astăzi a început simularea examenului de bacalaureat cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Mâine, va avea loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele vor fi afişate pe 14 aprilie.

Medicii de familie vor putea acorda servicii medicale şi la domiciliul pacientului.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a declarat că în ceea ce priveşte accesul asiguraţilor la servicii, administrarea de medicamente sub diverse forme, precum şi de medicamente recomandate de medicii de familie ca urmare a actului medical propriu se poate face şi la domiciliu, inclusiv în afara programului de lucru.
Totodată, în pachetul de servicii medicale de bază acordat de asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, pentru specialităţile clinice au fost incluse şi consultaţiile şi serviciile acordate de medicii de specialitate cu specialitatea Medicină Fizică şi Reabilitare, în cabinetul medical.

Pacienţii cu fibroză chistică vor avea acces la un tratament inovator.
Aceasta este o boală ereditară care afectează atat sistemul respirator cat și sistemul digestiv.
Guvernul a aprobat decontarea medicamentului denumit Kaftrio, care costă peste 10.000 de euro, un preț pe care majoritatea pacienților nu şi-l permit.
Lista de medicamente gratuite și compensate a fost actualizată prin introducerea a 34 de molecule noi, destinate pacienților cu afecțiuni neurologice, cu Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine şi metabolice, boli cronice ale rinichiului şi afecţiuni degenerative ale ochiului.
De asemenea, au fost adăugate și medicamente destinate pacienților cu afecțiuni oncologice, diabet zaharat sau boli rare.

Guvernul a majorat amenzile pentru lipsa rovinietei.
Valoarea este stabilită în funcţie de tipul autovehiculelor.
Astfel, sancţiunea minimă va fi cât dublul tarifului anual de utilizare a drumurilor, iar cea maximă va fi de 4 ori tariful.
Totodată, amenda poate fi achitată la jumătate din suma minimă prevăzută de lege, în termen de 15 zile.
Şoferii care transportă pe drumurile româneşti ajutoare umanitare, în contextul războiului din Ucraina, sunt scutiţi de la plata rovinietei.

Guvernul a aprobat un ajutor de stat în valoare de aproximativ 43 de milioane de euro, destinat CFR Călători.
Măsura a fost luată pentru acoperirea pierderilor cauzate de pandemia de Covid-19, în perioada 16 martie- 31 decembrie 2020.
Plata ajutorului de stat se va face până la finalul lunii iunie, iar suma este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor.

Știri 25 martie 2022

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi Buna-Vestire.
Acest praznic împărătesc ne aduce aminte de momentul biblic în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Tot în acel moment, Pruncul Iisus s-a zămislit în trupul Sfintei Fecioare prin puterea Sfântului Duh.
Numită popular şi Blago-Veştenie, această sărbătoare este confirmată în documente ca cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.
Conform surselor istorice în secolul 4 sau 5 s-a construit la Nazaret o biserică, pe locul unde a fost casa în care Sfânta Fecioară a primit vestea naşterii lui Hristos.
Marii predicatori ai bisericii din secolul 5 au alcătuit panegirice la această sărbătoare.
Printre ei se regăsesc patriarhul Proclu al Constantinolopului şi episcopul Vasile al Seleuciei.
Data acestei sărbători a fost fixată de Biserică la 9 luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Totodată, pentru că suntem în postul mare, Biserica a rânduit astăzi dezlegare la peşte.

Tot astăzi este şi Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de reprezentarea sărbătorii Bunei-vestiri pe primul steag al Poliţiei Române, steag ce datează din anul 1822.
Această zi este sărbătorită din anul 2002.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Strunga.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.30, cu prilejul hramului, Buna-Vestire.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfintei Cruci la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8.30.

La Biserica Schimbarea la Față, cunoscută și ca Biserica Greacă din Constanța se va oficia luni, Taina Sfântului Maslu.
Slujba va fi oficiată de un sobor de 7 preoți, de la ora 9.00.
Totodată, credincioșii se vor putea închina și moaștelor Sfantului Nectarie aduse de la biserica Sf. Nectarie din Constanța.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura mâine la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Persoanele vulnerabile și companiile cărora le-au crescut costurile cu peste 15% vor primi sprijin de la stat în noua criză generată de conflictul din Ucraina.
Ministrul Finanțelor a anunțat că 80% din banii cheltuiți pentru aceste ajutoare vor proveni din fonduri europene.
Firmele afectate de crizele actuale vor putea primi ajutoare de stat nerambursabile cu o valoare cuprinsă între 35 de mii și 400 de mii de euro.

Stiri 24 martie 2022

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Buna-Vestire.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la ora 17.00, slujba Vecerniei la biserica „Buna Vestire” din Năvodari, urmată, de la ora 18.00, de o procesiune cu moaștele Sfântului Pantelimon.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Bunei Vestiri și Acatistul Sfântului Arhanghel Gavriil la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Maine, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Buna Vestire” din Constanța, Str. Dionisie cel Mic.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, județul Constanța, ce are hramul Buna Vestire, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfintei Cruci la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8.30.

La Biserica Schimbarea la Față, cunoscută și ca Biserica Greacă din Constanța se va oficia luni, Taina Sfântului Maslu.
Slujba va fi oficiată de un sobor de 7 preoți, de la ora 9.00.
Totodată, credincioșii se vor putea închina și moaștelor Sfantului Nectarie aduse de la biserica Sf. Nectarie din Constanța.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Astăzi este Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei.
Aceasta se sărbătoreşte anual pe 24 martie, dată la care, în urmă cu 129 de ani, Robert Koch prezenta comunităţii medicale din Berlin descoperirea sa: bacilul tuberculozei.
Scopul acestei zile este atragerea atenţiei opiniei publice şi sensibilizarea factorilor de decizie cu privire la importanţa acestei probleme de sănătate publică, cu multiple implicaţii de ordin medical, psihologic şi social.

Elevii vor putea participa la orele de educaţie sanitară, dacă au acordul părinţilor.
Propunerea aparține Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor.
Acest lucru s-a întâmplat după ce a respins cererea de reexaminare a proiectului de lege transmisă de preşedintele Klaus Iohannis.
Astfel de ore vor fi cuprinse în programa şcolară pentru toate clasele.
Proiectul de lege urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.

6.000 de paşi pe zi sunt suficienţi pentru o formă fizică bună.
Cercetătorii din mai multe țări au descoperit că 25% dintre oamenii care merg cel mai mult în fiecare zi au cu 40-53% mai puţine şanse de a muri prematur decât cei 25% care merg cel mai puţin.
Pentru adulţii în vârstă de 60 de ani şi peste, riscul este redus cu 6.000-8.000 de paşi pe zi.
O jumătate de oră de activitate fizică intensă zilnică poate fi extrem de benefică pentru persoanele care stau jos mult timp. Exerciţiile practicate de persoanele în vârstă susţin creierul, inima şi oasele, mai spun oamenii de știință.