Știri 21 iulie 2021

În aceasta noapte, de la ora 23.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, cu prilejul hramului, Sf. Mironosița Maria Magdalena.
Maine dimineață, Arhiepiscopul Tomisului va participa la ceremoniile prilejuite de ziua Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala patriarhală din București.
Seara, de la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.40, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Mănăstirii Sfânta Maria Magdalena din apropierea localității Cobadin.

ANM a emis o informare meteorologica de instabilitate atmosferica pentru toată tara.
Aceasta este valabila pana la ora 22.00.
Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină.
În sud-estul țării disconfortul termic se va menține ridicat, iar spre seară și noaptea pe arii restrânse se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică.

Lista medicamentelor esențiale a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii.
Aceasta conţine 150 de denumiri comune internaţionale (substanţe active), în total fiind aproximativ 1.000 de medicamente care conţin aceste substanţe.
Pe listă se regăsesc medicamente esenţiale din programul naţional de oncologie, pentru boala Wilson, pentru diabet, precum şi pentru bolile endocrine, printre altele, conform unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Elevii au făcut plângere penală pe numele ministrului Educaţiei.
Aceștia îl acuză pe Sorin Cîmpeanu de abuz în serviciu, pentru că n-a publicat normele de aplicare pentru decontarea transportului elevilor, după adoptarea Ordonanței, așa cum prevede legea.
Ministrul Educației își cere scuze pentru întârzierea de o zi și precizează că ministerul va asigura naveta elevilor pe perioada cursurilor.

Un tronson al străzii Caraiman a intrat de azi noapte, în reabilitare.
Zona carosabilă va fi decopertată pe tronsonul delimitat de bulevardul Aurel Vlaicu și bulevardul 1 Mai.
Lucrările se vor desfășura până mâine, traficul rutier fiind restricționat alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 19.00 şi 5.00, pe sectorul de drum pe care se intervine.
Decizia de a se lucra noaptea vine pentru ca traficul rutier intens din timpul zilei să nu fie afectat.

Semaforizarea din intersecția de la Dacia va fi reconfigurata.
Astfel, de mâine, pe bulevardul Tomis pe direcția dinspre strada Soveja, timpul alocat culorii verde a semaforului va porni cu opt secunde întârziere față de timpul alocat culorii verde pe direcția dinspre strada Poporului.
În prezent, culoarea verde a semaforului pornește concomitent pe aceste două direcții, iar decizia a fost adoptată pentru a le permite conducătorilor auto să vireze la stânga de pe bulevardul Tomis pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu spre direcția Casei de Cultură, fără a forța semaforul sau a bloca intersecția.

China va interzice accesul persoanelor nevaccinate împotriva Covid-19 în școli, spitale, parcuri, supermarketuri, mijloace de transport în comun și alte locuri publice.
Măsura va intra în vigoare la finalul lunii iulie și va fi adoptată în cel puțin 12 din cele 22 de provincii ale țării.
Altele, în schimb, au impus interdicții totale pentru nevaccinați, chiar dacă autoritățile de la Beijing nu au instituit deocamdată vaccinarea obligatorie.

Stiri 20 iulie 2021

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul și Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Ilie este cunoscut în special datorită unei minuni legate de lipsa ploii.
La Horeb, Dumnezeu i se descoperă lui Ilie „într-o adiere de vânt lin”, precedată de manifestări ale puterii dumnezeieşti: vârtej nimicitor, cutremur şi foc.
Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei, apoi Ilie s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”.
În Noul Testament, Sfântul Ilie este prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie va veni la sfârşitul veacurilor, va propovădui credinţa şi va fi ucis de către Antihrist, alături de Dreptul Enoh, un alt drept al Vechiului Testament care nu a cunoscut moartea, asemenea Sfântului Ilie. Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 23.00.
Mâine, tot de la ora 23.00, ierarhul nostru va răspunde invitației PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, cu prilejul hramului, Sf. Mironosița Maria Magdalena.
Joi, dimineața, Arhiepiscopul Tomisului va participa la ceremoniile prilejuite de ziua Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala patriarhală din București.
Seara, de la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.40, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Mănăstirii Sfânta Maria Magdalena din apropierea localității Cobadin.

Astăzi este Ziua Aviaţiei Române.
Această zi este marcată, în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul Forţelor Aeriene şi al aviaţiei din ţara noastră.
Misiunea Forţelor Aeriene constă în apărarea spaţiului aerian naţional, sprijinul autorităţilor locale pentru înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale şi intervenţia în situaţii de urgenţă civilă, asigurând transportul de materiale, medicamente şi alimente, precum şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor din zonele afectate.
Forțele Aeriene Române au desfășurat activităţi comune, exerciţii multinaţionale şi misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Balcanii de Vest și Afganistan.

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferica accentuată pentru majoritatea zonelor țării.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 12.00.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord, nord-est, centru și în sud-est, precum și în zonele de munte.
Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

Staţiile de autobuz din Constanţa vor fi modernizate.
Primarul Vergil Chiţac, a postat un mesaj pe pagina sa personală de Facebook în care a asigurat că în staţiile de autobuz se vor monta refugii moderne pentru ca oamenii care călătoresc cu mijlocul de transport în comun să aibă parte de cele mai bune condiţii.
Edilul a mai precizat că în acest moment, primăria se află pe punctul de a demara procedura de achiziție a peste 150 de stații CT Bus.

Ecosistemele planetei sunt amenințate.
Un studiu atrage atenția asupra faptului că pierderea biodiversității la nivel mondial amenință funcționarea ecosistemelor Terrei și durabilitatea societății umane.
Aproximativ 58% din suprafața terestră are probleme cu pierderea biodiversității.
Specialiștii spun că în multe părți ale lumii ar putea fi necesară o intervenție umană pentru a menține funcțiile ecosistemului.

Telemeaua de pe piață conține clorură de calciu.
Aproape jumătate din sortimentele de pe piaţă au calitatea a doua, iar unul din trei sortimente de brânză telemea conţine clorură de calciu.
Cea mai largă utilizare, a clorurii de calciu vizează prevenirea formării gheţii şi îndepărtarea acesteia de pe şosele.
Acumularea clorurii de calciu în organism, cunoscută sub numele de hipercalcemie, determină o serie de reacţii, printre care dureri de stomac, bufeuri, greaţă şi vărsături, lipsa apetitului, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi și comă.

Știri 19 iulie 2021

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța.
Lăcașul de cult este situat pe strada Ion Ursu, zona CET.

ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru sudul, estul și sud-estul tarii.
Aceasta este valabila astăzi.
Valul de căldură va persista în Dobrogea, Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei.
În aceste regiuni disconfortul termic se va menține accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Totodată, până mâine, la ora 22.00, se află în vigoare o informare meteorologica de instabilitate atmosferica pentru toată țara.
Astfel, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Zece autobuze electrice achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene au ajuns, recent, la Mangalia.
Acestea vor deservi transportul public din localitate.
Potrivit reprezentanților Primăriei, municipiul Mangalia este prima localitate din județul Constanța și printre puținele, la nivel național, în care transportul în comun se va face cu autobuze electrice.
Acestea vor fi scoase pe traseu la începutul anului viitor, după finalizarea depoului și a stațiilor de încărcare a bateriilor electrice.

Harta țărilor cu risc pandemic a fost modificată.
Grecia a intrat pe lista galbenă, iar Spania şi Portugalia sunt pe lista roşie, fiind considerate ţări cu risc ridicat.
Astfel, la întoarcerea în ţară, românii nevaccinaţi sau fără un test PCR negativ vor sta 14 zile în carantină.
Aceste condiții se aplică de astăzi pentru 14 zile.

Mai multe loturi de înghețată au fost restrase de pe piața din România.
Produsele vizate nu mai sunt comercializate din cauza prezenței oxidului de etilenă, potențial cancerigen, a anunțat Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Astfel, peste 100.000 de bucăți de înghețată Mars, Bounty, Twix și Snickers au fost scoase de la vânzare.

Medicii nevaccinați vor fi testaţi periodic, dacă incidenţa COVID-19 creşte.
Declarația a fost făcută de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Costurile vor fi suportate de cei testaţi.
Ministrul a precizat că, în acest moment, potrivit metodologiei INSP, pragul de incidenţă e de 1,5 la mie.

Comisia Europeană vrea ca 3 miliarde de copaci să fie plantați în Uniune.
Aceasta prezentat, vineri, strategia sa, parte a planului climatic, pentru absorbția a mai multor gaze cu efect de seră din atmosferă și încurajarea biodiversității.
O parte dintre cele 3 miliarde de copaci va fi plantată în orașele europene și pe câmpurile agricole.
Propunerea face parte din eforturile Uniunii de a reduce poluarea cu cel puțin 55%, de la nivelurile din 1990, până în 2030 și la un nivel climatic neutru până la mijlocul secolului.

Fondatorul UNTOLD, Sorin Gadola, s-a întors la Hristos

Conferința “Întoarcerea la Hristos”, susținută de fondatorul UNTOLD, Sorin Gadola și soția sa, Diana, protosinghel Ilarion Dan și Pr. Cezar Axinte, la restaurantul Dorna din Mamaia.

Protosinghel Ilarion Dan, Mânăstirea Crucea

Pr. Cezar Axinte, Capela Tinerilor Mamaia

Concert caritabil corul Armonia la biserica Sf. Mina pentru David

Joi, 8 iulie, de la ora 19.00, în curtea bisericii de lemn „Sfântul Mare Mucenic Mina” din parcul Tăbăcărie a avut loc cea de-a patra ediție a Concertului caritabil de vară “Mișcare pentru David”.
În prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului și Taraful Muzica Divertis au spijitit preoții parohiei, coordonați de Pr Paroh Claudiu Banu, pentru ajutorarea lui David, un băiat de 7 ani, diagnosticat cu amiotrofie spinală tip 2, boală neurodegenerativă musculară.
În urma concertului a fost strânsă suma de 24.165 lei și 120 euro. Această sumă a fost înmânată familiei lui David și va asigura deplasările lui David pentru tratament în Italia cât și pentru alte cheltuieli, doi ani jumătate de acum încolo.

Știri 16 iulie 2021

Maine, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în Bulgaria.
Ierarhul nostru va răspunde invitației IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria), și va fi prezent la mănăstirea de călugăriţe “Sf. Marina” – comuna Karan Varbovka (Bulgaria), pentru pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Marina;
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Emilian de la Durostorum la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dumbrăveni, așezământ monahal ce îl are ocrotitor pe Sfântul Emilian de la Durostorum, iar de la la ora 19.00, va sfinți altarul de vara cu hramul Sf Luca al Crimeei și va săvârși Taina Sf Maslu la biserica Sfântul Ilie din Techirghiol.
De la ora 23.00, IPS Teodosie va asista la Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Serafim de Sarov”, din apropierea localității Ion Corvin, deoarece pe 19 iulie, Biserica Ortodoxă cinstește Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Luni, de la ora 7.30, ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire a paraclisului și Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Istria.
Marți, de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța, zona CET, cu prilejul hramului.

Arhiepiscopia Tomisului invită tinerii la evenimentul intitulat „Maica Domnului și Sfântul Paisie, povățuitori duhovnicești ai tinerilor”.
Programul cuprinde conferința ,,Întoarcerea la Hristos”, ce va avea loc astăzi, de la ora 16.00, la restaurantul „Dorna” din Mamaia, unde invitați vor fi: protosinghel Ilarion Dan, de la mănăstirea Crucea, pr. Cezar Acsinte și Sorin Gadola, fondator al festivalului UNTOLD.
Intrarea este liberă.
De la ora 20.00, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constanța se va oficia slujba de Priveghere athonită în cinstea icoanei Maicii Domnului Prodromița și în cinstea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preoți călugări de la Sfântul Munte Athos și de la mănăstirea Sihla.

Părinţii care-şi lasă copiii nesupravegheaţi pe plajă pot fi amendaţi.
În două săptămâni, familiile a 15 copii au apelat la ajutorul polițiștilor ca să-i găsească pe cei mici.
Cele mai multe cazuri au fost semnalate în stațiunea Mamaia și în Năvodari.
Pentru a preveni astfel de situații, polițiștii au distribuit materiale informative familiilor cu copii aflate în vacanță.

Peste 5.000 mii de greci au participat la un protest împotriva vaccinării anti-COVID.
Demonstrația a fost organizată după ce guvernul a anunțat că vrea să introducă imunizarea obligatorie pentru angajații din anumite sectoare.
La acțiune s-au alăturat numeroși preoți.
Cei care nu respectă decizia ar putea fi concediați fară să fie plătiți.
Măsura este aplicabilă atât în sectorul de stat, cât și în cel particular.
De asemenea, guvernul elen a decis că pot intra în restaurante și cinematografe doar cei care prezintă un certificat de vaccinare.

Elevii nu sunt de acord cu admiterea descentralizată la licee.
Ei consideră că, în mijlocul parcursului educațional al fiecărui elev, ar trebui să stea dreptul acestuia de a alege.
În urma ședinței de Guvern de miercuri, ministrul educației declarase că elevii de clasa a 8-a vor putea susține examenul de admitere doar pentru unul dintre liceele la care își doresc să studieze.

Absolvenţii de clasa a VIII-a pot completa de astăzi până joia viitoare fişele pentru admiterea la liceu.
Documentul poate fi completat atât online, prin formularul „Fişa de înscriere” transmis electronic, cât şi fizic, la şcoală absolvită.
Elevii şi părinţii care vor să meargă la şcoală pentru a alege specializarea sau profilul trebuie să se programeze înainte printr-un mesaj trimis prin e-mail conducerii unităţii de învăţământ.
Potrivit Ministerului Educaţiei, repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat va avea loc pe 24 iulie.
O a doua etapă pe locurile rămase libere în licee este programată pe 29 iulie.

Autorităţile din România au introdus Spania, Portugalia şi Olanda pe lista ţărilor din zona roşie în ceea ce priveşte riscul epidemiologic.
Grecia, una dintre cele mai căutate destinaţii turistice în această perioadă, a intrat în zona galbenă.
La întoarcerea în ţară, persoanele care au făcut schema completă de vaccinare anti-COVID nu stau în carantină, indiferent de zona în care se află statul din care vin.
Cei nevaccinaţi intră în carantină pentru 14 zile, dacă sosesc din zona roşie, iar cei care vin din zona galbenă vor sta doar dacă nu pot prezenta un test PCR negativ efectuat în ultimele 72 de ore.