Știri 23 august 2021

Mâine, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la biserica Sfântul Vasile Cel Mare din Constanța, zona Inel 2.
Astfel, de la ora 6.45, ierarhul nostru va sfinți doua clopote ale bisericii, executate la Baia Mare.
Apoi, va oficia Sf. Liturghie împreună cu preoții bisericii și cu părintele Dan Damaschin din Iași, cunoscut drept “îngerul copiilor”.
De la ora 9.30, Arhiepiscopul Tomisului va împărtăși cei 250 de copii din Iași însoțiți de părintele Dan Damaschin și cei 80 de copii cursanți ai Școlii de Vară organizate la parohia Sf. Vasile cel Mare.
Tot mâine, de la ora 18.00, ierarhul Tomisului va participa la un concert caritabil ce va avea loc la biserica Sfântul Mare Mucenic Mina din parcul Tabacariei.
Acesta va fi susținut de naistul Nicolae Voiculeț și soliștii Mioara Velicu și Alin Oprea.
Evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru ajutorarea unui copil de 5 ani cu o forma rară de autism.

Astăzi se împlinesc 77 de ani de când România a ieșit din alianța cu Germania nazistă.
Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.
23 august 1944 este ziua în care mareșalul Ion Antonescu și ministrul de Externe Mihai Antonescu au fost arestați din ordinul Regelui.
De asemenea, este ziua în care regele Mihai I a numit un nou guvern și a ordonat încetarea imediată a ostilităților cu Națiunile Unite.
Cu toate acestea, Acordul de Armistițiu dintre Aliați și România a fost semnat abia pe 12 septembrie 1944.

În România pâinea s-a scumpit continuu de la începutul crizei sanitare.
Cu toate acestea, prețurile rămân cele mai mici din Uniunea Europeană, arată datele oficiale.
În schimb, un român consumă, în medie, 78 de kilograme de pâine pe an, peste media europeană, conform statisticilor, chiar dacă, în unele situații, calitatea produselor este slabă, avertizează specialiștii.
Reprezentații industriei de panificație spun însă că rețetele sunt adaptate gustului consumatorilor.
Ei pregătesc noi scumpiri pe motiv că plătesc mai mult pentru gaze și energie electrică.

Medicamentul Polidin ar putea reveni în farmacii.
Acesta a depăşit deja etapa de laborator, anunţă Institutul Cantancuzino şi, după o perioadă de testări, ar putea fi introdus pe piaţa de suplimente alimentare.
Noul Polidin va fi comercializat ca spray nazal ori sub formă de bomboane gumate.
Acest medicament ajută corpul să învingă infecţiile, dar şi să le prevină.

Bugetul Rabla Plus, pentru maşini electrice şi hibrid, a fost suplimentat cu 200 de milioane de lei.
Cel pentru Rabla Clasic va creşte cu aceeaşi sumă într-o săptămână.
Aproximativ 6.000 de autoturisme electrice sau hibrid vor putea fi cumpărate în lunile următoare, după suplimentarea fondurilor. Bugetul RABLA PLUS din acest an este de 3 ori mai mare decât cel de anul trecut, după ce românii s-au arătat mai interesaţi ca înainte să își cumpere astfel de maşini.

Companiile de asigurări ar putea modifica tarifele poliţelor RCA când doresc, fără să mai fie obligate să anunţe autoritatea de reglementare din domeniu.
Sunt reguli noi pregătite de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în contextul în care România riscă amenzi din partea Comisiei Europene pe motiv că legislaţia actuală este prea restrictivă.
În plus, poliţele RCA ar putea avea şi preţuri diferite dacă sunt achiziţionate pe Internet sau de la brokeri.

Toate şcolile vor începe cursurile în 13 septembrie cu prezenţa fizică a elevilor.
Se vor închide doar dacă incidenţa cazurilor COVID va depăşi şase bolnavi la mia de locuitori.
Vor fi organizate şi festivităţi de deschidere, cu mască obligatorie şi cu durată limitată.
Aceasta este varianta anunţată pentru un nou an şcolar în pandemie, după o şedinţă a responsabililor din domeniu.

Știri 20 august 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Gura Humorului.
Ierarhul nostru va răspunde invitației IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuţilor și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Nașterea Maicii Domnului și a Sfinților Români, la 10 ani de la sfințirea lăcașului de cult, de la ora 9.15.
Seara, de la ora 22.00, ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

Constănțenii sunt așteptați la o conferință duhovnicească.
Tema o constituie “Avortul” și se va desfășura astăzi de la ora 15.00, la restaurantul Dorna din stațiunea Mamaia.
Vor conferentia Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, părintele Cezar Axinte și medicul primar obstetrica și ginecologie Ionel Cioată Trifon din Timișoara.
De la orele 20.00, va avea loc o slujba de priveghere athonita în cinstea Icoanei Maicii Domnului vindecatoare de cancer la biserica Sfântul Vasile cel Mare din Constanța, zona Inel 2.
Enoriasele au posibilitatea unica de a vedea cum se desfasoara o slujba la Sfantul Munte Athos.

Biserica Ortodoxă Română celebrează pe 22 august „Duminica migranților români”.
Cu acest prilej, Preafericitul Daniel, Patriarhul Daniel, a transmis un mesaj de binecuvântare românilor care trăiesc în afara țării, amintind ca Patriarhia Română sprijină eforturile românilor ortodocși stabiliți temporar sau definitiv în străinătate, pentru păstrarea identității lor religioase, etnice, lingvistice și culturale.
În același timp, este necesară o conviețuire armonioasă a migranților români cu cetățenii din țările de adopție, pentru integrare socială.
De asemenea, credincioșii ortodocși sunt sfatuiti să prețuiască familia – constituită din bărbat, femeie și copii –, deoarece familia binecuvântată de Dumnezeu reprezintă spațiul intim cel mai de preț în care se exprimă iubirea conjugală, dar și dragostea părintească, filială și frățească.

Consumatorii vulnerabili ar putea primi sprijin pentru plata facturilor, încă din această toamnă.
Legea a trecut deja de Senat și este în Camera Deputaților.
Ministrul Energiei spune că în septembrie ar putea fi discutată și aprobată, încât după 30 de zile ea să intre în vigoare pentru a-i putea ajuta pe români să își plătească facturile în condițiile în care gazele, energia electrică s-au scumpit cu 20-25% de la începutul anului și sunt anunțate noi scumpiri în a doua jumătate a anului.

“Litoralul pentru toți” se lansează la 1 septembrie.
Românii se vor putea caza în hotelurile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 36 de lei pe noapte.
Potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc, pachetele sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon.
Până în prezent, s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri. Acestea vor fi vândute atât prin agenţiile de turism, cât și direct de hoteluri.

Consumul de nuci este benefic pentru sănătatea inimii.
Ele conţin substanţe Omega-3 care au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare, precum şi o cantitate mare de grăsimi mononesaturate.
Îmbunătăţirea semnificativă a profilului lipidic în organism reduce riscul de probleme cardiovasculare.
În urma unui studiu desfăşurat timp de 30 de ani, cu participarea a peste 200.000 de americani, s-a constatat că nucile reduc mortalitatea cu 45%.
Alte proprietăţi ale nucilor vizează încetinirea creşterii tumorale în cancerul de sân şi scăderea colesterolului din sânge.

Știri 19 august 2021

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie “Avortul” și va fi susținută de dr. Cioata Ionel Trifon – medic primar obstretica – ginecologie din Timisoara si de parintele Cezar Axinte.
La conferinta va participa si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura mâine, la Restaurantul Dorna din Mamaia incepand cu ora 15.00.
Intrarea va fi liberă.
După conferință, se va oficia o priveghere athonită, la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța in cinstea Icoanei Maicii Domnului vindecatoare de cancer, de la ora 20.00.
Enoriasele au posibilitatea unica de a vedea cum se desfasoara o slujba la Sfantul Munte Athos.

Astăzi este Ziua Mondială pentru asistență umanitară.
Aceasta a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008.
Data de 19 august a fost aleasă pentru a aduce un omagiu asistenților umanitari care și-au pierdut viața practicând această meserie.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, și cei 21 de colegi care au murit, pe 19 august 2003, într-un atentat cu bombă asupra Hotelului Canal din Bagdad, dar și cei 102 asistenți umanitari ai ONU, care au murit în timpul cutremurului din Haiti din 2010, reprezintă cea mai mare pierdere la acest nivel din istoria ONU.

Vânzarea maşinilor noi pe benzină şi motorină ar putea fi interzisă din 2035.
Totodata, producătorii de maşini pe combustie sunt obligaţi să producă piese de schimb pentru încă 10 ani pentru parcul auto deja existent.
Conform reglementărilor în vigoare, fiecare român care vrea să-şi cumpere o maşină electrică primeşte de la Guvern 10.000 de euro.
Cea mai ieftină maşină electrică costă 26.000 de euro.
Persoanele care renunţă la o maşină veche, poluantă, şi achiziţionează un autovehicul electric beneficiază atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

Prețurile vacanțelor pe litoral scad după 20 august.
Dacă acum, cazarea la Mamaia costă între 250 şi 350 de lei pe noapte, de persoană, cu mic dejun, după 23 august, aceeaşi cazare vă ajunge să coste, în medie, între 100 şi 200 de lei pe noapte, de persoană.
La Mamaia, tariful va fi de 1.355 lei la un hotel de trei stele, cu mic dejun, pentru două persoane, 1.721 lei la patru stele şi 3.446 lei la cinci stele.
La Eforie Nord acelaşi pachet costă 1.215 lei cu mic dejun, în camera dublă, la un hotel de trei stele, şi 1.893 lei la patru stele.
La Costineşti, sejurul de cinci nopţi după 20 august, la un hotel de trei stele, costă 1.094 lei, pentru doi adulţi cu mic dejun.

Incepe campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice.
În perioada 23 – 28 august locuitorii municipiului Constanța sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului prin colectarea separată a deșeurilor electrice și electronice.
Punctul de colectare permanent se află pe Șoseaua Industrială nr. 9, Constanța, iar intervalul orar in care pot fi predate deseurile este 10:00 – 17:00.
Locuitorii orașului Constanța beneficiază de serviciul gratuit de preluare de la domiciliu a deseurilor mari și voluminoase.
Comanda se va face telefonic la numărul de telefon 0771.006.485.
Mai multe detalii despre punctele temporare de colectare, participarea la tombola si premiile acordate pe www.ecotic.ro.

Cetatea Capidava a reintrat în circuitul turistic.
Proiectul a fost finanțat, până la sfârșitul anului 2015 din fonduri europene și, pentru că nu a fost terminat la timp, lucrările au fost continuate din fondurile bugetului județean.
Valoarea totală a acestuia este de 56 de milioane de lei din care 24 de milioane de lei fonduri europene, 22 de milioane de lei din bugetul local și 8 milioane de lei din bugetul național.

Somnul în timpul zilei este benefic pentru sănătate.
Potrivit unui studiu, cei care dorm în timpul zilei, chiar şi o dată sau de două ori pe săptămână, au un risc mai scăzut de boli cardiovasculare.
Acesta indiferent de durată, este asociat cu înjumătăţirea riscului de infarct şi accident vascular cerebral, susţin experţii.
Studiul a fost efectuat pe 3.462 de persoane din Elveţia, cu vârste cuprinse între 35 şi 75 de ani, pe o perioadă de cinci ani.

Știri 18 august 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.40.
Tot maine, de la ora 18.00, ierarhul nostru va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Seara, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfinților Martiri Brancoveni la Catedrala arhiepiscopală.

Spitalul de Urgență Constanța a fost dotat cu echipamente performante.
Reprezentanții celei mai mari unități sanitare din Dobrogea anunță că au primit un computer tomograf și un aparat de radiologie digitală și compunere a imaginilor.
Echipamentele au fost achiziționate cu fonduri europene.

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferica pentru mai multe județe printre care și Constanța.
Aceasta este valabila pana mâine dimineață la ora 10.00.
În intervalul menționat, în Dobrogea, Muntenia, local în Moldova, Oltenia, Transilvania și la munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Biblioteca Județeana Constanta gazduieste Expozitia „Ecaterina Teodoroiu – Un destin din linia întâi”
Aceasta are loc in perioada 16 – 30 august, în holul central al Bibliotecii Județene si este realizată de Doina Moșoiu.
In cadrul expozitiei sunt reunite volume despre viața Ecaterinei Teodoroiu și Primul Război Mondial, materiale iconografice, periodice, manuscrise și obiecte ilustrative.
Expoziția vine în întâmpinarea celui de al doilea eveniment închinat „eroinei de la Jiu” și anume interviul pe care biblioteca îl va transmite în timp real, pe pagina de Facebook, în ziua de 22 august la ora 10.30, zi în care se împlinesc 104 ani de la moartea sa.

Un parc pentru fitness în aer liber a fost amenajat pe plaja Modern, la intrarea dinspre Portul Tomis.
Peste 40 de aparate au fost amplasate în interiorul acestuia.
Investiția a depășit suma de 250 de mii de lei și a fost realizată de o companie privată, în colaborare cu Primăria Constanța.

Medicii şi personalul medical care nu s-au vaccinat nu vor fi obligaţi să se testeze pe banii lor.
Ministerul Sănătăţii renunţă la actul normativ prin care propunea guvernului această măsură, dar lucrează la un alt proiect de lege pe care îl va depune în Parlament.
Ideea testării cadrelor medicale nevaccinate este susţinută în coaliţie dar şi de asociaţiile de pacienţi, dar sindicaliştii din sănătate spun ca o astfel de măsură este exagerată şi nejustificată.

Începe Festivalul Internațional de Teatru Independent ediţia a VI-a.
Acesta reprezinta o rampă de lansare pentru tinerii actori din toată Europa, dar şi posibilitatea ca aceştia să ia contact cu tradiţia multietnică şi interculturală, branduri ale oraşului Constanţa. Festivalul se desfăşoară în perioada 19 – 22 august 2021, în Parcul Carol I (Termele Romane) şi la Teatrul de Stat Constanţa, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii.
Pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară organizatorii vă roagă să vă rezervați locul pe www.bilet.ro.
Programul poate fi accesat pe site-ul festivalului, www.fitic.ro sau pe pagina de facebook a festivalului.