Știri 15 februarie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 23.00.
Dupa slujba, Arhiepiscopul Tomisului va rosti un cuvânt de învățătură.

Astăzi este Ziua Internațională a copiilor bolnavi de cancer.
Aceasta este marcată din anul 2002, la inițiativa Organizației Internaționale a copiilor bolnavi de cancer.
În fiecare an, peste 400.000 de copii și adolescenți cu vârsta sub 20 de ani sunt diagnosticați cu această boală.
Rata de supraviețuire depinde de regiune, cu o supraviețuire de 80% în majoritatea țărilor cu venituri ridicate, dar până la 20% în țările cu venituri mici și mici.
Ziua internaţională a copilului cu cancer are la baza credinţa că fiecare copil merită cea mai buna îngrijire medicală și psihosocială posibilă, indiferent de țara de origine, rasă, statut financiar sau clasă socială.

Astăzi este Ziua Naţională a Lecturii, sărbătorită în premiera în România.
Inițiativa aparține ministrul Educaţiei, iar motto-ul acestui an este “Citim împreună!”.
Obiectivul urmărit este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.
Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.
În întreaga ţară se vor organiza manifestări nu doar în şcoli, ci şi la bibliotecile locale, a informat Ministerul Educaţiei.

Atenție la aplicațiile instalate pe telefonul mobil!
Experţii în securitate cibernetică spun că a crescut numărul escrocheriilor pe site-urile de dating, sub paravanul unei întâlniri sau a unei conversaţii online, hakerii ne pot fura datele personale din telefon şi riscăm să ajungem să fim şantajaţi.
Potrivit unui studiu realizat de Kaspersky mai bine de jumătate dintre respondenţi spun că se tem să nu fie urmăriţi de cineva, pe care l-au întâlnit online, în timp ce 16% au fost expuşi furtului de date personale.

Toate reclamele pentru produsele din tutun vor fi interzise în Elveţia.
Asa arata noua lege in ceea ce priveste fumatul.
Astfel, 54% din populaţie a votat în acest sens în cursul unui referendum care a fost contestat atât de guvern cât şi de parlament.
Unele dintre cele mai mari companii din industria tutunului au sediile în Elveţia şi contribuie cu foarte mulţi bani la economia elveţiană prin taxe sau produc locuri de muncă.
Cu toate acestea, majoritatea elveţienilor au decis să pună pe primul loc sănătatea faţă de afaceri, atunci când este vorba despre tutun.

Gazele naturale, uleiul, cartofii și combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an.
Astfel, comparativ cu luna precedentă, cele mai mari creșteri de prețuri au fost înregistrate la transportul aerian, gaze și energie termică, conform datelor publicate ieri de Institutul Național de Statistică.
În intervalul ianuarie 2021-ianuarie 2022 prețurile la gaze naturale au urcat cu circa 60%, iar la ulei, cartofi și combustibili cu aproape 25 de procente.
Creșteri semnificative, cu aproape 20%, s-au mai înregistrat în ultimul an la slănină, grăsimi, mălai și energie termică.
Potrivit INS, numai în ultima lună mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10 procente, cele alimentare cu peste 7%, iar serviciile cu aproape 6%.

Ridicarea restricţiilor în România se va face cu precauţie.
Declaratia ii apartine Ministrului sănătăţii, Alexandru Rafila.
Acesta a spus ieri că ridicarea restricţiilor în tara noastra nu se va face acum, doarece numărul de pacienţi cu COVID-19 de la ATI nu a scăzut încă.
Ministrul sănătăţii a mai precizat că epidemia a intrat pe un trend descendent accentuat în ţara noastră, iar rata de reproducere a virusului era ieri de 0,89%.

Programul de creștere a natalității va fi extins.
Potrivit Ministrului familiei, Gabriela Firea, programul național care se referă la decontarea procedurilor de fertilitate în clinicile din România se adresează femeilor între 20 și 45 de ani, iar suma decontată este de 4.500 de euro.
Gabriela Firea a precizat că proiectul se află deja în transparență decizională și că va deveni funcțional în toată țara în cel mult două luni.
Ea a mai anunțat că Ministerul Familiei are în lucru și alte proiecte, precum înființarea Observatorului național pentru copii sau modificarea Legii protecției și drepturilor copilului.

Știri 14 februarie 2022

Creştinii ortodocşi au intrat de ieri în perioada Triodului.
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată, credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine în județul Iași.
Cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.30, la mănăstirea Cetățuia, urmată de slujba înmormântării Protosinghelului Daniel Toiu, la mănăstirea de metanie.
Tot mâine, de la ora 23.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.

Academia Tomitana deschide manifestările dedicate Zilei Naționale a Lecturii, sărbătorită mâine.
Astfel, astăzi, de la ora 13.00, va avea loc conferința intitulată „Ce putere mai are Cartea”, în Sala Magna a Palatului Arhiepiscopal din Constanța.
Aceasta va fi susținută de către Acad. Prof. Constantin Barbu, cu binecuvântarea și cu participarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
În cadrul evenimentului vor fi lansate peste 100 de volume din Biblioteca Eminescu și din Monumenta Romaniae Historia, printre care volume din sfinții dobrogeni Dionysius Exiguus și Ioan Cassian.
Majoritatea manuscriselor publicate sunt mai vechi de 1000 de ani.
Evenimentul este organizat de către Academia Tomitana, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului și cu ASCOR Constanța.

Toți elevii din România vor avea mâine, o oră de lectură.
Ministerul Educației a anunțat că din acest an, data de 15 februarie va marca Ziua Națională a Lecturii.
În toate școlile, programul se va modifica astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11.00 și la ora 14.00, cadrele didactice să organizeze activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii.

Personalul medical angajat pe perioada pandemiei ar putea rămâne în sistem.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El a declarat că este nevoie de specialişti în acest domeniu.
Ministrul speră ca, odată cu încheierea pandemiei, autorităţile să se implice mai mult în asigurarea de servicii medicale care să fie cât mai apropiate de cetăţeni.

Oamenii de știință au descoperit un nou marker pentru detectarea precoce a cancerului pancreatic.
Astfel, boala ar putea fi detectata în stadiile incipiente cu o analiză de sânge.
Potrivit specialiștilor, este un nou marker valid pentru diagnosticul în acest tip de tumoră, cancerul pancreatic fiind unul dintre cele cu cel mai prost prognostic și a treia cauză de deces prin cancer în țările dezvoltate.

Ediția 2022 a programului Prima Casă ar putea începe din 23 februarie.
Ministerul Finanțelor propune alocarea unui total de un miliard și jumătate de lei ca plafon al garanțiilor ce pot fi emise în acest an pentru programși încheierea de polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor pe toată durata finanțării.
Ediția de anul acesta prevede garantarea creditelor de către stat pentru achiziționarea unei locuințe în două variante: fie cu o valoare maximă de 70.000 de euro, iar în acest caz este necesar un avans de 5% și se poate accesa un credit de până la 66.500 de euro, fie cu un preț de până la 140.000 de euro, pentru care avansul este de 15%, iar creditul garantat este echivalentul a maximum 119.000 de euro.

Știri 11 februarie 2022

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va savarsi maine, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
De la ora 22:00, va oficia Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, la solicitarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, ierarhul nostru va sluji la mănăstirea Giurgeni, din județul Neamț.
Astfel, de la ora 9.00, va oficia Sfânta Liturghie și slujba de pomenire la patru ani de la mutarea la Domnul a arhimandritului Antonie Jeflea, fost doctorand și fiu duhovnicesc al IPS Teodosie.

Astăzi este ziua numărului unic european de urgenţă 112.
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional pe tot teritoriul României în luna aprilie 2005.
Acesta reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este pusă în pericol viaţa cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
în România, amenda pentru apelarea falsă sau abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.

Anul trecut au fost adoptaţi peste 1.500 de copii din sistemul de protecție speciala.
Acesta este un număr record pentru ultimii 20 de ani, potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Florica Cherecheș.
Aceasta a adăugat că, în același interval, numărul adopțiilor internaționale a fost de patru ori mai mare.

Școlile din toată țara îşi vor continua activitatea în format fizic săptămâna viitoare, cu excepţia cazurilor punctuale.
Anuntul a fost facut ieri de catre secretarul de stat Andrei Baciu.
El a mai precizat că gradul de ocupare a paturilor pentru pacienții COVID în spitale este 45,7% la nivel naţional.
Pragul maxim stabilit de autorităţi este de 75%, după care se învaţă în sistem online.
Andrei Baciu a subliniat că se constată o tendinţă de scădere a gradului de ocupare a paturilor Covid din spitale.

Guvernul a majorat costurile standard per elev pentru acest an.
Asfel, valoarea coeficientului 1 pentru cheltuieli salariale va creşte cu 4,5% faţă de anul trecut, în timp ce valoarea coeficientului 1 pentru cheltuieli materiale se va majora cu 7,8% faţă de anul trecut.
Pe baza acestor valori se vor aloca sumele necesare finanţării cheltuielilor salariale şi, respectiv, a celor materiale.

Peste 170 de cabinete de vaccinare din România își vor încheia activitatea în perioada următoare.
Anunțul a fost facut ieri de catre coordonatorul campaniei naționale de imunizare, Valeriu Gheorghiță.
El a mai spus că o parte din celelalte cabinete vor fi transformate în centre de testare, iar altele vor funcționa în format hibrid.

Italienii vor putea ieși fără mască în aer liber, de astazi.
Masca rămâne însă obligatorie în spații închise, până în aprilie, la fel și o parte a restricțiilor impuse prin starea de urgență, în vigoare de peste doi ani.
Şi certificatul verde va fi necesar în continuare în restaurante, hoteluri sau în sălile de spectacol și ar putea fi cerut în anumite situații chiar și pe perioada verii.

De la 1 martie, devine obligatorie înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.
Sunt vizate persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, ca persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi cele familiale.
ANAF precizează că după 1 martie, documentele depuse în orice altă formă nu vor fi luate în considerare.

Știri 10 februarie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.
Acesta a fost preot şi a trăit la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea, când conducător al oraşului Magnezia din Asia Mică era Lucian.
În anul 202, în timpul împăratului Septimiu Sever, când s-a pornit persecuţia împotriva creştinilor, Sfântul a fost prins, adus înaintea lui Lucian şi obligat să jertfească zeilor.
Sfântul Haralambie nu a acceptat şi a fost supus la chinuri pe care le-a răbdat cu multă credinţă.
Călăii Porfiriu şi Vaptos şi trei femei care au văzut cum a răbdat chinurile Sfântul Haralambie s-au lepădat de credinţa păgână şi s-au convertit la creştinism, însă dregătorul a poruncit ca toţi să fie ucişi.
Apoi, însuşi dregătorul l-a bătut, dar îndată i-au căzut mâinile. Sfântul Haralambie s-a rugat lui Dumnezeu şi l-a vindecat pe dregător printr-o minune, iar la câteva zile acesta s-a botezat. Sfântul Mucenic Haralambie a trecut la Domnul la vârsta de 113 ani.
Cu acest prilej, biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema, își cinstește ocrotitorul spiritual.
Astfel, de la ora 8.25, preoții bisericii și credincioșii îl vor întâmpina pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu.
Apoi se va merge în procesiune până la biserica Sfântul Haralambie, unde va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească.
Răspunsurile liturgice vor fi date de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Haralambie, ale Sfântului Nectarie, ale Sfintelor Ecaterina și Fotini și la alte odoare sfinte.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis live pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.

Zeci de străzi din Constanța vor avea sens unic.
Din luna martie, conducătorii auto vor putea staționa și parca pe carosabil iar pietonii vor putea folosi trotuarele în siguranță” – susține Primăria Constanța.
Circulația rutieră va fi reorganizată astfel pe câteva din străzile municipiului: pe strada Tudor Vladimirescu, circulația va fi permisă dinspre strada Răscoalei din 1907 spre strada Mihai Viteazu și dinspre strada I.G. Duca spre strada Mihai Viteazu;
pe strada Dimitrie Bolintineanu se va circula dinspre strada Răscoalei din 1907 spre bulevardul Mamaia.
De asemenea, pe strada Decebal se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Răscoalei din 1907, iar pe strada Dacia circulația va fi permisă dinspre strada Răscoalei din 1907 spre bulevardul Mamaia.

Impactul pandemiei asupra copiilor este puternic din punct de vedere emoțional. Siguranța lor depinde exclusiv de responsabilitatea adulților, atrage atenția medicul epidemiolog, Octavian Jurma.
Potrivit statisticilor, în perioada martie 2020 – aprilie 2021 la nivel global, peste 1 milion de copii au rămas orfani de un părinte sau au pierdut una din persoanele cu rol primar în cresterea și îngrijirea lor.
La aceste numere se adaugă încă 500.000 de copii care și-au pierdut un bunic.

Programele “Rabla Clasic” şi “Rabla Plus” au început zilele acestea.
În cadrul programului “Rabla Clasic”, ajutorul guvernamental poate ajunge la 16.500 de lei.
Prima de casare este 6.000 de lei, iar pentru casarea a două vehicule, se pot obţine 9.000 de lei.
La această sumă se pot adăuga unul sau două ecobonusuri în valoare de 1.500 de lei, dacă autovehiculele predate sunt mai vechi de 15 ani şi dacă au norma de poluare Euro 3 sau inferioară acesteia.
Un alt ecobonus este cel de 3.000 de lei la achiziţionarea unui vehicul hibrid.
În cazul programului “Rabla Plus”, varianta pur electric sau hidrogen, ecotichetul este de 51.000 de lei, la care se adaugă schema anterioară.
La casarea a două maşini se poate ajunge la 57.000 de lei.

Paracetamolul luat de persoanele cu hipertensiune arterială ar putea crește riscul de atacuri de cord și accident vascular cerebral.
Așa sugerează un nou studiu, iar potrivit specialiștilor, medicii ar trebui să analizeze bine riscurile și beneficiile pentru pacienții care iau acest medicament timp de mai multe luni.
Alți experți sunt de părere că sunt necesare cercetări ulterioare, care să includă mai mulți oameni, monitorizaţi pe un interval de timp mai lung, pentru a confirma concluziile.
Paracetamolul este utilizat pe scară largă în întreaga lume ca remediu pe termen scurt pentru dureri și febră.

Parlamentarii care au un comportament agresiv în timpul şedinţelor de plen vor fi sanctionati mai dur.
Asa arata noul proiect adoptat ieri de catre deputatii Romaniei.
Astfel, se interzic gesturile agresive, violenţa verbală, dar şi desfăşurarea de bannere în sala de plen.
Proiectul a fost iniţiat de reprezentanţii partidelor din arcul guvernamental.
Potrivit acestuia, transmisiunile în direct din plenul Camerei Deputaţilor vor fi permise numai din perimetrul arondat grupului parlamentar respectiv iar transmisiunile live vor rămâne în continuare interzise în şedinţele Biroului permanent.