“Noi facem Anul Nou mai bun. Să iubim pe toți cei din jurul nostru, buni sau răi.”
Mesajul de Anul Nou (2022) al IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

“Nașterea Domnului este sărbătoarea familiei.”
Mesajul IPS Teodosie la sărbătoarea Nașterii Domnului, anul 2021.

Nașterea cea după trup a Fiului lui Dumnezeu,

dovada iubirii mai presus de fire

Iubitului cler, cuviosului cin monahal și poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace și bucurie, iar de la noi,
arhierească binecuvântare

Iubiți fii duhovnicești,

Taina cea mare a creștinătății începe prin nașterea cea după trup a Fiului lui Dumnezeu, fapt relatat de Sfântul Apostol Pavel când spune: „Cu adevărat mare este taina creștinătății: Dumnezeu S-a arătat în trup” (I Tim 3, 16). Această taină își arată bogăția spirituală și deplina semnificație în actul cel mai presus de fire, în care Fiul lui Dumnezeu se naște după trup de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, pentru a realiza împăcarea dintre Dumnezeu și om. Măreția tainei nașterii lui Hristos reiese din faptul că Însuși Fiul lui Dumnezeu, din iubire pentru om, se face frate al nostru după firea umană, oferindu-ne astfel marele dar al iubirii, atât de importantă în aceste zile în care lumea întreagă este cuprinsă de pandemie.

Prin nașterea lui Hristos din Sfânta Fecioară, Unul din Sfânta Treime devine frate al întregii umanități, iar smerenia Sa zguduie din temelii cerul și pământul. Astăzi Fiul, cel Unul Născut din Tatăl mai înainte de veci, ia trup omenesc făcându-Se întru toate asemenea nouă, afară de păcat, ca mai apoi să ridice firea noastră până în iubirea Sfintei Treimi. Iubirea cea nesfârșită a lui Dumnezeu, în acest moment cheamă întreaga omenire să se ridice din starea de nepăsare și indiferență, și să răspundă acestei iubiri prin îndreptarea ei atât către Dumnezeu cât și către aproapele. Numai prin iubirea aproapelui mărturisim prin fapte iubirea lui Dumnezeu, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Dreptmăritori creștini,

Citim la Sfântul Apostol Pavel că Hristos, Fiul lui Dumnezeu se naște, „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4). Era timpul hotărât din veci, de Tatăl Cel ceresc. Nașterea lui Hristos, Marele Împărat, este anunțată tuturor neamurilor, chiar și celor păgâne, care, citind stelele, observă steaua cea strălucitoare ce anunță nașterea unui mare împărat. Și au văzut steaua și au crezut și au urmat ei, iar steaua i-a condus până la cetatea cea vestită a Ierusalimului, iar acolo s-a ascuns. Și magii, nedumeriți, nevoind să abandoneze căutarea lor arzătoare, au cerut sfat regelui țării, lui Irod, cu nădejdea că acesta le va îndeplini cererea și le va putea alunga tristețea. Și l-au întrebat pe el: Unde este să Se nască Hristos? Iar Irod i-a întrebat, la rândul său, pe cărturarii iudei, care l-au vestit, cu încredințare mare, că în Betleemul Iudeii va să Se nască, căci așa este scris prin prorocul Miheia, citat de către Sfântul Evanghelist Matei (Matei 2, 5).

Adevăratele intenții ale acestui conducător pământesc sunt tăinuite, căutând sa afle de la magi locul nașterii lui Mesia, însă nu pentru a I se închina așa cum făgăduise, ci pentru că el căuta să omoare Pruncul. Dorința de a-și păstra tronul întunecă mintea lui Irod, care decide ca prin omor să înlăture orice posibil împărat. Iar dacă drumul magilor s-a făcut  prin  descoperire dumnezeiască,  pentru că încă nu se plinise vremea ca Pruncul Nou Născut să părăsească această lume, un înger se arată magilor, după ce aceștia L-au descoperit pe Prunc și I s-au închinat cu bucurie mare și cu daruri, și i-a îndrumat ca pe o altă cale să se întoarcă în țara lor.

Teama că-și va pierde tronul prin nașterea lui Mesia și ura că s-a născut în lume un Împărat mai mare decât el, îl determină pe Irod să dea porunca cea fără de lege, ca soldații săi să meargă în cetatea Betleemului și să ucidă acolo pe toți pruncii, de 2 ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi, ca astfel să Îl omoare și pe Hristos (Matei 2, 16). Și s-a împlinit atunci această mare fărădelege și cruzime, vestită și de Proorocul Ieremia: „Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu poate să se mângâie pentru că nu mai sunt!”(Matei 2, 18) Dar, cum toate se află în mâna lui Dumnezeu, sufletele acestor copii nevinovați s-au suit la Cer, în sânul lui Avraam, devenind primele jertfe vii și fără prihană din ceata cea numeroasă a Mucenicilor creștini care s-au arătat mai apoi, de-a lungul veacurilor, până azi.

Iubiți credincioși,

Nașterea Fiului lui Dumnezeu oferă modelul iubirii și smereniei absolute. El, Dumnezeu fiind, se naște în iesle, înconjurat de ființe necuvântătoare, căci lumea pentru care s-a întrupat, prinsă în valurile zbuciumate ale vieții, avea alte preocupări. Totuși, pe câmpurile din jurul peșterii erau păstori care făceau de strajă în jurul turmelor și aceștia au văzut lumina stelei și au venit în întâmpinarea Pruncului. Lumea pentru care Hristos S-a smerit pe Sine, nu a realizat atunci importanța marelui eveniment ce punea începutul istoriei mântuirii oamenilor, nu a înțeles că singurul motiv de bucurie real din lume este nașterea Celui care va deschide neamului omenesc porțile Raiului. Astăzi, unii au rămas în nepăsare, făcând din nașterea lui Hristos o sărbătoare în care accentul se pune pe materialitatea lumii și nu pe Hristos. Sunt însă și oameni care vin la Biserică și așteaptă cu mare bucurie sărbătoarea înnoirii Nașterii Pruncului Iisus și se pregătesc pentru acest mare praznic prin post, rugăciune și Taina Sfintei Spovedanii.

Venirea pe lume a lui Hristos în ieslea din Betleem aduce în sufletele celor credincioși nădejdea cea tare că Dumnezeu nu a părăsit poporul Său și că omenirea nu este singură în această încercare a bolii care bântuie întreg neamul omenesc. Acum, când suferința și moartea amenință întreaga planetă, oamenii pot cunoaște mai bine importanța apropierii și împăcării cu Dumnezeu, Singurul de la Care poate veni ajutorul. De aceea, nașterea Mântuitorului lumii este așteptată astăzi cu mai multă trăire duhovnicească, cu mai multă pregătire din partea credincioșilor, care, de frica bolii și a morții mută accentul de la cele materiale și trecătoare la cele spirituale, întorcându-se către Dumnezeu, cerându-i ajutorul și primind binecuvântarea cerească. Iată de ce a fost necesară întruparea Fiului lui Dumnezeu. Pentru ca potrivnicia omului manifestată prin neascultare, să fie transformată în binecuvântare. Prin aceasta Mântuitorul Hristos vine în maximă apropiere de noi și ne vestește bunătatea și iubirea lui Dumnezeu Tatăl și a Duhului Sfânt pentru întreaga creație.

Prin venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, egoismul din oamenii despărțiți de păcat se convertește în iubire a aproapelui, iar singurătatea omului devine comuniune între cer și pământ, prin venirea la ieslea din Betleem a îngerilor și a păstorilor. Nouă, celor care eram orbi duhovnicește, ni se oferă vederea celor cerești prin deschiderea cerurilor din care coborau îngeri cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.

Dreptmăritori creștini,

Lumea este creată de Dumnezeu din iubire, pentru ca aceasta să trăiască în deplină armonie și fericire. Dar fericirea nu este un „dat”, ci un țel spre care omul trebuie să tindă permanent, prin efortul personal exercitat în fiecare zi, de a urma dreptății și adevărului și de a te lupta mereu cu răul, cu păcatul. Pentru a ajunge însă la această fericire deplină se cuvine ca fiecare să experimenteze iubirea adevărată lipsită de orice egoism, care duce la adevărata fericire. Experiența răului în viața omului întunecă fericirea și răcește dragostea și față de Dumnezeu și față de semeni. Prin faptul că Dumnezeu ne-a făcut părtași la tot binele, suntem datori să fim responsabili și să căutăm permanent realizarea faptelor bune pentru semenii noștri. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), de aceea întreaga Sa lucrare pentru om și cu omul, o realizează din iubire, pentru ca să ne crească și pe noi în iubire.

De multe ori când vine vorba de credința noastră o afirmăm numai în cuvinte. Dar „cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși…”[1] . De aici înțelegem că iubirea și credința adevărată se manifestă permanent prin iubire, prin faptele bune realizate pentru toți cei aflați în nevoi. Faptele bune față de Dumnezeu sunt acelea care au drept temelie credința, nădejdea și dragostea (I Cor. 13, 1, 28). Prin credință omul își însușește adevărurile legilor lui Dumnezeu, făcându-le și pe ale sale, iar prin nădejde el așteaptă cu răbdare împlinirea celor crezute, după cum prin căldura dragostei el se luptă statornic în viața aceasta, ca să împlinească ceea ce crede. Această luptă nu se va sfârși decât atunci când cele crezute și nădăjduite se vor împlini, toate topindu-se în focul iubirii veșnice a lui Dumnezeu în Biserica triumfătoare din cer.

Iubiți fii duhovnicești ai acestor meleaguri apostolice,

După cum amintirea focului nu încălzește trupul, tot așa și credința fără dragoste nu lucrează în suflet iluminarea conștiinței[2]. De aceea prin roadele iubirii se înțelege a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduință și a folosi lucrurile cu dreaptă judecată”[3].

Cu toate că după omul modern, secularist, sărbătoarea Nașterii Domnului capătă un aspect material și de relaxare adeseori exagerată, eu vă îndemn să-L căutăm pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în rugăciune și comuniune cu semenii, prin lucrarea permanentă a faptelor bune, prin facerea de bine și orice ajutor. Dar toate acestea trebuie să fie mereu și în întâlnirea supremă, în Dumnezeu, prin darul Sfintei Liturghii.

Având nădejde tare în Dumnezeu, ne rugăm ca îndemnurile acestea să devină lucrătoare, iar iubirea să fie cea care guvernează sufletele tuturor. De aceea ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în urcușul duhovnicesc al lucrării faptelor bune în iubire, credință și nădejde.

În Arhiepiscopia Tomisului, noi cei care avem privilegiul să viețuim aici pe pământ apostolic, privind spre Betleem semnele peșterii unde s-a născut Pruncul dumnezeiesc, vedem ca în oglindă și Peștera Sfântului Andrei, unde Părintele credinței noastre a vestit strămoșilor noștri nașterea Pruncului dumnezeiesc și toate cele ce au urmat pentru mântuirea noastră.

Vă îndemn pe toți, precum Sfântul Apostol Andrei, care a adus în inimile strămoșilor noștri atât peștera Betleemului cât și pe Pruncul din ea, să primiți și din partea mea ca Păstor al vostru și urmaș smerit al Sfântului Andrei, pe Pruncul Hristos, făcând inima voastră iesle curată și să-L rugați să rămână cu voi pururea și să vă ajute în suișul către cer.

Vă dorim, tuturor, să petreceți cu pace și cu bucurie sfântă aceste minunate zile de prăznuire, iar Anul Nou, care se apropie, să ne găsească mai bogați în credință, bunătate și iertare, mai aproape de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Sărbători fericite! An Nou binecuvântat! Întru mulți și fericiți ani!

Al vostru Arhipăstor,

pentru tot binele doritor

și către Hristos Cel Născut la Betleem rugător,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

[1] Sfântul Maxim Mărtuisitorul, Filocalia, vol. II, București, 1993, p. 63.

[2] Ibidem, p. 65.

[3] Ibidem, p. 66.