Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
YOUTUBE
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.
Astăzi este Ziua Internaţională a Poeziei.
Aceasta a fost instituită de UNESCO, în anul 1999, ca o recunoaştere a faptului că, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.
Ziua Mondială a Poeziei promovează printre altele şi eforturile editurilor mici care încearcă să se afirme în acest domeniu prin publicarea de colecţii ale poeţilor tineri.
Tot astăzi este și Ziua Internațională a Pădurilor.
Inițiativa își propune să sporească gradul de conștientizare asupra gestionării, conservării și dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de suprafețe forestiere, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare.
ONU recomandă celor 193 de state membre să organizeze campanii susținute de plantare a arborilor.
Ministerul Afacerilor Interne a aplicat amenzi de câteva milioane de lei, după verificări la peste 5.000 de benzinării.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că aceste controale făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au arătat, în multe situaţii, creşteri nejustificate de preț, în condiţiile în care erau vândute stocuri ce nu mai aveau nicio legătură cu fluctuaţiile preţurilor la nivel Internaţional.
Astfel, unele amenzi au fost dublate şi de decizii de revenire la preţul iniţial.
Şoferii pot afla tarifele practicate de benzinării în zona în care se află.
În contextul creşterii preţurilor la carburanţi, din ultima perioadă, şoferii au la îndemână o aplicaţie prin care pot afla tarifele practicate de benzinării în zona în care se află.
Companiile de distribuţie partenere în aplicaţia „Monitorul Preţurilor” la carburanţi sunt: Rompetrol, Lukoil, Mol, Gazprom, OMV şi Socar.
Şoferii de autocamioane pot să conducă cel mult 11 ore faţă de cele 9 stabilite prin regulamentul european.
Ministerul Transporturilor a aprobat o derogare temporară în acest sens, care se va aplica până la jumătatea lunii viitoare.
Motivul invocat de autorităţile de la Bucureşti este că războiul din Ucraina şi criza refugiaţilor aglomerează punctele de frontieră cu Ungaria.
Comisia Europeană pregătește un pachet de măsuri pentru a susține securitatea alimentară în statele membre.
Decizia vine în contextul războiului din Ucraina.
Potrivit RADOR, inițiativele vizează sectorul cărnii de porc, acordarea de ajutoare publice și de stat, similare celor din perioada pandemiei, dar și o finanțare suplimentară de 500 de milioane de euro din care românii ar urma să primească aproximativ 25 de milioane.
YOUTUBE
A XII- a ediție a Marșului pentru viață se va desfășura mâine la Constanța.
Tema din acest an este „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”.
Acțiunea urmărește promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic românesc prin încurajarea nașterii de prunci, sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Marșul pentru viață va începe la ora 14.00, când se va pleca de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Credincioșii din municipiul Constanța sunt așteptați la Catedrala arhiepiscopală de la ora 13.00.
Evenimentul este organizat de către Asociația Simplu – Provita, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, Radio Dobrogea, ASCOR Constanța și Curtea Brâncovenească.
Acțiunea se desfășoară la nivel naţional, simultan în peste 300 de oraşe din România şi Basarabia, precum şi în majoritatea metropolelor europene şi americane.
Biserica Sfântul Haralambie din Constanța organizează un concert caritabil pentru refugiații din Ucraina.
Evenimentul se va desfășura duminică aceasta, de la ora 17.00.
Vor interpreta cântări duhovnicești specifice Postului Mare, preoții Doru – Emanuel Pantazi, Corneliu Chivu, Florian Popa, Arhidiaconul Ionuț Boancheș, baritonul Alexandru Chiriac, acompaniați la pian de Arhidiacon Valentin Vădănoiu.
Carburanții s-ar putea ieftini după scumpirile record.
Prețul țițeiului continuă să scadă pe piața internațională, așa că economiștii se așteaptă ca și carburanții să se ieftinească în benzinării și să coboare din nou sub pragul de 8 lei pe litru.
Reprezentanții companiilor petroliere transmit însă că ieftinirea carburanților este un proces de durată chiar dacă barilul de petrol a coborât la valori apropiate de cele dinainte de invadarea Ucrainei.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind accesul cu animale de companie pe plajele de la Marea Neagră.
Pe durata sezonului estival, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie, pe plajele litoralului Mării Negre va fi permis numai cu acordul operatorilor de plaje, cu condiţia ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă.
Posesorii de animale de companie au obligaţia de a avea la ei pungi pentru strângerea dejecţiilor produse de acestea, de a curăţa zona respectivă, mai prevede proiectul, în caz contrar fiind sancționați cu amenzi de până la 10.000 de lei.
De asemenea, amenzile pot ajunge la 1.000 lei pentru nerespectarea obligaţiei de a ţine animalele de companie în zgardă sau ham şi lesă pe toată perioada prezenţei pe plajele Mării Negre.
Şcolile de şoferi din ţară sunt verificate de inspectorii antifraudă.
Au fost controlate 239 de firme, iar la 24 dintre ele s-a constatat sustragerea de la plata TVA a impozitului pe venit și a celui pe dividende.
Prejudiciul la buget este de peste 8,5 milioane de lei.
În această situație au fost sesizate Parchetele competente.
Între abaterile descoperite se numără evitarea înregistrării în contabilitate a unor sume mari, precum contravaloarea cursurilor practice sau a combustibilului.
De asemenea unele firme nu dețineau suficiente autovehicule pentru a putea asigura școlarizarea corespunzătoare a tuturor cursanților înscriși.
România nu are probleme în acordarea asistenţei medicale ucrainenilor care se află pe teritoriul ţării noastre.
Anuntul a fost facut de catre ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
El a precizat că la nivel naţional sunt zilnic aproximativ 100 de solicitări la Ambulanţă care privesc persoane refugiate din Ucraina, 75 fiind în prezent internate în spitale.
Unităţile medicale cumulează circa 3.300 de locuri destinate îngrijirii răniţilor şi a celor care au nevoie de intervenţii chirurgicale, a adăugat ministrul Alexandru Rafila.
YOUTUBE