ULTIMELE EMISIUNI

  • Tânărul creştin – Măsura valorii
    Emisiunea “Tânărul creştin” – Măsura valorii – 23 oct. 2015. Invitat: Pr. lect. univ. Ionuţ Holubeanu, Univ. “Ovidius”, Constanţa. Realizator: Eduard Mindirigiu. YOUTUBE Local…
  • Știri 27 octombrie 2015
    Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie a purtat din copilărie lupte acerbe pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune. Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a vieţuit în aspre osteneli ascetice până la sfârşitul vieţii sale. După moartea sa, pietrele aflate la intrarea în peşteră au blocat accesul înăuntru şi au transformat peştera în mormânt. Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au surpat zidul natural de la intrarea în peşteră. În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia. Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala mitropolitană unde se află şi astăzi. Sfântul Dimitrie cel Nou este …
  • Cuvânt Dobrogean – Sărbătoarea Sf. M. Mc. Dimitrie la Constanţa și Folosul educației teologice
    Emisiunea “Cuvânt Dobrogean” – Sărbătoarea Sf. M. Mc. Dimitrie la Constanţa și Folosul educației teologice – 22 oct. 2015 Invitat: Pr. Ilie Petre, paroh al bisericii ‘Sf. Dimitrie”, Directorul Seminarului Teologic din Constanţa. Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu. YOUTUBE Local…
  • Convorbiri duhovniceşti – Sărăcia
    Emisiunea “Convorbiri duhovniceşti″ – Sărăcia – 22 oct. 2015. Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop. Realizator: Pr. Valentin Berechet.…
  • Lecţia de religie – Rădăcinile educației creștine, ep.2
    Emisiunea “Lecţia de religie” – Rădăcinile educației creștine, ep.2 – 21 oct. 2015. Realizator: Bogdan Nicolae Mateescu. YOUTUBE Local…
  • Vestea cea bună – Formarea caracterelor
    Emisiunea “Vestea cea bună” – Formarea caracterelor – 20 oct. 2015. Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor. YOUTUBE Local…
  • Dileme ale Mileniului III – Faptele vieţii, faptele morţii
    Emisiunea “Dileme ale Mileniului III″ – Faptele vieţii, faptele morţii – 19 oct. 2015. Invitat: Pr. Cezar Axinte. Realizator: Pr. Valentin Berechet. YOUTUBE Local…

ULTIMELE ȘTIRI

  • Stiri 5 iulie 2023
    Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineaţă la Catedrala Arhiepiscopală. CRTS Constanța face în continuare apel la cetățeni să vină să doneze sânge. CT BUS suplimentează oferta de transport pe perioada festivalului NEVERSEA. CT BUS anunță liniile care astăzi circulă deviat pe bd. Ferdinand. Aproape 73% dintre absolvenții de liceu din România au promovat examenul de Bacalaureat, în prima sesiune. Podul suspendat peste Dunăre, Brăila – Tulcea, va fi inaugurat mâine. Companiile care nu respectă măsurile de protecție a angajaților în perioadele de caniculă pot fi sancționate cu amenzi de până la 2.500 de lei.
  • Știri 4 iulie 2023
    Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Crucea Roşie Română împlineşte astăzi 147 de ani de activitate umanitară. ANM a emis o informare meteorologica de caniculă și disconfort termic pentru toată țara. CT BUS suplimentează oferta de transport pe perioada festivalului NEVERSEA. CRTS Constanța face în continuare apel la cetățeni să vină să doneze sânge. Prevenția cancerului se va putea face începând de la medicul de familie. Aspartamul va fi declarat o substanță posibil cancerigenă, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
  • Stiri 3 iulie 2023
    Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la Catedrala arhiepiscopală. O parte din constănțeni vor rămâne fără apă din această noapte. CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge. Guvernul a adoptat vineri ordonanța de urgență prin care sunt plafonate adaosurile comerciale în cazul unor alimente de bază. Podul suspendat peste Dunăre, Brăila – Tulcea, va fi inaugurat joi. Astăzi este marcată Ziua Internaţională Fără Pungi de Plastic. România a avut, anul trecut, cele mai ieftine alimente din Uniunea Europeană. Tinerii consideră independența financiară ca pe un obiectiv crucial.

Comments are closed.