Știri 1 octombrie 2021

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Acoperământul Maicii Domnului.
Această sărbătoare a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii “Maica Domnului” din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul, în secolele IX-X.
Stareţul mănăstirii, Cuviosul Andrei, a văzut o minune dumnezeiască, în care i s-a arătat Maica Domnului ce acoperea cu un sfânt omofor cetatea Constantinopolului.
Cuviosul Andrei l-a chemat şi pe ucenicul său, Epifanie, care, împreună cu ceilalţi părinţi, reuşesc să desluşească semnificaţia minunii şi să dedice o sărbătoare deosebită acestei puteri miraculoase, pe care Maica Domnului o arată faţă de neamul omenesc.
Acoperământul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toţi creştinii Bisericii care se roagă cu credinţă pentru a fi izbăviţi de ispite şi de suferinţe.
Pentru bucuria acestei sărbători, Biserica a rânduit astăzi dezlegare la pește.

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi și pe sfinţii cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani.
Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost primul sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistriţa şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune.
După ce a mers la Locurile Sfinte, Cuviosul Iosif s-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit.
A trăit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu 17 pustnici ucenici, şi a întemeiat prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă.
După năvălirea arabilor asupra Sfintelor Locuri, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, unde întemeiază un schit.
Mai târziu, schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică „al evlavioşilor“, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări.
S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde a trăit singur timp de 60 de ani.
Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, care a avut o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune.
Sfântul Sinod a hotărât canonizarea celor doi sfinţi în anul 2008, împreună cu alţi 7 cuvioşi nemţeni.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși mâine, de la ora 8.00, Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni din jud. Constanța.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sf. Sfințit Mc. Ciprian, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică noapte, de la ora 22.30, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți 2 troiţe, apoi va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Navodari.

Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.
Data de 1 octombrie a fost dedicată omagierii şi respectării vârstnicilor de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1990.
Această iniţiativă a urmărit să atragă atenţia ţărilor membre ONU, asupra problemelor pe care le ridică îmbătrânirea demografică.
Din anul 1999, de Ziua Persoanelor Varstnice, au fost organizate peste 3.000 de marşuri, în circa 100 de ţări.

Astăzi este și Ziua Naţională de Luptă împotriva Cancerului la Sân.
În România, statisticile indică o creştere a cazurilor de cancer de la 40.000, câte erau în anul 1994, la 98.000 – în 2011.
Cancerul reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, pe plan mondial, cu variaţii legate de incidenţă, mortalitate, supravieţuire, factori determinaţi de mediu, programe mixte de prevenire, diagnostic, tratament şi paleaţie.

Toate alimentele se vor scumpi, în perioada următoare, în medie cu 4-5 la sută.
Motivul îl reprezintă creșterea prețului la energie și gaze, dar și alți factori, precum deprecierea cursului valutar și pandemia, a declarat președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta, Dragoș Frumosu.
Laptele, pâinea și carnea se vor scumpi cel mai mult, în medie cu 20-25 la sută.
Dragoș Frumosu a precizat că unele scumpiri se resimt deja, iar altele, cum ar fi în cazul cărnii de porc, se vor produce treptat.
Președintele Sindalimenta a amintit că 80 la sută din carnea de porc necesară în România pentru consum, dar și pentru industria ce procesează carne provine din alte țări.

De astăzi, autobuzele liniilor 5-40 și 14 vor face stânga în dreptul telegondolei din Mamaia, de pe bd. Mamaia pe bd. Aurel Vlaicu.
Modificarea traseelor survine ca urmare a măsurilor dispuse de Primăria Municipiului Constanța pentru resistematizarea traficului rutier în zona Perla.
Pe durata sezonului estival, autobuzele liniilor 5-40 și 14 au întors la sensul giratoriu de la Aqua Magic.
Totodată, reamintim că de astăzi linia 100M (Mamaia) devine linia 100.

Vizitele la Căminul pentru Persoane Vârstnice din municipiul Constanța se desfășoară în condiții speciale, pentru a preveni infectările cu SarsCOV2.
De asemenea, sunt limitate și ieșirile din cămin ale beneficiarilor.
Aceștia părăsesc instituţia pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, timpul alocat fiind de două ore pe zi, pentru motive bine întemeiate.
Pachetele pe care le primesc beneficiarii sunt distribuite acestora de către personalul centrului“, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Mihaela Scutariu.

Știri 30 septembrie 2021

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, în această noapte, de la ora 22.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Mâine dimineață, ierarhul nostru va savârși Sfânta Liturghie la acest lăcaș de cult.
Sâmbătă, va săvârși de la ora 8.00, Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni din jud. Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sf. Sfințit Mc. Ciprian, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică noapte, de la ora 22.30, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți 2 troiţe, apoi va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Navodari.
Luni, de la ora 17, va oficia Taina Sf. Maslu si va sfinți o capelă mortuară la biserica din localitatea constănțeană Movilița.

Preafericitul Părinte Daniel aniversează astăzi 14 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Cu acest prilej, a fost oficiată Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale, urmată de o slujbă de Te Deum.
Din cauza actualelor condiții restrictive create de pandemie, a numărului crescând de infectări ce au inclus capitala României în „scenariul roșu”, aniversarea întronizării Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române se desfășoară în acest an într-un cadru restrâns, doar cu participarea Preasfințiților Episcopi Vicari din București, a membrilor Permanenței Consiliului Național Bisericesc și a membrilor Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Funcţionarea școlilor nu va mai depinde de rata de infectare din localitate.
Suspendarea cursurilor cu prezență fizică se va decide în funcție de numărul de cazuri de COVID-19 din fiecare unitate de învățământ.
Măsura a fost stabilită ieri de Grupul de suport tehnico-ştiințific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.
În același timp, se va amplifică procesul de testare în școli prin proceduri noninvazive, precum cele care analizează saliva.

Traficul rutier va fi resistematizat la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Zorelelor.
Decizia a fost luată întrucât în zonă se produc frecvent blocaje, care înregreunează inclusiv circulaţia mijloacelor de transport în comun.
Intersecția bulevardului Mamaia cu strada Zorelelor va fi resistematizată din 7 octombrie.
Pe strada Zorelelor vor fi amenajate 2 benzi de ieșire în bulevardul Mamaia și 2 benzi de intrare din bulevardul Mamaia.
Totodată, se va interzice virajul la stânga de pe strada Zorelelor pe bulevardul Mamaia.

Universitatea Ovidius din Constanţa va organiza mâine festivitatea de deschidere a anului universitar 2021 – 2022.
Evenimentul va avea loc în Sala Senatului din noul Campus universitar şi se va desfăşura în format hibrid, în sala de festivităţi urmând a fi prezenţi reprezentanţii conducerii universităţii, ai facultăţilor şi studenţilor, în vreme ce comunitatea academică va putea urmări ceremonia în transmisiune live pe pagina de Facebook a universităţii.
Pentru cei peste 18.000 de cursanţi ai Universităţii Ovidius, activităţile didactice vor începe de luni, 4 octombrie, iar modalitatea de desfăşurare a acestora va fi decisă la nivelul Consiliilor celor 16 facultăţi.

De mâine, autobuzele liniilor 5-40 și 14 vor face stânga în dreptul telegondolei din Mamaia, de pe bd. Mamaia pe bd. Aurel Vlaicu.
Modificarea traseelor survine ca urmare a măsurilor dispuse de Primăria Municipiului Constanța pentru resistematizarea traficului rutier în zona Perla.
Pe durata sezonului estival, autobuzele liniilor 5-40 și 14 au întors la sensul giratoriu de la Aqua Magic.
Totodată, reamintim că de mâine linia 100M (Mamaia) devine linia 100.

Știri 29 septembrie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Vineri, Biserica Ortodoxă va prăznui Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, mâine dimineață, va oficia Sfânta Liturghie, iar de la ora 22.00, Acatistul Acoperământul Maicii Domnului, la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Vineri dimineață, ierarhul nostru va savârși Sfânta Liturghie la acest lăcaș de cult.

CT BUS va suspenda o linie de transport în comun.
Este vorba despre linia 100M care nu va mai circula de vineri, 1 octombrie.
Abonamentele emise pe linia 100M rămân valabile pe linia 100 până la expirarea acestora.

Astăzi este Ziua Mondială a Inimii.
Aceasta are drept scop creșterea gradului de informare al populației globului asupra factorilor de risc în apariția bolilor cardiovasculare.
În prezent acestea sunt responsabile pentru 17,3 milioane de decese pe an.
Până în 2030 se estimează că cifra va crește la 23 de milioane.
România se află între ţările din Europa cu o rată ridicată a mortalităţii, deşi numărul deceselor provocate de bolile cardiovasculare a scăzut în ultimii 10 ani.

Comisia Europeană aprobă Planul de Redresare şi Rezilienţă al României.
Țara noastră va putea primi, astfel, din partea Uniunii, granturi în valoare de 14,2 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde de euro.
Această finanţare va sprijini implementarea măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme, cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi va contribui în mod crucial la ieşirea României mai puternică din pandemia de COVID-19.

Noi teste pentru depistarea Covid vor ajunge în școli.
Acestea vor fi distribuite către DSP-uri, potrivit ministrului Sănătății, Cseke Attila.
De asemenea, ministrul Sănătății consideră necesar proiectul privind obligativitatea certificatului digital pentru personalul medical.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că tezele nu au fost anulate în acest an şcolar.
El a menționat că îşi doreşte ca acestea să fie susţinute de elevi cu prezenţă fizică pentru a fi ‘relevante’ şi a nu mai avea rezultate ‘deformate’.
Ministrul a afirmat că Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul se vor susţine ca şi în această vară cu prezenţă fizică, ‘indiferent de condiţii’.

Știri 28 septembrie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine de la ora 7.30, Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
De la orele 18.00 va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului de la Radio Dobrogea.
Joi și vineri, ierarhul nostru va sluji la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, jud. Suceava.

Pensiile, salariul minim şi alocaţiile copiilor vor crește de la 1 ianuarie.
Anunțul a fost făcut de președintele PNL Florin Câțu.
El a mai precizat că veniturile se vor majora în fiecare an de la 1 ianuarie și ca nu vor mai fi folosite aceste creşteri ca instrument politic.

În primul semestru, România a importat produse agroalimentare în valoare de peste 4,9 miliarde de euro.
Cu peste jumătate de miliard de euro mai mult față de perioada similară a anului trecut, arată statisticile oficiale.
În categoria produselor agroalimentare, cele mai mari importuri au fost de porumb: peste 250 de milioane de euro, numai în prima jumătate a anului, după ce România a exportat porumb de peste 650 de milioane de euro.
În topul importurilor, ca valoare, urmează carnea de porc și produsele de brutărie.
Pentru a reduce dependența de importuri, Ministerul Agriculturii vrea să le acorde fermierilor fonduri pentru investiții.

În liceele din România, se va derula anul acesta un proiect pilot pentru prevenirea consumului de droguri.
Acesta este inițiat de Agenţia Naţională Antidrog.
Un obiectiv important al proiectului îl reprezintă creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a 10.000 de părinţi cu privire la importanţa factorilor de risc şi de protecţie familială legaţi de consumul de droguri.
Proiectul “Abilităţi pentru acţiune” are o abordare complexă pentru prevenirea consumului de droguri, favorizând factorii de protecţie ai elevilor, prin dezvoltarea unei conexiuni puternice cu şcoala, implicarea părinţilor în viaţa copiilor şi dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare în luarea unor decizii sănătoase atunci când sunt presaţi să consume droguri.

Polițiștii n-ar trebui să verifice certificatele care atestă vaccinarea anti Covid.
Sindicaliștii susțin că astfel se încarcă și mai mult activitatea oamenilor in uniformă. În plus, nu toți polițiștii sunt vaccinați și, deocamdată, nu au telefoanele mobile necesare pentru a scana codul QR de pe certificat.
Liderii sindicali au ridicat o serie de întrebări față de felul în care polițiștii trebuie să verifice dacă cei prezenți în localuri sunt imunizați.

Legea Consumatorului vulnerabil se va aplica de la 1 noiembrie.
Primăriile vor avea cel mai important rol în acordarea sprijinului financiar la plata facturilor de gaze și electricitate pentru cei cu venituri mici, potrivit ministrului muncii, Raluca Turcan.
Ea a precizat că autoritățile locale au obligația să tipărească formularele de cerere, să analizeze solicitările venite de la populație și să facă din şase în şase luni verificările prevăzute de lege.
Ministrul a reamintit că prin aplicarea Legii consumatorului vulnerabil va crește nivelul de venituri până la care se acordă ajutorul dat de stat și estimează că peste 500.000 de gospodării vor beneficia de acest sprijin.

Certificatul digital privind COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru personalul medical, conform unui proiect al Ministerului Sănătăţii.
Astfel, pentru personalul medical care nu prezintă certificatul digital se suspendă de drept, pentru 30 de zile, contractele în baza cărora îşi desfăşoară activitatea.
După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept.