“Tânărul creştin” – Rețele de socializare
Realizator: Eduard Mindirigiu.
Parohia Sf. Vasile cel Mare din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Evenimentul va avea loc luni, de la orele 18.00 și va fi transmis și live pe pagina de Facebook a parohiei.
Concertul va fi susținut de Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi pr. Florian Popa, Elena Cârneală, profesor Mirela Paraleu și elevii, Ana Maria Baltă, Corul de copii Noii ostași ai lui Hristos al parohiei Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar, dirijat de pr. Alexandru Gabriel Lupașcu și Gabriela Palade și Corul Noviodunum al liceului C. Bratescu din Isaccea, jud. Tulcea, dirijat de pr. prof. Ciprian Ghiță.
Fondurile rezultate din această acțiune vor fi donate pentru o familie aflată în dificultate.
Locuitorii comunei Topraisar sunt așteptați să doneze sânge.
O echipă mobila a CRTS Constanța se va afla duminică la parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Topraisar, între orele 8 și 14.
Acțiunea face parte din campania CRTS în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, intitulata “Salvează o viață! Donează sânge!”
Astăzi este Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
La această dată, în anul 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, care stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și cu libertăți fundamentale.
Ulterior, aceasta a fost completată cu: Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția internațională asupra drepturilor politice și civile, Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și Convenția drepturilor copilului.
ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru Dobrogea și estul Munteniei.
Aceasta este valabila până la ora 22.00.
În Dobrogea și în estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55…65 km/h, iar în zona litoralului și a deltei de peste 70 km/h.
Noul Mers al Trenurilor va intra în vigoare de duminică.
O noutate o reprezintă faptul că zilnic 24 de trenuri InterRegio și Regio-Expres vor circula cu viteze de 150-160 de km pe oră spre și dinspre litoral, la intervale de 60 de minute.
CFR Călători mai anunță revenirea în program a trenului “Prietenia” București-Chișinău, suspendat anul trecut în timpul stării de urgență și reintroducerea mai multor garnituri internaționale care asigură legătura cu Budapesta.
Plăţile pentru beneficiarii măsurilor de sprijin acordate domeniului HoReCa vor incepe de marti.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a precizat că anul acesta se va achita un miliard de lei, urmând ca la începutul anului viitor să fie plătită şi diferenţa de aproximativ 1,2 miliarde de lei, în conformitate cu numărul dosarelor depuse şi aprobate.
El a precizat, într-un comunicat, că acestea sunt unele dintre măsurile dedicate compensării pierderilor suferite ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19.
Carburanții se vor scumpi din nou, de la începutul anului viitor.
De data aceasta, creșterile de preț de la pompă vor fi consecința majorării accizei, o taxă specială de consum și una dintre sursele importante de venit pentru bugetul de stat.
Șoferii vor plăti mai mult pentru litrul de benzină cu aproape 8 bani, iar pentru cel de motorină peste 7 bani în plus.
Totodată, românii vor plăti mai mult din prima zi a lunii ianuarie și pentru alte produse, cum sunt băuturile alcoolice și tutunul.
YOUTUBE
Arhiepiscopia Tomisului va încheia mâine cea de a treia ediție a campaniei umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta a avut ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, a fost organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă, dulciuri și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Parohia Sf. Vasile cel Mare din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Evenimentul va avea loc luni, de la orele 18.00 și va fi transmis și live pe pagina de Facebook a parohiei.
Concertul va fi susținut de Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi pr. Florian Popa, Elena Cârneală, profesor Mirela Paraleu și elevii, Ana Maria Baltă și Corul de copii Noii ostași ai lui Hristos al parohiei Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar, dirijat de pr. Alexandru Gabriel Lupașcu și Gabriela Palade.
Fondurile rezultate din această acțiune vor fi donate pentru o familie aflată în dificultate.
Astăzi este Ziua Internaţională Anticorupţie.
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a stabilit în anul 2003 ca data de 9 Decembrie să fie Ziua Internaţională Anticorupţie.
România s-a alăturat astfel celorlalte state în prevenirea şi combaterea corupţiei, deoarece aceasta are un impact major asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.
Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, pentru că subminează instituţiile şi valorile democratice şi atentează la ordinea socială.
Autorităţile române îşi propun ca ţara noastră să devină independentă energetic în cel mult cinci ani
Anuntul a fost facut de catre premierul Romaniei, Nicolae Ciucă.
Acest obiectiv este o prioritate a actualului guvern, care ar urma ca, până la sfârşitul anului, să facă o evaluare a capacităţilor de producţie şi depozitare la nivel naţional.
Deputaţii au adoptat prin vot decizional proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, având în vedere noile prevederi internaţionale.
Potrivit proiectului, este interzis oricărei persoane să se implice în activităţi care au legătură cu controlul doping, performanţa sportivă sau îngrijirea medicală într-un mediu sportiv, dacă se află în perioada de suspendare pentru o încălcare a reglementărilor anti-doping.
Actul normativ se aplică mai multor categorii, între care sportivilor, personalului asistent al sportivilor, dar şi practicanţilor sportului recreativ.
Ministerul Educației nu este de acord cu renunţarea la tezele elevilor.
Ministrul a argumentat că tezele sunt cea mai relevantă formă de evaluare în procesul didactic si va ajuta elevii, părinții și profesorii să înțeleagă unde se situează cu adevărat după o perioadă cu multe săptămâni de cursuri online.
Ministerul a dispus ca tezele să se susțină doar în format fizic, dar a fost redus totuși numărul acestora pentru elevii din clasele mai mari, de la trei la două în cazul celor de clasa a opta și de la patru la trei teze în cazul liceenilor.
Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a treia ediție a campaniei umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până vineri și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă, dulciuri și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.
Astăzi este Ziua Constituției României.
Prima Constituție de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă, la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, același an.
După patru ani de la adoptarea Constituției României, parlamentarii au adoptat propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie.
Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României.
Aceasta a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial.
Parohia Sf. Vasile cel Mare din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Evenimentul va avea loc luni, de la orele 18.00 și va fi transmis și live pe pagina de Facebook a parohiei.
Concertul va fi susținut de Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi pr. Florian Popa, Elena Cârneală, profesor Mirela Paraleu și elevii, Ana Maria Baltă și Corul de copii Noii ostași ai lui Hristos al parohiei Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar, dirijat de pr. Alexandru Gabriel Lupașcu și Gabriela Palade.
Fondurile rezultate din această acțiune vor fi donate pentru o familie aflată în dificultate.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a infirmat o eventuală introducere a certificatului verde la slujbele sau procesiunile religioase.
El a precizat ca se dorește ca bisericile sa respecte în continuare masurile de protecție împotriva răspândirii coronavirusului.
Declaraţiile au fost făcute după întâlnirea de lucru a premierului Nicolae Ciucă cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei, în contextul apariţiei în România a două cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2.
Poluarea atmosferică urbană este cel mai mare factor de risc pentru sănătate din motive de mediu în Europa.
Expunerea la poluarea atmosferică este asociată cu boli cardiovasculare, cancer pulmonar şi astm.
Date provizorii pentru 2020, sugerează că există unele îmbunătăţiri, datorate probabil condiţiilor meteorologice şi blocajelor cauzate de COVID-19, care au stopat temporar activitatea industrială poluantă şi traficul.
Poluarea cu particule fine a cauzat peste 300.000 de decese premature în Uniunea Europeană în 2019.
CNSU a adoptat o hotărâre de guvern care prevede relaxarea restricțiilor de mâine.
Astfel, se elimina interdicţiile de circulaţie noaptea si creşte intervalul orar de la 21 la 22 pentru toţi agenţii economici.
De asemenea, se elimină obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise cu excepția locurilor aglomerate.
Accesul în mall-uri şi magazine neesenţiale va fi permis şi persoanelor testate.
Pentru nopţile de Crăciun şi Revelion nu vor fi restricţii legate de ora până la care pot fi deschise restaurantele, dar cu limită de 50% şi cu prezentarea certificatului de vaccinare, trecere prin boală sau testare.
Totodată, la unităţile de cazare, se introduc şi persoanele testate.