Știri 19 octombrie 2021

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Gherasim din Kefalonia.
Cu acest prilej, schitul Negrești din comuna Cobadin, județul Constanța își va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf Liturghie la acest lăcaș de cult, de la ora 7.30.

Un autobuz cu hidrogen va fi testat și pe traseele din Constanța.
Acesta va circula timp de câteva zile în 12 orașe pentru a prezenta beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și al calității vieții locuitorilor.
Vehiculul oferă o autonomie de până la 400 km.
De asemenea are un nivel scăzut de zgomot în timpul deplasării și beneficiază de sistem de climatizare, camere de supraveghere, dar și de un sistem modern de informare.

Medicii atrag atentia asupra riscurilor unei doze zilnice mici de aspirină.
Un grup de experţi din SUA a reevaluat beneficiile unei doze mici de asprirină pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani, care iau zilnic medicamentul, in speranta ca vor evita infarctul sau accidentele cerebrale.
Noi dovezi demonstrează că potenţialele beneficii sunt cu mult depăşite de riscul unor hemoragii interne.

Medicii care prezintă teorii ce nu sunt validate ştiinţific ar putea fi suspendați.
Președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, avertizează că va susține cu toată tăria sancționarea oricărui medic, prin suspendarea exercitării profesiei, dacă prezintă în spațiul public teorii care nu sunt validate științific, periclitând astfel sănătatea publică.
Daniel Coriu a subliniat că susține dreptul la liberă exprimare și informare, dar pe de altă parte trebuie să existe și dreptul de a avea acces la o informare corectă.

România a înregistrat cel mai mare număr de cereri de azil din ultimii 30 de ani.
Potrivit Asociației „Salvați Copiii”, ţara noastră a înregistrat în anul 2020 peste 6000 de cereri, dintre care 1.500 pentru copii.
Totodată, se remarcă o creștere semnificativă a numărului minorilor care ajung aici fără familie, și anume 900.
Principalele țări de proveniență ale persoanelor solicitante de azil în România sunt Afganistan, Siria, Bangladesh, Irak, Iran, Somalia, Pakistan, Yemen și Eritrea.
În ceea ce privește cauzele dislocării din țara natală, acestea sunt, în cele mai multe cazuri, cele care țin de conflictele armate, de discriminare religioasă și de vulnerabilitățile socio-economice.

Tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%.
Pentru comparaţie, acestea trebuie raportate la tariful de referinţă şi nu la tarife practicate în trecut, susţin reprezentanţi ai pieţei de brokeraj în asigurări, care estimează o reaşezare a preţurilor în perioada următoare.
Ei mai spun că legislaţia RCA permite ca anumite costuri de reparaţie să fie nejustificat de mari, iar companiile de asigurări sunt obligate să le plătească.
Experții precizează că, potrivit legii, Ministerul Sănătăţii trebuia să publice un barem traumatologic pentru despăgubiri aferente daunelor morale, din 2017.

O echipă medicală din Republica Moldova va veni în România în sprijinul unităților spitalicești.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat oferta de asistenţă internaţională venită din parte vecinilor moldoveni.
Vor sosi medici, asistenți medicali, dar și echipaje SMURD.

Arhiepiscopia Tomisului face ce face și Patriarhia Română.

Referitor la folosirea serviciului PayPal pentru donațiile sau pomelnicele credincioșilor, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:
1. Decizia oferirii acestei posibilități a fost luată într-una din ședințele Permanenței Consiliului Eparhial Tomis și nu din inițiativa sau îndemnul personal al IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, așa cum s-a relatat pe alocuri, în mod eronat. Decizia a fost luată, cum s-a explicat deja, ca urmare a dorinței exprese a credincioșilor care urmăresc slujbele online și care ne-au solicitat să le oferim o soluție tehnică pentru a putea dona sau trimite pomelnice.
2. Posibilitatea oferirii de donații sau pomelnice a fost implementată, de multă vreme, de către Patriarhia Română, fie în privința mijloacelor de presă pe care le deține (Trinitas TV, Radio Trinitas), fie în privința Catedralei Naționale, existând diverse soluții tehnice în acest sens (donare în cont, serviciu SMS, etc.).
3. Urmând modelului Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Tomisului a decis ca donațiile rezultate din jertfa credincioșilor să fie folosite la funcționarea postului de radio Dobrogea al Arhiepiscopiei Tomisului.
Prin urmare, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului nu are nici o implicare personală în această chestiune, afară de faptul că, așa cum a declarat și în emisiunea realizată la Radio Dobrogea, îi pomenește benevol și cu dragoste pe toți cei care îi cer acest lucru.

Stiri 18 octombrie 2021

Astăzi este marcată Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
Potrivit estimărilor, în prezent, sunt mai mulți oameni în sclavie decât au fost vreodată în istorie.
Traficul de persoane este un fenomen raportat în toată lumea, inclusiv în Europa.
Mii de persoane sunt exploatate în diferite forme, sexual sau prin muncă forțată.
Pentru că fiinţele umane pot fi revândute, sclavia modernă este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme.
Pe continent, cele mai multe victime sunt recrutate din est, din țări predispuse sărăciei.

Guvernul interimar ia în calcul o serie de măsuri pentru protejarea populaţiei şi a IMM-urilor, în contextul creşterii preţurilor energiei şi gazelor naturale şi al apropierii iernii.
Premierul Florin Cîţu a precizat că printre aceste măsuri se numără amânarea plăţii facturilor, alături de plafonarea preţurilor şi de reducerea temporară la 5% TVA pentru energie în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Precizările premierului interimar Florin Cîţu au fost făcute în contextul evaluărilor agenţiilor Standard & Poor’s şi Moody’s care au reconfirmat ratingul României, iar una dintre ele a îmbunătăţit perspectiva de la negativă la stabilă.

Pandemia îi afectează puternic pe elevi.
Studiile arată că jumătate dintre adolescenţi se confruntă deja cu stări de anxietate şi au nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional.
Dacă şcoala trebuie să fie online, psihologii spun că este bine ca socializarea să aibă loc totuşi într-un fel sau altul, copilul să îşi poată continua viaţa cât se poate de normal, să continue să discute cu colegii de vârsta lui, să continue să aibă activităţi comune împreună cu ei, să nu se simtă izolat şi singur.

Preţurile benzinei şi motorinei au ajuns la un nivel maxim istoric.
Premierul interimar Florin Cîţu cere Consiliului Concurenţei o anchetă prin care să verifice dacă există vreun cartel pe piaţa carburanţilor.
Scumpirile carburanţilor se văd deja în inflaţia ridicată şi în preţuri mai mari pentru toate produsele şi serviciile.

Un comisar european avertizează că sărăcia crește în Europa din cauza prețurilor tot mai mari la energie.
Comisia Europeană ar putea ajuta ţările membre să limiteze impactul preţurilor foarte mari la energie electrică asupra populaţiei, dar obligaţia de a lua măsuri revine în primul rând guvernelor naţionale, a precizat Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor a atras atenţia în septembrie că, potrivit datelor existente, peste 2,7 de milioane de oameni din Europa nu-şi mai pot permite să-şi încălzească în mod corespunzător locuinţele, cu toate că au un loc de muncă şi, implicit, un venit.

Primarii ar putea rămâne cu pensiile speciale.
Desființarea acestor venituri a primit aviz negativ în Comisia juridică din Camera Deputaților.
Potrivit actului normativ, un primar de comună cu un singur mandat ar primi 1.600 de lei pensie specială și 5.000 de lei, după trei mandate.

Viteza maximă admisă pe autostrăzi şi drumuri expres ar putea fi mai mare în România.
Ministerul Transporturilor a solicitat Ministerului Afacerilor Interne creşterea limitei.
În cazul în care MAI acceptă propunerea Ministerului Transportului, atunci șoferii români ar putea circula cu 120 km/h pe drumurile express, faţă de 100 km/h, aşa cum este regula în prezent.
Şi pe autostrăzi, limita de viteză s-ar putea schimba, de la 130 km/h, cât este acum, la 140 km/h.

IPS Teodosie nu este antivaccinist, dar este contra obligării sau constrângerii prin frică la vaccinare.

Referitor la răspunsul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la anumite întrebări adresate de credincioși, în cadrul unei emisiuni realizate la Radio Dobrogea, răspuns ce a lăsat impresia că Arhiepiscopul Tomisului s-ar opune vaccinării, Arhiepiscopia Tomisului și IPS Teodosie, personal, precizează următoarele:
1. Răspunsul IPS Teodosie se referea la presupusele restricții pe care autoritățile le-au anunțat, fie în România, fie în alte state, și care au îngrijorat pe unii ascultători. Afirmațiile Arhiepiscopului Tomisului nu trebuie scoase din context, ci înțelese în sensul în care ierarhul s-a pronunțat împotriva obligativității vaccinării sau constrângerii spre vaccinare a cetățenilor, prin diverse măsuri restrictive. Este un subiect care frământă societatea la nivel global, inclusiv pe credincioșii noștri, iar noi nu putem să ignorăm această dezbatere democratică și firească, despre drepturi și libertăți, în condițiile în care chiar autoritățile au o poziție oscilantă și contradictorie (odată spun că nu va fi obligatoriu, apoi spun că devine pe alocuri obligatoriu, sau că nevaccinații au drepturi restricționate).
2. IPS Teodosie nu este un antivaccinist. Declarațiile anterioare o demonstrează. Ierarhul a afirmat deseori că el însuși s-a vaccinat cu diverse tipuri de vaccin, iar despre vaccinarea anti-COVID nici nu îndeamnă la vaccinare, nici nu poate opri pe cineva să se vaccineze, aceasta fiind o chestiune de specialitate medicală, asupra căreia Biserica nu are competența de a se pronunța. Îndemnul din emisiune de a nu se vaccina este exprimat în sensul de a nu se vaccina nimeni de frică (a și spus-o ierarhul), pentru că frica, teama, amenințarea cu iminența infectării, din păcate, au ajuns să facă parte din politicile de comunicare publică, generatoare de psihoze și isterii de masă. Trunchierea unui mesaj afectează înțelegerea lui deplină.
3. Arhiepiscopul Tomisului nu este în contradicție cu Patriarhia Română. Recentul mesaj al PF Părinte Patriarh Daniel, în care îndeamnă stăruitor pe toți credincioșii şi pe toţi clericii să sporească rugăciunea pentru sănătate, să respecte măsurile de protecție recomandate de autoritățile medicale şi să asculte îndemnurile medicilor ce lucrează pentru alinarea suferinţei bolnavilor, este un mesaj cu care rezonează și IPS Teodosie și toată Arhiepiscopia Tomisului. Singura observație suplimentară și realistă pe care IPS Teodosie a făcut-o, în trecut și în emisiunea respectivă, a fost că, alături de autorități, nici lumea medicală nu are un mesaj unitar, unii medici fiind pro, alți contra vaccinării.
4. Referitor la efectele negative ale vaccinării, afirmațiile IPS Teodosie s-au bazat atât pe informațiile apărute prin presă (reacții adverse și chiar decese, în urma vaccinării), cât și pe prospectele vaccinurilor, în care sunt prezentate unele date incomplete ale studiilor, efectele adverse precum și recomandările și interdicțiile de administrare a vaccinului.
În concluzie, Arhiepiscopia Tomisului afirmă, ca și producătorii vaccinurilor, că este alegerea și responsabilitatea fiecăruia să decidă, în acord cu medicii din jur, dacă se vaccinează sau nu.
În același timp, nu trebuie ca, pe fondul nelămuririlor și polemicilor din spațiul public, dar și al situației de criză din sistemul medical, să ne lăsăm antrenați în tentative de dezinformare și tensionare suplimentară și inutilă a spațiului public.
Libertatea de exprimare, inclusiv cea din presă, trebuie să se mențină la nivelul argumentelor logice și raționale, într-o comuniune frățească, un dialog civilizat și un efort comun de întrajutorare, spre găsirea soluțiilor de tratament și prevenție necesare depășirii crizei pandemice actuale.
Uneori și în Evanghelie se pot găsi lucruri aparent contradictorii, dar, care văzute în context mai larg, sunt în armonie.
Biroul de Comunicare

Știri 15 octombrie 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine seara la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca și al Învierii Domnului.
Duminică dimineață, ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire mare a bisericii Adormirea Maicii Domnului din Hârșova.
Credincioșii vor putea intra prin Sfântul Altar.
Luni, de la ora 7:15 arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie de hram la biserica Sfântul Apostol și Evanghelist Luca din localitatea Horia județul Constanța.

Instituţiile publice nu vor mai putea solicita cetățenilor copii după acte.
Așa prevede un proiect de lege care va merge la promulgare, la șeful statului.
În țara noastră sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis.
Instituţiile și administraţiile publice centrale le cer acum persoanelor fizice sau juridice copii de pe avize sau alte documente emise de alte instituţii publice.
Legea ar urma sa fie aplicata de anul viitor.

ANM a emis o atenționare cod galben de ploi abundente în mai multe județe printre care și Constanța.
Aceasta este valabila până mâine la ora 14.00.
In intervalul menționat, în Dobrogea, Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură va ploua pe arii extinse și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp.
În regiunile sudice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45…55 km/h.

Angajații nevaccinați din sistemul de sănătate, public sau privat, vor fi obligați să se testeze pe banii proprii.
Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat că împreună cu vicepremierul interimar Kelemen Hunor, cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila şi ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a semnat şi va depune în Parlament proiectul de lege.
Premierul a precizat faptul ca proiectul este valabil şi pentru cei de la IGSU şi Aviaţie.

Constănțenii cu venituri mici pot depune cererile și declarațiile pe proprie răspundere pentru a beneficia de ajutorul de încălzire a locuinței și pentru suplimentul de energie.
În funcţie de sistemul de încălzire utilizat în locuinţă, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt: ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat; pentru gaze naturale; pentru energie electrică; pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Solicitările se pot depune lunar, până pe data de 20, pentru a putea fi luaţi în evidenţă cu luna respectivă.

Activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor din Constanța va fi suspundată din cauza creșterii incidenței la nivelul municipiului.
Conform Comitetului Local pentru Situații de Urgență, acestea pot fi deschise fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 05.00 – 22.00, însă doar în județele sau localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de două cazuri la mia de locuitori, dar mai mică de 3/1000.
Activitățile sunt interzise la nivelul județelor și localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Certificatul sanitar COVID-19 a devenit obligatoriu la locul de muncă în Italia.
În primele ore de la impunerea paşaportului de vaccinare la locul de muncă au avut loc proteste.
Majoritatea populaţiei susţine obligativitatea permisului verde, dar angajaţii din porturi sau transporturi rutiere ameninţă cu blocarea activităţii şi a căilor de acces.
Sunt două sectoare în care numărul vaccinaţilor este redus, iar cei fără paşaport riscă amenzi de până la 1500 de euro şi suspendarea fără salariu.